888 matches
-
eretici” puteau include la fel de bine platonicieni (în sensul platonismului mediu și chiar neoplatonismului) sau gnostici, fără ca cele două curente să se confunde. Miezul filosofiilor neoplatonice stătea pe doctrina emanației (indiferent de particularitățile acesteia, de la Plotin la Proclus, de pildă), în vreme ce gnosticii trebuie reperați prin cosmologia lor dualistă. Cu toate acestea, sistemele gnostice conțin elemente emanaționiste și chiar par uneori mai platonice decât celelalte prin ipostazierea la nivel inteligibil a unui număr aparent excesiv de entități și niveluri. Ceea ce îi apropie este și
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
nivel inteligibil a unui număr aparent excesiv de entități și niveluri. Ceea ce îi apropie este și soteriologia: ambele sisteme mizau pe rolul cunoașterii (inițierii) în salvarea sufletului. Totuși, dacă neoplatonicii se legitimau explicit prin tradiția platoniciană, asumându-și o identitate elenă, gnosticii își asumau o cuprindere mai largă, considerându-se posesorii unei învățături universale, capabilă să includă toate celelalte religii. Cerintus, Marcion, Carpocrates, Basilides și Valentinus. Ei au fost principalii învățători, de secol II, ai doctrinei gnostice. Explicațiile oferite de creștinism cu privire la
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
fapt: “Nu te mai zbate/suflet al meu/zbaterea însăși/ți-e Dumnezeu.// GEAMĂNA MOARTE/NAȘTE MEREU/ Nu te mai zbate/EU NEALMEU” - cf. Invocație nocturnă. Învierea-Renașterea umană este, la scepticul și sarcasticul tragedian, EUGEN EVU, un fenomen mai curând Gnostic, decât Creștin. “Mielul” stă sub blestemul amestecului confratern (precum tracicul Fărtat, confratern, întru demiurgie, cu Nefărtatul - aparent paradox, exprimat astfel: “Noi, cei aduși aici de moartea Ta murim/Abject sublim./ Retro, Elohim!” - cf. Good morning!), până la non disjuncție semantică: CAIN-ABEL
Editura Destine Literare by Adrian Botez () [Corola-journal/Journalistic/95_a_374]
-
și platonism care caracterizează gândirea religioasă și etică a clasei educate din vremea lui. Acest lucru explică valorile fixate de Clement în "gnoză". Pentru a fi sigur, el atacă în mod constant conceptul de "gnoză" așa cum este el definit de gnostici. Credința este temelia întregii "gnoze", și amândouă vin de la Hristos. Pe când credința implică o cunoaștere cuprinzătoare a lucrurilor esențiale, cunoașterea îi permite credinciosului să înțeleagă adânc ceea ce crede; iar aceasta duce la credința perfectă, completă. Pentru a ajunge la o
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
la o astfel de credință, "credința cunoașterii," care este cu mult mai puternică decât simpla "credință de presupunere," sau simpla primire a unui adevăr pe baza autorității, este necesară filozofia. De fapt, creștinismul este filozofia adevărată iar creștinul perfect este gnosticul perfect—dar iarăși, numai "gnostic conform canoanelor Bisericii" nu ca în secta eretică. Clement pune un mare accent pe îndeplinirea obligațiilor morale. În exprimările sale etice, el este influențat puternic de către Platon și stoici, de la care împrumută mare parte din
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
credința cunoașterii," care este cu mult mai puternică decât simpla "credință de presupunere," sau simpla primire a unui adevăr pe baza autorității, este necesară filozofia. De fapt, creștinismul este filozofia adevărată iar creștinul perfect este gnosticul perfect—dar iarăși, numai "gnostic conform canoanelor Bisericii" nu ca în secta eretică. Clement pune un mare accent pe îndeplinirea obligațiilor morale. În exprimările sale etice, el este influențat puternic de către Platon și stoici, de la care împrumută mare parte din terminologie. El îl laudă pe
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
este influențat puternic de către Platon și stoici, de la care împrumută mare parte din terminologie. El îl laudă pe Platon pentru că a recomandat ca scopul vieții trebuie să fie obținerea celei mai mari asemănări posibile cu Dumnezeu; iar portretul lui pentru gnosticul perfect se asemănă puternic cu cel al omului înțelept așa cum a fost el desenat de stoici. Prin urmare, el își sfătuiește cititorii să-și scuture lanțurile cărnii cât mai repede posibil, să trăiască de parcă ar fi deja în afara trupului și
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
stare de înțelepciune. Această filozofie a adevărului conține în ea însăși eliberarea de păcat și realizarea virtuților. Așa cum orice păcat își are originea în ignoranță, tot așa cunoașterea lui Dumnezeu și îndumnezeirea este urmată de prosperitate. Clement accentuează în combaterea gnosticilor libertatea oricui de a face bine (lucru pentru care el însuși a fost numit semi-pelagian). De asemenea, mulți au minimalizat influența lui Clement asupra Bisericii: "Clement nu a avut o influență notabilă asupra cursului teologiei în afara influenței sale personale asupra
