256 matches
-
forțele de reacție și conservatorism. Ceea ce se pare că i-ar fi motivat pe girondini a fost temerea că Adunarea Națională și noul stat vor fi dominate de Paris și de clasele populare pariziene care aveau o influență semnificativă asupra iacobinilor. Pentru a evita acest lucru, au căutat să redreseze balanța prin acordarea unei poziții mai puternice provinciilor, adică, au favorizat o descentralizare moderată. Nu este dificil să discernem ceea ce numim "girondism" în diferite momente ale istoriei Franței, nici măcar în perioada
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
acestei mișcări și nu aveau nimic în comun cu ideea de descentralizare. Printre ele se aflau politicianul francez Raymond Poincaré, care mai târziu a devenit prim-ministru și apoi președinte, și liderul socialist Léon Blum, amândoi fiind priviți ca niște iacobini tradiționaliști. Dar această mișcare era politică în sensul că ea căuta o reformă pentru organizarea teritorială a Franței, nu neapărat prin revenirea la vechile provincii, ci prin crearea unui nivel mai vast decât departamentele. După Charles-Brun, criteriul pentru definirea noilor
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
la instituțiile Republicii. Chiar și astăzi, Franța este caracterizată de marea ei diversitate culturală, economică și socială. În mare măsură, instituțiile centralizatoare care au funcționat mai mult de 200 de ani, au fost o încercare de a depăși această situație. Iacobinii cei mai extremiști precum Émile Combes, au fost înspăimântați de faptul că marea diversitate asociată cu forțele reacționare provinciale precum Biserica și nobilimea, se vor revolta și vor distruge câștigurile dobândite de Revoluție și de Republica laică (la République laïque
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în sistemul politico-administrativ francez. În plus, chiar dacă aproape orice partid politic francez a fost împărțit între cei care erau mai mult în favoarea descentralizării (pe care ne propunem să-i numim neo-girondini) și cei care erau mai mult în favoarea implicării statului (iacobinii tradiționaliști), niciuna din părți nu a luat în calcul o întoarcere la vechiul sistem uniform și extrem de centralizat. Al doilea, era clar că reformele au fost incomplete și creaseră un sistem de guvernare teritorială destul de confuz și haotic. Mulți critici
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
cu mare dificultate, din umbrele labirintului instituțional francez. Fiecare instituție are partizanii ei: "departamentaliștii" și "regionaliștii"; fiecare instituție este înființată printr-o anumită percepere a statului francez și a felului în care teritoriul acestuia ar trebui organizat. "Departamentaliștii" provin din iacobini și cred în unitatea și indivizibilitatea Republicii, în timp ce "regionaliștii" se aseamănă mai degrabă cu girondinii și cred în necesitatea recunoașterii diversității Franței. Nu este deloc surprinzător că geografi ca Jean-François Gravier sau istorici precum Fernand Braudel ar trebui incluși printre
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
institutionnel français, a fost, în schimb, păstrat împreună cu acestea. Acest lucru nu este surprinzător atâta timp cât, probabil, majoritatea celor de stânga (socialiștii, radicalii de stânga și comuniștii) care au alcătuit primul guvern de coaliție format de președintele Mitterrand, erau "souverainistes" și iacobini convinși. Senatul ai cărui membri au fost aleși pe baza circumscripțiilor electorale cantonale, adică, departamentale, a jucat un rol important în asigurarea protejării intereselor departamentului și municipalității împotriva posibilelor pericole care ar putea veni atât din partea regionalizării cât și a
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
lucru a provocat apariția "coalițiilor de dezvoltare regională" în regiuni precum Bretania sau Corsica. Aceste coaliții de guvernare, cel puțin la început, nu erau îndeosebi politice însă au reunit un număr mare de actori din diferite "familii" politice, de la centraliști iacobini de dreapta și de stânga, până la regionaliști radicali. Aceștia au fost uniți sub "drapelul" dezvoltării economice regionale pentru regiunea lor și au evitat, la acel moment, cereri politice pentru un grad sporit de autonomie, chiar dacă unii membri ai coaliției tindeau
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
puterea centrală a servit în trecut unității naționale, în prezent îi dăunează însă"). A fost reiterat astfel același punct pe care de Gaulle l-a menționat cu 13 ani înainte în cuvântarea susținută în 1968 la Lyon. Socialiștii au rămas iacobini în sensul că își doreau să mențină unitatea națională ("nous proclamons notre attachement irréductible à la patrie" "proclamăm atașamentul nostru ireductibil față de patrie"), însă au considerat că o astfel de unitate putea fi obținută acum, nu prin negarea existenței diversității
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
