220 matches
-
sau între verbal și nonverbal), copilul este expus la stres, nesiguranță, grave tulburări emoționale, creându-se astfel, treptat, tendința acestuia (mai ales în faza pubertății și adolescenței) de a evada (simbolic sau chiar fizic) din acel mediu. 2) Comunicarea interpersonală, grupală și mass-media. Despre primele două am amintit, urmând să le dezvoltăm ceva mai târziu; aici menționăm doar că ele interferează ca sferă și conținut. Și să mai spunem că, din ce în ce mai mult, în literatura consacrată comunicării se vorbește și despre comunicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
cu tine însuți, ceea ce implică plasarea discuției în arealul sinelui (eului) multiplu (vezi Iluț, 2001). Comunicarea interpersonală (în principiu, între două persoane) se petrece și în grupurile propriu-zise, dar, desigur, și între indivizi care nu aparțin aceluiași grup, iar cea grupală nu se reduce la cea interpersonală, întrucât există și comunicarea lider - membri. Însă comunicarea în grupurile restrânse ferm constituite are și alte note specifice, date de caracteristicile grupurilor primare. Să mai notăm că literatura de specialitate discută și conceptul de
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
și au tendința de a le evita pe cele disonante. Desigur, putem opera și alte clasificări ale comunicării: scrisă și orală, auditivă și vizuală etc. Dintre multe astfel de posibilități, din unghi de vedere psihosocial, al funcționării optime a relațiilor grupale, importantă este clasificarea în comunicare formală (oficială deci) și informală (încărcată de afectivitate și sinceritate, prietenească, într-un fel cea adevărată). Coincidența dintre cele două tipuri este un indicator puternic al viabilității, stabilității și atmosferei tonifiante în comunități și grupuri
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
orientativă, actul concret al conversațiilor presupunând adaptare la situație și partener, constituind, în fond, o artă, de unde și expresia cu mare acoperire cotidiană „arta conversației”. 3.1.3. Structuri și rețele comunicaționale grupaletc "3.1.3. Structuri și rețele comunicaționale grupale" În viața comunicațională a grupurilor și colectivităților mai restrânse, câteva aspecte sunt mai pregnante. Astfel, ca structuri comunicaționale, există două forme fundamentale (Radu, coord., 1994): structura centralizată, în care un singur membru al grupului primește informații de la toți ceilalți, găsește
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
preferențiale în grupurile mici și mijlocii. Sociometriatc "3.2.2. Relații preferențiale în grupurile mici și mijlocii. Sociometria" Câmpul socioafectiv al grupurilor nu se constituie prioritar din relații diadice de mare stabilitate (prieteniile și iubirile), ci înseamnă esențialmente o textură grupală de simpatii, antipatii sau indiferențe, cu un accentuat caracter de „geometrie variabilă”. Funcționează, altfel spus, în grupurile naturale atracții și respingeri interpersonale latente sau manifeste. Radiografierea structurilor preferențiale din grup sub diferite aspecte face obiectul sociometriei, metodă legată de numele
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
date, dar nu e indicat ca ele să fie prea aglomerate, devenind astfel greu lizibile. O dată sistematizate în tabele și grafice, datele anchetei sociometrice sunt supuse unei analize statistico-matematice, calculându-se diferiți indici și indicatori, la nivel individual, interpersonal și grupal. Astfel, la nivel individual, cel mai semnificativ este statutul sociometric, adică numărul total de alegeri și respingeri. Dar, tot la acest nivel, o serie de indici rezultați din raportul alegeri/respingeri percepute, cum ar fi cel al lacunelor sau iluziilor
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
până la diverse forme de dizarmonii (ca, de pildă, cea în care A îl alege pe B și crede că va fi ales de acesta, pe când B îl respinge și nici nu crede că va fi ales de A). La nivel grupal, se pun în evidență clivajele, „bisericuțele” existente în sânul grupului mai lărgit, câțiva membri preferându-se reciproc în alegeri, percepând corect respectivele opțiuni și formând un subgrup cu evidente consecințe asupra mediului socioafectiv al grupului ca totalitate, dar, de aici
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
costurile și beneficiile sunt percepute, așteptate. Este o altă problemă în ce măsură ele sunt și realiste și vor deveni efective. Dar, în tot cazul, analiza mai atentă a vieții sociale ne dovedește că, dacă multe dintre competițiile și conflictele interpersonale și grupale au ca sursă principală mecanisme de imagine reciprocă bazate pe false reprezentări (stereotipii) și așteptări, probabil că cele mai multe au ca fundament interese „obiective” divergente. În psihologia socială a și fost teoretizată respectiva situație ca un conflict realist de grup (Levine
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
hotărâri de grup nu are un referențial ontic independent (obiectiv), altfel spus corectitudinea sau incorectitudinea ei nu pot fi dovedite prin probe exterioare, ci se situează în bună măsură sub semnul profețiilor care se autorealizează. Mai pe scurt, o decizie grupală devine realitate obiectivă prin însăși luarea ei. O primă chestiune privitoare la deciziile de grup este cea a regulilor după care se iau: regula unanimității - când toți membrii unui grup trebuie să fie de acord cu o variantă - este greu
