631 matches
-
lui Kojève, și abandonează liberalismul de tipul lui John Locke sau John Stuart Mill. Dar dacă motorul istoriei este lupta pentru recunoaștere și dacă istoria ajunge la un sfârșit, aceasta înseamnă că nu mai există luptă pentru recunoaștere, în sens hegelian. Această perspectivă este cu siguranță una utopică, pentru că recunoașterea în sens formal nu poate exista decât într-un stat universal. Dar, pentru ca un stat universal stabil să poată exista, trebuie ca nevoile materiale să fie realizate pentru toată lumea, iar formele
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
dreptății și în care religia sau alte doctrine comprehensive să fie compatibile cu un stat liberal. Războaiele din Golf și din Iugoslavia, ascensiunea terorismului islamic și sărăcia din lumea a treia constituiau realități care puneau serios în chestiune modelul romantic (hegelian) al lui Fukuyama. Sesizând și el acest lucru, Fukuyama admitea la un moment dat că actuala orientare înspre democrație ar putea să fie un fenomen ciclic. Dar el o face fără convingere. Teoriile ciclice sunt prin excelență modalități de a
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
cu nerușinare l-a atribuit lui Schopenhauer, spre a amăgi o Adunare incultă, ce mi-i putea controla nici ignoranța sa nici reaua sa credință. Max Stirner, pseudonimul sub care un oarecare Caspar Schmidt (născ. la 25 oct. 1806), este hegelian, fost teolog, cunoscut prin traducerea Economiei politice a lui Say și a cărții despre Bogăția națiunilor a lui Adam Smith. După credințe politice, acest filozof al egoismului, al dreptului ca creațiune a forței, este "liberal radical". Ca filozof au scris
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
trebuie să declare deodată liberi pe toți oamenii, altfel ce se revoluționează? Cunoașterea de sine, conceptul că omul este liber prin natura sa abia câștigat de conștiința noastră în timpurile moderne este deodată anihilat, negat printr-un amendament de sursa hegeliană rău înțeles că libertatea ar fi necesitatea înțeleasă. În mod vulgar se va aplica deci în practică acest concept: burghezia odată răsturnată, e necesară instituirea dictaturii proletariatului. De ce? Pentru că individul de fapt nu e liber în sine și pentru sine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu pentru orientarea lui filozofică. Studenții aflau toate acestea și puteau judeca - și aici urmam exemplul lui Ion Micu, jucând rolul diavolului între mici materialiști ca Feuerbach și mari idealiști ca Spinoza. Și apoi, chiar dacă trebuia să zici că dialectica hegeliană trebuia răsturnată cu capul în jos ca să devină o adevărată dialectică, era o mare desfătare că totuși putea fi predat fără să lupți împotriva lui. Faptul că trebuia "răsturnat cu capul în jos'" era o vorbă goală. Cum să-l
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pasionat de ideea de revoluție prin care treceam. Fusese utecist în ilegalitate, dar nu fusese prins; în cele din urmă îi răspunsei că nu sânt de acord politicește vorbind cu ideea că libertatea e necesitatea înțeleasă. E un concept filozofic hegelian, care trebuie să rămână ceea ce este, adică o descoperire a propriei noastre determinări, și nu un concept politic, care poate incita la îngrădirea libertăților cetățenești. Orice abuz poate fi justificat invocând această idee. Bineînțeles că există necesitate care trebuie înțeleasă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
om productiv, asemeni pomilor dintr-o livadă, sau asemeni pământului care asigură roadele, nu vede lumina soarelui și trebuie să stea în întuneric, spiritul nu poate ocoli întrebarea: e vorba de moartea mea? Nici măcar nu se poate consola cu gândirea hegeliană, foarte abstractă, că dacă un filozof nu se poate afirma azi, un altul se va afirma mâine și predispoziția unei entități naționale spre filozofie nu va suferi. Bineînțeles că va suferi și anume în durata ei în istorie și chiar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Întâlnire. Experiența se face asupra unui obiect. Întâlnirea mă așază În fața celuilalt. Nu experiența pune bazele Întâlnirii, ci, din contră, Întâlnirea face posibilă experiența (Buber, 1992). Departe de a relua aceeași schemă și de a o opune drept alternativă dialecticii hegeliene, Emmanuel Lévinas, În ceea ce-l privește, consideră că Buber nu a mers până la capăt. Îi reproșează un formalism al reciprocității: „Ne Întrebăm dacă relația cu alteritatea celuilalt, care apare ca un dialog, Întrebare și răspuns, poate fi descrisă fără a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ea exprimă cel mai bine rigoarea veritabilei alterități a celuilalt. Fața nu se poate reduce la o simplă captare, la o percepție prădătoare: a privi pe cineva fix În față este o violență. Lévinas este deci cel care părăsește scena hegeliană, deși antropologia și istoria par pentru o clipă a lăsa să se Înțeleagă că Hegel are dreptate, și care, În același timp, consideră schema