264 matches
-
artistului "în afara" acestuia și redată lumii (publicului)169. Transpunând aceste criterii în planul creației artistice, afirmăm ideea unei echivalențe între structura spațiului fizic și metafizic în care se manifestă artistul și cea a spațiului sacru, percepută ca un loc al hierofaniei. Intuim astfel faptul că, între spațiul creației artistice și cel al creației divine, se dezvăluie o comuniune puternică, ce leagă în mod mistic pe om de divinitate, permițând repetarea perpetuă a Creației primordiale în condițiile și posibilitățile de afirmare ale
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
rezidă în năzuința întoarcerii la formele primordiale, precum și în încercarea de regăsire a armoniei și perfecțiunii paradisiace. Acestor căutări li s-au alăturat numeroși cercetători și artiști din toate timpurile. În legătură cu aceste aspecte, au putut fi remarcate semnificațiile mistice ale hierofaniei 197, care, transpusă în planul artei, a afirmat ideea unei echivalențe între structura spațiului artistic (în care artistul își desfășoară activitatea de creație) și structura ideală și materială a spațiului sacru 198. Referitor la spațiul sacru, avem în vedere o
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Mircea Eliade are toate caracteristicile acestei situări în semnificare a tot ceea ce constituie umanul. Experiența religioasă a înregistrat și a păstrat acest moment prim al apariției omului, moment în care totul semnifică. în distincțiile dintre manifestarea sacrului preponderent ca și hierofanie, respectiv, preponderent ca și cratofanie și în liniile pe care le deschid în prelungirea lor cele două - simbol religios și mit, prima, gândire magică și ritual, a doua -, regăsim polaritatea primă a cuvântului și gestului, a demersului și a discursului
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
cel puțin constructivă: de a o gândi ca Persoană. Desigur, Heidegger refuză onto-teologia și n-a revenit la grecii presocratici pentru a recurge apoi la soluții simple. Persoană, prin libertate și implicare destinală, Ființa heideggeriană rămâne totuși impersonală față de posibilele hierofanii care ar readuce-o la fiindul prezent. Chiar și la Heidegger, hermeneutica este numai parțial vizibilă. Sein und Zeit absoarbe în întregime preocupările de la primele sale cursuri din anii '20. Apoi trecerea mai hotărâtă spre fenomenologie și turnura (Kehre) spre
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Frazarea narațiunilor este laconică, într-un lexic dezinhibat, cu ironice alăturări de expresii crude și neologisme, sugerând nesfârșita tranziție, tragedia și totodată „comedia cea de obște” a societății românești de azi. SCRIERI: Poeme, Iași, 1980; Credință și frig, București, 1990; Hierofanie, Iași, 1991; Amintirile verbului, Iași, 1992; Cameră cu magnolii, pref. Emil Iordache, Iași, 1995; Lampa lui Aladin, Iași, 1997. Referințe bibliografice: Val Condurache, O dramă în limbaj, RL, 1990, 51-52; Vasile Spiridon, „Hierofanie”, RL, 1992, 7; Constantin Hușanu, „Hierofanie”, „Moldova
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289901_a_291230]
-
Iași, 1980; Credință și frig, București, 1990; Hierofanie, Iași, 1991; Amintirile verbului, Iași, 1992; Cameră cu magnolii, pref. Emil Iordache, Iași, 1995; Lampa lui Aladin, Iași, 1997. Referințe bibliografice: Val Condurache, O dramă în limbaj, RL, 1990, 51-52; Vasile Spiridon, „Hierofanie”, RL, 1992, 7; Constantin Hușanu, „Hierofanie”, „Moldova”, 1992, 2; Liviu Leonte, Altă față a poetului, CRC, 1997, 3; Mircea A. Diaconu, Instantanee critice, 1998, 200-205. S. D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289901_a_291230]
-
