506 matches
-
în Teatru vol. I , ediția citată, p.17 171 Cf. J. G. Frazer, Creanga de aur, vol. al IV-lea, Editura Minerva, București, 1980, pp. 227-237 172 Cf. J. Derrida, Diseminarea, Editura Univers enciclopedic, București, 1997, pp. 391-393 autorul francez glosează pe marginea echivocului din retorica "darului", deopotrivă insidios și funest în mitul lui Theut, povestit de către Socrate, la finalul dialogului "Phaidros". Chiar termenul "Pharmakon" exemplifică ceea ce Derrida consideră diferență, adică nu un simplu cuplu de contrarii, ci mediul originar al
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
extins. Cronica dramatică e ținută, aproape număr de număr, de A. de Herz, înlocuit uneori, de Mihail Stăncescu și de M. Valeriu; Liviu Rebreanu se referă la jocul actriței Marioara Voiculescu, la spectacolul cu Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan ori glosează cu privire la „mustăți, barbe, peruci” și la „sufleur”. A. de Herz se oprește asupra ibsenismului, revista începând și tipărirea în serial a studiului lui Georg Brandes despre dramaturgul norvegian. Dr. Landsberg, redactor la „Bukarester Tageblatt”, evocă activitatea lui Goethe ca director
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289545_a_290874]
-
ipostază a eroicului, mai puțin spectaculoasă, dar cu adevărat angajantă, aceea care se hrănește din renunțări și din cultivarea deșertăciunii. Cultivarea deșertăciunii? O formă, nu lipsită de cinism și de lașitate, de a înșela istoria. Or, ar trebuie să se gloseze pe marginea suspiciunilor proprii asupra cauzelor prime ale scrisului, care Ă în logică tradițională Ă înseamnă lașitate, lipsă de curaj, neputință, dezertare. O știm prea bine: pe Cioran îl speria în tinerețe anonimatul și absența din istorie. Nu întâmplător, ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
străin ca niciodată de spațiul nostru, mioritic sau nu” (10 octombrie 1973 Ă 600). Cioran spunea într-un loc că adevărata identitate a românilor e numită de un cuvânt, dar nu cuvântul dor, ci nenoroc. Pe tema nenorocului neamului său glosează deseori cu mâhnire. Există și un revers revanșard, la care Cioran ține: „Norocul însoțește numai nulitățile și impostorii” (26 octombrie 1973 Ă 507). De reținut, fără îndoială. Despre un Paris iluzoriu, fascinant și atrocetc "Despre un Paris iluzoriu, fascinant [i
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de lung ar fi pentru fiecare din ele acest stagiu. Sunt destui oameni cu statut social de intelectuali care-i consideră pe Descartes, pe Schopenhauer sau pe Horațiu, Hugo, Anatole France, Camus răsuflați. Există chiar critici răsuflători care consemnează și glosează aceste răsuflări. Există de toate. Există în țara noastră și critici contemporani care, cum am auzit, declară că s-a vorbit prea mult de Dostoievski. Să fie și el pe punctul de a trece în vreun „con”? ȘICANE COLEGIALE Cred
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a pătruns și a izbutit la nivelul mentalului colectiv: pentru aceasta pledează mareea delațiunii, așa cum a fost ea practicată la noi, În cercuri concentrice, și care a concretizat un fratricid simbolic. (Din acest punct de vedere, Miorița, pe seama căreia se glosează adesea ca mit național, este reprezentativă, cred, la nivelul mentalului românesc, pentru ideea de fratricid; ca demonstrație a unui fratricid, Miorița este foarte românească, cel puțin cu aplicație pe secolul XX În România.) Termenul demascare, folosit În cadrul reeducării de la Pitești
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În sensul unei răsturnări violente care a readus Însă În cele din urmă România În democrație. Pentru alții, momentul care a declanșat tranziția nu a fost decât substituirea unui eșalon cu altul, al aceluiași partid ori grupare politică. S-a glosat Între 1999 și 2004 pe marginea absenței culturii politice În România, arătându-se că reîntoarcerea la partidele politice „vechi” era un semnal prost despre lipsa unei culturi politice „noi”, care să jaloneze preferințele politice ale românilor. Oricum, tranziția politică care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pulsiune maladivă. Nici din dorința de a face cărți dintr-ale altora, o manie pe care o disprețuiește de-a lungul multor pagini și pe care o găsește foarte virulentă la cei care-i desființează în capitolul intitulat Despre pedanțe. Glosa și interglosa? Nu-i treaba lui... Amintiri despre educația sa erasmiană: o carte, da, desigur, dar înainte de toate viața! Prin urmare, i se citesc cărți. Nu ne spune în care anume circumstanțe accede la un text, direct ori prin intermediul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