franceze încă de la Revoluție și, într-adevăr, doar într-o anumită măsură. Existaseră deja în cadrul tensiunilor dintre monarhia centralizatoare și feudele puternice aflate în posesia nobilimii. Modelul dominant a înclinat spre centralizare și a fost inițiat de monarhi, continuat de iacobini și completat, cel puțin pe linie politică și administrativă, de Napoleon I. Acestei centralizări, patrimoniul napoleonian și iacobin i-au mai adăugat cel puțin aspirația către standardizarea structurilor politice și administrative dar și culturii și societății. Dacă standardizarea politică și
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
SFIO Section Française de l'Internationale Ouvrière) a fost ea însăși divizată între marxiști și non-marxiști, mai bine spus, între revoluționari, și reformatori, atâta timp cât cei din urmă foloseau uneori retorica marxistă. În practică, ramura reformistă a socialismului francez, chiar dacă erau iacobini înflăcărați, în propriile discursuri retorice simpatizau cu dimensiunea locală a politicii franceze și chiar cu descentralizarea moderată. Nu este surprinzător, dat fiind faptul că, încă din secolul al XIX-lea, au construit feude locale puternice în zone precum Nord, Pas-de-Calais
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și Marsilia. Pe de altă parte, socialismul revoluționar, reprezentat de Partidul Comunist Francez (PCF Parti Communiste Français) înființat în 1920 de membrii SFIO (majoritatea la Congresul de la Tours) care au sprijinit Revoluția Bolșevică din 1917 din Rusia, era reprezentat de iacobini mult mai extremiști. Aceasta se datorează eroului Lenin care a fost un mare admirator al lui Robespierre și al metodelor drastice pe care acesta le-a folosit pentru a impune "Republica Virtuții"3. Pe lîngă această imitare a modelului leninist
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
deschide cu o prezentare succintă a primilor lui ani de viață, trecând direct la plecarea lui din Bruges și la studiile lui universitare la Santiago de Compostella și apoi în Spania, unde caută să fie primit în audiență de Starețul Iacobinilor, cunoscut în toată Europa ocultă pentru talentul său în alchimie. În acele zile alchimia oferea o cale spre adevăr pentru cei care puteau pătrunde pe cărările ei misterioase. Zenon se străduie să-și deschidă ochii și să vadă lumea așa cum
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
un loc vechi republicani de stînga ai Monarhiei de Iulie (Ledru-Rollin, Lamartine) și socialiști așa-numiți "utopici" de către marxiști, cum ar fi muncitorii Albert și Louis Blanc sau "furieriștii" (Victor Considérant), dar și creștini precum Buchez. Primii se pretindeau urmașii iacobinilor marii Revoluții și babouvismului 1 , ceilalți întruchipau tendințele individualiste rezultate din "aristocrația muncitorească" și din grupurile de meșteșugari. Organizarea lor a fost de scurtă durată dar foarte bună: atît în jurul grupului parlamentar La Montagne și totodată a federației de cluburi
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
de profesie". O mînă de oameni fermi, care știu ce doresc încerca să obțină (chiar prin mijloace violente) puterea politică după care, prin intermediul terorii, ei au datoria să elimine orice opoziție și să construiască noua ordine social-politică. În viziunea sa, iacobinii nu au greșit atunci cînd au instituit teroarea, ci atunci cînd și-au propus obiective economice și sociale neadecvate. Marx, deși era de acord cu o parte din problemele ridicate de Blanqui (viziunea comună asupra societății viitoare), a criticat modul
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
a elimina manifestările individuale sau colective ce țin de diversitate, de nonconformism, sărbătoarea trebuie să domine existența fiecăruia, pentru a-1 face să se piardă în imensa agitație colectivă. Nu vom lăsa nici un corp eterogen în Republică", anunțase în Clubul iacobinilor, în 16 germinai anul II, delegatul Garnier (din Saintes). La rîndul său, Rabaut Saint-Etienne fixa ca obiectiv al educației cetățenești "acea comuniune și familiaritate care deosebește un popor ajuns atît de sus de celelalte popoare de pe pămînt". E necesar, preciza
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
al Ființei Supreme, în 1793, nu poate avea efect decât prin personificarea entității sub trăsăturile unei tinere cetățene plimbate pe un car, cu punere în scenă și în corp. Forța lirică a imaginii nu le scapă celor mai cerebrali dintre iacobini. A intra în arenă, în jocul de forțe înseamnă a remobiliza vechea armată a dorinței, eterna panoplie a delirului alegorii, prosopopee, embleme și portrete. De unde autodafeurile și războiul arsenalelor de glorie. Nu distrugi idolii regimului anterior decât ca să-i impui
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nocivă a alterității, devenind un sistem de interpretare istorică (de la conspirațiile Satanei și ale agenților săi evrei, eretici, vrăjitoare, leproși, la cele laicizate tot evrei, francmasoni, iezuiți, ruși), complex al cetății asediate care și-a atins apogeul în totalitarism (de la iacobini la Stalin).398 Imaginarul, consideră același autor român, învinge chiar și geografia, deoarece nu există granițe naturale decât în imaginar, în "imaginarul geopolitic". Determinismul geografic poate favoriza conceptul de frontieră, cu sens profund simbolic, dar semnificația oricărei frontiere este mai
