90 matches
-
sau particulare creaseră partide politice gata să se înfrunte, unele tânjind după fărâmițarea feudală de altădată, altele vizând o mai mare putere în stat. Papa redeschise conflictul dintre sacerdoțiu și imperiu, conflict susținut de cele două tabere adverse, guelfii și ghibelinii, Anglia reluase ostilitățile cu Franța, în timp ce aceasta era amenințată de împăratul Frederic al II-lea, căruia puțin i-a lipsit să-l facă prizonier pe Ludovic al IX-lea la Vaucouleurs, unde regele încrezător, se dusese să trateze o problemă
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
Frederic al II-lea în 1250 și alegerea ca împărat a lui Rudolf I de Habsburg în 1273 influența imperiului scăzuse în Umbria, totuși opoziția față de puterea papală s-a menținut. Este probabil că familia Angelei se asociase cu mișcarea Ghibelinilor, deoarece ea a afirmat, mai târziu, că întâmpinase o puternică împotrivire a mamei sale în momentul conversiunii. Deși epoca în care a trăit se mai încadrează în cea a Cruciadelor, în Italia începea deja să se afirme un spirit pre-renascentist
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
în 1127). În 1159 a fost reedificat de către împăratul Frederic Barbarossa, aliatul orașului împotriva milanezilor, care l-a întărit cu ziduri puternice și a construit fortăreața Bradello; mai apoi a fost agitat de partidele Vitanilor, guelfii și de partidul Rusca, ghibelinii. Rusca ghibelinilor a schimbat Como pe Lugano cu Filip Maria Visconti. Odată mort Filip M. Visconti, orașul a trecut în stăpânirea conților Sforza, iar din 1521 a îndurat dominația spaniolă. Din 1724 pe cea austriacă și, plecând din această perioadă
Como () [Corola-website/Science/297324_a_298653]
-
În 1159 a fost reedificat de către împăratul Frederic Barbarossa, aliatul orașului împotriva milanezilor, care l-a întărit cu ziduri puternice și a construit fortăreața Bradello; mai apoi a fost agitat de partidele Vitanilor, guelfii și de partidul Rusca, ghibelinii. Rusca ghibelinilor a schimbat Como pe Lugano cu Filip Maria Visconti. Odată mort Filip M. Visconti, orașul a trecut în stăpânirea conților Sforza, iar din 1521 a îndurat dominația spaniolă. Din 1724 pe cea austriacă și, plecând din această perioadă, istoria orașului
Como () [Corola-website/Science/297324_a_298653]
-
fortificații. Amfiteatrul, însă, a rămas intact. Comună Arezzo între anii 1098 și 1384 a devenit un oraș-stat independent, episcopul pierzându-și puterea. Tendința ghibelină a orașului s-a opus Florenței gulfe. După înfrângerea familiei conducătoare Tarti, ce îi sprijină pe ghibelini, în fața Florenței, Arezzo intră sub dominația familiei Medici și a ducatului Toscanei. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mlaștinile învecinate cu Val del Chiana au fost drenate și astfel numărul epidemiilor de malarie au scăzut. La sfârșitul secolului, trupele franceze
Arezzo () [Corola-website/Science/297322_a_298651]
-
au contribuit și la formarea Statului Papal în Italia centrală. Până în secolul al XIII-lea, politica italiană a fost dominată de relațiile dintre împărații Sfântului Imperiu Roman și papalitate, majoritatea orașelor-state italiene implicându-se în conflict, fie de partea primului (ghibelinii) fie de partea celei de a doua (guelfii) după cum le convenea pe moment. În această epocă haotică, în Italia a apărut o instituție caracteristică ei, . Dat fiind vidul de putere produs de fragmentarea teritorială extremă și de lupta dintre Imperiu
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Guelfii și ghibelinii au reprezentat facțiuni care și-au disputat puterea în mai toate orașele și comunele din Italia medievală, mai cu seamă între secolele al XII-lea și al XIV-lea. Cele două grupuri susțineau Statul papal, respectiv pe împăratul german. Denumirea
Ghibelini () [Corola-website/Science/315001_a_316330]
-
reprezentat facțiuni care și-au disputat puterea în mai toate orașele și comunele din Italia medievală, mai cu seamă între secolele al XII-lea și al XIV-lea. Cele două grupuri susțineau Statul papal, respectiv pe împăratul german. Denumirea de ghibelin provine, după toate probabilitățile, de la numele castelului Waiblingen, aparținând regelui Conrad al III-lea de Hohenstaufen, în timpul disputei sale cu ducele de Bavaria, susținut de papalitate. Pronunțat ca "Wibellingen", numele castelului a devenit în limba italiană "Ghibellino". Cele două denumiri
Ghibelini () [Corola-website/Science/315001_a_316330]
-
toate probabilitățile, de la numele castelului Waiblingen, aparținând regelui Conrad al III-lea de Hohenstaufen, în timpul disputei sale cu ducele de Bavaria, susținut de papalitate. Pronunțat ca "Wibellingen", numele castelului a devenit în limba italiană "Ghibellino". Cele două denumiri, guelfi și ghibelini, au apărut în Italia în vremea împăratului Frederic I "Barbarossa".