concentrează asupra lui însuși, se povestește pleacă în căutarea sa, se analizează, se ascultă vorbind, se privește, se simte, se pipăie, își ia trupul în primire, se privește trăind, narează amănunte ale vieții cotidiene, comentează marile momente ale istoriei prezente, glosează pe marginea acțiunilor și a faptelor de vitejie ale marilor oameni ai Antichității și găsește ce? Un om corporal, și, în această materie a cărnii, niște pliuri cu zone de umbră. Montaigne nu se revendică de la vreun materialism clar. Sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
versurile din Psihodrom (1994), unde încă se simte o „cruzime” a rafinamentului. În Femeia și femela. Recurs la erogenia textului (1997), un eseu presărat cu trimiteri livrești de tot felul, textul este văzut ca o anagramă a corpului nostru erotic, glosându-se subtil pe marginea strategiilor lui de seducție. Întrebările care se pun vizează limita dintre erotism și sexualitate, inocență și perversitate, fidelitate și trădare, relația dintre modelarea pygmalionică și replica ei galateică, androginie sau transsexualism difuz. Omul de hârtie (1999
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288437_a_289766]
-
feminină poate fi identificată drept belle chose, un lucru frumos, atrăgător. Toată pledoaria nu face decât să dezvăluie dezinvoltură, libertate în exprimare, lipsă de pudoare, eliberare de tabu uri. Propriul trup se convertește într-un text pe marginea căruia femeia glosează. Organul sexual feminin devine, metonimic, o imagine a corpului femeii, generatorul sau sursa autorității experienței feminine.354 „Limbajul este un mediu al erosului pentru ea, iar plăcerea pe care nu o mai găsește în activitatea sexuală, o reîntâlnește în limbaj
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
noastră doar în piață; de acolo înainte, fiecare cu limba lui; de aici începe stilul). Cum tot la concluzii esențiale ajung analizele când decupează din discursul moralistului Arghezi o estetică a polemistului (expresia "estetică" este a Monicăi Lovinescu) sau când glosează inteligent în marginile estetizării violenței la Arghezi, pentru a nu mai vorbi de subtila poetică a violenței în pamfletul arghezian sau de strategiile retorice descoperite în articolul de tip "manifest" ori în "scrisoarea deschisă" (căreia îi sunt reabilitate "atributele literarității
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
într-un plan ce ar corespunde experienței acestuia", fie "o opinie familiară este transpusă într-o situație inedită"72. Într-o intervenție polemică dură73, prin care descalifică (pe temeiul lipsei de talent) aspirația unei tinere de a deveni scriitoare, Arghezi glosează în marginea apariției volumului contestat al debutantei, inserând un scenariu plauzibil. Iată pasajul: "Doamna Maria Th. Ionescu desigur că a citit. Desigur că a fost sigură că dacă nu e tocmai geniu, are măcar talent, dar un talent desigur mare
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
idee cu idee" va constitui, pentru Arghezi, un laitmotiv al persiflării, în pamfletul "Cu prilejul...". Mai întâi, precizează, fără echivoc, natura sublinierilor: prima, a pronumelui posesiv, aparține adversarului și e îndeajuns, pentru polemist, să o folosească pe post de bumerang, glosând, ironic, în marginea modului în care acesta își exhibă simțul proprietății; a doua subliniere aparține polemistului care, prin aceeași strategie a retorsiunii, deconspiră nu doar excesul de orgoliu, ci și vulnerabilitatea logică a enunțului. Arghezi atrage atenția asupra paralogismului advers
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atenția asupra erorii, imposturii, relei-voințe a adversarului, fie că polemistul recurge, într-o manieră laconică, la simpla prezență a ghilimelelor descalificante (Marc Angenot) sau a particulei sic!, pentru a arăta că orice comentariu e de prisos, fie, în sfârșit, că glosează ironic sau malițios în marginea ideii sau cuvântului advers inserat, citarea polemică presupune ruptura fragmentului, deci o decontextualizare forțată și introducerea lui "într-un nou context a cărui logică îi este ostilă și îi schimbă perspectiva, îi răstoarnă intențiile"299
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dai și n-o mai iei..." O altă Sutră (a șaptea) e litanie condensată, ritual apologetic asociind timbrului psaltic termeni de filozofie modernă: "Doamne-al ipseității / și al quidității, / al bunătății / și-al seninătății / și / Rostitor / al / Deității!" Despre quiditate glosase odinioară Camil Petrescu, fervent admirator al fenomenologiei lui Edmond Husserl. III Mai insistent ca la Nichita Stănescu (partener de generație), la autorul Baaad-lui citatul livresc de mare diversitate se înscrie într-o dialectică a contopirii regionalului cu universalul. Tentația dezmărginirii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
adică un om liber" (Ironia ontologică, p. 54). I La contemporanii lui Platon, cercul (simbol al interiorității) era figură geometrică perfectă; la poetul ieșean, inelul e un substituent al cercului. Chiar în deschidere la al său Inel cu enigmă, se glosează cvasi-barbian despre absconzitățile acestuia: "Un întreit mister tronează: juvaer / cu sensuri trei și totuși unul singur, / povară fabuloasă de chinuri și plăceri, / pe care-o țin la deget ducându-mă-n adâncuri". După contacte laborioase cu cei vechi, după sondaje