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
care, la rândul ei, este o propedeutică a credinței. Doar credința ne oferă adevărata cunoaștere, numită și „înțelepciune” (sophìa) și gnoză (înțeleasă ca o cunoaștere obținută cu ajutorul credinței, și nicidecum un privilegiu acordat de Dumnezeu doar unor inițiați, cum pretindeau gnosticii). Scrie Gilson: „După cum științele liberale sau enciclopedice, cum li se mai spune, slujesc filozofia care le e stăpână, filozofia la rândul ei are ca scop să pregătească Înțelepciunea. Într-adevăr, filozofia urmărește dobândirea Înțelepciunii, știință a lucrurilor dumnezeiești și omenești
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
există așadar nici un contrast, ci o perfectă armonie. Desigur că nu toate ideile filozofilor pot fi acceptate, însă filozofia lui Platon și cea a stoicilor, pot fi considerate ca fiind iluminate de Logosul Divin. Creștinul este, conform lui Clement, adevăratul gnostic. Credința este principiul și fundamentul filozofiei. Aceasta din urmă are o mare importanță pentru creștinul care vrea să aprofundeze propria credință prin intermediul rațiunii. Logosul, primește la Clement, un triplu sens:
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
Clement în privința utilizării limbajului îndumnezeirii, atunci aceasta rezidă în dependența lor comună de Sfântul Irineu. Ca și Sfântul Irineu, Sfântul Ipolit dezvoltă ideea îndumnezeirii creștine nu într-un context speculativ, ci în decursul unei prezentări kerygmatice a destinului umanității. Contrar gnosticilor, el insistă că o ființă umană nu este un dumnezeu căzut: „Dacă Dumnezeu ar fi dorit să te facă zeu, te ar fi făcut”60. Dar ființa umană poate deveni zeu prin supunere, în virtutea înnoirii prin Hristos a 55 Către
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
care au participat studenți din diferite țări asiatice. Ulterior, într-o altă călătorie, a inaugurat în același an, în Mongolia, un Centru Cultural pentru difuzarea filozofiei gnostice. Cu prilejul Congreselor Internaționale anterior citate, a celebrat, totodată, întâlniri Internaționale ale difuzorilor gnostici, cu scopul de a schimba puncte de vedere și metode de lucru cu diferiți difuzori ai Cunoașterii Gnostice. Actualmente, V.M. Kwen Khan (Domnul Óscar Uzcategui) continuă să organizeze cursuri în diferite locuri din lume (România, Franța, Spania, Brazilia, Italia, Canada
Óscar Uzcategui () [Corola-website/Science/325313_a_326642]
-
parfumului divin se întâlnește încă din Vechiul Testament, în special în Cântarea Cântărilor. Este preluată de Origen și de Sfântul Grigorie de Nyssa, mai ales în comentariile la această carte biblică. Dar se regăsește și în literatura non-creștină, mai ales la gnostici, fapt ce explică dezvoltarea pe care o are în literatura creștină populară a primelor secole, în actele martirice și în viețile sfinților; cf. J. Daniélou, Platonisme et Théologie Mystique ..., p. 232. Norme de redactare Tău”60. Ea acoperă ideea atracției
Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
că romanul este dominat de o religiozitate de tip kierkegaardian, unde credința nu se identifică întotdeauna cu etica: respingând avansurile imorale ale Castelului, Amalia refuză sacrificiul avraamic și cade în dizgrație. Erich Heller consideră Castelul, dimpotrivă, un sediu al demonilor gnostici care îl împiedică pe K. să îl cunoască pe adăvăratul Dumnezeu, un "deus absconditus", retras complet din lumea palpabilă. Chiar „funcția” protagonistului, aceea de arpentor ("Landvermesser"), pare să sugereze un demers al cunoașterii eronat, pentru că, în limba germană, "„[sich] vermessen
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
sau un semn pentru a putea face achiziții. Ei se tem că aceste posibilități tehnice noi seamănă mult cu numărul fiarei prevestit în Cartea Apocalipsei. Teoreticienii conspirației cu privire la drepturile creștinilor cred că există o conspirație ocultă veche începută de primii gnostici și continuată de succesorii lor, cum ar fi presupușii ezoterici: Cabaliștii, Catharii, Cavalerii Templieri, rosicrucienii, francmasonii, și, în cele din urmă, Iluminații - care ar încerca să submineze fundamentele iudeo-creștine ale lumii occidentale și pun în aplicare o Nouă Ordine Mondială
Noua Ordine Mondială () [Corola-website/Science/316962_a_318291]
-
Există două cărți apocrife care se referă la Pavel, ambele menționate de autorii din vechime: pe de o parte, este "Înălțarea lui Pavel", adoptată de cainiți și de gnostici (Epiphanius ne spune că acești cainiți au falsificat o carte plină de scorneli de negrăit în numele lui Pavel, carte ce mai este folosită și de cei ce își spun gnostici, pe care ei o numesc "Anabaticon a lui Pavel", zicând
Apocalipsa lui Pavel () [Corola-website/Science/326226_a_327555]
-
