164 matches
-
I, 4, pp. 85-86; I, 1, 7, pp. 146-147 (către Alexandru); I, 1,1, pp. 99-100 (adresate lui Chiril); I, 1, 7, pp. 161-162 (către Maximian din Constantinopol); I, 4, pp. 243-245 (mărturisire de credință); Sever din Antiohia, Contra nelegiuitului gramatic III, 2, trad. din lat. J. Lebon în CSCO 94, 10-11. Studii: G. Bardy, Acace de Bérée et son rôle dans la controverse nestorienne, RevSR 18 (1938), 20-44. 2. Macarie din Magnezia În 1876, Ch. Blondel a publicat, pornind de la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
patristice, fie în sprijinul propriei teze (de ex. în cazul lui Atanasie), fie pentru a le respinge (cazul citatelor din Teodoret). În anii petrecuți ca patriarh la Antiohia, Sever a început să scrie cel mai complex tratat al său, Contra gramaticului nelegiuit, în care combate Apologia conciliului de la Calcedon a lui Ioan de Cezareea (cf. aici, p. ???; tratatul atacă și opera analoagă a lui Ioan de Scythopolis). Împărțit în trei cărți de mărime diferită (a doua ne-a parvenit incompletă), tratatul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca argumente de către adversar, adăugând apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată că există două naturi distincte în Cristos după uniunea ipostatică. În perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever și gramaticul Sergius, un literat care trăia probabil în dioceza Halebi, în patriarhatul Antiohiei. Acesta îi scrisese episcopului de Halebi, Antoninus, pentru că judeca drept insuficientă formula „Nu spunem că proprietățile sunt separate” inclusă în mărturisirea de credință impusă celor care se converteau
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acțiunile omului și cele ale divinității în Cristos (numai primul, de exemplu, poate suferi și muri), care continuă să existe după unirea ipostatică fără ca esența specifică a unora (poiotês physikê) să poată fi transmisă celorlalte (deci, fără confuzie: contra opiniei gramaticului Sergius); însă, dată fiind unitatea subiectului, a Logosului, Sever neagă ideea că ar putea fi repartizate atât omului, cât și lui Dumnezeu. După întrupare, există o singură ipostază sau natură a Cuvântului și ca atare și o singură acțiune (energeia
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cele ale lui J. Lebon, au pus în adevărata lumină lumină intențiile și doctrina lui. Bibliografie. Ediții ale operelor lui Sever: Discursuri către Nefalie și Scrisori către Sergius - J. Lebon, CSCO 119-120, 1949: Philalethes: R. Hespel, CSCO 133-134, 1952. Contra gramaticului nelegiuit: J. Lebon, CSCO 93-94; 101-102, 111-112, 19522. Scrieri polemice contra lui Iulian de Halicarnassus: R. Hespel, CSCO 244-245 (1964); 295-296 (1968); 301-302 (1969). Apologia tratatului Philalethes: R. Hespel, CSCO 318-319, 1971 (în CSCO sunt și textul sirian și trad
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adică în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, Ioan a scris o lungă Apologie a conciliului de la Calcedon, compusă din cel puțin opt cărți (care ar putea fi identică totuși cu opera precedentă), din care s-au păstrat fragmente citate în Contra gramaticului nelegiuit a lui Sever de Antiohia. A mai scris și un tratat Contra lui Sever din care s-a păstrat un fragment citat la al șaselea conciliu ecumenic (787). Totodată, a fost primul autor al unor scolii la corpusul scrierilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
chirilian difizit combătut de Sever de Antiohia în Philalethes, însă această idee s-a dovedit a fi falsă. Împotriva lui Ioan - chiar dacă autorul n-a vrut să-i pomenească numele - e îndreptată însă o altă operă a lui Sever, Contra gramaticului nelegiuit, păstrată doar în siriană (aici, p. ???). Pe de altă parte, se știu foarte puține lucruri despre activitatea lui Ioan: era preot și gramatic la Cezareea, însă nu se știe precis dacă e vorba de Cezareea din Capadocia sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a vrut să-i pomenească numele - e îndreptată însă o altă operă a lui Sever, Contra gramaticului nelegiuit, păstrată doar în siriană (aici, p. ???). Pe de altă parte, se știu foarte puține lucruri despre activitatea lui Ioan: era preot și gramatic la Cezareea, însă nu se știe precis dacă e vorba de Cezareea din Capadocia sau de cea din Palestina. O adnotare pe marginea unui manuscris al unei scrisori a lui Filoxen din Mabbug conține numele lui Ioan, menționat în legătură cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
extrase referitoare la Ioan 8, 44 și 10, 18, transmise printr-un manuscris catenar exegetic despre evanghelia lui Ioan și luate probabil dintr-o omilie sau dintr-un tratat contra iudeilor; toate aceste texte poartă în manuscrise numele lui Ioan Gramaticul. Într-un manuscris de la muntele Athos s-au păstrat două omilii ale lui Ioan contra maniheilor, unele extrase din acestea fiind reperabile în texte antimaniheiste ulterioare. Același manuscris conține și un Dialog al unui ortodox cu un maniheu, transmis și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
răspuns la acuzațiile pe care i le aduseseră lui Efrem unii călugări teopaschiți; și aici era combătut monofizismul cu citate din Sfinții Părinți și era apărat Tomul lui Leon. Ioan Damaschinul citează un scurt fragment dintr-un tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere în care e combătut filosoful și presbiterul Acacius din Apamea conține definiții bazate pe etimologii ale unor termeni tehnici folosiți în controversa cristologică. Un codex de la Veneția conține douăsprezece anateme îndreptate contra lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Sever pentru a demonstra că acesta se contrazice continuu; pentru noi sunt prețioase aceste pasaje în limba greacă din scrierile lui Sever, pierdute în redactarea originală (și în unele cazuri pierdute definitiv), chiar dacă unele citate, mai ales cele din Contra gramaticului nelegiuit, nu au corespondent în versiunea siriană cunoscută de noi, ceea ce duce la nașterea unei probleme încă nerezolvate. Bibliografie. Text editat și introducere în Diversorum postchalcedoniensium auctorum collectanea. I: Pamphili Theologi opus, ed. J.H. Declerck; Eustathii Monachi opus, ed. P.