Eu ă Tu a lui Buber prea irenistă. Pentru a depăși schema hegeliană, a trebuit deci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care părăsește scena hegeliană, deși antropologia și istoria par pentru o clipă a lăsa să se Înțeleagă că Hegel are dreptate, și care, În același timp, consideră schema Eu ă Tu a lui Buber prea irenistă. Pentru a depăși schema hegeliană, a trebuit deci să se meargă mai departe decât merseseră toate obiecțiile adusepână atunci (Marx, Kierkegaard). Era nevoie să se arate că Hegel Însuși subaprecia alteritatea. Pentru acesta din urmă, conștiința de sine se dezvoltă treptat. La Început, sinele și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Dar care sunt aceste principii? Sociologii secolului al XIX-lea vor Încerca fiecare În felul său să răspundă la Întrebarea legată de formele moderne de integrare și de excludere. Karl Marx, În special În lucrările din tinerețe (Critica dreptului politic hegelian, Chestiunea evreiască), este scandalizat de degenerarea principiului civilității și de atomizarea legăturii sociale, fenomene pe care le descrie ca fiind inerente dezvoltării societății civile burgheze. Deși mai târziu (cf. Capitalul) munca va deveni elementul integrator nu doar În societatea capitalistă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
deveni cu adevărat punctul de sprijin al unei etici. Clarificările pe care le-a adus acesta rămân esențiale pentru cel care caută să identifice influența și implicațiile conceptului. Pornind de la Hegel, Charles Taylor va da noțiunii semnificația sa modernă. Problematizarea hegeliană Ideea cea mai importantă a lui Hegel, În mare parte legată de lucrările lui Hobbes, Machiavelli, Rousseau și, mai ales, Fichte, este următoarea: conștiința de sine depinde de experiența recunoașterii sociale. Altfel spus, eu cer să-mi fie recunoscută singularitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a lui Hegel, În mare parte legată de lucrările lui Hobbes, Machiavelli, Rousseau și, mai ales, Fichte, este următoarea: conștiința de sine depinde de experiența recunoașterii sociale. Altfel spus, eu cer să-mi fie recunoscută singularitatea mea ca persoană: teoria hegeliană a recunoașterii Își propune deci să traducă exigențele necesare construirii identității moderne. Acțiunea reciprocă devine specificul omului: comunitatea umană este, În mod fundamental, o comunitate a recunoașterii. Și, dincolo de fundamentul metafizic al acestei teorii (recunoașterea oamenilor este permisă pentru că Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pe baza acestei morale, dorința unei conștiințe de a fi recunoscută de către celălalt fiind În mod fundamental egalitară (vezi Hegel, 1991, cap. IV). În consecință, suntem În măsură să Înțelegem În ce fel se servește opera lui Taylor de proiectul hegelian pentru a-l adapta condițiilor concrete de coexistență În societățile noastre multiculturale. Recunoașterea este percepută ca o nevoie vitală, indispensabilă dezvoltării personale și constituirii unei identități colective. Taylor și exigența de demnitate Analiza filosofului canadian se sprijină pe considerații istorice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
un mod original de a fi uman (fiecare are „propria sa măsură”). Or, Herder n-a limitat această exigență de originalitate la individ. A extins-o la grupuri, impunând astfel necesitatea de a fi fidel propriei culturi. Regăsim aici filiația hegeliană În ideea că ajungem să ne Înțelegem și să ne definim identitatea doar printr-o relație bazată pe dialog. Întrucât identitatea mea depinde În mod direct de raporturile mele cu ceilalți, există o legătură constitutivă Între aceasta și recunoaștere. Astfel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o modalitate de alienare, prin care omul se Înstrăinează de el Însuși și pierde controlul asupra acțiunii sale și asupra bunurilor pe care le produce. Din această perspectivă, democrația nu mai este decât „formală”, nu și „reală” (Critica dreptului politic hegelian, 1843), deoarece ascunde ă și are drept misiune să ascundă ă exploatarea proletariatului de către burghezie. Fiecare clasă Își dezvoltă o „conștiință falsă”, care justifică situația sa prezentă și ansamblul sistemului economic și social conform intereselor clasei dominante. Marx a pus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
criza și oportunitatea noastră educativă". (12, p. 285, p. 286) Concluzie repede infirmată de către un alt american, Fukuyama, care susținea un iminent "sfârșit al istoriei". Afirmația lui Bloom este contrazisă prin negația ei. Cam aceasta a fost regula liberalismului până la hegeliana "negare a negației", preluată de unul dintre "tinerii hegelieni" germani, apoi de "omul revoltat" rus, reprezentat de V.I. Lenin. Dedicată educației înalte prin intermediul universității, partea a treia se compune din trei secțiuni inegale ca întindere. Prima și cea mai extinsă
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
