138 matches
-
se născuse clasic". O dată cu primenirea generațiilor, menționează Șerban Cioculescu, romantismul este chemat la judecată, sub învinuirea că "a rupt echilibrul sufletului francez", de pildă în lucrarea Le romantisme français a lui Pierre Lasserre în care se încearcă augmentarea celebrei distincții goetheene: "j^appelle le classique le sain, et le romantique le malade", sau în scrierile baronului de Seilliere, care situează romantismul sub semnul apăsător al patologiei morale. Literatura modernă în totalitate e acuzată de Julien Benda, în eseul Belphegor, că a
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
a trimite "bănuitului Sud un gînd fără greș", la Aurel Rău și Adrian Popescu, evocatori insistenți ai unor drumeții italice și traducători din spaniolă și italiană, se întinde un domeniu al unui soi de compensație moral-geografică, sub un olimpic senin goethean. Iată că apare însă un bard ce nu ezită a-și asuma cu semeție Nordul: sătmăreanul George Vulturescu. Să precizăm că e vorba în stihurile d-sale de un Nord postmitologic, consecință a ceea ce s-a numit, ușor prețios, explozia
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
admită nevoia de spirit creator - spiritul de contradicție. Jean Cocteau, Scrisoare către americani. Traducere din franceză de Irina Mavrodin. Editura EST, Samuel Tastet Editeur, 2001. Întrebarea, cu voce tare Un best-seller german al zilelor noastre nu poate ocoli tematica iubirii goetheene și nici problematica holocaustului, atrocitățile celui de-al doilea război mondial și câteva întrebări filosofice. Bernhard Schlink, născut în 1944, profesor de drept la universitățile din Bonn și din Berlin, copleșit de premii după 1995, când a publicat romanul Cititorul
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
mai reduse. Mefistofele este un titlu care nu lipsește de pe afișe nu atât datorită valorii muzicii cât mai ales pentru teatralitate, rolurile suculente, problematica complexă neobișnuită în melodrama lirică italiană a timpului. Spre deosebire de Faust de Gounod care a redus poemul goethean la o simplă poveste de dragoste, Boito a rămas mai aproape de sursă, încercând să păstreze dimensiunea filozofică a personajelor și adaptând întregul traseu inițiatic al eroului în căutare de absolut (nu de tinerețe și iubire ca în versiunea franceză). Lucrarea
O jumătate de secol by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13118_a_14443]
-
interpretului. Mihnea Lamatic a realizat fără îndoială rolul vieții lui de până acum - a fost mobil, dinamic, a cântat expresiv, inteligent și cu bun-gust, dar mai apropiat de stilul grand - opéra franceză - cu care Boito are afinități - decât de demonismul goethean. Cât despre Faust, tenorul Stelian Negoescu și-a rostit partitura în forță, fără să dea impresia că personajul său ar fi mistuit de marile probleme ale existenței. În Margherita, Roxana Briban cu timbrul ei generos a susținut o linie a
O jumătate de secol by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13118_a_14443]
-
se revendică de la o tradiție mai profundă, îndepărtată în trecut și, pe cât se poate, fără legătură imediată cu prezentul și conjuncturile politice. Esențializarea tradiției înseamnă pentru cerchiști valorificarea unor elemente filosofice și culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic goethean. În cultura română, cerchiștii căutau o tradiție de dinainte de Goga și Coșbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
la această afiliere, din frica de a nu fi considerați epigoni. Manifestul adresat lui E. Lovinescu în 1943 e, categoric, privind retrospectiv, o formă ingenioasă de ascundere a adevăratului maestru. În etapa postcerchistă, prin euphorionism, adică prin propunerea de "restaurare goetheană", se va crea o premisă pentru redescoperirea și dezvăluirea lui Blaga ca maestru tăinuit. Tradiția cerchistă a pornit de la Blaga, fără a o recunoaște, și s-a întors la Blaga, într-un mod explicit, după ce maestrul a murit și recuperarea
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
nu se unesc." Mai târziu, apropierile dar și deosebirile esențiale dintre Manoil și Suferințele tânărului Werther au fost relevate de I. Gherghel în amplul său studiu Goethe în literatura română (1931) și de Ion Roman în excelenta sa exegeză Ecouri goetheene în cultura română (1980).
