120 matches
-
a doua operație: citirea atentă a poeziei. Și când le-am cerut s-o recitească. Când i-am invitat să spună ce văd ei cu ochiul liber în poezie (mă refeream la faptul că poezia respecta prozodia, că ritmul era iambic, că versurile aveau rimă și erau grupate în strofe de câte patru și așa mai departe), nici unul nu s-a dovedit în stare să remarce o particularitate, vizibilă cu ochiul liber, extrem de rară în poezia lirică de factură tradițională și
Poți învăța să scrii literatură? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4558_a_5883]
-
are și aici ultimul cuvînt; Pillat creează iar o formă nouă. Fiecare poezie are două strofe a cîte patru versuri. În contrast calculat cu lumea cenușie și dură prezentă în catrene, poetul optează pentru cel mai nobil vers, pentru endecasilabul iambic, întorcînd oarecum pe dos lumea tradițională a sonetului, înlocuită aici de cea a tristeții și a resemnării, proprie milioanelor de nedreptățiți ai sorții: Cu mîna stau la gură și tăcută, Desculță și cu părul sub basma. Nu te uita la
Modelul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2800_a_4125]
-
fie înțelese în sensul...(împotriva literaturii - n.n. ) Eu socotesc sacră și vrednică de admirație întreaga literatură cu toate părțile ei ; am credința că nu numai tragedia voastră sau armonia poemului epic, ci și farmecul poeziei lirice, neastâmpărul elegiei, răutatea versurilor iambice, tonul glumeț al epigramelor și toate celelalte genuri literare trebuie puse mai presus de orice altă preocupare artistică. (Părerea oratorului Aper!)... În rest, cum spune Eminescu: poesie, sărăcie.
Ponoasele poeziei (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12582_a_13907]
-
degrabă de ideologie literară decât propriu vorbind poetice. Poemul ilustrează câteva dintre temele principale ale gândirii lui Eminescu și este, în plus, unul dintre textele cele mai bine lucrate artistic. El este și o sinteză a vocilor lirice eminesciene. Versul iambic de 7-8 silabe nu-l slujește decât în parte pe poet și anume în chemările iubirii (care, luate separat, seamănă cu idilele), în episodul cu Cătălin, dar deloc în viziunile cosmologice, în reflecțiile lui Hyperion, adică în partea de simboluri
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
nume, simboluri, jocuri de cuvinte, culori, figuri exotice, fie se angajează în labirintul de semne, cu riscul rătăcirii, al eșecului decriptării, cu inevitabilul și supărătorul „stop joc“. Horia Zilieru își construiește poemele, începînd chiar de la tiparul sonetului (rime alternate, ritm iambic/endecasilabic, două catrene și două terțete, vers din unsprezece silabe, nuclee tonale etc.), le lucrează și nu se lasă ademenit de cîntecele de sirenă ale „inspirației“ și improvizațiilor de tot felul; între poeții care citesc înainte de a „compune“ versuri, Horia
Urmuz din Galaad by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2743_a_4068]
-
Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003), Libertatea metafizica eminesciana (2005), Deșchideri metafizice în lirica eminesciana (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). 4. Garabet Ibrăileanu, Studii literare, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 103. 5. Inimitabilul vers iambic de 7-8 silabe al Luceafărului. 6. George Popa descoperă în Luceafărul patru spații, însă doar trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise: lui Cătălin îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălinei „spațiul ascensional al sentimentului”, Luceafărului „spațiul sideral” cu intenții descendente (amorezarea lui
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003), Libertatea metafizica eminesciana (2005), Deșchideri metafizice în lirica eminesciana (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). 4. Garabet Ibrăileanu, Studii literare, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 103. 5. Inimitabilul vers iambic de 7-8 silabe al Luceafărului. 6. George Popa descoperă în Luceafărul patru spații, însă doar trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise: lui Cătălin îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălinei „spațiul ascensional al sentimentului”, Luceafărului „spațiul sideral” cu intenții descendente (amorezarea lui
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003), Libertatea metafizica eminesciana (2005), Deșchideri metafizice în lirica eminesciana (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). 4. Garabet Ibrăileanu, Studii literare, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 103. 5. Inimitabilul vers iambic de 7-8 silabe al Luceafărului. 6. George Popa descoperă în Luceafărul patru spații, însă doar trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise: lui Cătălin îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălinei „spațiul ascensional al sentimentului”, Luceafărului „spațiul sideral” cu intenții descendente (amorezarea lui