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
semn de protest față de conducerea unei întreprinderi, prin discuții se ajunge în final la decizii mult mai radicale: ocuparea întreprinderii, blocarea șoselei etc. Explicația principală a polarizării rezidă în ceea ce s-ar putea numi potențarea reciprocă, un fel de sinergie grupală la baza căreia stau trei factori importanți: a) în timpul discuțiilor se aduc argumente selective care amplifică și radicalizează pozițiile inițiale, omițându-se sistematic dezavantajele și riscurile, iar persuasiunea mergând în sensul radicalizării; b) prin compararea socială, ascultarea opiniilor celorlalți, indivizii
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
mergând în sensul radicalizării; b) prin compararea socială, ascultarea opiniilor celorlalți, indivizii constată o anume tendință a majorității, pe care unii vorbitori chiar o depășesc, ceea ce îi motivează ca și ei să fie curajoși, să se afirme; c) în timpul convorbirilor grupale, identitatea de grup capătă accent, membrii grupului simt nevoia să o expună și, prin urmare, să practice standarde și aspirații ale grupului exagerate, care nu existau în momentul de debut al discuției. 2) Gândirea de grup (groupthink) reprezintă adoptarea necritică
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
determină în mod crucial viața de grup. Până la un punct, ele sunt subordonate acestor macrogrupări sociale. Între grupuri încorporate au loc competiții în obținerea de avantaje în alocarea resurselor materiale și bonificațiilor simbolice. La rândul lor, în ciuda acestor rivalități, unitățile grupale mai mici se pot solidariza și organiza pentru a schimba politica și strategiile organizației mai mari, făcând presiuni asupra conducerii. Cum s-a mai menționat, grupurile mici și mijlocii funcționează într-o anume cultură, cu notele ei caracteristice. O importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
reală și în istoria națiunilor nu e ușor de decelat întotdeauna când cauzele invocate sunt reale sau justificative; meritul cercetărilor sistematice este că au arătat, controlând variabilele, că această tendință de autoatribuire pozitivă există atât la nivel individual, cât și grupal. Un alt efect confirmat de cercetări este cel al similarității asumate, în sensul că, statistic, membrii aparținând unui grup consideră că au credințe, reprezentări, opinii și comportamente comune mult mai multe decât au în realitate. Funcționează, în grupurile restrânse mai
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
și indirect al tuturor disciplinelor socioumane, detașându-se ca pregnanță de generalitate sociologia, științele politice, antropologia culturală și istoriografia. Au fost analizate minuțios cauzele și consecințele diferitelor conflicte armate, raporturile economice și de putere politică dintre clase, alianțe și presiuni grupale în mișcările sociale, revolte și revoluții. În studierea societăților tribale - unde entitățile grupale apăreau foarte bine circumscrise nu doar spațial, ci și ca stil de viață -, s-au studiat îndeaproape competițiile teritoriale, dar și raporturile sociale mai complexe, cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
științele politice, antropologia culturală și istoriografia. Au fost analizate minuțios cauzele și consecințele diferitelor conflicte armate, raporturile economice și de putere politică dintre clase, alianțe și presiuni grupale în mișcările sociale, revolte și revoluții. În studierea societăților tribale - unde entitățile grupale apăreau foarte bine circumscrise nu doar spațial, ci și ca stil de viață -, s-au studiat îndeaproape competițiile teritoriale, dar și raporturile sociale mai complexe, cum ar fi căsătoriile intertribale (exogamia), schimbul de mirese fiind, în concepția lui C. Lévi-Strauss
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
luat din ce în ce mai mult - cel puțin în SUA - de modelul plurielitist, al elitelor specializate pe domenii ale politicului. După cum anticipam, concepția pluralistă mizează pe faptul că se pot proiecta și implementa asemenea instituții și proceduri care să țină în limite nondistructive, grupal și social, tensiunea majoritar/minoritar și divergența de interese și opinii. Soluțiile concrete sunt multiple, dar ele se subsumează principiului mai general al negocierilor, compromisului constructiv și compensației. Important este de a lua acele decizii care să asigure optimul social
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
însuși, ca o manipulare. Readuc în atenția cititorului că granița dintre persuasiunea sinceră și bine intenționată și manipularea malefică este foarte fragilă (vezi, mai pe larg, secțiunea precedentă). E de menționat în final că funcționarea și schimbarea opiniei publice, influențele grupale, interpersonale și mass-media au loc într-un context sociocultural determinat, ceea ce înseamnă un spațiu cultural specific și un timp istoric dat. Societatea, concretizată în instituții precum familia, școala, Biserica, mass-media, induce - prin socializare - membrilor săi un anumit set de valori
