146 matches
-
stins. De la o vreme, n-am mai auzit decât ciripitul care venea peste mine de pretutindeni. M-am închipuit că sunt Winnetou sau Huckleberry Finn și că niște indivizi ticăloși vor să mă prindă: căutători de aur, bandiți fără milă, hăitași de sclavi, indieni sioux setoși de sânge, dirigintele sau tovarășul. M-am furișat cu spinarea încovoiată, părăsind cărarea. Trebuie să ieși întotdeauna de pe cărare, dacă nu vrei să devii o țintă ușoară. Pune-te la adăpost, folosind avantajele terenului. Făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
credința și avea nevoie de ceva. — Ajută-mă să nu vorbesc dacă mă prind, spuse cu gura-n iarbă. Ajută-mă să nu vorbesc, Enrique. Vicente, ajută-mă să nu vorbesc niciodată. Din spate, Îi auzea trecînd printre buruieni ca hăitașii Într-o vînĂtoare de iepuri. Se Împrăștiaseră și Înaintau ca niște scormonitori, aruncînd luminile lanternelor printre buruieni. — O, Enrique, spuse, ajută-mă. Își luă mîinile de pe ceafă și le Încleștă pe coapse. „E mai bine așa“, se gîndi. „Dacă fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
căzut de pe creștetul tău, am să răscumpăr ruginii tot fierul din care-ți voi face o nouă cazma, voi coase haine de mătase pentru isteria lumii, Îți voi șterge cu acid sinuciderea de pe fața nevăzută a medaliei, voi coborî cu hăitașii pînă-n visele tale și le voi curăța de alge, de geometria bunei vestiri, te voi hrăni cu toate notele și comentariile la cărțile sfinte să capeți puteri, să apuci cazmaua cea nouă făcută din alama trîmbițelor și să spargi odată
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
pot să aud cuvintele din acest descîntec militar intonat contra mea. Mă voi prevesti Înaintea voastră, ca un vînat Încolțit de coșmar, ca o umbră a poetului necunoscut căruia astrele Îi Înfierbîntă măruntaiele de argint... Hotărîndu-mi sîngele să-mi fie hăitaș În propriu-mi corp, pe mine rănindu-mă și țintuindu-mi moartea pe piept ca pe o păpușă olandeză, Încuviințez mîinii mele dreptul de a-mi smulge viermele din suflet și de a-l roti aidoma unei cărți de tarot
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
în ochii minții. Fiecare cadru are frumusețea ritualică, regulile și misterul lui, fie că se merge la rațe sau la becaține, la iepuri, după vulpi sau mistreți, la „răpitor“ sau după stăncuțe (ni se mai întâmpla), cu sau fără alaiul hăitașilor. De mii se ori mi-am prefirat pe buza somnului liorpăitul fericit al câine lui înotând voinicește prin stuf după rața sau gâsca sălba tică împușcată, extazul fugii prin zăpada picurată de sângele iepurelui, excitația ogarilor la vederea cartușierei și-
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Dimpotrivă, am fost un amant la fel de prompt.... ca un tânăr de șaptesprezece ani cu... fata lui... Și tot atât de plin de uimire. Și uimirea asta trăia în degetele mele. Calme, întreprinzătoare, atente, degetele mele, acești... exploratori, acești... strategi, acești... cercetași, acești... hăitași, s-au desfășurat pe tot... terenul. Și toate știrile culese au fost bune... În noaptea aceea soția mea era o... sclavă tânără, în pat cu un... Împărat, aparent rămasă fără glas, aparent nefiind nici măcar în stare să rostească o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
manifestând grijă deosebită pentru protejarea camaradelor sale de idei și de suferință (pesemne că manuscrisul fusese redactat În anii regimului opresor) a preferat să nu precizeze numele de familie ale personajelor anticomuniste. Ancheta După ce a fost prinsă de cei doi hăitași ai Siguranței (poliție politică, devenită deja literalmente comunistă, măcar că Încă nu-și Însușise denumirea, tot eufemistică, de Securitate), operație numită arestare, Însă fără a fi prezentat vreun act ad hoc, Pazi va Începe să parcurgă, urcând, prea lungul drum al
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
oricât de păgubitor i se părea să rostească adevărul, totuși buna educație nu-i dădea pace și-l obliga. Pe la unu, unu și jumătate, picii deveneau o pradă lesnicioasă pentru bunicii urniți din gospodăriile lor să-i recupereze, iar degetele hăitașilor coborau calme și exersate în apropierea urechilor nepoților lor și îi înhățau, întocmai ca niște cârlige de rufe. Pe Stoian Militaru se îmbulzeau (și din trei în trei, dădeau buzna la stînga) tot mai multe tărăboanțe, la volan cu nepoftiții
