172 matches
-
afluent de stînga al Crișului Negru), Dealul Crișului (în Cîmpia Joasă a Crișurilor), Malul Crișului, Pădurea Crișului, Piatra Crișului (culme în Munții Bihorului), Valea Crișului (Vîrf în Munții Baraoltului), Cîmpia Crișurilor (sau Crișanei), precum și Crișana (provincie istorică, parte a Transilvaniei). Hidronimul Criș este atestat, începînd cu secolul al VI-lea, sub formele: Grisi, Grissia, Gresia; apoi, în Evul Mediu, cu variantele grafice: Kris, Kirüs, Kërës, Kerezs, Körözs, Körës, Körüs. Sașii l-au numit Kreisch, Krisch, Körösch, iar maghiarii, Körös. Soluțiile etimologice
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
foarte probabil, romîna. Dîmbovița Este numele rîului, lung de 286 de kilometri, afluent de dreapta al Argeșului, care străbate Bucureștiul (fiind un fel de „senă“ sau „tamisă“ a capitalei noastre), și al județului care are reșe dința la Tîrgoviște. De la hidronim, prin polarizare, au fost formate Dîmbovicioara (pîrîu, afluentul său de stînga, și două sate în județele Argeș, respectiv Dîmbovița), Cheile Dîmboviței (numite și Cheile Dîmbovicioarei, Cheile Brusturelului), microtoponimele Dîmboviceanca, Dîmboviceanu și, indirect (prin diminutivul său, Dîmbovicioara), Peștera Dîmbovicioarei. Toponimul are
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
53 de kilometri, afluent de dreapta al Bistriței, al unui deal din apropierea Bobîlnei, al unei porțiuni mai adînci din albia Jiului, al unui izvor și al unei cascade din Gorj și a unui sat din județul Cluj. Prin polarizare de la hidronim, au fost formate toponimele Dorna Arini și Dorna Condrenilor (sate din județul Suceava), Dealul Dornei (culme în Cîmpia Jijiei), Depresiunea Dornelor (numită și Țara Dornelor sau Vatra Dornei), Dorneni (două sate în județul Bacău), Dornești (un pîrîu, afluent de stînga
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și se face bătaia peștelui“; „adîncitură în pămînt, o groapă unde se strînge apa de ploaie“, „morman de pămînt ca semn de hotar între moșii“, de unde Dornă de piatră, „semn de delimitare a pămîntului“. Toponimizarea s-a realizat inițial pentru hidronime și de la acestea, prin transfer, la celelalte categorii de toponime. Nu e imposibil ca unele dintre omonime să se fi format de la sensul privind „piatra de hotar“, apropo de Dorna de piatră. În legătură cu acest sens, care poate veni din baza
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fonetică), notat în documente, într-adevăr, cu formele Hoinden, Hwinden. Propunerea unora privind derivarea magh. Hunyad cu sufixul toponimic slav -in (> Huiedin) este superfluă și ar însemna acceptarea unei formații hibride maghiaro-slave. Ialomița Așa cum observa Dragoș Moldovanu, Ialomița este singurul hidronim major (are o lungime de 414 km și o suprafață a bazinului de 10 000 km2) din țara noastră care provine din slavă (celelalte hidronime majore provin din substrat). În Antichitate rîul era denumit Naparis. Rîul a constituit, îndeosebi pe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ar însemna acceptarea unei formații hibride maghiaro-slave. Ialomița Așa cum observa Dragoș Moldovanu, Ialomița este singurul hidronim major (are o lungime de 414 km și o suprafață a bazinului de 10 000 km2) din țara noastră care provine din slavă (celelalte hidronime majore provin din substrat). În Antichitate rîul era denumit Naparis. Rîul a constituit, îndeosebi pe cursul său inferior, centrul teritoriului Sclaviniei, de unde, după o năvălire pustiitoare, populația autohtonă a fost obligată să se refugieze în alte zone, împreună cu numele străvechi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
descrierile expedițiilor armatei bizantine împotriva acestei formații, eșuate în parte din cauza locurilor mlăștinoase ale bazinului acestui rîu. Majoritatea specialiștilor identifică Ilivakia cu Ialomița (deformarea toponimelor străine în hărțile grecești este aproape o regulă), deși numele grecesc este mai apropiat de hidronimul Ilfov (ceea ce l-a făcut pe Iorga să creadă că despre acest rîu era vorba). Alți cîțiva consideră că diferența dintre cele două forme se explică prin faptul că Ilivakia era numele vechi pe care l-au găsit slavii și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care se folosește și varianta ialomiță, presupunere sprijinită de două atestări din secolele al XV lea și al XVI-lea (Elovnița, Elovnițov) și de evoluția ja > e din mediobulgară. Față de soluțiile de mai sus, care susțin plauzibil descendența slavă a hidronimului Ialomița (de la care s-au format choronimul Ialomița, adică numele județului, și cîteva nume „polarizate“, Ialomicioara, Cîmpia Ialomiței, Gîlma Ialomiței, Peștera Ialomiței), alte păreri, cum sunt cea a lui C. Diculescu privind originea veche germanică a acestui toponim (*Helisbach „rîul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