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Sablé-sur-Sarthe 1992. c) Isidor din Pelusium Pentru a demasca unele falsuri prezentate de adversarii săi sub numele lui Isidor din Pelusium, Sever de Antiohia făcuse niște cercetări în privința acestuia despre care ne dă informații în capitolul 39 din tratatul Contra gramaticului nelegiuit (cf. aici, p. ???). El afirmă că a descoperit că Isidor nu era episcop așa cum reieșea din textele ce-i fuseseră atribuite, ci preot al Bisericii din Pelusium, exeget valoros și ortodox; Sever menționează trei discursuri ale acestuia împotriva gentililor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Hrisostomul). De altfel, în general, scrisorile lui Isidor sunt destinate publicării și el însuși spune că o epistolă nu trebuie să fie lipsită de eleganță, însă autorul trebuie să evite excesul de podoabe sau lipsa de energie (V, 133, către gramaticul Ofelius). Fotie îl considera pe Isidor un model (kanôn) nu numai de viață ascetică și sacerdotală, ci și de stil, și compara scrisorile lui cu cele ale lui Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz (Epist. 2, 44). Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
75 H.P. poetul expediază ironic „gramatica, logica, sentimentalismul ca agățătoare de rufe”, putem citi deja Într-o atare respingere voința unei răsturnări care privește În primul rînd limbajul poetic. Conjugarea atacurilor Împotriva logicii (ca expresie a impersonalității discursului conceptual) și gramaticii (ca sistem de reguli consfințind caracterul convențional al comunicării) atrage atenția asupra conștientizării specificului poeziei În raport cu limbajul conceptual. „Fraza - putem citi În articolul intitulat Gramatică - nu mai e o ficțiune amintind discursul electoral sau declarația de dragoste sub lună a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Lucia Vald, "Scurtă istorie a lingvisticii", Editura Didactică și Pedagogica», București, 1977, p.5. 39 În lingvistica veche indiană, în cercetarea limbilor s-a pus accentul asupra raportului dintre limbă și realitate, afirmându-se rolul gnoseologic "instrumentalist" al cuvântului 58. Gramaticii din vechea Indie au dovedit un remarcabil simț al analizei, au folosit metode foarte precise de descriere, care au fost luate ca model de chinezi și arabi, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea și de europeni. 59Nu ne vom
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
categorii și specii", pe când spunerea vizează "problema stabilirii de relații în această lume și cu această lume"377. Din această perspectivă, lucrurile devin mult mai clare, întrucât numirea e plasată la nivelul semnificatului (= lexicul structurat), în timp ce spunerea e asociată sensului (= "gramaticii" unui text). Cu alte cuvinte, limbajul ca limbă "istorică" nu poate să vehiculeze o "concepție" asupra lumii deoarece, în această ipostază, limbajul nu are/nu este sens, ci doar semnificat: el doar "numește" ceva (posibilități ale desemnării), dar nu "spune
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ianuarie 1865, „Despre însemnătatea refrenului de „o lero Doamne” din colindele române”... de Ion a lui G. Sbiera, „Trei umbre” de A. Hurmuzachi, „Bucovina”, poezie de Vasile Alecsandri, „Am spus florilor” și „Invocare” versuri de Demetriu Petrino, „Scurtă privire asupra gramaticii de A. Pumnul” de P. Paicu , „Țânțarii” - un studiu etnografic de F. Căniță „Teatrul Național din Cernăuți” de A. Hurmuzachi, bibliografie, redacționale. Din protocoalele ședințelor Comitetului Soțietății aflăm că erau persoane care sponsorizau Soțietatea, donând bani, oferind cărți, documente. Redactorii
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
București, 1863; [Dante, Ariosto, Tasso], în Curs de poezie generală, III, partea II, București, 1870, IV, București, 1880; [Traduceri], în Opere, II, IV, îngr. Vladimir Drimba, introd. Al. Piru, București, 1968, 1985. Repere bibliografice: Lazăr Șăineanu, Ioan Eliad Rădulescu ca gramatic și filolog, București, 1892; Iorga, Ist. lit. XIX, I, 65-78, 113-119, 157-161, 256-268, II, 155-168, 201-211, III, 86-92; Apostolescu, Infl. romant., 65-92; G.D. Scraba, Ioan Heliade-Rădulescu. Începuturile filosofiei și sociologiei române, București, 1921; Densusianu, Lit. rom., II, 131-211; Bogdan-Duică, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
