12,436 matches
-
așadar un sacrilegiu. Astfel încît - surpriză! - Amintirile, receptacol, în optica obștească, al bonomiei și al hazului, n-ar fi decît "una din cele mai triste cărți ale literaturii române". în felul acesta jovialul, veselul, ludicul Creangă își recîștigă o față de gravitate, în măsură a face posibilă joncțiunea cu poezia romantică a întoarcerii spre fenomenalitatea naturală și spre arhetipurile existenței, a-l apropia într-un fel imprevizibil de Luceafărul cu care sîntem îndemnați a presupune că s-a întîlnit nu doar pe
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
e atașat de cele istorisite în sensul ținerii aproape de un pretins adevăr istoric. Efectul cu adevărat puternic ar fi ieșit tocmai din totala detașare ironică, printr-un discurs meta, autoreferențial, polifonic-exclamativ. Povestitorul pare că insistă a ne convinge uneori de gravitatea faptelor, încearcă să obțină o adeziune de principiu insistând cumva pe cadrul convențional realist. Or cititorul tot așteaptă ca naratorul să-și "trădeze" personajele, să-i facă cu ochiul, în fine, să împingă povestirea definitiv în burlescul fără limite, mai
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]
-
picante sau grețoase ale întâmplărilor de tot soiul, nimic din mizeriile ideologicale nu reușiseră a-l atinge, nici trufiile literare, curente, academice, ori nu, printre oamenii de cultură obișnuiți; nici acel miticism voios, slugarnic, de bodegă, tipic dâmbovițean; ...ci o gravitate măsurată, naturală, o știință de carte temeinică, o cunoaștere trainică, un simț al proporțiilor, firescului, un bun-simț, pe scurt, o responsabilitate calmă, distantă, nemțească, putem zice cum, în mica ori marea Românie, nu le întâlneai decât sub Carol întâi, în preajma
Orașul unui aristocrat by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12470_a_13795]
-
cu Stan și Bran, Charlie Chaplin, frații Max. Și lui Alexandru Dabija la fel. Se vede asta și în acest spectacol. În gag-ul fin, în contrapunctul poantelor spumoase, în tăietura pe muchie de cuțit dintre parodic și dramatic, dintre gravitate și clovnerie. În pașii învîrtiți în cerc ai lui Vladimir și Estragon cînd își iau un timp de gîndire pentru ceva. În felul în care se ghemuiește Estragon și adoarme. Chiar și în strădaniile, nu mereu reușite, ale lui Marius
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
îi oferea "spectacolul ciudat al unui spirit vioi, vindicativ, agresiv, căutând să-și ascundă zelul partizan în tranșeele amănuntelor și considerațiilor de ordin bibliografic, istoric, documentar, comparând ediții între ele, cercetând variante și varietăți, restabilind puncte și virgule, discutând cu gravitate date minime, aducând obiecții infinitezimale și inutile, în ton doct și peremptoriu; spectacolul vechilor pustnici ce voiau să-și înfrângă tentațiile trupului sub asprimea ciliciului"(opt. cit., ed. cit., p. 63; sublinierea îmi aparține - G.P.). Sub penița lui G. Călinescu
Câte ceva despre altceva by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12483_a_13808]
-
de "aurul și argintul" marilor valori sub învelișul frumos colorat al întâmplărilor din copilărie. Creangă ar avea două tipuri de cititori: cei care gustă întâmplările "realiste și banale" și cei care înțeleg că sub ele se ascund "tipare pline de gravitate". "Pactul" despre care e vorba se stabilește între Narator (instanță superioară eului biografic I.C.!) și "cititorul ideal", care înțelege subterfugiile textului. Cu o naivitate (totuși) simpatică Mircea Moț explică, didactic, care e "esența literaturii" ("e important să reținem deosebirile esențiale
Creangă și bâtă de aur by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12511_a_13836]
-