286) Concluzie repede infirmată de către un alt american, Fukuyama, care susținea un iminent "sfârșit al istoriei". Afirmația lui Bloom este contrazisă prin negația ei. Cam aceasta a fost regula liberalismului până la hegeliana "negare a negației", preluată de unul dintre "tinerii hegelieni" germani, apoi de "omul revoltat" rus, reprezentat de V.I. Lenin. Dedicată educației înalte prin intermediul universității, partea a treia se compune din trei secțiuni inegale ca întindere. Prima și cea mai extinsă are un titlu la care revine în cuprins: "De la
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
se manifestă prin străbaterea instantanee a distanțelor, fără intermediari, acceptată și de fizica actuală) și prin gnoză (cunoașterea numită de moderni comprehensiune, iar de către logicieni, cunoașterea cu terțul inclus, cum propunea Ș. Lupașcu prin 1960, a tetradei care exclude sinteza hegeliană producătoare de moarte; tetrada este al patrulea termen, pe lângă teză, antiteză și mediatorul ce menține unitatea primelor două, adică coerența antagonismelor). Paracelsus a extins similitudinea în medicină, punând în evidență influența "astrală" a mineralelor, a aerului în vindecarea rănilor, precum și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
însă pe aspectele gnoseologico-metodologice ale hermetismului, omițând sensurile sale politice, cum au fost cele anti-teocratice din Münster și din cantonul Berna, de exemplu. El considera că Guénon în (9a) "n-a văzut că redresarea nu reprezintă o antiteză de tip hegelian, ci tocmai o "saturație" paroxistică ce produce ea însăși și potrivit însuși principiului similitudinii propria răsturnare axiologică. Hermetismul este bine îmbarcat în senzorialismul epocilor de criză în care apare, dar el radicalizează acest caracter prin procedura intuiției empirice generalizate: el
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
cum au apărut idiosincrasiile discursului moral contemporan de fiecare zi și cum a reușit sinele emotivist să-și găsească un mijloc de expresie". (26, p. 62) Istorismul la care filosoful aderă este precizat prin delimitări critice față de transcendentalismul kantian, absolutismul hegelian și "pseudoștiința socială marxistă", cum numea teoria ideologiei propusă de Marx și Engels, în proximitatea filosofiei științelor sociale "de tip nou" cum se spunea cândva pe la noi. Despre această teorie, MacIntyre scria că "nu numai că denaturează forma descoperirilor reale
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
instanțele autentice ale unui popor care luptă pentru propria libertate. Aici ar trebui să ne oprim pentru a clarifica sensul partidului, modul său de a coordona și de a îngloba inițiativele individului. Strict, discuția ar trebui să înceapă de la conceptul hegelian de etică. Sau partidul politic are capacitatea carismatică să transforme lupta politică în conflict ideal, sau decade într-un aparat cu toate legile sale de castă, de «nouă clasă». Situațiile ilustrate mai sus cu privire la raportul dintre filosof și principe în
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
de o parte și lagărele de concentrare staliniste pe de altă parte. Marxismul este în mod cert legat de iluminism, este ultima sa consecință. Istorismul idealist transcendental este veriga ce realizează medierea și transferă întreaga instanță iluministă către marxism. Stânga hegeliană nu va înfăptui o fractură în sistem, așa cum vor face Nietzsche și Kierkegaard, întrucât ea a fost, de fapt, o consecință a sistemului pe care l-a continuat. De aici și evoluția stângii spre represiunea dreptei; marxismul odată ajuns la
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ceea ce se află dincolo de nivelul analitic par astăzi foarte greu de parcurs doar rațional. Pe plan istoric raportul dintre filosofie și creștinism s-a configurat în mod variat; vom fixa în trei momente esențiale tipologia acestui raport: sinteza tomistă; raționalizarea hegeliană; teologia practicii. Poziția sfântului Toma este cunoscută: între filosofie și credința religioasă există un raport de distincție și nu de separare. Așa numitele «preambula fidei» sunt emblematice pentru acest tip de raport. Conținuturile specifice misterului creștin nu intră în domeniul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
sunt emblematice pentru acest tip de raport. Conținuturile specifice misterului creștin nu intră în domeniul filosofiei care dă naștere unei cunoașteri abstracte, valide pentru orice om care gândește în conformitate doar cu lumina rațiunii. Total diferită este în schimb poziția hegeliană, care se folosește din plin de conținuturi ale Revelației: forma trinitară a Absolutului, istoria umană ca dialectică a căderii și mântuirii, rezultatul escatologic al istoriei cu Providența travestită în veșmintele «vicleniei rațiunii». Aceste concepte, evident transformate din adevăruri revelate, și-
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]