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
trecutul imemorial, este reportajul versificat despre catastrofa din martie 1847, despre incendiul care a distrus atunci o bună parte a Bucureștilor. Memorabilul (sic!) focului mare (1847), deoarece relatează un cataclism de dimensiuni naționale, apelează la un vers "nobil", la endecasilabul iambic. De recentă origine italiană, exotic sub pana lui Pann, acest vers îi servește poetului ca să relateze, cu un realism de pictor primitiv, cu o minuție breugheliană, ce s-a întîmplat în București în acea teribilă zi, oră cu oră. Față de
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
și pronunțarea [se face] mai cu anevoie, pentru că activitatea proprie a organulni de vorbire urmează, nu precedă. Daca cea dentîi forma e trohaică, adică mișcarea organului cea îndreptată de la arse la teze, forma a doua reprezintă din contra undoierea opusă iambică a organului, de la tezi-nspre arsi. A treia formă a silabei, cea mai complicată și de-aceea cea mai anevoioasă pentru pronunție, e aceea în care consonantul începe și sfârșește (rup, fort, lob, bad). Aicea începe mișcarea cu o sforță a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trece la o nouă ridicare a organului. Toate astea mișcarea se-nțelege că le complinește deodată și într-o unitate pe care noi n-o putem desface decât artificios. Daca pronunțarea celor două silabe din început prezintă ondolarea trohaică și iambică a organului, silaba asta corespunde {EminescuOpXIV 296} ondolărei criticului, care, începînd de la arsis, urmând până la tesis se ridică iarăși la arsis. În aceste trei se mărginesc pentru pronunțare toate silabele. După cum e natura sunetului articulat, de-a avea în sine
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lor asupra caracterului diferitelor ritme acela a priceput într-adevăr și natura lor cu deplinătate. Deși e de dorit pentru actori o mai esactă cunoștință a ritmelor mai rare, totuși ar fi suficient pentru el cunoștința cu deosebire a ritmelor iambice și trohaice, iar dintre cele trisilabe a acelor anapestice, dactilice și oarecumva a celor cretice. Deși drama noastră se mărginește în cele trohaice și iambice, totuși trebuie ca, pentru cultivarea declamațiunei ritmice, actorul să se ocupe fundamental cu recitarea anapeștilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a ritmelor mai rare, totuși ar fi suficient pentru el cunoștința cu deosebire a ritmelor iambice și trohaice, iar dintre cele trisilabe a acelor anapestice, dactilice și oarecumva a celor cretice. Deși drama noastră se mărginește în cele trohaice și iambice, totuși trebuie ca, pentru cultivarea declamațiunei ritmice, actorul să se ocupe fundamental cu recitarea anapeștilor și cu deosebire a hexametrului, căci nimica nu e mai folositor pentru declamațiune de versuri decât tocmai tratarea artistică a cestor din urmă. Va rămânea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mod admirabil caracterul liniștitei descrieri a progresului. În acest vers se unesc, ca și-n epopee, liniștea contemplativă și retardimentul cu progresul și cu mișcarea. Nici pasionat și rumpător cu sine ca ritmul troheic, nici îmbulzitor la acțiune, ca cel iambic, ci el se ține de mijlocul cel frumos dintre amândouă antitezele și unește totodată în sine cea mai mare varietate, astfel prin această din urmă calitate el devine cu deosebire apt pentru un întreg atât de amplu cum e epopeea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trebuie să i se păstreze. Asta am însemnat-o noi ca efectul său etic. Metrul propriu al dramei noastre este iambul de cinci picioare. Deja grecii au declarat cumcă măsura de vers care e mai aproape de natura dialogului e trimetrul iambic. Asta a fost cauza care, după atestarea lui Aristotel, a făcut să se schimbe tatrametul {EminescuOpXIV 321} troheic cu trimetrul, căci acela, unit cu jocul, ni arată natura corică a dramei antice. Cu asta era unit efectul etic că ritmul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Asta a fost cauza care, după atestarea lui Aristotel, a făcut să se schimbe tatrametul {EminescuOpXIV 321} troheic cu trimetrul, căci acela, unit cu jocul, ni arată natura corică a dramei antice. Cu asta era unit efectul etic că ritmul iambic, după spusa lui Aristotel, e acela care-i mai apt pentru reprezentarea acțiunii. Dacă, după opiniunea celor vechi deja, trimetrul cu legile sale de compozițiune atât de stricte era acela care se apropia mai mult de forma conversațiunii, cu cât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la iambul nostru de cinci picioare atât de ușor în structura sa? Cu cât e mai plin de avânt coprinsul vorbirei, cu cât e purtat mai mult de patos cu atâta