Borges." Neomodernist sau postmodernist?, se întreabă criticul literar în Postfață. Ion Bogdan Lefter comentează încercarea nereușită de a-l situa pe Nichita Danilov fie de-o parte, fie de cealaltă. Dilemă tipologică datorată tematicii mai degrabă vechi și infuziilor de gravitate, de sacralitate, de patetism, care nu sunt prea frecvente în manierele literare actuale. Dacă lipsesc elementele de recuzită contemporană, de civilizație a sfârșitului și începutului de secole 20-21, înseamnă că pragul spre postmodernism nu e trecut?" Se pot trasa afinități
Poetul în ultimii 25 de ani by Raluca Ciochină () [Corola-journal/Journalistic/11428_a_12753]
-
cuvânt, să fim creatori". Nu pretind perenitatea, mulțumindu-se cu provizoratul și efemeritatea unei singure forme. Altminteri spus, omul-manechin. Și continuarea ,lecției" este cu adevărat surprinzătoare. Omul-manechin nu trebuie tratat cu ușurință, căci materia nu cunoaște gluma, este de o gravitate tragică. Rezultatul oricărei intervenții asupra ei se contopește cu ea imediat, identificându-se cu destinul. Suferința ferecată într-o formă impusă arbitrar materiei inconștiente, în fond, o parodie, este totală, chinuind-o veșnic, stăpânind-o despotic și transformând-o într-
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
începe povestea noastră ŕ rebours: moartea personajului (simultană cu nașterea conștiinței care spune povestea), continuată de întinerirea acestuia pînă la copilărie, naștere și stadiu de făt. Dar nu povestea e cea care contează aici, deși faptele, în realitate, au o gravitate care ar trebui să ne pună pe gînduri. Formula e cea care captivează, nu știu însă dacă, în interiorul ei, mesajul cărții (unul umanitarist, cvasi-pacifist) nu se pierde definitiv. Holocaustul e o pată imensă pe istoria ultimului veac și romanul lui
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
manuale de medicină. Restul e imaginație, strunită cu grijă, întinsă cu bun-simț pe puține pagini (o astfel de formulă nici n-ar fi rezistat pe spații exagerate). Imaginați-vă un Primo Levi cu mai puțină vocație a tragismului și a gravității, poate cu o doză de umor negru în plus și cu o pasiune pentru subiecte ca Holocaustul, venită, pînă la urmă, tot din revoltă, durere și mirare neputincioasă. Săgeata timpului e fluctuantă, iar limitele și cuantificarea vieții sînt relative. Pe
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
ani înainte: Eu cred că veșnicia s-a născut la sat". Partea metafizică a lirismului blagian e vizibilă și în poezia sa de dragoste. În ,Noapte la mare", pasiunea carnală (Murmură dor de pereche. / Patima cere răspuns.) este închisă în gravitatea reflecțiilor despre ființa umană în timp, asupra culpabilității (Capăt al osiei lumii / rogu-te, nu osândi!) de a se lăsa răpit de exigențele terestre (Sunt doar metalul în febră, / magmă terestră, nu stea) - totul scăldat într-o melancolie crepusculară, atât
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
terminat (PS: dacă nu le-ai văzut deja, o vizită mai lungă la Cinematecă se cere recomandată). Regizorul pare însă să se fi plictisit de astfel de subiecte grele, dar nu și de experimentele cu convențiile genurilor. I-a trecut gravitatea și cheful de explorare a subconștientului (al lui sau al spectatorului), dar i-a rămas rigurozitatea formală in extremis. Cel puțin asta deduc eu din filmul Nu pe gură!. Nu mai vrea teatru filmat ca în Mélo, dar opereta îi
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
arta românească în ultimul pătrar de veac. Ambii creatori, de altfel, manifestă o evidentă bucurie în fața subiectelor cu caracter "frivol", ceea ce mă face să îmi revizuiesc acordul față de cei care consideră că arta românească se caracterizează printr-un exces de gravitate și apetit doar pentru subiecte "serioase", când este un loc comun faptul că nu există o ierarhizare valorică a temelor, ci doar a seriozității cu care sunt tratate. Muzeul de Artă din Craiova ne-a oferit prilejul de a avea
