628 matches
-
de Opere de la Editura Minerva din 1984. Puțini i-au acordat atenție. Printre aceștia, E. Lovinescu în monografia din 1940, care îi rezumă astfel ideea principală: „prin studiul clasicismului refacem etapele formației spiritului omenesc”. Nicăieri nu va fi Maiorescu mai hegelian decât în disertația aceasta de început, care este un model de dialectică. Maiorescu se referă mai întâi la argumentele adversarilor opiniei despre utilitatea studiului latinei în gimnaziu. Ele sunt, firește, în număr de trei: autorii latini sunt traduși în limbile
„Pentru ce limba latină…“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5177_a_6502]
-
sunt neîntrecuți de moderni; toți marii autori moderni aveau cultură clasică. Nici acum Maiorescu nu își face cunoscute argumentele sale în sprijinul studiului latinei în gimnaziu, simțindu-se obligat să le combată mai întâi pe acestea din urmă, conform regulii hegeliene a tezei, antitezei și sintezei: școlarii nu știu niciodată destul de bine latinește ca să se dispenseze de traduceri; compararea clasicilor cu modernii e lipsită de sens; nu e adevărat că toți modernii au avut cultură clasică. Să remarcăm claritatea demonstrației. Părerea
„Pentru ce limba latină…“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5177_a_6502]
-
încă necesitatea căreia trebuie să i se supună. Astăzi, nuanțele acestea par ridicole, dar au fost generații întregi care psalmodiau cu venerație pe seama „libertății ca necesitate înțeleasă“, ca să ne amintim de o formulă la modă, prin care propaganda, preluînd oximoronul hegelian conținut în ideea că orice lucru este el însuși și contrariul său, știa să facă din libertate ipostaza servituții totale. Potrivit lui Tismăneanu, marxismul este o fantasmă oraculară mînată de dorința de a explica exhaustiv lumea. În fine, prin cruzimea cu
Despre rădăcinile ororii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5131_a_6456]
-
colective, în interiorul mediului natural și social, unde intervenția tot mai agresivă a mașinii (computerului) tinde să-l elimine definitiv. Ca atare, el dezvoltă, ipostasic și comunitar, un sentiment al inutilității istorice și al neantului metafizic, cu rădăcini în "sfîrșitul istoriei" hegelian și "moartea lui Dumnezeu", supralicitată de Nietzsche. Ramificațiile contemporane ale acestei stări sînt "închiderile" spirituale, preconizate de Kojčve, Bloom ori Fukuyama. Metafizic și cultural, postindustrializarea a generat confuzie și, prezumtiv, deconstrucția identităților. Dispariția autorității unice, precise, din semiotica socio-politică, a
Efort terapeutic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6656_a_7981]
-
tactice între concepte contrarii și repudiind fățiș răsturnările de optică din discursul speculativ. Așa se explică și inflexibilitatea cu care, grație unor sentințe care astăzi au căpătat vetustețea tocită a expresiilor obositor de celebre, a înfierat „fanfaronada fichteană"și „șarlatania hegeliană", vrînd astfel să stigmatizeze piruetele retorice ale celor două nume care îi eclipsaseră cariera universitară. Schopenhauer ura dialectica din rațiuni de competiție glorioasă, neputând privi cu simpatie o manieră de expunere (adică un stil) care, făcând furori în epocă, îi
Marele neconsolat by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6465_a_7790]
-
sub emulația unor lecturi intense, era înclinat să ignore rigorile lumii, înlocuindu-le cu fascinația ideilor înalte. E grăitor episodul lecturii din Logica mică, traducere abia apărută în 1962, cînd tînărul student, aflat încă sub impresia de orgă a viziunii hegeliene, a ieșit din casă cu gîndul de a merge în oraș, și cînd, strigat fiind de părinții care munceau ogorul familiei, i-a privit ca pe niște arătări infime, de acută insignifianță culturală, căzuți din ordinea conceptului, care se zbăteau
Vultus importunus by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4692_a_6017]
-
răului într-o lume guvernată de providența divină; 2) libertatea omului în condiții de supremație divină; 3) relația omului cu răul. Schelling merge pe calea unei teodicei obișnuite, încercînd să-l dezvinovățească pe Dumnezeu de ivirea răului și respingînd interpretarea hegeliană a unui Dumnezeu malign, care produce cu bună-știință plăgile istorice. Cu alte cuvinte, Schelling e mai blînd: îl disculpă pe Dumnezeu și pune răul în seama unei proces impersonal care a luat naștere odată cu creația universului. Prin urmare, nici omul
Spiritul calcitrant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4648_a_5973]
-
existența răului, ci o falie care s-a creat la începuturi în ființa divină. Falia aceasta nu e rodul voinței divine, ci un accident de parcurs a cărui cauză stă în natura contradictorie a lui Dumnezeu (aici se simte contagiunea hegeliană a contradicției preschimbate în fel de a fi al fiecărui lucru: tot ce există e contradictoriu în sine). De aici încolo intrăm în partitura unei terminologii pe care trebuie s-o urmăm ca atare. Schelling aplică principiul „acțiunii și reacțiunii
Spiritul calcitrant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4648_a_5973]