mai lesne trece vorbirea fără să vrea în ritmul iambic. O pildă bătătoare la ochi e Ifigenia lui Gothe în proză, apărută de curând în forma ei primitivă, unde avântul poetic l-a dus pe autor adesea pe nesimțite în metrul iambic. Caracterul dialogic al iambului de cinci picioare nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lesne trece vorbirea fără să vrea în ritmul iambic. O pildă bătătoare la ochi e Ifigenia lui Gothe în proză, apărută de curând în forma ei primitivă, unde avântul poetic l-a dus pe autor adesea pe nesimțite în metrul iambic. Caracterul dialogic al iambului de cinci picioare nu trebuie însă să-l ademenească pe declamator ca să dizolve cu totul caracterul ritmic. Efectul său etic, pe care noi [îl așezăm] cu deosebire într-aceea că ne transpune în genere în regiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
i-l păstreze. O nimicire totală a ritmului ne-ar transpune iarăși în forma prozei, fără însă de-a ne da cu asta esteriorul cel mai ușure al prozei în compozițiunea propozițiunilor, în constelațiunea vorbelor și în întrebuințarea eptitetelor. Ritmul iambic răsuflat în vorbire și redus la simplă proză ne-ar rumpe din direcțiunea ideală pe care o trezește în noi ritmul în genere, pe când întreaga compozițiune a vorbirei ar contrazice acestei rele impresiuni. După întîmplătorul coprins pe care-l închide
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ușoară a ritmului, care mai să volatilize ritmul. Wallenstein, când vorbește cu ai săi, și tot el când vorbește cu o energică elocuență față cu pappenheinezii, pretinde, conform cu situațiunea, când o tratare mai grea, când una mai ușoară a ritmului iambic. Când după o conversațiune în proză a unor individe din regiunile de jos ne anunță deodată o figură din lumea mare cu ritmul iambic, ca Benvolio de pildă în scena întîi din Romeo și Iulia, sau ca ducele de Cornwall
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu pappenheinezii, pretinde, conform cu situațiunea, când o tratare mai grea, când una mai ușoară a ritmului iambic. Când după o conversațiune în proză a unor individe din regiunile de jos ne anunță deodată o figură din lumea mare cu ritmul iambic, ca Benvolio de pildă în scena întîi din Romeo și Iulia, sau ca ducele de Cornwall despărțind în Lear pe Kent și pe șambelanul Curții, atuncea greutatea ritmului trebuie să ni sensibilize aceste antiteze. Iambul, în situațiuni de felul acelora
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
abba și baab, iar în terțete - cdc, ded sau ccd, ccd. Versul are măsură variabilă: alexandrinul cu cezură după al treilea picior la francezi, decasilabul la englezi, endecasilabul la italieni. Deoarece versul sonetului italian, ca și cel românesc, are ritm iambic se numește endecasilab iambic. În literatura română au scris sonete: Gh. Asachi, Iancu Văcărescu, C. Boliac, M. Eminescu, Al. Vlahuță, Al. Macedonski, V. Voiculescu, V. Eftimiu, Mihai Codreanu ș.a. (p. 292). Folclor Artur Gorovei, Noțiuni de folclor, București, Cartea Românească
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
în terțete - cdc, ded sau ccd, ccd. Versul are măsură variabilă: alexandrinul cu cezură după al treilea picior la francezi, decasilabul la englezi, endecasilabul la italieni. Deoarece versul sonetului italian, ca și cel românesc, are ritm iambic se numește endecasilab iambic. În literatura română au scris sonete: Gh. Asachi, Iancu Văcărescu, C. Boliac, M. Eminescu, Al. Vlahuță, Al. Macedonski, V. Voiculescu, V. Eftimiu, Mihai Codreanu ș.a. (p. 292). Folclor Artur Gorovei, Noțiuni de folclor, București, Cartea Românească, 1933. După ce arată ce
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
plăcea să-l privească în lumina lumânărilor. Doar atunci semăna într-adevăr cu imaginea tatălui său din momentele de inspirație. Viu, înseninat, cu sufletul pe buze, ca un copil. Mâna care, în tablou, arăta pergamentul cu celebrul testament în metru iambic, îl mângâiase adeseori sau îl ținuse aproape, lângă obraz, în timp ce gura lui îi șoptea rimele, făcându-l să le simtă ritmul, muzicalitatea, sensul. Poezia devenea atunci o floare ca o lumină. Numai lui îi mărturisise acel adevăr dilematic de veritabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
au interzis să mai născocească ceva! Sictirit, o vreme a lucrat la tratatul de psihologie aplicată Descrăcănarea prăpastiei dintre iubiții care se ceartă des, din care am citit câteva pagini, dar n-am înțeles nimic. Formulele trigonometrice scrise în pentametru iambic ridicau anumite dificultăți psihologilor de ocazie, necunoscători ai dialectului catalan. Ca asistent șef, ce nu mai primisem leafa de două luni, m-a îngrijorat starea lui decrepită. - Măi, Zweistein, l-am luat eu într-o după-masă, ce se întâmplă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]