251 matches
-
al cincilea), adică Petru, supranumit „Hrisologul” („cuvânt de aur”) pentru elocința sa de către abatele Agnello din Ravenna în secolul al nouălea. Născut în Imola de azi, în Emilia, în jurul anului 405, a fost numit (în urma unui vis, spune o povestire hagiografică) de către papa Sixtus al III-lea, prin anul 440, arhiepiscop de Ravenna. În această calitate, a dobândit o atât de mare faimă încât până și ereticul Eutihie, condamnat în 448 de dușmanii săi din Constantinopol, a cerut printr-un tratat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
i-a fost atribuită lui Ferrando în primele ediții, dar în manuscris ne-a parvenit anonimă, de aceea această atribuire a fost pusă recent la îndoială. A fost scrisă după 535, adică după moartea lui Fulgențiu și aparține genului povestirilor hagiografice al căror protagonist este un episcop. Alegerea episoadelor narate e destul de interesantă din punct de vedere al personalității protagonistului, cu atât mai mult cu cât lipsește, aproape cu desăvârșire, în schimb, relatarea unor miracole. Dacă această biografie este autentică, Ferrando
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ale Părinților Italiei”, așa cum scrierea lui Teodoret era o culegere de „Vieți ale Părinților” Siriei. În luna iulie a anului 593, Grigorie i-a trimis o scrisoare lui Maximian, episcop de Siracuza, prin care îi cerea să-i procure povestiri hagiografice potrivite pentru cartea sa; compunerea operei, așadar, începe cam în acea perioadă. Scrierea concepută ca o conversație între Grigorie și un tânăr discipol al său, diaconul Petru, care, reprezentat ca o persoană foarte neștiutoare, vorbește în numele ignoranților care trebuie instruiți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scurte Vieți de sfinți locali, cum sunt Ilarie de Poitiers, Marcellus, Germanus și alții; cea mai importantă dintre ele este biografia protectoarei sale, Sfânta Radegonda, unde, oricum, lipsește orice motivație personală, orice accent de gratitudine sau de afecțiune, pentru că preocuparea hagiografică este preponderentă și sunt puse în lumină doar virtuțile sfintei și miracolele săvârșite de ea. Opera datează din ultimii ani ai activității poetului, pentru că Radegonda a murit în 587. Printre operele în proză mai pot fi amintite și o Explicație
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe care o împrumută de la Horosius, autor menționat de mai multe ori; potrivit lui Grigorie, manifestarea cea mai semnificativă a intervenției lui Dumnezeu în lume este miracolul. Așadar, se poate spune că istoria aceasta este constituită dintr-o serie de povestiri hagiografice în care scriitorul s-a străduit, uneori chiar în mod naiv, să adune minunile la un loc. Astfel, Grigorie, pe lângă proclamata și repetata profesiune de credință, dă dovadă și de o particulară devoțiune față de Sfânta Fecioară și Sfântul Martin, cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
făcute de mâna omului (Arca lui Noe, zidurile Babilonului, Templul lui Solomon etc.). Ne-au rămas doar fragmente dintr-un Comentariu la Psalmi. Ar fi tradus în latină, spune el, Patimile celor șapte adormiți din Efes. Dar acum această povestire hagiografică există în greacă și în siriană, această „traducere” trebuie să fi fost fie transpunerea unei povestiri orale a unui pelerin care fusese în Orient, fie a unui text sirian care fusese tradus în latină pentru a fi folosit chiar de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa, Pleroforiile, a fost scrisă în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, adică între 512 și 518, așa cum rezultă din text (cap. 24). Plêrôphoria e un termen important din vocabularul patristic, prețuit în special de Capadocieni și de tradiția monastică și hagiografică, și desemnează siguranța plină de încredere care se naște în sufletul celui care are conștiința prezenței lui Dumnezeu și a ajutorului divin. În lungul titlu al operei, termenul este explicat astfel: „Pleroforii, adică mărturii și revelații deslușite de către Dumnezeu sfinților
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acum în urma unor întâmplări stranii oameni și femei cu credință în Dumnezeu. Publicul căruia i se adresează istoricii din această perioadă este cel format din cercurile cele mai restrânse și mai elitiste ale societății bizantine, spre deosebire de cel vizat de literatura hagiografică din aceeași epocă. Autorii sunt în general persoane cultivate sau juriști, care au legături cu ierarhia ecleziastică și curtea imperială; cititorii lor, la fel de cultivați, sunt interesați de istoria ideilor creștine ca și de evenimentele care au zguduit Biserica în secolele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Arghezi, procedând la reconsiderarea polemică a exegezei argheziene. În jurul lui E. Lovinescu (1975) oferă o nouă lectură a operei unui autor față de care comentatorul vădește o afinitate certă; analiza e lipsită de preconcepții și supusă la obiect, fără obnubilări hagiografice ale spiritului critic: pe adevăratul Lovinescu, după părerea exegetului, „îl descoperim în aplicațiile lui practice, în confruntarea cu operele, nu în declarațiile teoretice”. Pe Mateiu I. Caragiale criticul îl abordează în volumul din 1981 cu evidentă simpatie, însă fără gesticulația