-
cu care am trăit împreună teribila presiune moscovită, cea de vreo jumătate de secol. Pentru mine, „a fi liber” nu înseamnă decât să mă înjug și mai tare, mai definitiv, în propria-mi vocație, înțelegând numai în acest fel expresia hegeliană, de „necesitate înțeleasă”. Care trebuie aplicată individului și destinului său, nu maselor, cum au făcut-o ideologii comuniști, pervertind-o. Încă o dată, cum puteți observa, Breban nu are de ce să se „schimbe”, deoarece, în felul și după credința sa - nu
Nicolae Breban by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5782_a_7107]
-
Eagleton decretează importanța marxismului doar pentru că e singurul sistem ideologic care a fost pus în practică și pentru că, vezi Doamne, superioritatea sa ar fi dovedită de faptul că nu există „guverne carteziene, trupe de luptători de guerila platoniciene și sindicate hegeliene.„ Mai mult, că teoriile marxiste au fost confirmate și de declanșarea crizei economice din 2008. Or fi fost ele confirmate, dar e altfel decât susține Eagleton: așa cum a devenit din ce în ce mai clar în ultima vreme, zguduirea economică a fost posibilă tocmai
Neobositul cinism al asasinilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5517_a_6842]
-
liber fiindcă nu are o limbă a lui, ci acel jargon clasic al celor 100 de concepte ce formează fondul principal de cuvinte ale terminologiei filozofice. Pe ele autorul le mînuiește după un ritual dialectic în cursul căruia pașii ceremoniei hegeliene joacă un rol precumpănitor. Viorel Chițea a învățat foarte bine lecția pendulării dialectice. Știe că în orice problemă trebuie să fixezi laturile extreme și apoi să oscilezi între ele urmărind un dublu scop: să le surprinzi contradicția și apoi să
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
divină „în sine” și „în drum spre ea”, adică atingerea ei sau doar năzuința de a o atinge) și pînă la contradicția că „ființa e Dumnezeu“ și „Dumnezeu e nimicul“, Eckhart se arată a fi o minte versată, prevestind dialectica hegeliană. Un singur epitet rămîne discutabil în cazul teologului născut la Hochheim, acela de a fi „mistic“. Eckhart nu numai că e pus în categoria misticii renane, dar de obicei despre opera lui se vorbește ca de o „metafizică mistică a
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
titlul Über das Verhältnis von Anschauen und Dialektik bei Plato („Despre relația dintre privirea intuitivă și dialectică la Platon“). Heidegger îi răspunde pe 7 mai 1947, dîndu-i cîteva indicații și repere privitoare la temă (nici o întrebare despre lucrarea de doctorat hegeliană!) și bucurîndu-se că Dragomir poate lucra. Îl anunță că el nu mai e la Universitate, că nu știe dacă va mai putea publica vreodată și că cei doi fii ai săi sînt prizonieri în Rusia. Scrisoarea este însoțită de o
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
trebuie în cartea mea, drept care pe parcursul textului, îmi reproșa Dragomir, le foloseam indistinct, după cum îmi dicta contextul. „Conștiința“, de pildă, era folosită cînd în accepțiunea ei pascalian-kierkegaardiană, adică individual-suferitoare, cînd kantian, ca proprietate a speciei umane („conștiința în genere“), cînd hegelian (conștiința istorică a unei epoci). Eroul meu tragic era, în consecință, cînd Werther (sau Hamlet), cînd reprezentantul nedefinit al omului (muritor prin esența lui), cînd Nicolae Bălcescu sau Goetz von Berlichingen. În mod corespunzător, „limita“ era cînd limita interioară a
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
vedea lumina tiparului în septembrie 1841. Pe 29 septembrie a avut loc susținerea, în cadrul unui examen care a durat șapte ore... Încă în introducere, Kierkegaard constată ,imposibilitatea" întreprinderii sale: a prinde într-un concept ironia, cea definită, cu un termen hegelian, ca ,negativitate infinită și absolută", e ca și cum ai vrea ,să desenezi un spiriduș cu pălăria care îl face invizibil". Dificultățile au fost însă în parte înlăturate prin personificarea ironiei ca punct de vedere al lui Socrate și folosirea lui Socrate
Soren KIERKEGAARD - Despre conceptul de ironie by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/11103_a_12428]
-
lucrurile, lumea per ansamblu în mișcare într-o direcție emancipatoare. Nu ii reproșase Hegel lui Kant că lucrul în sine este numai un produs abstract al gândirii, fără acoperire în realitate? Această prezumtiva "întoarcere cu capul în jos" a dialecticii hegeliene de către Marx, de care s-a făcut atâta caz, este lipsită de obiect. Dialectica hegeliana începe ca Idee, ca rațiune, alcătuită din concepte individuale, dar ea nu are nicio valoare atâta timp cât nu neagă realitatea și nu o transformă în ceva
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
apariția republicii nu este inocentă, ci se întemeiază pe genocid, adică pe cea mai gravă vărsare de sânge (la fel se putea întâmpla și în România dacă Regele Mihai I nu acceptă nedreptatea abdicării). Această afirmație nu rezistă nici paradigmei hegeliene de interpretare a trecutului deoarece genocidul, în calificarea juridică și în derularea istorică a faptelor, este suficient de violent și de dureros încât să trădeze o voință explicită care anulează orice considerație privind "viclenia rațiunii" (List der Vernunft) care se