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ingegno” manieristă. Tocmai În aceasta stă Însă și pericolul sufocării discursului liric, supraîncărcat metaforic, deviat sistematic de la „normă” pînă la limitele unei „tabuizări” a obiectului - prin procedee uneori facile, simili-alegorice, de tip catahretic („cutia gîndului se ascunde În tufișurile creierului / hăitașii destinului o alungă”, „maxilarele cerului s-au Încleștat În aluatul luminii”, „șarpele oboselii urcă pe scările Încheieturilor”, „bucla cometelor trece peste fruntea lacului”, „arcul vinelor se Încoardă și zbîrnîie spre inimă săgeata sîngelui”, „ În gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie”, „Înșiră
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Arcadie, castelul devine casa preotului, iubita pe care o adoră are părul lung și negru, e tandră, capricioasă, dulce și amară. Lipsesc din acest volum elementele oculte, bocetele, stampele și goblenurile medievale, poetul se îndepărtează de universul caracteristic poeziei lui. "Hăitașii sunt plecați de mult de acasă/ Prin pământuri pletoase și oarbe ei zac/ în cimitire cu forme ovale, cu burta jivinei/ Înainte s-arunce în lume urlet divin". Cetatea cu lăutari și menestreli, Ierusalimul, drumul spre hagialâc, spre perfecțiune trece
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a grăbit s-o vadă. La doar cinci sute de metri de școală, sub o grămadă de crengi, s-au găsit oase, piei de oaie, coji de ou. Nu au fost chemați jandarmii, nu a fost organizată o vânătoare cu hăitași; s-a vorbit despre această descoperire în liniște, în răstimpul dintre cină și culcare. În satul acela, seara, oamenii nu se uitau la televizor, ci își spuneau povești. De această dată, povești despre urs. Foiletonul era ursul, viața și operele
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
pași semnificativi dintr-o serie de ceremonialuri complicate uneori inutil. De cealaltă parte, spre exemplu, începe cu o vânătoare, continuă cu un pelerinaj cu scop divinatoriu și se încheie cu sugestia unei epifanii artistice: "Nemaigăsind nicio urmă,/ Nici vreo înfățișare,/ Hăitașii se-ascunseseră.../ Vipere blânde le sărutau picioarele gonacii/ Cădeau pe rând în somn îndelungat,/ În sunete pământoase și uimiri./ Corăbierii îmbătrâneau așteptând, așteptând;/ Pești intrau și ieșeau din năvoade / Copiii se ascundeau după lacrimi.// Prima întoarcere, prima înălțare, începuse/ Dinaintea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și roșcovană și cu acordeonul lui vrăjit. A fost ultima oară când l-am mai văzut în viața mea. Dumnezeu să-l ierte! Ei, acum ați aflat cine era frumoasa mea, minunata și nemaipomenita mea frumusețe: Delta, domnilor și doamnelor! "Hăitașul" Eram și noi pe atunci trei, să fie vreo douăzeci și cinci de ani, trei oameni nedespărțiți, împătimiți în ale pescuitului, iar astăzi am rămas singur. Și astăzi, când afară viscolește, stau în căldura camerei, și privesc aburul abia mijit, care iese
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
bătea apa cu picioarele și cu aripile, în fine, făcea o harmalaie cât ar fi făcut un cârd întreg de gâște și nu o biată pasăre. - V-ați lămurit ce face? Vedeți că și la pescuit se poate vâna cu hăitași? El alungă peștele spre cârligele noastre. Nu știe ce face, înoată acolo atras de ceva misterios, de neînțeles pentru el și pentru noi; or fi niște șerpi de apă, sau niște buruieni care-i irită corpul, cine știe? Nu-i
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
toți trei la masă. Am adus pungile cu mâncare și, pe o foaie de polietilenă așezată sub ciocul simpaticului nostru amic, am tăiat felii de roșii, castraveți, ouă tari, carne friptă și alte bunătăți. Din când în când, invitatul și "hăitașul" nostru se servea cu ce-i dorea gușa, ba o dată a băgat ciocul și-n paharul cu vin al lui Mitică. L-a vărsat, și ce am mai râs! - Vei avea baftă la pește! i-am prezis eu, ca o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de acasă, din sat, bobocul o ia înainte, iar cârdul cu rubedeniile sale vine din urmă, la distanță de vreo două sute de metri. De aceea l-ați văzut dimineață venind singur. Iar acum, că-i seară... dar mai bine priviți. "Hăitașul" nostru s-a întors cu fața în direcția satului, parcă amușinând nu știu ce, pe urmă moș Bâcu l-a luat în brațe, i-a dat din buzunarul hainei niște bombonele, năstrușnicul de boboc le-a înghițit, de data aceasta foarte repede
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lui. Acu', cum io fi norocul! Da' tare mi-ar păre rău!... Se făcuse aproape noaptea, așa că am strâns repede și am luat-o spre gară. În anul acela am pescuit numai în locul acela, numit "la iarbă", și aproape totdeauna, "hăitașul" nostru ne vizita și ne ajuta să prindem crapi dolofani. Și astăzi mai păstrez într-un buzunar al rucsacului, ca amintire, câteva bombonele colorate, ca niște biluțe. Zic, ca amintire, pentru că în anul următor n-am mai avut cui da
