274 matches
-
al unui alt grup extremist care voia să se arunce În aventura unei Românii „mai frumoasă ca soarele de pe cer!”, o Românie care trebuia să calce peste trupurile și conștiințele oricui nu era „născut rumân!” și nu era ordodox, un hybris colectiv, care, la fel, se baza pe sprijinul unui alt imperialism, la fel de cinic ca și cel de la Răsărit. Amintim acest „tangaj”, această periculoasă - și inutilă, falsă! - clătinare Între extreme ideologice deoarece ele sunt mai mult sau mai puțin actuale și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
unei normări a existenței : tot mai puțin pentru tot mai mulți. Simț enorm și văz monstruos : lupa și luneta Discuțiile asupra caracterului excesiv al literaturii lui Caragiale și al autorului marchează posteritatea critică a operei. Excesul ca manifestare a unui hybris profund, litigios și insidios totodată prezidează practica lecturii. În prefața la excelenta sa antologie, I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc, Dan C. Mihăilescu observa polarizarea în câmpul receptării cu privire la Caragiale vs Eminescu pe de o parte, și Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
scurt, amoralita- tea autorului.” „A plusa”, „a hiperboliza”, forme ale exce- sului lecturii, dar și ale unui efect de lentilă. Remarcabilă schizoidia construită de criticii literari (și nu numai) din substanța operei și proiectată asupra autorului. Interpre- tarea recuperează acest hybris/exces/schizoidie în mod conștient sau nu, și îl metabolizează. Ștefan Cazimir, spre exemplu, face parte din prima categorie identificată de Dan C. Mihăilescu, refuzând din start teoriile care eviden- țiază „caracterul excesiv al operei lui Caragiale : inițial în sensul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
operei. Iar termenului de „mecanism” i-l prefer pe cel de „dispozitiv” împrumutat terminologiei foucaultiene. Acest dispozitiv generează o perspectivă de adâncime asupra operei, îi desenează liniile de forță și pune în evidență în miezul ei o formă subtilă de hybris care, încă odată, nu este al autorului ca persoană empirică, ci al operei. Pare ciudat că împrumutăm un termen consacrat în ce privește natura personajului tragic, însă comicul, la rigoare, posedă perso- naje a căror dezechilibru devine semnificativ într-o cheie străină
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cele două forme de violență este execuția publică, aici ea apare eufemizată sub forma corpului săgetat de priviri. Similitudinea cu un animal în cușcă pe care nara- torul o invocă este însoțită și de o retorică idiosincratică care trăiește din hybrisul privirii în exces, al supraexpunerii. Momentul apogetic este legat de apariția unui copil care-l fixează cu obstinație și depășind cu nonșalanța vârstei frontiera oricărei politeți îl atinge, îl pipăie. Privirea copi- lului pare să declanșeze o stare de vertij
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fiul cu răcnete și blesteme are un simetric opus, chipul galben ca lămâia al lui Mișu din primul episod, dar și armonicele sentimentaloide ale marșului Margareta fluierat mai puțin talentat de către Mișu. Oroa- rea și comicul se întâlnesc în acest hybris care este motorul spectacolului pe care farsa îl deghizează abil. Fluierarea unui marș face aluzie la ariile de operetă debitate de o întreagă pleiadă de innamorati, dar și la caracterul aven- turos și militar al înfruntării. Sadismul farsei este deliberat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care textul o relevă, o obscuritate a epocii și care face din Caragiale contemporanul nostru. Acțiunea și Reacțiunea Farsa scrisă în 1880, Conu Leonida față cu reacțiunea, nu avea mari pretenții, însă nota absurdistă combinată cu pasiunea pentru politică, hybris-ul majorității perso- najelor caragialiene, era numaidecât sesizabilă. Eugen Ionescu părea să pornească din același punct cu Scaunele, insistând foarte mult pe calitatea teatrală a scenei epurată însă de amănuntele mic- burgheze care apar la Caragiale. Acesta din urmă insistă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în oglindă devine funcțional pentru o întreagă serie de situații. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” permite o deformare a unor trăsături care fie alunecă în grotesc, fie se reflectă cu semn schimbat. Acumularea de calități este generatoare de hybris, și transformă orice figură într-una a excesului deformând-o plastic. Figura eroului este în măsură să capitalizeze simbolic trăsături înscrise în registrul grandorii, într-o stilistică care cores- punde generic hiperbolei, cu alte cuvinte devine accesibilă deformărilor. În Tempora
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de absența disponi- bilității și a înzestrărilor eroice, ci în defazajul acestuia față de context, sau chiar în absența contextului potrivit. Însă acest tip de grandoare căreia îi este refuzat contextul adecvat, în măsură să o întrețină basculează numaidecât în grotesc. Hybrisul nu ține doar de inoportuna investiție revoluționară a lui Coriolan Drăgănescu pe care nu avem dreptul să-l socotim nesincer, cât de acest raport inadecvat între Erou și Putere, între Erou și Societate, inadecvare recuperată la nivelul raportului dintre Text
