251 matches
-
pe care o împrumută de la Orosius, autor menționat de mai multe ori; potrivit lui Grigorie, manifestarea cea mai semnificativă a intervenției lui Dumnezeu în lume este miracolul. Se poate spune deci că istoria sa este constituită dintr-o serie de povestiri hagiografice în care scriitorul s-a străduit, uneori în mod naiv, să adune la un loc minunile. Astfel, Grigorie, pe lîngă proclamata și repetata profesiune de credință, dă dovadă și de o evlavie deosebită față de Sfînta Fecioară și Sfîntul Martin, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
făcute de mîna omului (Arca lui Noe, zidurile Babilonului, Templul lui Solomon etc.). Ne-au rămas doar fragmente dintr-un Comentariu la Psalmi. A tradus în latină, spune el, Patimile celor șapte tineri adormiți din Efes. Dar cum această povestire hagiografică există în greacă și în siriacă, „traducerea” trebuie să fi fost transpunerea fie a unei povestiri orale a unui pelerin care fusese în Orient, fie a unui text siriac care fusese tradus în latină pentru a fi folosit chiar de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sa, Pleroforiile, a fost scrisă în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, adică între 512 și 518, așa cum rezultă din text (cap. 24). Plêrôphoria e un termen important din vocabularul patristic, prețuit în special de Capadocieni și de tradiția monastică și hagiografică, și desemnează siguranța plină de încredere care se naște în sufletul celui ce are conștiința prezenței lui Dumnezeu și a ajutorului divin. în lungul titlu al operei, termenul este explicat astfel: „Pleroforii, adică mărturii și revelații deslușite de Dumnezeu sfinților
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ajung acum, în urma unor întîmplări stranii, oameni și femei cu credință în Dumnezeu. Publicul căruia i se adresează istoricii din această perioadă este format din cercurile cele mai restrînse și mai elitiste ale societății bizantine, spre deosebire de cel vizat de literatura hagiografică din aceeași epocă. Autorii sînt în general persoane cultivate sau juriști, care au legături cu ierarhia ecleziastică și curtea imperială; cititorii lor, la fel de cultivați, sînt interesați de istoria ideilor creștine, precum și de evenimentele care au zguduit Biserica în secolele al
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Toate le lucrează prin noi tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu, În Care, de veți crede cu neîn‑ doială, Îndată veți fi sănătoși”. IX.2.1. Sfinții Cosma și Damian - patronii spirituali ai medicilor 257 Marele dosar hagiografic al acestor doi sfinți martiri, ale căror origini trimit tocmai către Antichitatea creștină, s‑a Îmbogățit și mai mult de‑a lungul secolelor, prin numeroasele traduceri și modificări aduse martirologiilor, dar și datorită culegerilor ce reunesc relatările minunilor și a
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
de bărbi, utilizând toate instrumentele de medicină, de chirurgie și de farmacie : trusa, testeaua de ace, lanțeta pentru luarea de sânge, cleștele, spatula, pană și cerneală, sulul și cartea. IX.2.3. Minunile În Orient, trei minuni, amintite de scrierile hagiografice, au fost trecute În Legenda de aur. Ele sunt cu mult mai multe. Prima este foarte simplă. Un țăran adormise pe câmpul său, după seceriș, iar un șarpe Îi intră În gură. Trezit, țăranul se Întoarse acasă fără a simți
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
exclude miracolul din istorie. O metodă obiectivă trebuie să constate; În nici un caz ea nu poate să excludă o serie de fapte ca «imposibile». Cercetări recente au dovedit, bunăoară, «posibilitatea» șposibilitatea «teoretică»!ț a incombustibilității trupului omenesc. Sute de documente hagiografice vorbesc de această incombustibilitate. Metoda istorică le elimină, Însă, din capul locului, ca «imposibile». Iată Însă că faptul a fost verificat. Cum rămâne deci cu obiectivitatea metodei istorice?”. Nu e chiar greu de răspuns: incombustibilitatea și metodologiile sunt fragmente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în mod evident, își alegea extrasele în funcție de acest interes metodologic ce presupune și un interes ideologic. El expunea cu prioritate ceea ce îi facilita demonstrația și îi sporea pertinența discursului. Citatul este întotdeauna subordonat unui principiu de înregimentare. Utilizat în scopuri hagiografice, critice sau depreciative, el ilustrează, constituie o mărturie în favoarea sau împotriva cuiva sau a ceva, dar aduce întotdeauna un beneficiu utilizatorului. Contextul de origine - cel al producției - dispare sub un context de ocazie. O școală filosofică ține de anumite condiții