"Niște artiști" by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/11614_a_12939]
-
decenii de oprimare, cît a durat igrasia regimului totalitar din România, precedat, în perioada antebelică, de dictatura regală". Să zicem - treacă de la noi! - că, în analiza și sancționarea colaboraționismului ar conta și factorul "cantitativ" (durata) și nu numai cel "calitativ" (gravitatea compromisului) și că "dictatura regală" ar fi oarecum comparabilă cu totalitarismul comunist (în realitate, cea dintîi floare la ureche pe lîngă cel de-al doilea). Dar de ce nici o vorbă referitoare la împrejurare (de notorietate) că dl. E. Simion ocolește cu
În fața și-n spatele camerei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11650_a_12975]
-
bine toți cei ce au încercat asemenea lucruri jalnice. Fie însă ca voi să nu știți niciodată de asemenea încercări 171. Poate exista o robie mai mare decât robia plăcerilor trupului?172 se întreba autorul menționat, arătându-ne prin aceasta gravitatea patimii. Sfântul Bernard este de părere și el că de nici un păcat nu se bucură diavolul atât de mult ca de păcatul curviei, pentru că el poate săvârși toate păcatele, numai păcatul curviei nu poate. De aceea se străduiește întotdeauna să
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
să fie atins de viciul gloriei deșarte, decât de flacăra desfrânării 174 și, cu toate că acest viciu este unul din păcatele cele mai greu de învins, desfrânatul ori nu se vindecă, ori cu greu se mai poate ridica după prăbușire 175. Gravitatea cea mai mare este că desfrânatul nu-și strică doar trupul său, ci atentează, din cauza patimii dezlănțuite, și la trupurile celor din jur, încercând să le subjuge pentru a-și satisface dorințele păcătoase, iar dacă dă greș, poate recurge la
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
și în instrumentar, Caleașcă fiind cea mai apropiată, aproape o pastișă -, niște bocete, elegii, cântece sau descântece. Fiind o poezie a înscenării retorice, ineditul și savoarea versurilor vin din schimbarea permanentă a ipostazelor vocii lirice. Conița Lena performează, când cu gravitate, când cu nostalgie sau cu umor, atitudinile unei femei evlavioase, smerite, tânguitoare sau, dimpotrivă, ale uneia cochete, mucalite, frivole, chiar perverse. Există o continuă pendulare între seducție și cucernicie a femeii coapte, supus-bisericoase dar, în același timp, și tânjind nostalgic
Femeia la 30 de ani by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11785_a_13110]
-
pofta de a citi o literatură a vieții cotidiene în comunism nedramatizată și nepolitizată, în latura ei amuzantă, familiară, îmblânzită, dacă vreți, a grotescului. Căci, pe termen lung, printr-un efect pervers, absurdul existenței sub dictatură se (și) umanizează dincolo de gravitatea imanentă, fără a pierde aderența la adevărul ideologic. Tinerii sunt privilegiați în postura de scriitori ai unei astfel de literaturi. Filtrând totul prin candoarea gândirii și a percepției fragede, incapabili sau nepreocupați să judece existența altfel decât la nivelul concret
La vita e bella by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11807_a_13132]
-
lupta cu o singură mînă spre a-și demonstra forța. Lupta pe viață și pe moarte se desfășoară cu o aparență de joacă, păstrîndu-se mereu zîmbetul pe buze și ținuta elegantă. Homo ludens înțelege a-și asuma, în chip paradoxal, gravitatea confruntării cu o bonomie fantastă, cu o plăcere a poetizării voioase, vizibilă inclusiv în comentariile sau autocomentariile emise de ipostazele în număr de șapte în care se întrupează. Iată portretul făcut de Nicolae }one lui Daniel Bănulescu: "Cap de șeic