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de Mitică. Dacă trecem în revistă pe cei care formează publicul țintă al „gazetei” ne regăsim în clasa de mijloc, o midlle class alcătuită din ipistați, din mici proprietari, din funcționari etc. Acest Everyman cu numele de Mitică întreține acest hybris care face din discursul jurnalistic propria sa voce. Rică Venturiano nu numai că utilizează acest discurs, dar este creat de discursul pe care-l performează în calitate de personaj. Grandoarea sa este recuperată în momentul în care, departe de pri- mejdia reală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cadru - această nemăsură, acest preaplin traducându-se în faptul că procedeul ramă în ramă devine absolut necesar” . Alex Leo Șerban comple- tează privitor la acest motto : „Cuvinte pe care le ia à la lettre”. Este vorba de o formă de hybris care-i asociază dispo- zitivul unei viziuni deformatoare transferate tehnic unui procedeu care a devenit comun literaturii și picturii, ulte- rior și cinematografiei. Procedeul mise en abîme permite prezența în exergă, la nivelul detaliului a unui element-cheie pentru edificiul hermeneutic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
trăi prin propriile forțe... să riscăm eșecul... Poate că cea mai mare provocare în gândirea femeiască este aceea de a trece de la dorința feminină de siguranță și aprobare la cea mai «nefeminină» dintre toate însușirile: aceea a aroganței intelectuale, supremul hybris de a-și revendica pentru sine dreptul de a reordona lumea. Hybrisul creatorilor de zei, hybrisul bărbaților creatori de sisteme” (Lernerxe "„Lerner,Gerda", 1986, p. 228). A provoca gândirea și putereaxe "„putere" patriarhale înseamnă încurajarea gândirii, puterii, autonomieixe "„autonomie" femeilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
provocare în gândirea femeiască este aceea de a trece de la dorința feminină de siguranță și aprobare la cea mai «nefeminină» dintre toate însușirile: aceea a aroganței intelectuale, supremul hybris de a-și revendica pentru sine dreptul de a reordona lumea. Hybrisul creatorilor de zei, hybrisul bărbaților creatori de sisteme” (Lernerxe "„Lerner,Gerda", 1986, p. 228). A provoca gândirea și putereaxe "„putere" patriarhale înseamnă încurajarea gândirii, puterii, autonomieixe "„autonomie" femeilor și a interdependenței dintre sexe în locul supunerii și dependenței. Patriarhatulxe "„patriarhat" ocupă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
este aceea de a trece de la dorința feminină de siguranță și aprobare la cea mai «nefeminină» dintre toate însușirile: aceea a aroganței intelectuale, supremul hybris de a-și revendica pentru sine dreptul de a reordona lumea. Hybrisul creatorilor de zei, hybrisul bărbaților creatori de sisteme” (Lernerxe "„Lerner,Gerda", 1986, p. 228). A provoca gândirea și putereaxe "„putere" patriarhale înseamnă încurajarea gândirii, puterii, autonomieixe "„autonomie" femeilor și a interdependenței dintre sexe în locul supunerii și dependenței. Patriarhatulxe "„patriarhat" ocupă un loc însemnat în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
proprii, femeile trebuie să exorcizeze patriarhatulxe "„patriarhat" din mintea lor, să-și regăsească „sinele originar”, să înceteze să comită păcatul capital femeiesc, „lipsa stimei de sine” pentru faptul de a fi femeie (Pure Lust), să-și asume curajul autenticității și hybrisul creatorilor. Feminismul radicalxe "„feminismulradical" se adresează femeilor fiindcă patriarhatulxe "„patriarhat" trebuie scos în primul rând din mintea acestora. Câtă vreme femeile vor trăi în umbra bărbaților și în modul lor de gândire, ele nu vor „crește” expresiv și nu se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
stabilită cât mai curând, trebuie să fie susținută de un cadru normativ etic. Doar cu puține norme etice de bază, ce au luat formă din clipa în care omul a devenit om, se poate îmblânzi aviditatea fatală a omului și hybris-ul lui. În acest context mă încred în contribuția importantă a Bisericilor, religiilor și țărilor. Speranța în unitatea Bisericii Sunt și rămân un membru loial Bisericii mele. Cred în Dumnezeu și în Cristos, nu cred totuși în Biserică. Îi refuz
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mirare deci refuzul de a recita textele rituale în afara timpului lor predestinat. Aflați pe teren, am întâlnit adeseori această hotărâre ce se opunea încercării de a culege creațiile populare, justificarea oferită implicând o pedeapsă drastică la nivelul existenței fizice. Dincolo de hybris-ul ce încalcă timpul magic se află nesocotirea puterilor ordonatoare ale cuvântului sacru, irosit astfel în lumea perisabilă. Rezultatul acestor perspective convergente ale analizei etnologice, mitologice, stilistice și poetice va fi revelarea unor mărci culturale ale simțirii românești, ordonate în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
