143 matches
-
tremură vizibil. Și le încleștează. Ce o mai prevesti și asta? După ce s-a scuturat ca de friguri, acum o încearcă o amorțeală din cap până-n picioare. Măcar de data aceasta sper că n-ai să mai fugi de el? hârâie Agrippina către ea. Glasul Vipsaniei tremură: — De cine? O întrebare stupidă. Știe ce vrea să spună. Așa e. I-e frică să se întâlnească cu Tiberius. Cum să-și ascundă tulburarea? Ce să-i spună? Cuvintele o să-i lipsească. Iar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prea are și la fe... femei. — Așa de frumușel, sărmanul! îl compătimește în continuare Plancina. Îi ia pe ceilalți drept martori: — Voi n-aveți impresia că a moștenit trăsăturile fine ale ma mei lui, Scribonia? — Chiar p... pr... prea mult, hârâie Claudius. — Ce vrei să spui? e presat din toate părțile. — S-a gelozit Li... Livia... — Ei, aș! îl țistuie mama lui nervoasă. O fi fost Livia geloasă pe Scribonia cât a trăit, dar acum, după ce a murit... — Nu p... pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se încruntă. Ce vrea să spună? Titus Livius adaugă suav, încântat de nemulțumirea pe care le-o va provoca celorlalți: Prea instruiți, prea critici, prea eclectici... — Adică lui Pollio i-a lipsit forța necesară inovației personale? se înfurie Sallustius. Labienus hârâie, cerând liniște: — Să vă zic și eu ceva, rostește. Sclipiri mânioase îi joacă în ochi. — Istoriile lui Asinius Pollio sunt solide, bine documentate și imparțiale, tocmai pentru că s-a debarasat de defectele pe care le-a semnalat la Cezar și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Își trece o mână tremurândă peste chip. Degeaba. Blestemata imagine mongoloidă nu dispare. Mai încearcă o dată. Uf! S-a dus. Toranius tușește ușor ca să-i atragă atenția. Gallus ridică mirat fruntea spre el. Tot aici e? — N-ați plecat încă? hârâie răgușit. Îi cumperi, stăpâne? întreabă tărăgănat vânzătorul. Asinius Gallus face o grimasă acră: — Nu prea știu ce să fac cu ei... Își ferește ochii în lături și murmură înciudat: — Nu sunt buni de nimic. Glasul îi tremură. Dacă ar fi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tensioneze și mai mult atmosfera. Un demon l-a împins de la spate... Clatină cu mâhnire din cap. Iar a reușit să atragă atenția asupra deosebirilor dintre ei și el. Strânge un centiron, îndreaptă un balteus. Discu ția de adineaori îl hârâie însă în continuare. Își morfolește cuvintele în barbă. Acum e la modă ca fiecare religie să-și împopoțoneze zeul cu atributele celorlalți zei și să pretindă că toți sunt - de fapt - unul singur. EL, Unicul. Sau Unica, fiindcă nici femeile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu li s-a schimbat la foc. Marele Pontif cere atunci părerea flaminului lui Jupiter: — N-a venit momentul să punem masa Zeului? Figura încovoiată de pe scaunul curúl încuviințează, răsuflând greoi. — I-o fi și Lui foame, încearcă să glumească hârâind din gât. Vrea să se ridice. Se uită după asistentul său, care stă în spate și poartă securea de sacrificiu. Întinde o mână numai piele și os și încearcă să se sprijine de el. Neputința bătrâneții face să-i alunece
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prima seară pe care o petrecem aici și probabil că vor să-i cunoască mai bine pe toți. În plus, o știi pe mama. Pun pariu că a muncit pe rupte să pregătească o cină delicioasă. — Deci, asta Înseamnă „nu“? hîrÎi eu pe un ton nefericit. — Să ți-o spun pe-a dreaptă, nici măcar nu vreau să o Întreb, zice Dan. Avem o groază de vreme, iar mîine o să ieșim cu toții. N-o să-i deranjeze să stea cu cei mici În timp ce noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
trebuie strunită. Este menirea lor în India. Pe platoul palatului sunt așteptați, printre alte minuni uitate de Dumnezeu, de o altă formație. O formație militară de fluierași. Îmbrăcați în costume cenușii și - oare așa este? da, în fustanele roz, rostesc hârâind ceva răgușit și amenințător, care seamănă cu Skye Boat Song. Formația, ca o procesiune, își mărește numărul și, pe moment, sunetele se suprapun, howdah-ul devine piscul unui munte, iritat de o invazie de zgomote. Sir Wyndham este sigur că unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