putea fi valabilă și pentru unele dintre toponimele romînești. Ibru Toponimele cu această formă desemnează două pîrîiașe, unul în județul Gorj și altul în județul Hunedoara, precum și două sate din aceleași județe. Există și Dealu Ibrului din Munții Metaliferi. Importanța hidronimelor respective nu e geografică, așa cum se poate bănui, ci lingvistică, fiindcă se pare că avem de-a face cu un microtoponim de origine străveche, traco dacică (cele mai multe nume de locuri identificate ca provenind din substrat sunt macrotoponime, care denumesc așadar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cel mai important afluent al Moravei din Serbia, și Ibăr, numele bulgăresc al vechiului Hibros din Tracia), discutate de lingvistul bulgar Vladimir Geor giev (și considerate unul trac, altul ilir, cele două idiomuri indo-europene fiind învecinate și înrudite). Găsind un hidronim asemănător în Ucraina, Ibr, lingvistul bulgar crede că ar fi putut exista o formă protoslavă *Ibru, provenită dintr-un indo-european *eybhros sau yebhros, „cel care împroașcă, stropește“ (poate „inundă“). V. Frățilă observă că, întrucît zona ucraineană în care se află
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ucraineană în care se află rîul în cauză aparține unei civilizații apropiate celei tracodace (așa cum precizează chiar Vl. Georgiev), nu este nevoie de intermediarul protoslav menționat, cel puțin pentru toponimele din Balcani, care au mai preluat și transmis alte cîteva hidronime traco-dacice (Argeș, Mureș, Olt, Timiș, Tisa etc.). Mai important este reflexul slav, Ibr, al originalelor străvechi, traco-dacice, care trebuie să fi existat și în Peninsula Balcanică și care s a păstrat în romînă (ca și alte forme slave arhaice), dar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și care au transformat pe ć în ț, și parțial bulgarilor, care, potrivit legii fonetice a limbii lor, au introdus un e între b și r). Etimologia dublă, traco-dacică și slavă veche, pentru Ibru este posibilă, dar existența atestată a hidronimelor cu forma Hebros în Tracia și Iliria înclină balanța spre soluția traco dacică. Ipotești Este numele satului din județul Botoșani unde s-a născut și a copilărit „omul deplin al culturii romîne“, (cum l-a caracterizat Noica), Mihai Eminescu, a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din sl. Șidovŭ. La vărsarea pîrîului în Dunăre se află urmele carierei romane din care se extrăgea piatra pentru construirea podului roman de la Drobeta, despre care localnicii spun că a fost o cetate construită de către uriașii de demult, numiți jidovi. Hidronimul Židovstica confirmă așadar existența, în graiul slavilor de pe aceste meleaguri, a termenului Șidov, „uriaș“, și a adjectivului derivat de la acest termen cu sufixul -isk (Židoviskŭ), atestat în textele vechi slave, sensul fiind „(valea < dolina) Uriașilor“. După omiterea determinatului dolina și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Inferioare, Cîmpia Jijiei Supe rioare și Jijioara (afluent de dreapta al Jijiei). Mai este consem nat un pîrîu Jijia, afluent al rîului Boul din Bazinul Sucevei, cu izvorul în Poiana Jijia. În regiunea Boikovia din Ucraina există un rîu Žyșawa. Hidronimul este atestat documentar cu formele Jejia, Jeja, Jăjăia, Dzijia, Dziza, Ziza. Etimoanele propuse sunt mai ales slave. Formația onomatopeică asociată verbului ucr. dzidzikati, dziskati, zyzati, „a șuiera“, nu corespunde geografic unui rîu liniștit de șes cum e Jijia. Baza ucraineană
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lui sv la dz, apoi la Ș) și semantice (e o apă de cîmpie, care nu putea fi percepută ca „rece“). Substantivele v. sl. Șișa, Șișda („noroi“) sau ucr. Șișa („orice lucru fierbinte“) nu pot justifica finala -ia. La baza hidronimelor Jijia din Romînia și Žișawa din Ucraina ar putea fi pus mai degrabă apelativul ucrainean zdvyg, zdviș, zdvyș, dviș, dvyș, „mlaștină“, de la care ar fi fost derivat un *Zdwișeja (cu sufixul hidronimic -eja) avînd sensul de „mlăștinoasa“, care ar fi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le îndeplineau integral variantele prezentate anterior. Explicația prin limbile turcice (baza reconstruită *jăjia, „lărgime“) are dezavantajul unor detalii fonetice neclare și al finalei -ia netipică limbilor turcice, care folosesc alți formanți adjectivali. Hidronimul Jijia, datorită notorietății și mai ales expresivității sale sonore, a constituit sursa unor apelative eponime (jijie, „abundent“, în expresia curge jijie) și a unor antroponime, probabil la origine porecle (Jijie). Situații similare sunt înregistrate și în legătură cu alte toponime (e supărat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
li!li! ce de mai Jii!, nume de persoană, Dunăre, Prut etc.). Jiu Este numele unui rîu cu lungimea de 339 de kilometri, afluent de stînga al Dunării, și, cu formă articulată, Jiul, al unui sat din județul Dolj. De la hidronim, prin polarizare, au fost formate numele: Jiul de Est sau Jiul Unguresc și Jiul de Vest sau Jiul Romînesc (afluenți de stînga, respectiv de dreapta, ai Jiului); Jiețul, rîu afluent de stînga al Dunării, numit și Jiul Vechi; pîrîu (afluent