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Alessandro Luzio, Gaetano Amalfi, Silvio Venezian, Alighiero Caselli, Vittorio Cian ș.a. Cercetătorul demonstrează originea orientală a motivului, urmărește penetrarea lui, prin Egipt și Grecia, în literaturile culte europene, analizează factorii care au favorizat răspândirea motivului (bestiarele medievale, literatura patristică, legendele hagiografice, predicatorii, enciclopediile medievale, școala, literatura profană) și evidențiază specificul receptării motivului de la o literatură la alta. În literatura română sunt semnalate optsprezece variante populare, între care două texte inedite. Interesantă e demonstrația privitoare la pătrunderea motivului din literatura cultă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
foc în gură, ca să mănânce,,. Interpretarea clasică dată de preoții timpului și asumată astăzi de exegeții creștini a fost aceea că Ilie va fi ,,locaș al luminii darului lui Dumnezeu,,. Cuvântul său va fi ,, ca focul de puternic,,. Acest episod hagiografic mie îmi amintește de fascinanta mitologie a zeiței Demeter, patroana spirituală a Misterelor din Eleusis. Zeița travestită în femeie bătrână a încercat să inițieze prin foc întru nemurire pe fiul unui rege grec. Surprinsă noaptea, în timpul straniului ritual, Demeter și-
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
a marcat nu doar forma logică a discursului lor, ci și substanța gândirii. Tendința culturii înalte din secolele XII-XV de a schematiza imaginea puterii, dar și de a exagera stilizarea textului scris a fost compensată, din fericire, de un imaginar hagiografic foarte bogat, sursă importantă pentru iconografia religioasă și pentru literatura post-bizantină din țările ortodoxe. Pentru imaginarul medieval al puterii, formalismul s-a dovedit un factor pozitiv, pentru că a impus o anumită ordine în gândirea creștină militantă, astfel încât au putut fi
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
din țările ortodoxe. Pentru imaginarul medieval al puterii, formalismul s-a dovedit un factor pozitiv, pentru că a impus o anumită ordine în gândirea creștină militantă, astfel încât au putut fi ușor memorate mesajele oficiale, ajutate de narațiunile exemplare (istorice, dar și hagiografice), de figurile legendare și de modelele culturii populare. Teologia și tradiția populară au constituit pentru imaginarul colectiv rezervorul principal de imagini și de simboluri. Conștiința credinciosului a rămas astfel atentă și sensibilă la apelurile mobilizatoare ale puterii politice. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a modelului divin, etern și transcendental. Oíkonomía a permis formularea laolaltă a unității și a pluralității divinului, mai întâi prin doctrina Treimii și prin cea christologică (reluate în teologia isihastă), apoi, la alt nivel, prin imaginarul hagiografic ortodox. Finalitatea acestei operații teologice de multiplicare a naturii divine a impus și elaborarea unui plan considerat a fi de inspirație divină, cu scopul de a gestiona și de a gira ființa adamică, pentru a-i asigura salvarea. Oí
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
celorlalți rezistenți. Această eficacitate se bazează pe curajul și abnegația unor cadre experimentate, formate în asceza militantă, fanatismul stalinist, convinse că lupta le depășește destinul personal. Dacă neclintirea în confruntarea cu tortura le-a fost din plin mistificată de literatura hagiografică de după război, curajul lor în închisori, în lagăre și în fața stâlpului de execuție nu suscită mai puțin admirația. Mai mult chiar, comuniștii se bucură de o mare vizibilitate, căci, în loc să se disipeze în diverse mișcări de rezistență așa cum fac socialiștii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
schimb, pentru perioadele ulterioare și mai ales pentru evenimentele din vremea sa, Orosius oferă o interpretare mult mai interesantă, chiar dacă e vorba de o interpretare pur apologetică: împărații ce apără ortodoxia creștină, precum Grațian, Theodosius și Honorius, sunt prezentați aproape hagiografic. Istoria umanității a fost determinată încă de la început de păcatul originar, observă Orosius, reluând doctrina lui Augustin, și s-a desfășurat ca o continuă succesiune de violențe și de opresiuni exercitate de către un popor asupra altuia, inclusiv cel roman; față de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de acolo, rămas vacant. Istoria persecuțiilor din provincia Africa, deși povestește evenimentele din Africa cu obiectivitatea specifică unei narațiuni istorice, este totuși o istorie sui generis pentru că găsim aici și semne, minuni, miracole, adică tot ceea ce face parte din literatura hagiografică. Viziunea de ansamblu e îngustă, e focalizată în întregime asupra raporturilor dintre Biserică și barbari, și nu există nici un interes pentru raporturile dintre barbari și imperiu care s-au concretizat de mai multe ori în acorduri și tratate. Limba folosită