parte, este "Înălțarea lui Pavel", adoptată de cainiți și de gnostici (Epiphanius ne spune că acești cainiți au falsificat o carte plină de scorneli de negrăit în numele lui Pavel, carte ce mai este folosită și de cei ce își spun gnostici, pe care ei o numesc "Anabaticon a lui Pavel", zicând ei că acolo se află cuvintele apostolului atunci când acesta a fost luat în al treilea cer - Her., 38. 2); de cealaltă parte, avem "", despre care vorbesc Augustin și Sozomen. Pare
Apocalipsa lui Pavel () [Corola-website/Science/326226_a_327555]
-
știind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină considerată eretică de către creștinismul canonic) serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca "Fiul lui Dumnezeu" la botez” ). Sextus Julius
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
filosofiei islamice propusă de Corbin este mai mult o corespondență de forme decât o istorie, o corespondență în care preeminența profetologiei determină sensul esoteric. Toate ideile sale sunt un amestec de neoplatonism, profetologie, cristologie docetistă, imamologie, iudaism, islam și creștinism gnostic. Așadar gnoza este mai mult decât un act de cunoaștere, este un act inițiatic destinat adeptului care trebuie să parcurgă anumite trepte pentru a depăși stadiul de neofit și a renaște din punct de vedere spiritual, trepte reprezentate de cunoașterea
Henry Corbin () [Corola-website/Science/331984_a_333313]
-
epoca în care patru loji londoneze au format o "Mare Lojă Unită" în 1717, francmasoneria speculativă ajunsese să domine complet întemeietorii acestei organizații - zidarii sau "masonii lucrători". Francmasoneria și-a dobândit cunoștințele ezoterice mai ales de la masonii speculativi, filosofi, alchimiști, gnostici, hermetiști sau rozacrucieni. Webster afirma: „Originile francmasoneriei nu pot fi identificate din nici o sursă sigură, dar ordinul a apărut dintr-o combinație de tradiții care au evoluat și s-au contopit într-o perioadă mai lungă de timp. Astfel, masoneria
Francmasonerie () [Corola-website/Science/298443_a_299772]
-
nici catolice, nici ortodoxe, deci sunt protestante. În plus, în creștinism nu există o autoritate supremă care să decidă dacă un cult este creștin sau nu, așa că fiecare se poate numi creștin dacă așa îi place. Conform lui Elaine Pagels, gnosticii creștini se numeau pe ei înșiși creștini, fiind denumiți „gnostici” de către dușmanii lor. Scientologia nu se revendică a fi exclusiv creștină, ci este deschisă adepților tuturor religiilor, de aceea nu poate fi considerată neoprotestantă. Popular, credincioșii cultelor religioase neoprotestante sunt
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
creștinism nu există o autoritate supremă care să decidă dacă un cult este creștin sau nu, așa că fiecare se poate numi creștin dacă așa îi place. Conform lui Elaine Pagels, gnosticii creștini se numeau pe ei înșiși creștini, fiind denumiți „gnostici” de către dușmanii lor. Scientologia nu se revendică a fi exclusiv creștină, ci este deschisă adepților tuturor religiilor, de aceea nu poate fi considerată neoprotestantă. Popular, credincioșii cultelor religioase neoprotestante sunt numiți uneori în sens peiorativ de către ortodocși drept "pocăiți". În
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
afirmă că Ioan a scris atât Apocrifonul cât și Apocalipsa. Donald Guthrie scria că dovezile oferite de Părinții Bisericii susțin identificarea autorului cărții cu apostolul Ioan. Conform lui Epifanie de Salamina, un anume Caius din Roma credea că Cerinthus, un gnostic, era autorul Apocalipsei lui Ioan. În secolul al treilea episcopul Dionisie din Alexandria respingea ideea că ea ar fi fost scrisă de un apostol, dar accepta cartea drept canonică. Dionisie credea că autorul era un al bărbat numit Ioan, și
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
probabil mai numeroși decât ortodocșii” în creștinismul timpuriu iar ortodoxia nu era atât strict definită ca în ziua de azi. El era „era convins că niciunul dintre Părinții Apostolici nu s-a bazat pe autoritatea celei de-a patra evanghelii. Gnosticii, marcioniții și montaniștii erau cei care au folosit-o la început, ei fiind cei care au introdus-o în comunitatea creștină.” J.N. Sanders, care a scris "The Fourth Gospel in the Early Church", a examinat „așa-zisele paralele ale lui
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
ar fi Loisy, Bultmann și Hans-Martin Schenke, văd „discipolul cel iubit” drept o creație pur simbolică, un pseudonim idealizat pentru grupul de autori ai evangheliei. Cercetătoarea gnosticismului Elaine Pagels merge și mai departe, afirmând că însuși autorul evangheliei era un gnostic, citând pentru asta similarități cu "Evanghelia după Toma" și cu "Evanghelia după Filip". Trebuie observat că primul comentariu al Evangheliei după Ioan a fost scris de un gnostic, iar evanghelia era populară printre gnostici cel puțin la fel de devreme ca și
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]