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
să trădeze o voință explicită care anulează orice considerație privind "viclenia rațiunii" (List der Vernunft) care se folosește de anumite violente pentru a instaura o etapă superioară 1. Deci, fie că este vorba despre interpretarea impersonalistă a istoriei, în maniera hegeliana, fie personalista (faptă ca efect al unei voințe individuale conștiente) prezenta vârșarii de sânge în constituirea republicii (Anglia lui Cromwell, Franța lui Robespierre, Turcia lui Talaat Pasă, Rusia lui Lenin, Germania lui Hitler, etc) reprezintă o realitate pe care nici
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
români, dar ne făcea să fim și mai mândri de independență noastră și de libertatea noastră de a gândi" (pp. 180-181). În ambele citate (că, de altfel, în toate celelalte care mai pot fi găsite), în discuție este un înțeles hegelian, constructiv, al dialecticii (acela de ciocnire între două contrarii care rezultă într-o afirmație nouă care le cuprinde pe amândouă) și nu marxist (în care negația exclude afirmația). Consecință spiritului critic întemeiat pe rațiune (exprimabil sub forma dialectica) este deosebit de
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
agli "apparati coercitivi", tipici dello Stato strictu sensu, dello Stato ottocentesco, șu cui și era appuntata l'attenzione di Marx. Di qui discende l'importanza decisivă che Gramsci assegna agli intellettuali, con un nesso intellettuali-Stato che vive anche di suggestioni hegeliane. La "Società civile" è înțesa come insieme di "organizzazioni così dette private". Torna qui una espressione simile a quella di Q 12, 1, 1518 ("organismi volgarmente detti "privați"") e che è possibile trovare în vari luoghi dei Quaderni. L'uso
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
umanismului, ca viziune cuprinzătoare asupra omului și a posibilităților sale în societate, depind de sensul în care se va rezolva această dispută. Note 1 Probabil cel mai concludent exemplu pentru a doua accepțiune l-a oferit idealismul german, îndeosebi panlogismul hegelian. Amintim, de asemenea, filosofia fichteiană, care echivala știință cu cercetarea ansamblului de reprezentări subiective desemnat drept experiență. A se vedea Johann Gottlieb Fichte, Doctrina științei, Editura Humanitas, București, 1995, p. 14. 2 Holbach, Sistemul naturii. Sau despre legile lumii fizice
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
priorități 26, sugerând deci că statutul de marionetă al statului trebuie să înceteze, sau măcar să fie mai abil eludat, statul producător de birocrație, cetățenie și spirit mic-burghez, acest sine alienat al partidului că suprimare și depășire a sa, în termeni hegelieni - a prevalat. Frontul Democrației și Unității Socialiste Un alt efort pe linia infiltrării ferme a statului, reprezentant al întregului popor, nu numai al comuniștilor, avangardă societății, care avansase mult mai mult decât îi permiteau condițiile contextuale de posibilitate, forțele de
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
frigul curentelor politice și religoase contradictorii. Nu în ultimul rând, povestea de dragoste cu Ipek, între intrigile spionilor și „ascultările” urechilor din pereți, dar și umorul (uneori negru) care dă blocurilor tematice (politic și religios) un puls uman, istoria văzută hegelian ca punere în scenă teatrală (la teatru - unde apar, tematic, diverse personaje importante pentru Turcia, între care și Atatürk - au loc împușcăturile, moartea năpădind astfel și ultimul spațiu liber din oraș) dau dimensiunile multiperspectivicei trame. Orhan Pamuk, la fel ca
Noi traduceri din Orhan Pamuk by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4102_a_5427]
-
om productiv, asemeni pomilor dintr-o livadă, sau asemeni pământului care asigură roadele, nu vede lumina soarelui și trebuie să stea în întuneric, spiritul nu poate ocoli întrebarea: e vorba de moartea mea? Nici măcar nu se poate consola cu gândirea hegeliană, foarte abstractă, că dacă un filozof nu se poate afirma azi, un altul se va afirma mâine și predispoziția unei entități naționale spre filozofie nu va suferi. Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni, volumul 2 (1980) Noi zicem
MARIN PREDA-ULTIMUL MORALIST AL LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1587 din 06 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/344061_a_345390]
-
puținele trebuinți materiale ce le reclama situația. Și n-ai fi făcut și d-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale“. Hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilitate a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin concepția estetică, Maiorescu a fost un promotor al culturii, punând bazele criticii moderne într-un timp de confuzie
LECȚIA LUI MAIORESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382820_a_384149]