precum cea a prințesei Di. — Totuși a fost la catolici, la ce tioi fi așteptat? zice Gillman. — Reține bine, Papa știe diobicei cum să prezintio Înmormântare bună, posă spun asta despre iel, comentează Gus. — La Calcutta, colorați Împuțiți, ei, se hârâie Gillman, la ce tioi fi așteptat. Nu ponici să-și conducă țara n morții măsii fără noi, doar nu tioi fi așteptat să fien stare să faco nmormântare fărăso bușască. Nu cred... Începe Drummond. Gillman o oprește cu o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
tineresc, în ciuda hainelor sale sport, iar eu o privesc plină de ostilitate pe sora aceea medicală elegantă, care se plimbă calmă printre bolnavi, de parcă m-ar fi învins deja într-o bătălie pentru inima lui. Hai să îți scoatem termometrul, hârâie vocea mea, a trecut destul timp, dar el își clatină capul în semn de protest, încăpățânat, numai când va spune sora, zice el printre dinți, iar eu mă enervez, nu îmi vine să cred, Udi, ai nevoie de încuviințarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ce vom trăi, dar spun imediat pe un ton energic, nu este cel mai bun moment pentru a lua astfel de decizii, Udi, trebuie să te liniștești, din câte se pare, ai coborât mult prea repede din pat, dar el hârâie, știi ce înseamnă să strici o excursie, știi cum se uitau la mine, ce se va întâmpla, Naama, ce vom face? Mă ridic greu și îi întind o mână, îl trag după mine ca pe un copil neascultător care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
legătura cu pruncul, Hani se agață de mine, așa este, așa voi putea să o recunosc, după pulover, la fiecare copil care va trece pe lângă mine pe stradă, voi căuta puloverul acesta. Va mai avea încă o mie de pulovere, hârâie Ilana în bătaie de joc, fetița ta va fi bogată, acesta va fi cel mai urât pulover al ei, Hani aproape că izbucnește în lacrimi, este urât? Ți se pare urât? Îl flutură deasupra capului ei, cât de bine ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să tușească din toți rărunchii, zgâlțâindu-se și îndoindu-se ca și cum un turc nevăzut i-ar fi cărat o droaie de pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și scoțând din neatenție un pumnal îndoit pe care-l ascunse repede înapoi, povârnindu-se deasupra mesei mai-mai să se răstoarne și alte și alte mișcări convulsive de care e cuprins îndeobște un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
buzele să dondăne, dinții să se clatine, gingiile să molfăie, genunchii să tremure, degetele să se facă covrig în cizme, nasul să-ți supure, urechile să se ceruiască, ochii să-ți lăcrimeze, spada ți-o uiți la scăldat, gâtul îți hârâie, burta îți ghiorăie și singur gândul îți mai rămâne vârtos: așa văd eu momentul când trebuie să fii mazilit. Dar dumneata, spătare, departe ești de vremea aceea - grăi Cosette. Câteodată suntem maziliți preventiv, pe când suntem încă în putere, tocmai pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o vorbuliță, doar m-a apucat de mână și atât când m-am întins lângă ea. Și am plâns lângă ea domnișoară, am plâns fără să scot un suspin, așa-mi curgeau lacrimile, așa-mi curgeau! Și împielițatul acela bătrân hârâia la ușă cu unghiile, ca un motan, da, nu m-am dus, domnișoară, putea să hârâie până la ziuă, nu m-am mișcat de lângă fata mea. Ce, tu vii cu țuica în nas de pe unde vii și eu să-ți stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Și am plâns lângă ea domnișoară, am plâns fără să scot un suspin, așa-mi curgeau lacrimile, așa-mi curgeau! Și împielițatul acela bătrân hârâia la ușă cu unghiile, ca un motan, da, nu m-am dus, domnișoară, putea să hârâie până la ziuă, nu m-am mișcat de lângă fata mea. Ce, tu vii cu țuica în nas de pe unde vii și eu să-ți stau așa, alei! O conduse pe Carmina până la ușa biroului. Nu era prima oară când femeia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
