100 matches
-
ideile au avut ca bază seriozitatea. Nu este drept să-i aplicăm lui Socrate, dimpreună cu Lipps 95 referindu-se la Norii lui Aristofan fraza: cine rîde la urmă rîde mai bine. Căci Socrate nu rîdea la urmă și nici un humorist nu o face. În comparație cu introspecția, de care ar fi susținută viața însăși, Socrate a desconsiderat toate celelalte lucruri. El ținea foarte mult să devină clar conștient de imboldul său real și de adevărata sa capacitate, ca să nu alunece pe niște
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
comic, eventual comitragic, și un zîmbet poate încolți cu referire la sîrguincioasa activitate cognitivă. Dar această dispoziție nu va apărea la cei situați în plin purgatoriul problemelor și care le resimt arsura dureroasă. Faptul că Socrate este printre filosofi unicul humorist de mare stil se întemeiază pe împrejurarea că la el munca intelectuală coincidea cu cea pedagogică, practică, cu omul. Folosind ironia ca metodă, el căuta să-i facă pe indivizi să chibzuiască la marele fundal pe care un om îl
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pe indivizi să chibzuiască la marele fundal pe care un om îl poate descoperi înlăuntrul său, indiferent dacă poate fi sau nu formulat în niște idei clare. Gluma și ironia erau, în acest caz, o cale spre seriozitate. Celălalt mare humorist din istoria vieții spirituale umane a fost îndemnat de trăirile sale să creeze o lume de imagini, în care suferința și bucuria, întunericul și lumina își află locul ca elemente într-o experiență totală o lume de imagini ce pune
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
o experiență totală o lume de imagini ce pune în drepturi atît ceea ce e mărunt cît și tot ce este mare, fără ca acesta să înăbușe ceea ce e mic, sau ca măruntul să-l tragă în jos pe cel mare. Atît humoristul filosof cît și humoristul poet s-au situat, fiecare în felul său, într-o relație vie cu viața, oricît de bogată și înaltă a fost lumea lor interioară. 46. Spinoza În legătură cu modul de considerare istorică, pe care l-am indicat
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
lume de imagini ce pune în drepturi atît ceea ce e mărunt cît și tot ce este mare, fără ca acesta să înăbușe ceea ce e mic, sau ca măruntul să-l tragă în jos pe cel mare. Atît humoristul filosof cît și humoristul poet s-au situat, fiecare în felul său, într-o relație vie cu viața, oricît de bogată și înaltă a fost lumea lor interioară. 46. Spinoza În legătură cu modul de considerare istorică, pe care l-am indicat anterior (capitolul VIII), conform
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
provoacă și face cu putință o legătură psihologică între personalitate și obiectul său, așa încît obiectul, oricît de mărunt, este văzut la valoarea și însemnătatea lui. Dintr-asta nu rezultă totuși că filosofii pe care i-am numit au fost humoriști. Shaftesbury a fost un admirator entuziast al frumuseții. El ținea de aceea să combată fanatismul și superstiția ce încercau să limiteze libera desfășurare a vieții. În această luptă, el considera comicul un aliat bun și legitim. Este ideea fundamentală din
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
după părerea sa, pe o supraestimare a importanței ce-i revine vieții. Dimpotrivă -așa își încheie reflecțiile Hume (în lucrarea The Scptic) există firi pentru care meditația asupra vieții reprezintă chipul cel mai distractiv de a-și folosi viața. 48. Humoriștii englezi din secolul al XVIII-lea Literatura engleză din secolul al XVIII-lea s-a îndreptat, mai ales în ce privește romanul, într-o direcție ce constituie o interesantă paralelă la mișcarea filosofică. S-a pus accent pe viața psihică, pe simpatie
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ale vieții au fost urmărite cu o privire blîndă și un surîs prietenos. Avem de-a face aici cu seria de sciitori pe care Thackeray (în The english humourists of the eighteen century, 1853) i-a grupat sub numele de humoriști englezi. Definiția dată de Thackeray humorului pornește de la părerea că acesta este o asociație între spirit și simpatie (wit and love)101. În acest sens special, ea nu apre să convină tuturor celor pe care îi discută Thackeray: Swift, Addison
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
spirit și simpatie (wit and love)101. În acest sens special, ea nu apre să convină tuturor celor pe care îi discută Thackeray: Swift, Addison, Steele, Pope, Fielding. Am încercat să arăt mai înainte despre Swift (* 15) că nu este humorist, ci satiric. Cel căruia i se potrivește cel mai bine definiția amintită, printre scriitorii pe care i-am numit, este Sterne, deși Thackeray ar prefera să-l declare mai curînd sentimental. Goethe, care altminteri nu acordă nici o importanță "humoriștilor", face