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
acordă personalității lui Petru Movila. Astfel, Dan Horia Mazilu evidențiază rolul jucat de ierarhul moldovean în inițiativele de modernizare a eclesiologiei răsăritene, Stanislav Semcinski tratează problemă locului studiilor lui Petru Movila, Magdalena László-Kuțiuk se referă la Biserică română în scrierile hagiografice ale lui Movila, iar Pavel Mihail și Zamfira Mihail se ocupă de difuzarea scrierilor lui Petru Movila în limba română în secolele al XVIII-lea-al XIX-lea. Dintre articolele referitoare la autorii români de la începutul secolului al XIX-lea
ROMANOSLAVICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]
-
o analiză a principalelor „arhitecturi epice”, de la aceea a romanului arab, japonez sau bizantin până la cea de tip medieval sau renascentist. Bunăoară, datele fundamentale ale bizantinismului (estetismul duplicității, destinul individual privit ca teleologie mistică) ar explica predilecția pentru cultivarea romanului hagiografic sau a celui „secret” (cele două cronici ale lui Procopiu din Cezareea); scenariul călătoriei și imaginarea schemei „aventurii personalității” sunt întrupate, în maniere specifice, în hagiografie, romanul arab, monogatari, romanul medieval al căutării Graalului, ajungându-se până la parodierea eposului cavaleresc
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
schimb, pentru perioadele ulterioare și mai ales pentru evenimentele din vremea sa, Orosius oferă o interpretare mult mai interesantă, chiar dacă e vorba de o interpretare pur apologetică: împărații ce apără ortodoxia creștină, precum Grațian, Theodosius și Honorius, sînt prezentați aproape hagiografic. Istoria omenirii a fost determinată încă de la început de păcatul originar, observă Orosius, reluînd doctrina lui Augustin, și s-a desfășurat ca o succesiune de violențe și de opresiuni exercitate de un popor asupra altuia, inclusiv a celui roman; față de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să ocupe scaunul epsicopal de acolo, rămas vacant. Istoria persecuțiilor din provincia Africa, deși povestește evenimentele cu obiectivitatea specifică unei narațiuni istorice, este totuși o istorie sui generis, întrucît în ea găsim și semne, minuni, miracole, adică toate elementele literaturii hagiografice. Viziunea de ansamblu e îngustă, focalizată în întregime asupra raporturilor dintre Biserică și barbari, neexistînd vreun interes pentru raporturile dintre barbari și imperiu, care s-au concretizat de mai multe ori în acorduri și tratate. Limba folosită, deși are unele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedînd astfel, Paulinus a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele unui sfînt și subliniind cu emfază oratorică minunile făcute de acesta. A alcătuit așadar un fel de epopee hagiografică, în intenția de a compune un text comparabil cu epopeea biblică; a inserat momente de reflecție și de elevație lirică. Primele trei cărți erau deja terminate cînd poetul a găsit un alt material biografic, cele două Dialoguri pe care Sulpicius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
V-lea), Petru, supranumit „Hrisologul” („cuvînt de aur”) pentru elocința sa de către abatele Agnello din Ravenna, în secolul al IX-lea. Născut în Imola de azi, în Emilia, în jurul anului 405, a fost numit (în urma unui vis, spune o povestire hagiografică) de către papa Sixt al III-lea, prin anul 440, arhiepiscop de Ravenna. în această calitate, a dobîndit o faimă atît de mare, încît pînă și ereticul Eutihie, condamnat în 448 de dușmanii săi de la Constantinopol, a cerut, printr-un tratat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost atribuită lui Ferrando în primele ediții, dar în manuscris ne-a parvenit anonimă, motiv pentru care această atribuire a fost pusă recent la îndoială. A fost scrisă după 535, adică după moartea lui Fulgențiu, și aparține genului povestirilor hagiografice al căror protagonist este un episcop. Alegerea episoadelor narate e destul de interesantă din punctul de vedere al personalității protagonistului, cu atît mai mult cu cît lipsesc aproape cu desăvîrșire povestirile despre miracole. Dacă această biografie este autentică, Ferrando a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ale Părinților Italiei”, așa cum scrierea lui Teodoret era o culegere de „Vieți ale Părinților” Siriei. în luna iulie a anului 593, Grigorie i-a trimis o scrisoare lui Maximian, episcop de Siracuza, prin care îi cerea să-i procure povestiri hagiografice potrivite pentru cartea sa; compunerea operei datează așadar cam din acea perioadă. Scrierea este concepută ca o conversație între Grigorie și un tînăr discipol al său, diaconul Petru, care, înfățișat ca o persoană foarte neștiutoare, vorbește în numele ignoranților ce trebuie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Vieți de sfinți locali, cum sînt Ilarie de Poitiers, Marcellus, Germanus și alții; cea mai importantă dintre ele este biografia protectoarei sale, Sfînta Radegonda, din care lipsește orice motivație personală, orice semn de recunoștință sau de afecțiune, deoarece predomină preocuparea hagiografică, fiind puse în lumină doar virtuțile sfintei și miracolele săvîrșite de ea. Opera datează din ultimii ani ai activității poetului, pentru că Radegonda a murit în 587. Printre operele în proză mai pot fi amintite și o Explicație a Rugăciunii domnești