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prezintă însă interes lingvistic. O soluție pentru numele casei izolate a fost propusă baza apelativă lemn + -a sau un urmaș al lat. pl. ligna, „lemne“, simțită ulterior ca singular (după modelul lat. pl. pîra > pară, lat. pl. poma > poamă etc.). Hidronimul este provenit, probabil, din apelativul slav chlĕvîna (derivat cu sufixul în de la substantivul chlĕvŭ, „grajd“), așa cum ar sugera formele Hlĕvna, Hlevna, Hlemna sub care a fost atestat începînd cu 1589. Pentru numele satului și al văii Leamna a fost propus
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
subunitate montană în Carpații Meridionali), Lotrișoru Mare, Lotrișoru Uscat, Lotrean, Lotreana, Lotreanu, Lotreni (microtoponime în județele Gorj și Vîlcea), Lotrița (afluent al Lotrului). Este atestat începînd cu secolul al XVI-lea sub formele: Lutrulov (genitivul slav), Lotrul, Lotra, Lodra. Originea hidronimului este foarte disputată: tracul Latron (trecea lui a > o, ca în Alutus > Olt; dispariția lui -n final, obișnuită în elementele moștenite; închiderea lui o > u, ca în Amoutrion > Motru); Ad Rutelam, Arutela, din Tabula Peutingeriană (trecut, cu o posibilă metateză
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
faptul că există și alte exemple de atașare a sufixului -ov la rădăcini romînești, deci neslave (Cireașov). Numele omonim al unei ape din Cehia (astăzi, Vltava) încurcă un pic lucrurile, întrucît baza romînească de la care s-ar fi format acest hidronim nu putea exista acolo. În schimb, în ambele teritorii putea avea loc o influență germană, ceea ce susține părerea celor care derivă toponimul din germ. Molde (Mulde), „albie, trecătoare“, însoțit de substantivul atribut Au, Aue, „șes, cîmpie“ (interesant este că omonimul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume de la localitate la apă trebuie înlăturată, întrucît, așa cum am demonstrat în prima parte a cărții, chiar dacă de cele mai multe ori sensul transferării numelui este de la apă la așezarea umană, există suficiente exemple de transfer în sens invers, de la oiconim la hidronim. Iradierea de la o realitate sociogeografică minoră, cum trebuie să fi fost la început mina sau chiar orașul, la un topic major cum era apa s-a putut produce cu referire la tronsonul rîului din apropierea minei (orașului) și s-ar fi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sașii, adaptîndu-l, potrivit normelor lor fonetice, în Mierisch. O analogie a traseului străbătut de numele Mureș se regăsește, cel puțin pentru un tronson, în evoluția toponimului Tîrnava. Cît privește formantul Mureș din toponimul Maramureș, este de presupus că nu e hidronimul străvechi Mureș din Ardeal, ci un omonim, se pare derivat din slavă (vezi etimologia Maramureșului). Un traseu mai scurt, mai simplu și mai puțin verosimil a propus G. Giuglea, care consideră că a din formele străvechi Marisios și celelalte a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
strîns“, sau tema tura-, cu valoare adjectivală (sensul de „furtunos“). Important pentru noi este celălalt nume, Danastris (în izvoarele latine Danaster), care s-a menținut pînă în prezent, inclusiv în romînă, sub forma Nistru. Se observă că prima parte a hidronimului, dana, este similară cu danu din Danubius sau cu dana din Danaris. Ea are la bază un radical indo-european dan-, don(în osetă don înseamnă „rîu“, iar în indiana veche danu înseamnă „curgător, lichid“) al cărei sens putea fi „rîu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
latinești: Allutus, format de la verbul alluo, „spăl“, „curg pe lîngă“ < ad-luo (a se compara cu alluvies < adluvies, alluvium < adluvium, „puhoi“, provenite, în ultimă instanță de la luo, „spăl“, ca și lavo, „spăl“); lut < lutum . C. Poghirc a comparat numele Olt cu hidronimul baltic Aluote și cu entopicul aluots „izvor“, presupunînd că ambele au la bază un radical indo-european *el-/*ol, „a curge, a se revărsa“, constituit din mai multe cuvinte cu sens apropiat. Acest radical este identificat de lingvistul bulgar Ivan Duridanov
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mai noi (Alutus > Olt), care a fost pusă de unii cercetători pe seama filierei slave prin care ne-a fost transmis toponimul (a devine în slavă deseori o: altar > oltar). A fost adus un contraargument convingător: menținerea lui a accentuat în hidronimul Alta, de origine iraniană, la sud de Kiev. Influența maghiară privind evoluția lui a > o este imposibilă dacă avem în vedere că în Dobrogea de sud anticul Altina are astăzi forma Oltina. Este vorba, foarte probabil, de o tendință fonetică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]