163 matches
-
călăul a rămas impresionat de atâta stăpânire de sine și tărie sufletească. Capetele ghiaurilor să fie țintuite de poarta cea mare a Seraiului! a poruncit sultanul furios, iar trupurile lor să fie plimbate prin tot Istanbulul. Să se înfioare toți ghiaurii! Ienicerii au împlinit porunca sultanului. Când s-a lăsat întunericul le-au aruncat trupurile în mare. Câțiva prieteni le-au pescuit din apă și le-au îngropat, ceva mai târziu, în Biserica Sf. Gheorghe din București. Deosebit de impresionat de moartea
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
a comandantului suprem. În valoare și motivație trebuie să căutăm superioritatea armatei comandate de Ștefan cel Mare, de a cărui iscusință nu se îndoiau nici cronicarii turci „deoarece era meșter în lupte, avusese multe războaie și era vestit printre regii ghiauri prin șiretenia sa”, după cum se exprimă cronicarul Kadja Hussein . Structura oastei românești victorioasă la Vaslui trebuie să fi respectat structura social-economică a Ță rii RomâneștiMoldova și, sub nici un motiv sau condiție, nu poate fi considerată o oaste țărănească, deși trebuie
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
dreaptă a orașului actual, unde este gara, care sfârșește între 202 dealuri și astăzi împădurite și greu de trecut. În acea vale ar fi avut mai multe șanse de izbândă, însă trebuia să treacă de avangarda și de toată oastea ghiaurului, care nu putea fi văzută, din cauza ceții. Dacă, într-adevăr, a fost atunci, în 10 ianuarie 1475, o vreme de dezgheț, cu ceață, cum spun și cronicarii străini și cei din țară, trebuie să presupunem că ceața avea același efect
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
mai salubre (Terasa Brăilei, respectiv Piemontul Curburii sau Câmpia Tecuciului). Totodată, această barieră era dublată în sud vest de una similară, în lungul Buzăului, unde existau numeroase lacuri (Balta Albă, Jirlău etc.). Izbânda ghiaură De cum a dat buzna în țara ghiaurilor, pașa se gândea că nici nu trebuia să ducă vreun răzbel. Numai văzându-l, necredincioșii se vor înspăimânta de el. Până și vârcolacii care bântuiau ținuturile se vor teme de puterea semilunii. Vor încerca să fugă cu toții din calea turcului
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
și capetele. Numai voievodul acestei țări neînsemnate de la marginea împărăției îndrăznise să tulbure pacea sultanului. În obrăznicia lui, refuzase să plătească haraciul. Și mai ales, și-a permis să se amestece în treburile prealuminatului, supărându-l foarte. Nu rămânea decât ghiaurul să fie aspru pedepsit. Pașa privea cu mândrie și încredere spre puternica lui armată. Se desfășura ca o uriașă dâră neagră. Mânjea albul dealurilor și văilor ninse. Se furișa ca un iatagan spre inima acestui principat mărunt. Știa că era
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
fântâni fusese otrăvită, iar hrana, tăinuită. Foamea și setea îi chinuiau grozav armata care devenea tot mai chealfădă. Așa că trimisese akingii să iscodească împrejurimile, pentru a găsi niște sate pe care să le prade... Sau măcar să dea de urma oștirii ghiaurului pe care să o zvânte în bătaie. Dar soarta lor a fost nemiloasă. Erau pândiți din apropiere de cete de viteji care îi răpuneau. Nimeni nu risca să rămână în urmă. Erau hărțuiți din toate părțile. Voinici călare apăreau și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
o pâclă deasă. De-a valma, caii și oameni se scufundau în glodul negru, smuncindu-se zadarnic. Artileria devenise o cumplită povară. Tocmai, în acest ceas, trâmbițe, surle și tobe s-au pus a face o grozavă zarvă. Semn că oștirea ghiaurului era pe aproape și se pregătea să purceadă la atac. Învăluit de ceață, pașa s-a repezit cu putere într-acolo. Nădăjduia să-l răpună grabnic pe acest voievod potrivnic. Dar nimic nu fusese mai amăgitor decât să se năpustească
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mult în noroi. Îi îndesă pe toți într-un loc strâmt de pe fundul unei văi înmlăștinite. Și nu găsise decât o mână de țărani care făcuse atâta larmă. Nici urmă de oștean în această văgăună afurisită. În acel moment, tunurile ghiaurului, ascunse la marginea pădurii, se puseră a bubui. Nici nu apucă să-și revină din tehuiala ghiulelelor, căci auzi un vuiet. Își dădu seama că se apropia un iureș cumplit de pe unul dintre dealurile împădurite. Flancul lui drept a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