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe care o împrumută de la Orosius, autor menționat de mai multe ori; potrivit lui Grigorie, manifestarea cea mai semnificativă a intervenției lui Dumnezeu în lume este miracolul. Se poate spune deci că istoria sa este constituită dintr-o serie de povestiri hagiografice în care scriitorul s-a străduit, uneori în mod naiv, să adune la un loc minunile. Astfel, Grigorie, pe lîngă proclamata și repetata profesiune de credință, dă dovadă și de o evlavie deosebită față de Sfînta Fecioară și Sfîntul Martin, cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
făcute de mîna omului (Arca lui Noe, zidurile Babilonului, Templul lui Solomon etc.). Ne-au rămas doar fragmente dintr-un Comentariu la Psalmi. A tradus în latină, spune el, Patimile celor șapte tineri adormiți din Efes. Dar cum această povestire hagiografică există în greacă și în siriacă, „traducerea” trebuie să fi fost transpunerea fie a unei povestiri orale a unui pelerin care fusese în Orient, fie a unui text siriac care fusese tradus în latină pentru a fi folosit chiar de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sa, Pleroforiile, a fost scrisă în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, adică între 512 și 518, așa cum rezultă din text (cap. 24). Plêrôphoria e un termen important din vocabularul patristic, prețuit în special de Capadocieni și de tradiția monastică și hagiografică, și desemnează siguranța plină de încredere care se naște în sufletul celui ce are conștiința prezenței lui Dumnezeu și a ajutorului divin. în lungul titlu al operei, termenul este explicat astfel: „Pleroforii, adică mărturii și revelații deslușite de Dumnezeu sfinților
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ajung acum, în urma unor întîmplări stranii, oameni și femei cu credință în Dumnezeu. Publicul căruia i se adresează istoricii din această perioadă este format din cercurile cele mai restrînse și mai elitiste ale societății bizantine, spre deosebire de cel vizat de literatura hagiografică din aceeași epocă. Autorii sînt în general persoane cultivate sau juriști, care au legături cu ierarhia ecleziastică și curtea imperială; cititorii lor, la fel de cultivați, sînt interesați de istoria ideilor creștine, precum și de evenimentele care au zguduit Biserica în secolele al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Daniel și monografia De Christo et Antichristo. În secolul al XIII‑lea, Ebed Jesu, mitropolit nestorian al Nisibei (†1318), citează De Providentia, Capitula contra Gaium, precum și Apologia Apocalipsei și a Evangheliei lui Ioan. Singurele elemente biografice se găsesc în fragmentele hagiografice. Este vorba despre Depositio martyrum, un document roman din 336, care menționează, la data de 13 august, numele a doi martiri, Hipolit și Pontianus, și despre catalogul liberian (cca 347), potrivit căruia aceiași, Hipolit și Pontianus, ar fi murit pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
etic (Calist ierta, de pildă, păcatele comise după botez și autoriza căsătoriile femeilor provenind din familii nobile și bogate cu bărbați de condiție socială modestă). Coroborând datele furnizate de inscripția de pe statuia romană cu cele ale tradiției - Eusebiu, Ieronim, textele hagiografice etc. - și cu cele câteva elemente autobiografice conținute în Elenchos, I. Döllinger, odată cu publicarea monografiei sale, Hippolytus und Kallistus oder die Römische Kirche in der ersten Hälfte des dritten Jahrhunderts, în 1835, creează ceea ce Simonetti numește opinio communis asupra quaestio
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exclude miracolul din istorie. O metodă obiectivă trebuie să constate; În nici un caz ea nu poate să excludă o serie de fapte ca «imposibile». Cercetări recente au dovedit, bunăoară, «posibilitatea» șposibilitatea «teoretică»!ț a incombustibilității trupului omenesc. Sute de documente hagiografice vorbesc de această incombustibilitate. Metoda istorică le elimină, Însă, din capul locului, ca «imposibile». Iată Însă că faptul a fost verificat. Cum rămâne deci cu obiectivitatea metodei istorice?”. Nu e chiar greu de răspuns: incombustibilitatea și metodologiile sunt fragmente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]