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
În primul rând șocului provocat În Întreaga Europă Centrală de moartea Împăratului Iosif al II-lea XE "Iosif al II-lea" , de consecințele acestui eveniment. Teza transmiterii unui mesaj social de proveniență franceză În direcția țărănimii - prin emisari francezi, lideri iacobini, elite locale sau chiar agenți guvernamentali (cum s-au acreditat, În epocă și În istoriografie, diferite variante În spiritul teoriei conspirației) - nu poate oferi o explicație satisfăcătoare cu privire la izbucnirea acestor conflicte. Cel mult, se poate vorbi de un vag ecou
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
În istoriografia problemei, care ar dovedi „influența” Revoluției asupra populației ardelene, ele sunt, de regulă, fie exagerări ale autorităților locale, dornice să atragă atenția forurilor superioare asupra dificultăților pe care le au de Întâmpinat, fie expresia speranțelor și autoiluzionărilor intelectualilor „iacobini”, care Își imaginează, utopic, o activizare a mulțimilor seduse de idealurile revoluționare. În ceea ce privește participarea soldaților ardeleni și bănățeni, mai ales din granița militară, la războaiele napoleoniene, ea este conturată, de regulă, În cifre și fapte, Într-o bibliografie destul de Întinsă
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
drapelului roșu; luarea Palatului de Iarnă, pe data de 17 noiembrie 1917; instaurarea dublei puteri: cea legală a Adunării, a deputaților aleși și a guvernului; cea considerată legitimă, a activiștilor revoluționari și a străzii; competiția feroce pentru putere între revoluționari: iacobinii contra girondinilor; bolșevicii contra socialiștilor revoluționari și a menșevicilor; instaurarea dictaturii unui grup de activiști, deturnată apoi în beneficiul unui dictator: crearea pe 6 aprilie 1793, a Comitetului Salvării Publice, controlat de iacobini, iar, după aceea numai de Robespierre; crearea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
străzii; competiția feroce pentru putere între revoluționari: iacobinii contra girondinilor; bolșevicii contra socialiștilor revoluționari și a menșevicilor; instaurarea dictaturii unui grup de activiști, deturnată apoi în beneficiul unui dictator: crearea pe 6 aprilie 1793, a Comitetului Salvării Publice, controlat de iacobini, iar, după aceea numai de Robespierre; crearea pe 7 noiembrie 1917, a Consiliului Comisarilor Poporului, sub controlul din ce în ce mai autocratic al lui Lenin. Iar dacă Robespierre a abandonat „Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului” din 1789 în favoarea domniei Virtuții, Lenin proclamă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
soluția radicală și le lasă urmașilor grija redefinirii condițiilor și a mijloacelor trecerii la comunism. „Farmecul universal al lui Octombrie”: explozie, apogeu, extincție Prima revoluție comunistă reușită este cea a bolșevicilor* din noiembrie 1917. Lenin* s-a gândit la eșecul iacobinilor și al Comunei din Paris și pune în practică lecțiile revoluționarilor ruși*, de la Neceaev la Cernisevski. Pentru Neceaev, revoluția este o luptă pe viață și pe moarte cu dușmanul, ceea ce-l face pe revoluționar să fie „dur”, călăuzit doar de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1806 sub conducerea lui Napoleon I. Richelieu, Armand Jean du Plessis, duce de - 1585-1642. Om politic francez; a controlat guvernul ca ministru al lui Ludovic al XIII-lea; cardinal al Bisericii Romano-Catolice. Robespierre, Maximilien Marie Isidore - 1758-1794. În calitate de conducător al iacobinilor, un grup republican extremist, a instituit domnia terorii în timpul Revoluției Franceze și a devenit aproape un dictator, înainte de a fi executat. Rousseau, Jean-Jacques - 1712-1778. Filosof francez. Rucellai, Bernardo - 1449-1514. Istoric și diplomat italian. Saint-Pierre, Charles I.C., abate de - 1658-1743. Filosof
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
decretului Împotriva dușmanilor revoluției (15 ventôse1, anul II). Când a devenit compasiunea cea mai puternică pasiune și suprema virtute În cadrul acestui proces? Arendt spune că acest lucru s-a Întâmplat după eșecul girondinilor, adică după eșecul Constituției Guvernului revoluționar, când iacobinii și Robespierre au ajuns la putere. Tot În această epocă, Revoluția a intrat În război. Poporul, spune ea, a trecut atunci Înaintea Republicii. Poporul sau voința generală ca regulă a unanimității, adică ceea ce Robespierre a numit „opinia publică”. De la 1789
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
ca fiind un „corp moral și colectiv”. Mergând pe urmele lui Sieyès, membrii Convenției fac referire mai degrabă la națiune decât la popor: pentru ei, acest lucru Înseamnă privilegierea primului registru și evitarea oricărei confuzii cu cel de-al doilea. Iacobinii denunță această limitare: ei asediază În mod constant Adunarea, cerând Înlocuirea conducătorilor care confiscă Revoluția poporului simplu. Ca reacție și dintr-o perspectivă contrarevoluționară, Edmund Burke privilegiază o interpretare organicistă și unitară. În opinia lui, Între cetățeni există un contract
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]