-i mai dădea nimeni ascultare poruncilor. Înfricoșați peste măsură, fiecare începuse a fugi care încotro. Baș-agalele o luaseră la goană mai abitir decât toți. Se uita, buimac, cum o droaie de ieniceri încerca să scape de ascuțișul sabiei. Cu paloșul, ghiaurul își ridica biruința pe movile din leșurile lor. Nu mai avuse de ales și, cu sufletul mâhnit, pornise în galop spre fluviu. Fusese urmat în grabă de spahii disperați. Hăituiți ca niște lighioane înspăimântate se aruncau în apele înghețate unde
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
la concluzii, țiganii de noi le trăim utopia, cei șapte centri energetici cu începutul antic al interpretărilor, piatra lunii lovește cu statica ei, crucea imită lumina pe deal la Tîrgu Frumos, umbra de lumina lunii a lui Crist Radu Gyr, ghiaurii ăștia au plecat, ce liniște! Mihaela, să mă iau și eu după surorile mai mici, mă cățăram peste speteze, aia mică voia apă, fugi cu ea în brațe, nu era în tot trenul, cică beți din apa de la baie, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
celor Șapte tunuri s-au deschis și Voievodul Împreună cu familia și cu sfetnicul Ianache ies istoviți din Întunericul morții spre a merge către lumina și darul cerului. Au fost duși În fața sultanului Ahmet care l- a numit pe vrednicul Voievod, ghiaur și l-a Întrebat unde este cealaltă parte a averii sale, propunându-i să părăsească legea creștinească și va fi iertat și el și familia sa. Cu ceva timp În urmă și Hristos Domnul a fost ademenit și ispitit de
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Gabriela Țandea () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92315]
-
prin tradiție populară, ci prin dispoziție statală - așa cum ne asigură, tot la Începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir În Istoria Imperiului Otoman și În Sistemul sau Întocmirea religiei muhammedane <endnote id="(561, p. 459)"/>. La Constantinopol, purtarea turbanului de către ghiauri era strict interzisă, sub amenințarea pedepsei cu moartea. La București, În primele decenii ale secolului al XIX-lea, Îndrăzneau să poarte turban doar boierii cei mari, așa cum poruncise domnitorul Grigore Ghica În 1823 <endnote id=" (363, p. 101)"/>. Stabilit În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
au împletit, la porunca stăpînului, doar pentru o singură femeie, pe care inima sa o iubea mai presus de toate. Și pentru că a adus meșteri occidentali din Europa, legile Islamului au fost pe alocuri călcate, căci de unde să știe acei Ghiauri ignoranți cum se folosește mozaicul acela colorat în toate nuanțele curcubeului? Și cum nu știau, au luat ceramica și au clădit cu ea porți, în loc de sobe, în vreme ce un meșter uzbec, al cărui nume s-a păstrat scris la intrarea palatului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
în majoritate tineri sunt educați din copilărie în credința că viața pământească este o simplă haltă în drumul spre sânul lui Allah, iar calea cea mai sigură spre Paradis este martirajul, moartea ta prin care omori cât mai mulți necredincioși (ghiauri, cruciați etc.). Și a mai apărut un element relativ nou, poate cel mai groaznic: moartea în orb, răspândirea morții la întâmplare, în magazine, piețe, autobuze etc. în care pot muri și de-ai tăi, inclusiv cei de aceeași credință cu
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
o tradiție îndelungată a martirajului, adică a acelei convingeri că cel care moare în numele credinței (al lui Allah) are locul asigurat în Rai. Iată, de exemplu, cronicarii otomani îi numeau "martiri" pe toți soldații turci care mureau în lupta cu "ghiaurii", aceștia având asigurat, doar prin acest fapt, locul în paradis. Această convingere este și mai puternică la minoritățile religioase, iar sunniții din Irak de care aparținea și Saddam, și pe care i-a favorizat când era la putere sunt o
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
că discursul fundamentalist are un mare ecou în țările musulmane, confruntate cu mari dificultăți economice, polarizare socială, șomaj, suprapopulare etc. După cum se observă, fundamentalismul ca doctrină nu îndeamnă la terorism, după cum nici Coranul nu conține vreun îndemn explicit la exterminarea "ghiaurilor" (necredincioșilor). Condițiile sociale și politice, mai ales, relația permanent explozivă dintre evrei și arabi, ca și intervențiile străine în zonă cea americană, în primul rând au dus la această evoluție periculoasă în care teroriștii caută justificări în islam, iar fundamentalismul
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