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedând astfel, Paulin a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele unui sfânt și subliniind cu emfază oratorică minunile făcute de acesta. A alcătuit, așadar, un fel de epopee hagiografică, intenția lui fiind aceea de a compune un text comparabil cu epopeea biblică, a inserat aici momente de reflecție și de elevație lirică. Primele trei cărți erau deja terminate atunci când poetul a găsit și un alt material biografic, adică cele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al cincilea), adică Petru, supranumit „Hrisologul” („cuvânt de aur”) pentru elocința sa de către abatele Agnello din Ravenna în secolul al nouălea. Născut în Imola de azi, în Emilia, în jurul anului 405, a fost numit (în urma unui vis, spune o povestire hagiografică) de către papa Sixtus al III-lea, prin anul 440, arhiepiscop de Ravenna. În această calitate, a dobândit o atât de mare faimă încât până și ereticul Eutihie, condamnat în 448 de dușmanii săi din Constantinopol, a cerut printr-un tratat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
i-a fost atribuită lui Ferrando în primele ediții, dar în manuscris ne-a parvenit anonimă, de aceea această atribuire a fost pusă recent la îndoială. A fost scrisă după 535, adică după moartea lui Fulgențiu și aparține genului povestirilor hagiografice al căror protagonist este un episcop. Alegerea episoadelor narate e destul de interesantă din punct de vedere al personalității protagonistului, cu atât mai mult cu cât lipsește, aproape cu desăvârșire, în schimb, relatarea unor miracole. Dacă această biografie este autentică, Ferrando
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ale Părinților Italiei”, așa cum scrierea lui Teodoret era o culegere de „Vieți ale Părinților” Siriei. În luna iulie a anului 593, Grigorie i-a trimis o scrisoare lui Maximian, episcop de Siracuza, prin care îi cerea să-i procure povestiri hagiografice potrivite pentru cartea sa; compunerea operei, așadar, începe cam în acea perioadă. Scrierea concepută ca o conversație între Grigorie și un tânăr discipol al său, diaconul Petru, care, reprezentat ca o persoană foarte neștiutoare, vorbește în numele ignoranților care trebuie instruiți
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scurte Vieți de sfinți locali, cum sunt Ilarie de Poitiers, Marcellus, Germanus și alții; cea mai importantă dintre ele este biografia protectoarei sale, Sfânta Radegonda, unde, oricum, lipsește orice motivație personală, orice accent de gratitudine sau de afecțiune, pentru că preocuparea hagiografică este preponderentă și sunt puse în lumină doar virtuțile sfintei și miracolele săvârșite de ea. Opera datează din ultimii ani ai activității poetului, pentru că Radegonda a murit în 587. Printre operele în proză mai pot fi amintite și o Explicație
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe care o împrumută de la Horosius, autor menționat de mai multe ori; potrivit lui Grigorie, manifestarea cea mai semnificativă a intervenției lui Dumnezeu în lume este miracolul. Așadar, se poate spune că istoria aceasta este constituită dintr-o serie de povestiri hagiografice în care scriitorul s-a străduit, uneori chiar în mod naiv, să adune minunile la un loc. Astfel, Grigorie, pe lângă proclamata și repetata profesiune de credință, dă dovadă și de o particulară devoțiune față de Sfânta Fecioară și Sfântul Martin, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
făcute de mâna omului (Arca lui Noe, zidurile Babilonului, Templul lui Solomon etc.). Ne-au rămas doar fragmente dintr-un Comentariu la Psalmi. Ar fi tradus în latină, spune el, Patimile celor șapte adormiți din Efes. Dar acum această povestire hagiografică există în greacă și în siriană, această „traducere” trebuie să fi fost fie transpunerea unei povestiri orale a unui pelerin care fusese în Orient, fie a unui text sirian care fusese tradus în latină pentru a fi folosit chiar de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa, Pleroforiile, a fost scrisă în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, adică între 512 și 518, așa cum rezultă din text (cap. 24). Plêrôphoria e un termen important din vocabularul patristic, prețuit în special de Capadocieni și de tradiția monastică și hagiografică, și desemnează siguranța plină de încredere care se naște în sufletul celui care are conștiința prezenței lui Dumnezeu și a ajutorului divin. În lungul titlu al operei, termenul este explicat astfel: „Pleroforii, adică mărturii și revelații deslușite de către Dumnezeu sfinților
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acum în urma unor întâmplări stranii oameni și femei cu credință în Dumnezeu. Publicul căruia i se adresează istoricii din această perioadă este cel format din cercurile cele mai restrânse și mai elitiste ale societății bizantine, spre deosebire de cel vizat de literatura hagiografică din aceeași epocă. Autorii sunt în general persoane cultivate sau juriști, care au legături cu ierarhia ecleziastică și curtea imperială; cititorii lor, la fel de cultivați, sunt interesați de istoria ideilor creștine ca și de evenimentele care au zguduit Biserica în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]