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poate da efectul artistic". Marginalii la volume de versuri, pagini memorialistice ori de ficțiune (pe fundaluri felurite), monologuri și aforisme veritabile eșantioane de scriitură artistă constituie materia unei cărți de vădit rafinament: Zidirea (1978, reeditare întregită 2004). Eseistul cu imaginație glosează vioi despre "construcția" prin limbaj; termenul "zidire", străvechi, îi pare mai elocvent: "O adevărată construcție impune un fel de ritual, o succesiune exactă a faptelor, ca în toate activitățile umane fundamentale și cu o istorie ancestrală". Totuși, "o operă literară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nici una din faune concertul meu pentru pian și scaune". Propria-i poezie (Poezia mea) "nu are glorie / din simplul motiv că nu și-a dorit-o", dar are în schimb "tot ce-i trebuie..." Precum alți zelatori ai versului a glosat la rându-i pe tema Cuvintelor; referiri la Orfeu, la Apollinaire și la Rilke, la Religia artei ori la "zeiescul Verb" trimit multiform la "cuvântul acela fruct invizibil (...) mai puternic decât moartea". În Orpheus, o formulare de aspect gnomic punctează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aceasta cu șase veacuri înainte de Hristos. Sigur este că norme sociale stricte, interzicând femeilor etalarea sentimentelor intime, au făcut ca poezia erotică să fie inițiativa bărbaților. Secolul trecut a fost însă unul al emancipării, de unde voci poetice feminine clamând și glosând, nuanțând și participând patetic la orchestrarea globală. Cu ale sale 13 Poeme (duble) de dragoste "duble" în sensul că același motiv e structurat în două ipostaze -, Carolina Ilica demonstrează, la început de nou mileniu, după Eminescu, după Blaga, Arghezi și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
bazează pe premise sfidătoare în măsură să insufle individului (rătăcitor asemenea lui Dante într-o selva oscura) puterea de a înfrunta. Precum divinul florentin, un Liviu Ioan Stoiciu împărțit între text și metadiscurs, narează, recurge la un limbaj epopeic și glosează; se implică în acțiune și altfel decât Dante, transcende într-un imaginar zeflemist, intens ironic. Analogiile dintre labirintul-arhetip (palatul lui Minos din Creta) și labirintul existențial, analogii cu reverberații perene, instituie tema de bază general-umană, paradigma unei dezbateri în tensiune
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și Valahia Mică, Ugrovlahia și Moldovlahia, Valahia, Cisalpina și Valahia Transalpina, Valahia Superior și Valahia Inferior). Ștefan cel Mare însuși numea Țara Romînească „l’altra Valachia“. Semnificative sunt și formațiile Romänien- Walachei, vlaho romînesc, care par tautologice, dar de fapt glosează termenul intern cu cel dat de străini, și etnonimul Rămunc (< romîn), devenit antroponim în străvechiul poem german Cîntecul Nibelungilor (era „numele“ unui voievod din Țara Vlahilor, vasal al lui Atila). Cauzele și împrejurările care au determinat sau au înlesnit păstrarea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
rânduielii și, cu o mare pondere, despre viață și societate. Dacă „ciclurile” sunt predominant filosofice, partea ultimă poartă către un spațiu privilegiat la N., „partea noastră de cer”, a românilor din comunitatea, comunicarea și cuminecarea cotidiană și seculară. Aici se glosează împrejurul unor cuvinte ori expresii uitate, de regulă, cu seninătate și condamnabilă nepăsare: Mă paște gândul!, A da drumul, Se cade, nu se cade, Minte și smintire, Nebun și netot, Ba nu, Discurs despre Nefârtate, Împelițatul, Hotărăște-mă, pune-mi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
se opresc d in migrațiune după hrana cea de toate zilele și încep să se stabilizeze ocupându-se de agricultură și creșterea animalelor. Sunt, deci, semne la Cotnari de așezări umane stabile, cu putere economică ridicată, de unde s-ar putea glosa că românii se trag „dintr-o nobilă rădăcină cu vița de vie.” Mai încoace, mai spre începuturile istoriei atestate documentar, prin secolele XVI XVII, există informații că prin lunile septembrie octombrie, când se pare că domnitorii aveau reședințe la Cotnari
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
universitare 17. În acest fel, ea nu părea să aspire la poziția de lider stalinist a lui Nicolae Ceaușescu, ci la păstrarea unui teritoriu propriu, personal, care să nu-i fie contestat de nimeni, în sfera puterii. S-ar putea glosa mai mult pe tema rolului ei de soție, dar o astfel de discuție devine clasică. În toate epocile și în toate tipurile de regim politic, nu numai soțiile bărbaților cu funcții importante, ci și alte femei au putut influența într-
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]