1990; Hierofanie, Iași, 1991; Amintirile verbului, Iași, 1992; Cameră cu magnolii, pref. Emil Iordache, Iași, 1995; Lampa lui Aladin, Iași, 1997. Referințe bibliografice: Val Condurache, O dramă în limbaj, RL, 1990, 51-52; Vasile Spiridon, „Hierofanie”, RL, 1992, 7; Constantin Hușanu, „Hierofanie”, „Moldova”, 1992, 2; Liviu Leonte, Altă față a poetului, CRC, 1997, 3; Mircea A. Diaconu, Instantanee critice, 1998, 200-205. S. D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289901_a_291230]
-
de recunoscut." Maisonneuve, 1999, p. 64 Ideea de proliferare și persistență a formelor ritualice, transformarea lor în conținuturi profane și deci extinderea influenței lor sub o înfățișare diferită, "deghizată", pot servi la extinderea definiției lor la alte forme calificate drept "hierofanii moderne" (Maisonneuve) sau "ritualuri seculare" sau "profane" (Rivière). Aceste fenomene reapar cu ajutorul artelor, al cine-maului, al miturilor, al mișcărilor carismatice, al futurologiei, science-fiction-ului, al jocurilor, sporturilor, spectacolelor diverse, al mișcărilor mulțimilor, ceremoniilor, defilărilor și practicilor politice, precum și în timpul interacțiunilor corporale
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
din Întreaga proză fantastică, pentru că reunește câteva dintre premisele și tehnicile majore ale elaborării ei: existența fantasticului (a „puterilor miraculoase”) ca „instrument de cunoaștere”, necesitatea, dificultatea și exemplaritatea inițierii, camuflarea sacrului În profan (până la contopire) și aluzivul dans dialectic al hierofaniilor pe care le Întâmpină sau le pregătesc personajele care o populează. Privită cu ingenuitate (câteodată intolerabilă pentru un examen serios), puntea plurală dintre opera științifică și literatura fantastică pare puțin populată de coincidențe, ca și de contrasensuri. Dimpotrivă, privită cu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
le-a considerat și le considera Încă (Încerc să o spun În termenii săi) veritabile creații religioase ale lumii moderne, În pofida Încercărilor lumii academice de a simplifica deopotrivă funcția și cronologia creațiilor religioase, care, dată fiind tocmai dialectica sacrului, sensul hierofaniilor indistinct presărate În orice univers simbolic și imposibil de destituit, căci aparțin unui „element din structura conștiinței”, sunt deopotrivă actuale și importante. Mai târziu, și nu mai puțin explicit, exact acesta va fi sensul major al povestirii (funcția majoră a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
este mult mai mare, adică să privim soarele și atunci vom lăsa mereu în urmă umbra. Muntele poate fi un loc inaccesibil, înconjurat de obstacole (lacuri adânci, labirinte, ceață și nori), cadru ideal pentru încercările ucenicilor. Este locul manifestării sacrului (hierofanie) și divinului (teofanie). El poate fi Tabor unde a fost îngropat Adam, buricul pământului, este locul unde Moise a primit tablele legii (Sinai), iar Cristos a fost jertfit calvarului (Golgota). Acolo s-a construit Templul Înțelepților, pentru unii rămânând doar
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în starea primordială, pentru aceasta fiind izgonit din Paradis, condamnat să repete la nesfârșit aceasta nefericită opțiune. Pentru a fi reprimit, trebuie să elimine greșeala, dovadă că poate să ajungă din nou la condiția paradiziacă. Chiar drumul spre bordei, locul hierofaniei, al inflexiunii dintre sacru și profan, este marcat de o natură blândă sugerând parcă o regresiune spre acel in illo tempore al vremurilor imemoriale, o regresiune spre timpul mitic, creator. Camera în sine oferă un spațiu transgresat, în care dimensiunile
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
în arta unei poezii a suferinței. Poezia lui Voiculescu se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic. Temele religioase preferate sunt: Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri apar foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic fiind cuprins de hierofanie. În „Luminătorul”, de exemplu, surparea este transformată, prin arta poeziei, în frumusețe sufletească: „Au curs cărămizi și moloz puzderii, S-a zguduit din temelii clădirea vieții, Au curs lacrimi multe și suspine, Dar prin spărtura facută-n mine, Ca printr-un