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
al situației noastre în cosmos". Așadar în calitatea d-sale, atît de apăsat afirmată, de homo ludens, Luca Pițu nu e cîtuși de puțin un minor, un marginal, cum ar fi dispuși a-l categorisi unii închinători la cultul unei gravități convenționale, nu o dată bună (ce zic: excelentă!) conducătoare de interese nu tocmai onorabile. Dimpotrivă, mult șugubățul autor e, potrivit opiniei noastre, unul central, rostitor de adevăruri de mare interes în tăietura lor insolită, totdeauna miezos și fermecător în limbajul d-
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
3 (ed. rom., 72-73; PG 48, col. 994). footnote>. Scriitorul antiohian, analizând afirmația apostolului neamurilor că ar fi „neiscusit în cuvânt”, răspundea criticii aduse retoricii astfel: „Dacă aș cere de la preot să aibă dulceața cuvântărilor lui Isocarte, majestatea lui Demostene, gravitatea lui Tucidide, înălțimea lui Platon, atunci ar trebui să mi se pună înainte această mărturie a lui Pavel. Dar așa nu cer de la preot nici una dintre aceste însușiri. Nu cer nici podoaba căutată a cuvântărilor oratorilor păgâni și nici nu
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
semantice, clișee și ticuri verbale, argotisme și termeni vulgari etc. Fiecare din comentatori avand anumite idiosincrazii, listele de erori pot fi destul de diferite, ajungându-se adesea la punerea pe același plan a unor fapte foarte eterogene, cu grad variabil de gravitate. Cred din ce in ce mai mult că ar trebui să redefinim limitele tolerabilului, pentru a ne concentra mai bine asupra marilor pericole. În timp ce combatem subtil și cu fineturi intelectualiste unele tendințe actuale (poate supărătoare, dar nu inacceptabile), în spațiile comunicării publice (Internet, mesaje
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]
-
cascadă ce făcea uneori copleșitoare prezența lui oriunde s-ar fi aflat; cu tăceri sub al căror ghețar ar fi fost greu să pătrunzi; atent față de interlocutorul său și mai totdeauna politicos, știind să și asculte cînd era cazul, cu gravitate, dar fără răceală; sobru, simplu, nepretențios, dar și distant uneori, știind ce elocvență poate avea « patosul distanței»; înflăcărat, îndeosebi, neostoit înflăcărat, iată cum îmi apare peste ani”. Secretul lui Eliade, pata albă care l-a intrigat pe Arșavir Acterian, e
Potestas clavium by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/13083_a_14408]
-
idee pleziristă și atât, nu va înțelege nicio iotă din zicerea lui La Bruyčre. Căci "nonrelația dintre râs și fericire", cum bine spui, implică o relație între aceasta ultimă și moarte. Râsul, frivol și hedonist, de astă dată, e contrariul gravității fericirii, a unei fericiri mortale (ca a lui Tristan și a Isoldei, - dacă "mourir" înseamnă, aici, "mourir d'amour"). Fericirea e un climax fulgurant, imperdurabil sau intermitent, un extaz de ordin cvasi-mistic, căruia nu-i urmează decât moartea (la figurat
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
a bricolajelor artizanale întâlnite la toate colțurile, a tapiseriilor cu Răpirea din Serai, a veșmintelor și podoabelor din plastic etc. Nu semnalez alcătuiri izolate, într-un sector sau registru al artei, ci exemplific un fenomen amplu, promovat abuziv, de unde decurge gravitatea situației. Revenind într-o sferă mai salubră; în definitiv, postmodernismul (neomodernismul) nu se separă de modernism prin metode, cât prin felul cum sunt ele folosite, articulate, puse în lumină. Cunosc numeroase opere denumite postmoderne, sau pe care autorii lor le
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]