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
ritmurilor este parțială, dar pentru cei care nu sesizează nimic, ea este nulă. Strategia diferențierii conduce la o gamă foarte variată de forme de lucru, și modalități de organizare a activității, pentru a îmbina cele trei forme de activitate (frontală, grupală și individuală). Indiferent de formele de activitate matematică pe care le desfașoară copiii cu deficiență de auz, pe fișe, în grup, individual,educatoarea trebuie să urmarească aplicarea întregului sistem diferențiat. Tratarea diferențiată a copiilor surzi folosind fișele de muncă independentă
Rolul activit ăţ ii matematice în dezvoltarea gândirii copilului pre ş colar cu deficien ţă auditiv ă : ghid metodologic by Petrovici Constantin (coord.), Solomon Margareta () [Corola-publishinghouse/Science/91654_a_93192]
-
cu alte cuvinte, fără organizare, scopurile vor rămâne inaccesibile și irealizabile. # Organizarea este originar o trebuință resimțită de un grup pentru a atinge un obiectiv comun acceptat, ceea ce face solidaritatea a priori a grupului, angajarea personală a indivizilor în acțiunea grupală de definire și de pregătire (Mucchielli, 1973, p. 6). # După opinia autorului francez, participarea „asigură unitatea morală a grupului”, ea manifestându-se fie sub forma unui contract de bază (adeziunea tacită sau formală care implică intenția de a participa și
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
pot periclita buna funcționare a întregii organizații. Subminarea și compromiterea treptată, dar sigură, a structurilor formale. Aici intră instituirea unor norme comportamentale care conduc la restricția voluntară a randamentului, la opoziția pasivă sau la sabotaj. Alteori se recurge la ostilitatea grupală deschisă prin forme sindicale cu caracter revendicativ. Greva constituie unul dintre mijloacele cel mai frecvent utilizate în acest scop. Într-o asemenea situație intră în funcțiune un fenomen foarte interesant: normele de randament impuse în urma unor revendicări sindicale nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
nu ca grup, apoi ia decizia care poate reflecta sau nu influența subordonaților); - stilul consultativ II (liderul comunică problema subordonaților ca grup, obținând ideile și sugestiile lor colective, apoi ia decizia care poate sau nu să reflecte influența grupului); - stilul grupal (liderul comunică problema grupului, evaluează împreună cu grupul diferite alternative, încearcă să obțină concursul, nu‑și impune propria soluție, dimpotrivă, este dispus să accepte și să implementeze soluția grupului). # Aceste stiluri decizionale sunt apoi analizate în funcție de șapte factori dintre care trei
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
decât cea prezentă. Aflat în fața necesității de a depăși situația, de a schimba ceva în mediul înconjurător sau în propriul său comportament, individul sau grupul inventariază o multitudine de mecanisme de rezolvare. În funcție de particularitățile situației, acestea pot fi individuale sau grupale, deci mecanisme care să implice doar o singură persoană sau mai multe, care să decurgă practic din interacțiunea acestora, din efortul colectiv de a găsi cele mai bune mecanisme acționale. Mecanismele de rezolvare odată evocate, inventariate, urmează alegerea și reținerea
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
satisfacere a intereselor personale, care nu coincid întotdeauna cu interesele colective, duce adeseori la astfel de rezultate. Dacă situația care trebuie depășită este determinată și impregnată de factori de natură obiectivă și organizațională, atunci probabilitatea inventarierii și alegerii unor mecanisme grupale de acțiune este mai mare, fapt care va permite ca decizia să dispună de un caracter psihosocial. În această situație, probabilitatea inventarierii, evocării și reținerii unor alternative favorabile organizației este mare. Aceasta se explică prin faptul că alternativele alese trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
treia. În caz individual, decizia satisface psihologic pe cei doi, dar nu și organizația, mai ales când cei doi au o bună calificare profesională, și pentru recuperarea lor, sau altora în locul lor, organizația trebuie să depună eforturi suplimentare. În caz grupal, decizia a fost, de fapt, controlată de organizație: grupul nu putea alege prima variantă de teama șomajului; dacă ar fi ales-o pe a doua, organizația n-ar fi avut de pierdut nimic; cea de a treia este însă net
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
fără predominarea marcată a unora sau altora dintre ei, probabilitatea alegerii mecanismelor personale sau a celor de grup de rezolvare este mai mult sau mai puțin egală. Dar și în acest caz s-ar părea că predominanța mecanismelor de rezolvare grupală este mai mare, deoarece, deși cauzalitatea poate fi uneori subiectivă, finalitatea este întotdeauna organizațională. În această formă se încearcă îmbinarea pe cât posibil armonioasă a intereselor particulare cu cele colective, adică elaborarea unor decizii care să fie în egală măsură favorabile
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]