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
trăiește pe hîrtie în așa fel, încît altminteri nu e posibil să înțeleagă cineva. De ce? Derogînd de la textul Scrisorii pierdute, derogi de la viață. În paginile ei respiri pur și simplu în realitate, trăiești în veridic și spontan". Citînd o formulă goetheană, Constantin Trandafir arată că scrierile lui Sebastian nu sunt decît "fragmente ale unei mari confesiuni", întrucît autorul operează în creația sa romanescă aidoma unui "observator liric", în duhul literaturii "experiențialiste", iar dramaturgia sa revelă la rîndu-i "figura" creatorului, constituind, conform
Din nou Mihail Sebastian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8700_a_10025]
-
Shelley, subliniindu-i de trei ori, cu roșu, strofa a patra, unde poetul apare că și "copil obosit". Tocmai lui Cioran, care nu-l suporta pe Goethe, i se întîmplă, în amurg, să trăiască o poveste de dragoste de tip goethean. Chiar dacă el e mai curînd un Werther bătrîn, supraviețuitor al tentațiilor suicidare. Cum nici Friedgard nu e Ulrike, ci Bettina lui Cioran, trecută însă prin estetică lui Lenz și care, deci, nu-l idealizează, ci îl demistifica, iubitoare, pe "marele
Vînătorul de fuste by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/14721_a_16046]
-
a farsei absurde împotriva „bătrânei doamne Logica și a eternului domn Interes". Extrapolând,în această luptă a „maeștrilor" poate fi vorba de un atac direcționat împotriva acelei logiciplină de platitudinile științelor profane, așa zis pozitiviste, repudiată de la Durer până la Faustul goethean. Refuzul oricărei logici face loc întotdeauna unei mistici a hazardului în care (i)logicul transcendenței devine realitatea cea mai palpabilă. Acest elogiu al nebunieiurmuziene pune și impune aici o problematică crescută în marginea Bibliei, dar întreținută peste veacuri de spiritul
Noi argumente pentru redeschiderea „cazului Urmuz” by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/6181_a_7506]
-
cu cât împrumută glasul și trupul animalelor, dar lipsită de fals umanism - după cum e lipsită, cu toată morala ce crește din fabulă firesc ca un rol, de didacticism sec și supărător”. Mai complicat se arată pentru lector accesul în lirica goetheană, după prezentator chiar Dante fiind mai accesibil, în schimb cu brațele deschise este întâmpinat Victor Hugo, socotit părintele direct al parnasului, “lucru bătător la ochi și îndeobște cunoscut”, precum și izvorul lui Baudelaire, al lui Verlaine, Rimbaud, ba chiar al lui
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
loc discuția incriminată - cu apelul ce trebuia trimis peste hotare, lipsisem. N. Balotă îmi e martor. Ce știam eu era că la Noica se vorbise despre cartea sa Anti-Goethe. Sincer fiind, Noica nu mă entuziasma. Eram un apolinic în gen goethean. Apropo. În 1981, aveam să-l văd la Paris pe Cioran. Discutaseră despre literatură, iar la ușă, la plecare, venind vorba despre Noica, exclamase pompos: Sentimentul paraguaian al ființei! parafrazînd titlul lucrării gînditorului român. Cînd am auzit de procesul deschis
Exact cum a fost by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17062_a_18387]
-
Dionysos, botezat în apele Jocului secund și trecut prin confesionalul lui Mallarmé, elegiac în fond și, cum afirmă Eugen Negrici în prefața sa, Dăruit Luminii, George Virgil Stoenescu invelează cele două suflete ce i se zbat în piept - după formula goetheană -, între carnalitate și spiritualitate, între fast și rigoare, între Lidia și Simonie, între mercur și plumb, aur și aer, foc și apă, între făptuire și tăcere, ducând spre perfecție nu atât formele fixe versilibristice, cărora le este mai frecvent fidel
Un sapiențial vitalist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16698_a_18023]
-
din ideile lui Anton Raphael Mengs, pictor și teoretician al artei, amic cu Winckelmann, care, meditînd asupra "imitației naturii", propusese deja pentru artele vizuale o "doctrină a tipurilor" într-o formulă înrudită cu viziunea clasicizantă a acestuia din urmă. Textul goethean este unul emblematic pentru estetica clasicismului weimarian: Einfache Nachahmung der Natur, Manier, Stil (Simpla imitare a naturii, manieră, stil), apărut în februarie 1789 în revista lui Wieland, "Teutscher Merkur", este rezultatul direct al experienței italiene trăite de Goethe, inclusiv al
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
prezentul continuu, în procesualitatea devenirii: ceea ce este "tipic" este concomitent necesar și normativ, este ideea ce se întrupează, dar care, fără trup, nu poate fi. Revenim pe pămînt: dacă, în principiu, romanticii germani n-au agreat cîtuși de puțin doctrina goetheană și clasică a "tipurilor", unii dintre ei, în faza entuziasmului cu care au însoțit ridicarea împotriva Franței napoleoniene, au încercat, precum Joseph Görres, s-o instrumentalizeze în sens naționalist - "der Volksgeist", "spiritul neamului", concept cu totul străin, în iraționalitatea sa
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
și Lazarus, foarte la modă în anii '60-'70 ai secolului trecut, ce l-a atras și pe Eminescu,- pe lîngă cea a autorilor realiști, convinși că, prin descripția fidelă a lumii, îi pot surprinde întemeierile, a receptat Franzos doctrina goetheană a "tipurilor", pe care pretinde a și-o asuma. Chiar foiletonul despre "femeile române", despre care era vorba mai sus, își propune să descrie un "tip național", specific a ceea ce dînsul va numi cîțiva ani mai tîrziu,- spre exasperarea lui
