925 matches
-
fel. Răspunsul lui a fost atât de dur, încât m-a făcut să-l disprețuiesc, pe loc, din toată inima. Nu e nici urmă de suferință în viața asta de plăceri a lui. Dimpotrivă, se mândrește cu ea. Un adevărat hedonist tâmpit! Ți-aș mai putea înșira o grămadă de alte lucruri neplăcute despre artist, dar mă gândesc că nu te interesează. Acum, că mai am doar puțin de trăit, îmi amintesc de relațiile îndelungate pe care le-am avut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cu dale de piatră și prevăzut cu o scară care se adâncește în apă și cu o bancă circulară la margine, pe care scăldătorii se pot așeza ținându-și capetele peste nivelul apei. Fiecare bazin poate cuprinde zece-cincisprezeee oameni. Aceste hedoniste locuri de meditație sunt cunoscute sub numele de „oalele cu aburi“ sau, pur și simplu, „la aburi“. Cu aceasta se încheie descrierea mea asupra exterioarelor Institutului. Trec acum la interioare. Pe o ușă ca de palat renascentist, pe frontispiciul căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și când, pe la sărbători și praznice, după prescuri și untdelemn din candelă, ca omul, la cantină, după ciugulit. Bine, bine, situația asta deplorabilă se va schimba radical, curând, fără-nconjur, la câte păcate ne-am adunat... Așa suntem noi, oamenii, hedoniști, epicureici, ne amintim de cele sfinte numai la necaz. Cu siguranță, va fi nevoie să ne revizuim mentalitatea, ca și conduita. Să ne îndreptăm. Să ne pocăim. Să-mpărțim acatiste. Să primim dezlegări, mustrări și canon. Să facem metanii, șfetanii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a miza pe potențialitățile unui viitor posibil extraordinar generează prea multe dezamăgiri. Disperarea vine atunci când ai sperat, decepția survine pentru că ai așteptat ceva. Lecția de înțelepciune ar fi: nu spera, nu aștepta nimic, mulțumește-te cu ceea ce este... Orice filosofie hedonistă ne îndeamnă la o concentrare doar asupra modalității prezente a timpului: ea ne învață să nu lăsăm nostalgiei sau nălucirilor plasate în viitor nicio putere asupra noastră. Altă lecție capabilă să genereze bucurie: a căuta și a ști să găsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
că, într-o zi, sigur vom păți și noi ce-au pățit ceilalți. Dar, în așteptarea catastrofei, dacă tot întârzie, să știm să ne bucurăm de pace, de calmul dinaintea furtunii. Hipparh ne furnizează așadar un veritabil vademecum al gândirii hedoniste: să iubim ce ni se întâmplă; să nu ne pierdem în trecut sau în viitor; să ne bucurăm de clipa de față; să transformăm negativul în ocazie a pozitivității; să evităm viziunea egocentrică asupra lumii și a lucrurilor; să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Despre Anaxarh din Abdera pare greu de spus astăzi prin ce, cum și de ce a fost numit Preafericitul. Desigur, el se bucură de sine ca electron liber ce este îceea ce, evident, procură o reală plăcere), însă probele activității lui hedoniste lipsesc. Supranumele presupune aparent redactarea unui tratat asupra subiectului, niște afirmații sau vorbe de duh în acest sens ori măcar niște replici schimbate pe acest subiect cu niște comparși, însă nimic nu e sigur. O anecdotă lasă totuși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați pentru a se supune ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația hedonistă. Pentru că plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați pentru a se supune ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația hedonistă. Pentru că plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de o transcendență juridică, de o morală normativă, iată imperativul categoric al hedonismului antiphonian... Adevăratele plăceri nu se află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsură hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne obligă, iar familia ne îngrădește. Bunurile la preț în această lume sclipesc ca niște bijuterii false, ca niște false valori. Jubilarea n-are nici o legătură cu artificiile propuse de social pentru a supune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și, la nevoie, în ciuda lor, demnitatea oamenilor impune o obligație etică radicală: existență mea etică, în calitate de individ, mă obligă să-i recunosc și pe semenii mei ca atare. Numai concordia cu mine însumi face posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
etică, în calitate de individ, mă obligă să-i recunosc și pe semenii mei ca atare. Numai concordia cu mine însumi face posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu atât mai mult de înțelepciune. Filosof hedonist: iată, de mai mult de douăzeci de veacuri, un oximoron pentru ansamblul profesiei, care presupune că disciplina obligă la ascetism, constrânge la austeritate și că nimeni nu s-ar putea reclama în mod legitim de la universul ei aseptizat dacă râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ca niște personaje conceptuale: unul exprimă cinismul, celălalt hedonismul. Figurile lor, asemenea cu niște personajele de teatru, par a-i servi, dar, de fapt, cel mai adesea îi deservesc. Paradoxal, eu aș spune că Diogene nu era cinic, nici Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
necumpătării alcoolice; refuzarea tuturor formelor de atașament, oricare ar fi ele; desconsiderarea paternității etc. Odată interpretate, aceste istorioare arată toate că există o distanță mare între ideea de greșeală îndeobște asociată lui Aristip și realitatea sa. Căci proasta reputație a hedonistului îieri ca și astăzi) face din el un personaj cusurgiu, afemeiat, mâncău, băutor, amoral, imoral, necumpătat, trăind plăcerea fără amestecul conștiinței, asemeni unui animal lipsit de orice simț moral și de orice considerație pentru aproapele său. Această caricatură îi amuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