sunt însă semnificative. Gramatica studiată la nivel secundar era altceva decât cea din învățământul primar. Chiar și titulatura dascălilor se schimba. Grammatistes (grammatisthvs = „institutorul” din școala primară) era înlocuit cu grammatikos (grammatikós = „literatul”), așadar cu un profesor de literatură, superior gramaticului; el preda elevilor pe Homer și făcea filologie înaltă prin exegeze și analize literare rafinate ale operelor clasice: poezia lui Hesiod și Pindar, tragediile lui Sophocle și Euripide, textele mitografilor și istoricilor. Retorica era predată de rhetor (r(hvtwr), iar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
strălucea la marea Școală din Rhodos predând dimineața retorică sau sofistică și după-amiază gramatică. Alții, precum Dionysios Thrax, au preferat să aprofundeze și să inoveze o singură disciplină. Lui i se datorează „manualul de gramatică” în care a stabilit „metoda gramaticului” = de analiză literară a autorilor. Cele patru operații ale „metodei gramaticale” stabilite de Dionysios Thrax mai sunt folosite și astăzi în analiza filologică: diorthoza (diórqwsi" = „critica textelor”), anagnoza (avnavgwsi" = „lectura atentă a textului”), exegeza (evxhghsi" = „explicarea, interpretarea”) și judecata de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sensul comun, scopul unic urmărit. Acesta era moralitatea. Studiul gramatical căuta întotdeauna să degajeze valoarea morală a fiecărui text literar sau autor analizat. La fel procedau profesorii de retorică sau de sofistică (dialectică). Ceea ce nu era deloc ușor. De exemplu, gramaticii aveau dificultăți în a explica moralitatea zeilor și eroilor homerici. La fel retorii care trebuiau să concilieze Dreptatea (Dike) cu Binele (Agáthon) în cazuri suspecte. La fel pățeau și sophiștii care aveau de împăcat Adevărul (Alétheia) cu moralitatea și dreptatea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
exemplu, au adăugat intenționat un „fapt” pe care „divinul Homer” nu-l menționase: au inventat o scenă în care „impudicul Paris” uită de luptă în toiul acesteia, pentru o „partidă” de dezmăț cu Elena. Atare stigmatizări violente inventau nu numai gramaticii, ci și retorii și sofiștii ori de câte ori trebuiau să condamne impietatea și să recompenseze virtutea. Metoda alegoriei inventate se baza pe subtilitățile raționării analogice, ai cărei maeștri au fost dintotdeauna filosofii postsocratici. Și ea a fost asimilată, integral, de către teologii creștini
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Peste tot se întinsese o Romanie în care se vorbea limba latină și se învăța obligatoriu scris-cititul pentru a putea lua parte la activitățile mercantile libere de pe țărmurile Mediteranei 3. Este „epoca de aur a gramaticii latine”, în care școala gramaticului căpătase un renume uriaș 4; după ce copilul învăța scris-cititul acasă cu un praeceptor, urma această școală unde studia „cele opt părți de vorbire” (nume, verb, participiu, articol, pronume, prepoziție, adverb, conjuncție), ortografia (neinfluențată de intonațiile limbii vorbite), metrica și prozodia
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cu un praeceptor, urma această școală unde studia „cele opt părți de vorbire” (nume, verb, participiu, articol, pronume, prepoziție, adverb, conjuncție), ortografia (neinfluențată de intonațiile limbii vorbite), metrica și prozodia versificației clasice și marile texte juridice și istorice 5. „Școala gramaticului” reușea să confere o vastă cultură generală, punând bazele formării paideutice 6. Tânărul absolvent urma, apoi, Școala retorului - o școală de nivel înalt, cu discipline neseparate prin granițe severe, dar focalizate pe înșiruirea tehnicii discursului -, care era înțeleasă larg și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în familiile aristocrate. Vechiul magister ludi, atât de important în Antichitate, pare să-și fi pierdut importanța publică, devenind simplu proeceptor particular angajat de familie 19. Tânărul aristocrat își continua însă studiile, după 7 ani, cum am văzut în școala gramaticului și școala retorului - care erau publice, aparținând statului. Ele existau peste tot, iar câteva erau celebre. În Italia de Nord a existat Școala din Milano 20, pe care a întemeiat-o, se pare, Ennodius 21 și la care a predat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]