Ghibelini () [Corola-website/Science/315001_a_316330]
-
referindu-se la Frederic: El dușmanul crucii, dușmanul credinței, cel ce neagă castitatea (aluzie la haremul împăratului), cel ce este blestemat pentru eternitate (aluzie la excomunicare)...pe el trebuie acum să-l mai și adorăm?. Dar în Europa partida imperială, ghibelinii, jubila. Roger de Wadover în scrierile sale îl sărbătorea ca pe un cooperante clementia divina. Ierusalimul fusese eliberat după alți 42 de ani de captivitate, iar modul în care fusese făcută eliberarea nu conta. Frederic al II-lea însă nu
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
-lea de a aduce întreaga Italie sub controlul său s-au dovedit la fel de inutile ca și ale bunicului său, iar moartea sa în 1250 a marcat sfârșitul efectiv al Regatului Italiei ca unitate politică. Au continuat conflictele dintre susținătorii Imperiului (ghibelini) și cei ai Papalității (guelfi) în toate orașele din Italia, însă aceste dispute aveau tot mai puțină legătură cu originile celor două tabere. Cu toate acestea, ideea de Regat al Italiei nu era cu totul lipsită de sens. Împărații care
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
grec al lui Bonifaciu, Demetrius, cu Montferrat a devenit scopul moștenitorilor din Italia ai marchizului Bonifaciu, cu toate că această dorință nu s-a materializat niciodată. În secolul al XIII-lea, Montferrat a oscilat o vreme între cele două tabere, guelfii și ghibelinii, în timpul marchizilor Bonifaciu al II-lea și Guglielmo al VII-lea. De asemenea, a fost nevoie ca ei să poarte cîteva lungi războaie împotriva comunelor tot mai independente din Asti și Alessandria și au devenit purtători de stindard ai reînnoitei
Marca de Montferrat () [Corola-website/Science/324911_a_326240]
-
Leopold al IV-lea, markgraf de Austria. Cu toate acestea, Henric "cel Mândru" și-a menținut loialitatea din partea supușilor săi. Ca urmare, a izbucnit războiul civil, moment care este considerat ca fiind primul act al viitoarelor lupte dintre guelfi și ghibelini, care se vor extinde în principal pe teritoriul Italiei. După moartea lui Henric(octombrie 1139), oponenții au continuat lupta contra Hohenstaufenilor, grupându-se în jurul fiului acestuia, Henric Leul, susținut de saxoni, ca și de fratele său, Welf al VI-lea
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
a măritat din nou, cu ducele Welf al II-lea de Bavaria, provenit dintr-o familie al cărei nume (Welf, în versiunea italiană Guelf) va deveni sinonim cu partizanii papalității în conflictul acesteia împărații germani (ai cărei susținători erau denumiți ghibelini). Această mutare l-a forțat pe Henric al IV-lea să revină în Italia, unde a izgonit-o pe Matilda în regiunea montană. El a fost din nou umilit la Canossa, de această dată din punct de vedere militar, în
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
s-a dezintegrat ca unitate teritorială. Frederic a fost nerecunoscut dincolo de mări, iar Carol de Anjou a preluat integral puterea în sudul Italiei. Markgraful Frederic a propus o invadare a Italiei în 1269 și a atras un anumit sprijin din partea ghibelinilor din Lombardia, însă planurile sale nu au fost niciodată duse la îndeplinire, el nemaijucând niciun rol în chestiunea italiană. Din 1280, el a devenit conte palatin de Saxonia. Din cauză că tatăl său îl favoriza pe fratele său vitreg Apitz, Frederic și
Frederic I de Meissen () [Corola-website/Science/328566_a_329895]