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
este humorist, ci satiric. Cel căruia i se potrivește cel mai bine definiția amintită, printre scriitorii pe care i-am numit, este Sterne, deși Thackeray ar prefera să-l declare mai curînd sentimental. Goethe, care altminteri nu acordă nici o importanță "humoriștilor", face o excepție în cazul lui Sterne (a se vedea mai sus § 25). În Călătorie sentimentală (o călătorie pentru a-i cunoaște pe oameni), Sterne spune că aceasta își are originea "în îndemnul inimii spre natură și spre sentimentele ce
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pentru prima dată, în mod expres, în romantismul german. Ca întotdeauna, și în acest caz, lucrul a premers noțiunii. Noi am indicat două mari personaje ca reprezentanți a ceea ce conține noțiunea unul în antichitate, iar celălalt la începutul epocii moderne. Humoriștii englezi din secolul al XVIII-lea nu au reprezentat, cum am observat deja, marele humor. Orizontul lor era prea îngust, iar optimismul lor nu îngăduia contradicțiilor vieții să ajungă la o deplină înrîurire. Se mișcau la un nivel burghez neted
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în lucrarea despre ironie, iar mai tîrziu în caracterizarea dată "stadiului estetic". Exista însă și posibilitatea unei îmbinări între ironie și entuziasm, care duce și care a și dus la humor. Novalis susținea deja că Fr. Schlegel este de fapt humorist. Dar teoreticianul humorului romantic a fost Sclger, care a înstrunat totodată coardele marelui humor. La el, humorul secolului al XVIII-lea, care este o împreunare de spirit și simpatie, se unește cu ideea romantismului despre individual, ce trimite dincolo de sine
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
rîs măcar o dată în viață, din toată inima, nu putea fi cu totul rău (v. § 13). Dar rîsul său era însoțit, în mod curios, de o glumă deseori amară sau care răzbea sub forma unui efect de contrast. Carlyle este humorist prin simțul său pentru contradicția dintre miez și înveliș, prin înțelegerea faptului că învelișurile se schimbă și trebuie să se schimbe. Idealismul său este însă, așa cum e în general idealismul romantic, de acel tip nerăbdător care pretinde totul sau nimic
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mai cuprinzătoare. Putem prevedea, eventual, că și vremea ei va trece, așa cum bănuiește Prospero al lui Shaskeare și cum au considerat deseori cercetătorii moderni cu referire la sistemul nostru solar. Nu este nevoie, în general, să fii optimist ca să fii humorist; dimpotrivă, optimismul va exclude humorul (cf. § 48), întrucît împiedică o pătrundere suficient de profundă în toate laturile vieții. Humoristul nu va fi dintre cei ce se bucură cît de minunat de departe am ajuns: o asemenea bucurie îi va trezi
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
au considerat deseori cercetătorii moderni cu referire la sistemul nostru solar. Nu este nevoie, în general, să fii optimist ca să fii humorist; dimpotrivă, optimismul va exclude humorul (cf. § 48), întrucît împiedică o pătrundere suficient de profundă în toate laturile vieții. Humoristul nu va fi dintre cei ce se bucură cît de minunat de departe am ajuns: o asemenea bucurie îi va trezi, înainte de toate, ironia. El știe că lupta dintre uman și animalic este de lungă durată; ea se desfășoară asemenea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din posibilitatea de a realiza ceva valoros, pentru că omul a putut să trăiască și să se stră-duiască108. Dacă lucrurile s-ar desfășura așa încît izvorul valorilor ar seca la un moment dat, fiindcă totul ar ajunge într-un echilibru absolut, humoristul nu ar putea considera acest fapt humoristic, după cum am spus (*30). El admite atunci că tragicul are ultimul cuvînt. Sigur, ar dori chiar ca acesta să aibă ultimul cuvînt. Căci, din păcate, lucrurile s-ar petrece în așa mod încît
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din păcate, lucrurile s-ar petrece în așa mod încît stingerii vieții psihice i-ar premerge o perioadă de slăbiciune și de lipsă de valgă, în care nici nu se mai poate vorbi despre o suferință tragică. Tragicul presupune forță. Humoristul lucrează însă, atîta timp cît poate, ca să afle noi valori și ia poziție critică față de toate teoriile, speculațiile și perspectivele care dogmatizează, fără o fundamentare suficientă, despre "ultimele lucruri". În fond, fizica nu știe despre ele mai mult decît teologia