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
viață / și moarte / o bisericuță acolo înlăuntrul luminii, / în care plutind, doar o clipă / Te-aș cerceta!” (Dealul). SCRIERI: Singurătatea supremă, București, 1991; Obiecte după frig, Galați, 1993; Amintiri de pe malul celălalt, pref. Nicolae Oprea, Pitești, 1994; Dealul, Ploiești, 1996; Hierofania, Ploiești, 1997; Halucinația, Ploiești, 1998; Obiecte după frig, pref. Dan Silviu Boerescu, postfață Lucian Vasilescu, București, 1999; Ceremonii de iarnă, Ploiești, 2002; Visul toboșarului (în colaborare cu Costin Lupu), Ploiești, 2003. Repere bibliografice: Constanța Buzea, „Frumosul problematic și frumosul steril
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
Arad), 1992, 6; Nicolae Oprea, „Singurătatea supremă”, „Calende” (Pitești), 1992, 8-9; Iulian Boldea, „Singurătatea supremă”, VTRA, 1992, 10; Mircea Bârsilă, Între pietate și insurgență, „Calende”, 1994, 4; Miruna Mureșan, Din nou poezia: Editura Calende, „Universul cărții”, 1994, 10; Gheorghe Mocuța, „Hierofania”, „Arca”, 1997, 10-12; Ștefan Ion Ghilimescu, Figuri ale imaginarului poetic, Târgoviște, 1998, 84-96; Petrescu-Paraschiva, Dicț. lit. Dâmbovița, 245-246; Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, Personalități prahovene. Dicționar biobibliografic, Ploiești, 2002, 397-398. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
Cititorul nu va întârzia să-și dea seama că sacrul și profanul sunt două modalități de a fi în Lume [s.n.], două situații existențiale asu mate de către om de-a lungul istoriei sale.“ „Când sacrul s e manifestă printr o hierofanie [s.n.] oar care, nu se produce doar o ruptură în spațiul omogen, ci și revelația unei realități absolute [s.n.], care se opune nonrealității imensei întinderi înconju rătoare.“ „Oricare ar fi contextul istoric în care se încadrează, homo religiosus crede în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
existența suprasensibilului și alta să îl trăiești, una este să ai ideea sacrului și alta să îl descoperi și să îl percepi ca pe un factor activ, operant, care se manifestă prin lucrarea sa.“ Eliade preferă să introducă noțiunea de „hierofanie“, reorientând astfel privirea dinspre sacru către manifestările sacrului: „Omul își dă seama de existența sacrului pentru că acesta se manifestă, se înfățișează ca un lucru cu totul diferit de profan. Pentru a reda actul acestei manifestări a sacrului, am propus termenul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
astfel privirea dinspre sacru către manifestările sacrului: „Omul își dă seama de existența sacrului pentru că acesta se manifestă, se înfățișează ca un lucru cu totul diferit de profan. Pentru a reda actul acestei manifestări a sacrului, am propus termenul de hierofanie, care ne este la îndemână, cu atât mai mult cu cât nu are nevoie de lămuriri suplimentare: el nu exprimă decât ceea ce este cuprins în conținutul etimologic, adică ni se arată ceva sacru.“ Dacă Otto subliniază caracterul cu totul diferit
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
de cercetare. Am ales ca primă ilustrare în acest sens - mai puternică, cred, prin registrul literar de care aparține - însemnările făcute de Eliade în Jurnal, în ziua de 24 iunie 1968, de Sânziene: „24 iunie. [...] Am insistat asupra acestui fapt: hierofaniile și simbolurile religioase constituie un limbaj pre-reflexiv. Fiind vorba de un limbaj specific, sui generis, necesită o hermeneutică specială. în lucrările mele am încercat să elaborez această herme neutică, dar am ilustrat-o practic, pe documente. Rămâne acum ca eu