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
lua condeiul, mă întristai că nu poci, simții durere că nu știu nimic și mă deznădăjdui văzând că în adevăr că nu mă înșel că nimic mai ticălos ca omul. Această propensiune de a-și descoperi înrudiri sufletești cu personaje goetheene sau chiar cu autorul lui Faust, mai poate fi semnalată, de altminteri, și în cazul lui Titu Maiorescu (Al.Dima - Afinități elective: Titu Maiorescu și Goethe) unde vedem cum în adolescența sa, mai exact la 18 aprilie 1858, viitorul întemeietor
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
existenței omului ca individ și artist, într-o lume cu multiple determinări, spirituale, istorice, politice, sociale. E marcată de o adâncă reflexivitate (meta)textuală, de tip finalist, proprie unui scriitor atașat de rosturile care îi motivează rostirile. Blandiana este o goetheană, prin relieful substanțial și expresiv acordat ocazionalului. Constanța înfiorării apare alimentată de convingeri fundamentale, în afara cărora nu s-ar putea susține nicidecum. Scriitoarea pare o profetă - dacă asta i s-ar îngădui unei femei - a mântuirii morale a neamului său
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
și euphorionismul postcerchist, niciodată concretizat, rămas în stadiul de proiect, așa cum apare în scrisorile dintre Radu Stanca și I. Negoițescu din anii 1946-1947, ca o pură utopie morală (prietenia totală, pusă în slujba creației), filosofică și estetică (resuscitarea idealului clasic goethean, combinat cu spiritul romantic, într-o sinteză germanică). Principalele temeri ale fazei cerchiste sunt cantonarea în tradiționalismul naționalist, în blagianism și regionalism, de aceea le vor fi contrapuse acestora opțiunile simetrice pentru modernism, lovinescianism și europenism. Lovinescu e, pentru cerchiști
De la cerchism la euphorionism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8446_a_9771]
-
al lui Goethe, în care s-au armonizat ordinea, măsura, regula grecească și fausticul - romanticul germanic. Toate decăderile romantice contemporane, semne ale crizei și dezastrului, cum naturalismul și suprarealismul etc. sunt consecințele acelei rupturi din Euphorion. Noi să propunem restaurarea goetheană. Poezia Cercului e pe această linie. Iar delimitările noastre între genuri și între valori au același sens" (Un roman epistolar, ed. cit., p. 33). Goethe e, pentru euphorioniști, un antidot la lovinescianism, adică la cantonarea în estetic. E și o
De la cerchism la euphorionism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8446_a_9771]
-
pentru euphorioniști, un antidot la lovinescianism, adică la cantonarea în estetic. E și o formă de refugiu într-un tradiționalism spiritual profund, ce putea părea atemporal, și o formă de eschivă de la o opțiune categorică, explicită, pentru modernism, prin "restaurarea goetheană". Reconstrucția proiectului intelectual, într-o mai mare amploare a viziunii, trebuie observată numaidecât, ca o diferență frapantă față de etapa anterioară, ancorată polemic într-un prezent neconjunctural, sustras cotidianului. Dacă definiția cerchismului (activ și productiv, așa cum se arăta în 1945) e
De la cerchism la euphorionism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8446_a_9771]
-
prozator al grupării (sperat inițial în Deliu Petroiu!) era una din marile neliniști ale cerchiștilor. Compensația în epicul și dramaticul baladescului era una parțială, dar semnificativă pentru convergența genurilor literare. Idealist în creație, printr-o utopică sinteză germanică între clasicismul goethean romantismul schillerian, spontan și fluid în manifestările artistice ale juventuții, Cercul Literar de la Sibiu a tins, într-un mod destul de pragmatic și de riguros, niciodată realizat datorită vicisitudinilor istoriei, spre o instituționalizare ca o formă de consacrare într-un teatru
De la cerchism la euphorionism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8446_a_9771]
-
din Sibiu, îl întreabă ironic, ca pe un critic despre un volum nou apărut: Nego, dragă, spune-mi și mie, cum e Dincolo?... Am reținut două... măști. Una de pe figura lui Doinaș, care îmi spusese cu un aer al lui, goethean, mefistofelic, că Nego i-ar fi spus, bâlbâindu-se... Dragă Doinaș,... tot un fel de aici... Pe fața lui Negoițescu însă, - Doinaș nefiind de față în acel moment - scria ca pe un palimpsest, în timp ce se înfrunta sever: îmi pare rău
De Dincolo by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10825_a_12150]
-
locuia alternativ în Elveția, Franța de Sud, Italia de Nord. "Moartea e mare. Suntem ale ei guri râzătoare. Când ne credem în mijlocul vieții Începe ea să plângă În mijlocul nostru." E un poem rilkean scris în simetrie cu un alt poem, goethean, alcătuit din cinci versuri, frumusețea căruia mă instigă să-l citez integral, cu mențiunea că ambele poeme sunt traduse de Nicolae Breban. "Peste toate culmile este tăcere. Peste toate vârfurile simți tu abia o boare. Păsările tac în pădure. Așteaptă
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]