din comun, pot alunga duhurile rele și purifică universul: «Amin, Amin/ Cosmă Damin,/ Unde purcezi,/ Codrii ciuntezi,/ Toate fântânile,/ Toate izvoarele/ De mâluri/ Și de gloduri/ Să le cureți!» (Horodnicul de JosSuceava)”. Semnificația grecească a numelui Antofiță (<Antioh) conține germenele hybris-ului care declanșează inițierea: „a se împotrivi, a se opune”. Pe fiul lui Vioară îl găsim nu în mișcare, pătrunzând în spațiul sacru, ci în mediul familial, la un ospăț, și în plin refuz al vitalității: „El nici nu bea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
va regreta desigur pierderea propriului copil, traseul mitic poate fi împlinit de Mistricean. Mama vorbește atât viitorului voinic, cât și șarpelui de sub casă, ea se află în contact cu ambele planuri ale lumii, fapt susținut și de situarea temporală a hybris-ului comis involuntar de copil în colinde: de Rusalii. Blestemul în această zi o apropie pe mamă de zânele cvasimalefice cunoscute și ca Iele. În colinde motivul acesta nu este dezvoltat, singura explicație a blestemului putând veni doar prin localizarea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sfințeniei, a nonmanifestatului și inaccesibilului”, ceea ce dă gesturilor și cuvintelor pronunțate de ele puteri care transcend profanul. În baladă blestemul se îndeplinește fără întârziere: traversând râul negru dintre lumi, în mijlocul iureșului, Iovan se pietrifică și primește veșnicia mineralului. Pedeapsa pentru hybris-ul comis este în același timp o evadare din contingent în lumea Strămoșilor, și deci un alt traseu inițiatic. Adeseori asociată cu asceții, pentru care revelațiile sacrului sunt favorizate de formele ciudate ale pietrei, roca ține de timpul fără durată
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
concentrează atenția neofitului asupra faliei ce face legătura cu sacrul și îi dă cunoașterea necesară să o recunoască printre sume¬deniile de alte spații similare. Întrebările cheie sunt următoarele: ar mai greși tinerii, dacă nu li s-ar mai indica hybris-ul posibil? Și dacă nu, cum ar mai fi posibilă inițierea? Denumită și infracțiune, greșeala eroului a fost considerată un „element narativ de bază al discursului fantastic”, un procedeu care „introduce acțiunea într-o altă sferă, la alt nivel”. Trecerea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
aparține unei ființe hibrid, de la marginea creației, monstrul inițiator care declanșează suferința necesară evoluției. Ca și Făt-Frumos ajuns pe Valea Plângerii călăuzit, prin abolirea cenzurii conștientului, Aleodor pătrunde pe muntele interzis sub imperiul subconștientului în care a coborât. Tocmai acest hybris de încălcare a domeniului extramundan va conduce la proba ce solicită găsirea fetei alese, sub forma poruncii de la pocitanie. Învățămintele paterne trebuie încălcate pentru a anula modelul parental și pentru a dobândi libertatea psihologică de a deveni cap de familie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mine să nu cugeți de loc că va fi reu de tine»”. Fata negra poartă aici emblema sacrului, cromatica fiind un indiciu al tărâmului infernal din care vine. Puterea gândului capătă valori motrice, el produce translarea instantanee a spațiilor și hybris-ul comis aici provoacă amestecul planurilor sacru și profan. Smulgerea miresei din tărâmul ei mitic trebuie răscumpărată cu drumul chinuitor al feciorului dinspre profan, și astfel bucla rituală se închide. Interdicțiile par a viza tocmai irealizabilul, ca garanție a parcurgerii
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
supradi¬mensionat din cauza incapacității ei de a pătrunde misterul dedublării. Rămasă fără soțul din sacru, fiica îi va reproșa mamei greșeala comisă pe care o va răscumpăra ea însăși, printr-un drum lung și chinuitor. Ca și blestemarea lui Mistricean, hybris-ul înfăptuit de mamă asigură integrarea copilului ei în sacru, într-o manieră brutală și aparent inexplicabilă, deci singurul mod în care tânărul poate fi scos din mediul familial. Ajuns în lumea arhetipurilor pe drumul arboricol, feciorul din basmul Nucu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pe două planuri: individual și global. Mai întâi, neofitul trebuie să beneficieze de o cunoaștere superioară a misterelor de la baza lumii, pentru a fi capabil să le recunoască și să le identifice în căutarea lui. Atunci când nu este implicat un hybris, numele ființei excepționale de pe lumea cealaltă echivalează cu o cunoaștere profundă a ei, știindu-se că în plan magic omul ori obiectul este tot una cu numele său, semnificantul își asumă aceeași valoare ca realitatea semnificată. Pe un plan superior
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]