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
acestei abordări noi este condiționată de deschiderea cercetătorului din domeniul studiilor religioase către perspective comparative și integratoare, depășind nivelul specializărilor filologice ori istorice, precum și pe celalacumulărilor de date rămase fără o interpretare menită a descoperi noi valori, umane și culturale: „Hierofaniile - adică manifestările sacrului exprimate în simboluri, mituri, ființe supranaturale etc. - sunt percepute ca structuri și constituie un limbaj prereflexiv cerând o hermeneutică specială. Acest tip de demers nu are nimic de-a face cu activitatea cercetătorului de antichități, deși el
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
hierogamie Cer/Pământ. Cerul tată se unea cu pământul mamă, gest devenit mai apoi arhetipal pentru orice creație umană. Religia noastră a preluat ideea sub forma "creștinismului cosmic". Sacrul își făcea simțită prezența peste tot în lume, inclusiv sub chipul hierofaniilor telurice. Pământul era unitatea, temeiul la toate. Chiar și oamenii erau creațiile lui, iar mamele jucau rolul de gazdă privind intrarea festivă a copiilor în lume. Un real sentiment de filiație cosmică și de devoțiune mistică pentru pământ domina mentalul
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
de ,,desfrânare,,. În realitate, ele erau ipostazele spectaculoase ale "religiozității cosmice". Ilustrau dialectica elementară a sacrului: absolutul, ,,divinul se întrupează, ori se manifestă, în obiectele și ritmurile cosmice,,2. Pietrele, izvoarele, arborii, florile erau investite cu demnitatea supremă a unei hierofanii. Astăzi pentru un cețățean al Uniunii Europene, alimentat copios cu lecturi marxisto-pozitiviste, Sfântul Ilie ar putea fi înțeles drept un autentic campion al luptei contra pluralismului religios. Un fan al politicii corecte de pe coasta vest californiană l-ar cataloga pe
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
Romanele, denumite ulterior poeme, desfășoară narativ, dar și pe un principiu al asociației de imagini, fantasme, evenimente cu tipare de mit, lăsând să se întrevadă natura miraculoasă a existenței, întrepătrunderea dintre fantastic și real. Obscur, pierdut în, nerecunoscute de ceilalți, hierofanii, miracolul nu se refuză eroilor lui A. Cum realul e simplă fațadă, dincolo de care joacă altceva, cum observația fixează conținuturi ce scapă conștiinței (prin oniric, halucinații, nevroze), proza rupe cu tradiția realistă, purtând, în chiar acest efort, însemnele modernității. Romanele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Fete Ursitoare, fiecare luate În parte, exprimau indirect starea lor, printr-un apelativ neutru, mai puțin angajant, ferit de acel rău posibil revărsat de stihiile dezlănțuite. În cultura tradițională românească, Ursitoarele se contopesc cu reprezentarea În sine a destinului. Despre hierofaniile celor trei ursitoare stau moștenire unele texte de invocare; ursitoarele, zânele zori sunt mediatoare ale celor două lumi, fie că Însoțesc nașterea, fie că mediază moartea fiecăruia În parte. Așteptarea ursitoarelor și credința În implacabilul ursitei, ocupă un loc aparte
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
religia oficială". Valorile prisosului înseamnă vieți de prisos, disperare, nevroză, vulgaritate. Nici sfințenia nu rezistă asediului, puterii manipulatoare, cu atât mai puțin Diavolului ce nu este decât o mască pe care și-o pune când și când Dumnezeu. În contra acestor hierofanii duplicitare ale Puterii, Carlo exaltă Orgasmul, lichidul seminal al vitalității, substanța magmatic-uleioasă a instinctului vital, subteran, străvechi, oleum petrae. Silabele din "Petrolio" se regăsesc în chiar numele lui Pier Pietro, Paolo Pasolini). Reflex al marii Eliberări europene din 1968, probă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]