în zonă. Toate acestea au produs în unele medii arabe un curent radical care apelează inclusiv la metode teroriste și care a găsit în islamism un sprijin ideologic deosebit de puternic. Chiar dacă în Coran nu găsim îndemnuri explicite la violență contra "ghiaurilor" (necredincioșilor), totuși, toate grupările teroriste din zonă invocă islamul și, bineînțeles, pe Allah ca temei al acțiunilor lor. Și fanatismul politic sau cel religios, fiecare in parte, sunt periculoase, dar când ele se combină rezultă un amestec exploziv care foarte
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
petroliști sau tractoriști („să facem din tunuri tractoare”). Erau două meserii pentru care trebuia să fii un iubitor de glie (un cuvânt rusesc - glej - de altfel) și un vrednic dușman de clasă al boierilor (întotdeauna mai răi decât, pentru turci, „ghiaurii”). Angelo Mitchievici descrie apoi cu vervă tembelizarea cartelizată, până și ea distribuită în rații, la televizor. Hipnoza catodică era alimentată nu doar de prezența bâlbâită a despotului - „cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz” -, ci și de melodrama națională
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
zonei obscure a simțămintelor, spirit înzestrat totodată cu însușiri aparținând naturii umane. Ipostaze veterotestamentare și gnostice sunt convocate pentru a contura îmbinarea celor două aspecte, divin-antidivin și uman-antiuman, ale daimonului, așa cum se va regăsi el în literatură. Cain, Manfred, Conrad, Ghiaurul sunt tipuri intens personalizate, nonconformiști religioși, cu conștiința deplină a negației și a aspirației către ideal, dar și a propriilor contradicții lăuntrice. Într-un capitol special sunt descrise motive demonice la câțiva urmași ai lui Eminescu (de la Ștefan Petică până la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind îndurare, vânzându-și țara în schimbul tronului pierdut?! Mă prind pe barba Profetului că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută, umplut cu paie și înfipt în suliță, cu care să deschidă cu mare pohfală alaiul de biruință pe ulițele Stambulului!... Dumnezeule! îngână Daniil îngrozit. ...Sau... sau și mai rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și așa mai departe îl vezi lepădat, cetluit într-o cușcă zăbrelită, ca pe-o lighioană spurcată, dat în târg prin toată Împărăția, ca orice nespălat de osmanlâu să-l poată scuipa minunându-se cât de pricăjit și împuțit e "ghiaurul moldovan" plin de ifose, că s-a dat mare crezând o clipă că poate umbri gloria nepieritoare a "Marelui Fatih Fratele Soarelui", ce, numai cu un deget, l-a trosnit ca pe un păduche scârbos?!" Iisuse! Ajută-l! se cutremură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pitit sumedenie de buciumași și trâmbițași... Și, când or prins să buciume și darabanele să bubuie, s-o iscat un tărăboi de ziceai că sună Apocalipsa! adaugă Luca Arbure. "Ahaaa!!", și-au zis turcaleții!, hohotește hatmanul Șendrea, "acolo-i bârlogul ghiaurului!! Pe el!!! Înainte!!! Aiaia!! Allah!!! Allah!!!" Și s-or înglodat în mlaștină până la burta cailor, și-a fost o îmbulzeală de se călcau pe bătătură, nici să se scarchine turc pe turc!... "Înainte!!! Înapoi!!! Înapoi!!! Înainte!!!..." Mamăăă!!! Ce viermuială!! Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strălucita armie a Împărăției, rușinată în mlaștina ce-i zice "La Podul Înalt", hohotește vornicul Bodea, un roșcovan cu ochi de viezure, musteți pe oală și o gură hlizită. Și când te gândești că Süleyman-Hadâm-Pașa avea strașnică poruncă: "Pe afurisitul ghiaur al Moldovei de barbă să-l scoată din vizuină, și viu au mort să-l târască la picioarele Slăvitului Padișah", spune rânjind Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan pe miratul, deși prea bine știe. Chiar așa a spus Slăvitul? De barbă? întreabă și își mângâie obrazul, cu un zâmbet șăgalnic. Regret: barba-rade... de musteață, poate... Boierii pufnesc în râs, o dată cu bubuitul pușcilor pe metereze. De nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești, vere? zâmbește Ștefan înveselit. "Ghiaur"?... Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
metereze. De nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești, vere? zâmbește Ștefan înveselit. "Ghiaur"?... Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa vorbești tu de Domnul și Stăpânul tău?... Un fleșculeț de țărișoară, a pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat trecut de prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]