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
de neînsemnate explicațiile dogmatice în raport cu realitățile vieții interioare. Din profesiuni de credință, din revelații și propovăduiri, nu se poate trage nici o concluzie sigură, dacă nu căpătăm acces, pe altă cale, la viața interioară, aflată în spatele lor. Realismul și împreună cu el humoristul caută în spatele teologiei sau antiteologiei, psihologia. Ei știu că în lumea lăuntrică a sufletului pot avea loc, în cea mai mare liniște lucruri mari, iar disputele gălăgioase, privind catastiful și titlurile pentru cartea vieții, îi pot stîrni un zîmbet. Principiul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
puncte extrem de diferite și în condiții de fricțiune foarte diverse, și înțelege că orice dezvoltare are loc sporadic. El nu se miră de aceea că sentimentele totale au un caracter diferit. Nu-i nici o mirare că nu toți oamenii sînt humoriști și, chiar de-ar fi, fiecare ar fi în felul său. Armonia și comunitatea sînt bunuri mari, dar nu se cade să fie plătite cu jertfirea caracterului originar și a autenticității indivizilor. Caracterul sporadic al dezvoltării face ca lumea spirituală
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
folosit decît cîteva. Ce-i drept, acestea sînt de o importanță aparte: înainte de toate, distincția între marele și micul humor, precum și aceea (prezentă și la alți comentatori) dintre satiră și humor; în plus, accentele puse pe simțul antidogmatic, relativist al humoriștilor autentici și, deopotrivă, pe caracterul eminamente modern al marelui humor. Am fost nevoit, pe de altă parte, să intervin și cu unele corective și interpretări, ce mi-au fost impuse mai ales de lectura humoriștilor și a teoreticienilor din secolul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pe simțul antidogmatic, relativist al humoriștilor autentici și, deopotrivă, pe caracterul eminamente modern al marelui humor. Am fost nevoit, pe de altă parte, să intervin și cu unele corective și interpretări, ce mi-au fost impuse mai ales de lectura humoriștilor și a teoreticienilor din secolul al XX-lea, pe care Höffdingnu i-a mai putut cunoaște. M-am distanțat astfel de susținerile analistului danez privind așa zisul simț al superiorității, pe care l-ar încerca de obicei humoriștii; nu ma
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
de lectura humoriștilor și a teoreticienilor din secolul al XX-lea, pe care Höffdingnu i-a mai putut cunoaște. M-am distanțat astfel de susținerile analistului danez privind așa zisul simț al superiorității, pe care l-ar încerca de obicei humoriștii; nu ma subscris la existența unor trăsături voit moralizatoare în operele marilor humoriști; am tratat ca pe o inadvertență refuzul de a-i accepta pe unii dintre romnticii englezi ai secolului al XVIII-lea ca reprezentanți ai marelui humor și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Höffdingnu i-a mai putut cunoaște. M-am distanțat astfel de susținerile analistului danez privind așa zisul simț al superiorității, pe care l-ar încerca de obicei humoriștii; nu ma subscris la existența unor trăsături voit moralizatoare în operele marilor humoriști; am tratat ca pe o inadvertență refuzul de a-i accepta pe unii dintre romnticii englezi ai secolului al XVIII-lea ca reprezentanți ai marelui humor și, în locul lui Solger, l-am preferat pe Jean Paul ca prim teoretician de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Statul, idealul etic al unei personalitîți întemeiate pe autolimitare și armonie interioară, ce nu poate oferi cîtuși de puțin loc marii contradicții dintre tragic și comic. 101 Thackeray speră că, potrivit acestei definiții, ar putea fi socotit el însuși printre humoriști, cu toate că în "Times" era numit un mizantrop plicticos, care nu vede nicăieri nimic bun. Thackeray însuși și înaintea sa Dickens, iar după el, George Eliot, alcătuiesc o serie de humoriști englezi a căror caracterizare, în raport cu scriitorii secolului al XVIII-lea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
potrivit acestei definiții, ar putea fi socotit el însuși printre humoriști, cu toate că în "Times" era numit un mizantrop plicticos, care nu vede nicăieri nimic bun. Thackeray însuși și înaintea sa Dickens, iar după el, George Eliot, alcătuiesc o serie de humoriști englezi a căror caracterizare, în raport cu scriitorii secolului al XVIII-lea aparținînd aceleași orientări, ar prezenta un mare interes. Caracterizarea lui Carlyle (cf. § 51) este mai apropiată de scopul meu. 102 L. Stephen, English thought în "The 18 century", p. 371
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]