straiele zdrențăroase decât în veșmintele de brocart și de mătase. Dacă într-adevăr banii nu contează, sau, oricum, nu contează cine știe ce îlucru pe care Aristip îl crede), măcar să servească la ceea ce sunt destinați: să te scutească de necazuri - o lecție hedonistă despre evitarea neplăcerilor... -6A recuza toate legăturile. Fondul etic al lui Aristip se vădește în raporturile sale cu banii: trebuie refuzat orice ne leagă, constrânge și îngrădește. Patima banilor, la fel ca afectarea sărăciei, ocupă mintea cu treburi inutile. Aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu cele care se prezintă. îți alienezi independența spiritului și libertatea de a acționa dacă pornești să vânezi ceva ce riști să nu găsești. A te întoarce cu coada între picioare generează prea multe ocazii de frustrare din perspectiva logicii hedoniste, pentru că timpul pierdut nu-l mai regăsești niciodată. Aristip deplânge faptul că cei mai mulți oameni nu știu să găsească jubilarea acolo unde se află ea: în adeziunea la clipă, în expansiunea de sine limitată la prezentul de care trebuie să profiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Pentru că, să nu uităm, Aristip nu încetează să facă din cele cinci simțuri modalitățile cunoașterii și căile de acces la certitudine -ea însăși conjecturală și relativă față de subiectul care percepe și își redă percepția. Această plăcere corporală dă măsura idealului hedonist: el desemnează acel ceva către care trebuie să tindem, tot așa cum neplăcerea semnalează ceea ce trebuie evitat cu orice preț. Aceste mișcări naturale, uitate de copil după o educație prost făcută, trebuie reactivate. Negativitatea coincide cu durerea, suferința, necazul, răul. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu te lăsa nici mistuit, nici ars de plăceri, ci încălzit de ele. Dezmățul trupesc și orgia, în care conștiința, rațiunea se diluează, în care trupul se pierde, nu-l interesează pe Aristip, așa cum nu-l interesează nici pe Platon. Hedonistul nu se privează de instrumentul care-i permite să-și construiască plăcerea: conștiința clară și lucidă, veghind mereu trează, mereu activă, perfectă și eficace. De unde o definiție eficace a plăcerii: nu o încercăm prin simpla absență a tulburărilor, așa cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cursul obișnuit al unei lumi în care toți, ca niște sclavi, se mulțumesc să se supună poruncilor societății. Ca cetățean al lumii, dar în și mai mare măsură ca locuitor al universului, al cosmosului, Diogene dezvăluie unul dintre secretele lui hedoniste: fericirea este o chestiune de singurătate și se plătește cu neînțelegerea de către spectatorii neangajați pe acest drum spinos. -3Un materialism canibal. Revendicând fără doar și poate calea anevoioasă, drumul abrupt și rapid care duce la virtute, cinismul se instalează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se metamorfozează în funcție de nevoi. Numai filosofia ne permite să facem o triere, să distingem plăcerile care alienează de cele care eliberează și dezvăluie semnătura radioasă a unui efort reușit asupra propriei ființe. MOMENTUL AL CINCILEA SALVAȚI PRIN POLEMICĂ: TREI MUȘCHETARI HEDONIȘTI VIII PHILEBOS și „viața fericită” -1Luptător și dramaturg. Dacă Diogene Laerțiu spune adevărul despre Platon - și niciun argument nu arată contrariul... -, filosoful a participat la o competiție de lupte la Jocurile istmice și a debutat în viața publică scriind versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ne punem întrebări asupra interlocutorilor lui Socrate, înlocuitorul său pe vecie, sclavul său conceptual pentru totdeauna. Philebos și Protarh, care-i servesc drept saci de box asupra cărora se năpustește fără menajamente, nu au decât foarte puține legături cu filosofii hedoniști demni de acest nume... Avertizați asupra acestor precauții de rigoare, am avea de câștigat dacă i-am privi pe Gorgias, Protagoras și alți sofiști cu alți ochi; la fel și pe Alcibiade și, bineînțeles, pe Socrate, confiscat complet de Platon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
imediat, pe când celălalt se prăbușește treptat pe parcursul schimbului de replici cu Socrate și dovedește nu atât un temperament de conducător, cât o natură insignifiantă... Oare Philebos iese din scenă pentru a căuta efebi? în acest caz, el merită calitatea de hedonist preferând acțiunea jubilatorie în locul conversației despre plăcere... Protarh duce oare o luptă demnă de numele său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se incarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
la un curs emfatic, sub forma unei demonstrații de putere verbală formală și de eficacitate sofistică. Tâmp, naiv, prost și tăcut, Protarh trebuie să se împace și cu apărarea - virtuală! - a unei teze reducționiste și caricaturale. El reprezintă imperativul categoric hedonist: plăcerea se identifică cu binele. Astfel încât el aduce mărturie în favoarea vieții fericite. Aici, plăcerea apare ca fiind altceva decât suprimarea sau dispariția durerii. După Philebos, plăcerea nu este negativă, conform modelului exploatat mai târziu de Epicur, ci pozitiv: ea presupune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mai târziu de Epicur, ci pozitiv: ea presupune căutarea activă a satisfacțiilor și elaborarea jubilării. Binele suveran, ceea ce este bun și plăcerea avansează identificate și identificabile. Oare de ce, în loc să discute această teză, Socrate, adus pe scenă de Platon, caricaturizează opțiunea hedonistă, pentru a se mulțumi, într-un mod foarte așteptat și obișnuit la antihedoniști, să recurgă la animale, figuri emblematice ale plăcerii fără conștiință, brută și brutală, bestială, instinctivă, inumană? De îndată ce un partizan al idealului ascetic vrea să vorbească despre plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]