niște gâfâieli și sâsâituri amărâte. Încasam noi pumni În spate, și de data asta m-am prăbușit ca un animal cotonogit, năpădit de o ceață roșie, dureroasă În loc de conștiență. Mi-am tras genunchii la piept, din instinct, am tușit, am hârâit și m-am răsucit. Simțeam pietrișul frecându-se de tâmple și m-am gândit confuz că poate ar fi suficient să adorm ca durerea să dispară. Dar rafala de pumni continua să cadă, țintindu-mi de data asta șira spinării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Se vedea că n-are chef de negustorie, noaptea trăsese un chef serios cu pelin de mai. Adjutantul îl privi fix pe Bîlbîie, acesta se mai liniștise, după o clipă de ezitare se ridică de la masă și în cursul mișcării, hîrîind scaunul pe podele, rosti "Caraiman, domnul Caraiman este așteptat la Vladia. Urmează un marș asupra Capitalei. Ca-n Italia, marșul asupra Romei, toată lumea la cazarmă, nimeni nu mișcă în front. Ceea ce am văzut la Vladia mi-a ajuns." În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în tăblia biroului și apoi începu să-și cerceteze cu un interes demn de alte lucruri mai bune vîrful unghiilor. De parcă ar fi știut că în continuare prințul are de gând să mintă, Mihai Mihail tuși cu efort, mai mult hîrîi "nu-i vorba de nici o coincidență, circumstanță ori destin. Pur și simplu, Bîlbîie a urmat o instrucțiune. V-a spus exact cît i s-a indicat să vă spună. În limbajul nostru s-ar putea accepta că "v-a memorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
jur că l-am auzit cum scrîșnea din măsele, avea niște dinți de un alb strălucitor, ca de fiară, el tot era uneori o fiară, spusele lui Bîlbîie puteau aduce din nou în făgașul bun tot mersul lucrurilor. Locotenentul Georgescu hîrîi cu o voce de tablă. "Ești o iscoadă nemernică, un spion împuțit, Leonard Bîlbîie. Știai tot, ticălosule, numai că nu te-a ajutat Dumnezeu și n-ai aflat că problema Consiliului e rezolvată. Nu mai trebuie ocupat, împuțitule. Consiliul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
decizia de încadrare, a chemat pe subofi țerul de la magazia de îmbrăcăminte și armament și a dat ordinul să mă echipeze și să dea armamentul din dotare. Amș fost echipat cu ce au găsit. O pereche de bocanci mari de hârâiau pietrele pe trotuare încât și pisica data de mama ca zestre, de pe prispa casei mă auzea de departe când mă apropiam de casă. Și astfel, în loc să ajung învățător după dorința mamei, am ajuns milițian (cum se zice din popor - din
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
în care își petrecea nopțile, a deschis larg ușa-fereastră către balconul ce înconjura apartamentul pe două laturi, ca o terasă. A ezitat între a aprinde televizorul, era încă prea devreme chiar și pentru telejurnalul de seară, ori radioul micuț care hârâia îngrozitor când schimba posturile și-o enerva groaznic, dar s-a hotărât probabil să nu schimbe postul și în toată casa a răsunat un marș de zăngăneau geamurile, până a reușit să-l potrivească în surdină. Bombănea abia auzit, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care știa că războiul o va satisface din plin. 24 Spitalul — Jim...! Ești acolo sus...? Ai fost rănit...? Doctorul Ransome stătea În mijlocul dărîmăturilor, pe podeaua sălii de Întrunire, strigînd spre balcon. Fugise tot drumul de la Blocul D, iar plămînii Îi hîrÎiau În piept. Anii de la Lunghua Îl făcuseră să pară mai Înalt, dar oasele lui mari erau ținute laolaltă doar de o țesătură de tendoane. Deasupra bărbii roșcate, singurul lui ochi sănătos văzuse creștetul capului lui Jim, alb de praf, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
merg. Amintește-ți numai ce s-a petrecut între stihuitorii C.M. Spiridon și Nichita Danilov, între poetul pedagogic Antonesei și romancierul primarial Simirad, între Andrei Pleșu și Virgil Tănase. Suntem sub iure valachico, precum în "Miorița": la începutul stânii se hârâie câinii, iar la finea ei se iau la sfadă și scot cuțitele stăpânii, patronii, baronii, tenorii... Dar treaba asta cu echipe, antrenori, arbitri de tușă plus căpitani îmi miroase a Noica, mie, iară ție îți amintește de performerii recrutați, câte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de secret că nu mi-l pot aminti. Nici asta nu am scris. Pierderea vocii a fost treptată? mă întreba acum doctorul Gabor. S-a întâmplat dintr-odată sau ați simțit că vocea vă devine din ce în ce mai slabă? — Peste noapte, am hârâit eu. Pur și simplu. M-am culcat cu voce și m-am trezit fără. — S-a întâmplat ceva neobișnuit în timpul nopții? Am dat din cap că nu. —Dar vise? — Eu nu visez. Continuă să se uite la mine. Chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]