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
că la înmormântarea lui au venit aproape toți pescarii din urbea noastră. Purtau în picioare cizme de cauciuc, în spate rucsacul, și pe un umăr, husa cu sculele de pescuit. A fost mare jale! Uite așa s-a întâmplat cu "hăitașul" nostru. ...Și astăzi, când afară viscolește, stau în căldura camerei, și privesc aburul abia mijit care iese din cana de lut cu vin fiert, înșirând pe clipe dragi de odinioară niște aduceri aminte. Și îmi răsar în suflet parcă, din
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
parte sfios. „- Aaa... tu ești, măi Fa... Fa-nachi, parcă, așa îți zâce, Fanachi!“ se concentra, fostul deputat de Fălciu, să și-l aducă în minte. „- Da, da... Coani Griguță, eu sânt!, sări țăranul fericit că l-a recunoscut.“ Tu erai hăitaș, măi, parcă! Dar nu așteptă răspunsul bătrânului, și continuă tot el, nostalgic...“ Pi vremea lui Moruzi<footnote Moruzi, Alexandru, Domn în Tara Moldovei (1792-1797; 1802-1806). footnote>măi, pe vremea lui Moruzi... He, he, ce vânători făcem noi pe-atunci măi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ou ochiul acela adânc, cenușiu și lăcrimos, bătându-l pe umăr cu mâna, de-l trecură pe bietul țăran toți fiorii. - Păi,.. păi, să vânăm, Coani Griguță... să vânăm. Când vrei mata.. când vrei mata, Cuconi Griguță! , se pripi fostul hăitaș, să-i facă pe plac bietului om „bicisnic la minte“. „-...Când vrei mata, boierule, când vrei... repetă bătrânul... „-...Uite, măi Fa... Fanachi, parc‟așa îț‟ zâci! Am o carabină cu repetiție, măi, un Colt<footnote Colt, carabina cu repetiție, armă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu „damasul“ de Boston, care asigură o precizie totală armei. footnote> nou-nouț, măi... cum n-ai mai văzut!“, zise moșierul cu mândrie, netezindu-și toiagul cu palma tremurându-i... „...Sărmanu‟ di el, sărmănelul“, își zise compătimitor, cu inima frântă, fostul hăitaș. Și lacrimile îi scăldau obrajii, fără să plângă, uitându-se furiș, cu o jale fără margini, la ruina de om din fața lui, altădată bărbat falnic și vânător strașnic, cum rar a mai văzut. ... Fanachi, țăran înțelept și isteț, îi făcea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care te pătrundea neîndurat, te făcea să-l asculți și să-l respecți. ...Acum, cu mintea scăpătată, umbla himeric prin pădure, căutând lupul sur să-l ucidă. - Nu mai căta „lupu‟ sur“, boierule... c-o murit dimult!“ îi spunea fostul hăitaș moșierului, când pornea în pădure pe urmele lupului, și, hâtru cum era, pe loc îi veni o idee: „ - Chiar, domnia ta l-ai ucis, boierule!“ Moșierul tresări, ca trezit dintr-un somn adânc. ... Da, măi Fa... Fanachi, că bine zâci... recunoștea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
oaia în spinare, lăsând în urmă și câteva mursecate, era lupul al cărui, singur numele, băga lumea în răcori... iar el vroia să-l înfrunte singur doar cu un toiag... „ - Îmblî ca un lup sânguratic, mai povestea despre moșier fostul hăitaș... Răsare, ca din pământ, când nici nu te-aștepți, stă și să uitî la tini ca o sălbăticiune, șî cheri înghițât di codru. Da nu faci nimănui rau!“ Și tot Fanachi mai povestea... „Fugi di oamini, di rău‟ lor fugi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
poati un blăstăm... ori‟i vrăjit!... Bătaia lu‟ Dumnezău îi mari!“ „Ochiul adânc șî cenușiu te țintuiești cu privirea că nu mai ai glas...!“ ... Când era mai limpede la minte, în poiană pe un trunchi de copac, îi povestea fostului hăitaș, cu capul sprijinit în pumn, plângând încetișor... Măi Fanachi, măi... Am avut un nepot de soră, Tudor, era ca și copilu‟ meu, crescut de mine, măi... S-o prăpădit demult... l-o răpus boala celor aleși, măi... nebunia, măi Fanachi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai Fanachi ci spun?! Și fără să aștepte răspunsul, continuă... I-o căzut dragă fata pădurarului Anton, Anuca, șî asta, măi l-o prăpădit!... Se opri o clipă din povestit și își șterse lacrimile de pe obraji, cu dosul palmelor. Fostul hăitaș dădea din cap ca un cocostârc care bea apă, fără să priceapă ceva, spunând: - Atâta cât mă duci mintea, Cucoani Griguță! Atâta pricep! - Și, doar, sâmța el însuși pe cei doi dușmani dintr-însul; lucidul și visătorul... cele două capete
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]