484 matches
-
ritmul cu mintea ei copilăroasă. Pe neașteptate, goana și munca asiduă de la antrenamente începură s-o plictisească. "Cariera" de sportivă se sfârși brusc, într-o zi când Luana acuză dureri sâcâitoare în burtă. Savinschi opri exercițiile. Luana se întoarse acasă icnind. Mama o văzu palidă și se grăbi să-i pregătească patul. Fata aruncă hainele și intră în baie. Încăperea mică era locul în care descoperise toate semnele transformării ei și fiecare, în parte, îi crease un sentiment ambiguu de teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a speranță și ajutor spre cer, chinuindu-se să se arcuiască, cu mâinile zvârlite în lături și cu grimase îngrozitoare pe chip. În momentul când credeai că sunt gata să reușească, le vedeai căzând grămadă pe spate. Se ridicau anevoie, icnind, cu mândria șifonată. Dar chinurile nu se sfârșeau aici. Urma coșmarul șpagatului. Picioarele se depărtau încet, cu o infinită grijă și alunecau ușor pe covor. În clipa în care "V"-ul întors pe care-l formau devenea dureros, chinul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
hemoragie. Se rezemă de perete și ceru ajutorul Nuții. Șefa prognostică, surâzând: Gata. Asta a fost. După încă o lună, cei doi soți merseră iar la circă, să ia concediul prenatal. Doctorița consultă gravida apăsându-i pe burtă până când aceasta icni de durere. Îi spuse plictisită: Nu știu, dragă, ce ai tu acolo, eu ți-am zis să-l dai afară, dar să știi, copilul tău nu are cap. Radu o aștepta în fața ușii. Când Luana ieși, speriată de moarte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și a ridicat un braț Îndoit din cot, cu pumnul strâns, de parcă se ferea de o primejdie cu neputință de ocolit. A Încercat iar să se liniștească, dar mângâierile fetei Îl gâdilau și-i venea totodată să chicotească și să icnească. știa că, dacă râde, presiunea din coaste va face durerea să revină, astfel Încât s-a găsit captiv Într-o ciudată stare intermediară. Voia cu un fel de deznădejde să se lase alinat, Însă Îi era cu neputință să și o
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
poată vedea, când pe Carmina, când pe soțul ei, cu mâna între degetele căreia fumega o țigară, ridicată savant în sus, gesticulând, gata să sprijine afirmațiile lui Alexe, cu sunete ciudate, ca de pasăre, înfoindu-se în fotoliu, unduindu-se, icnind. Alexe sorbea preocupat din cafeaua ce i se pusese în față, mici înghițituri tacticoase, încadrate de fum, mult fum. Un sunet ascuțit de locomotivă, ușile autobuzului ce se închideau și se deschideau automat în stația de peste drum, fâșâitul molcom al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te îmbia la o musaca, la o iahnie. Îl primea pe fiul ei atunci când se întorcea acasă pe două cărări, ca pe un copil năzbâtios, cu dojeni blânde, amestecate cu vorbe de alint, îl dezbrăca de palton apoi se apleca icnind să-i desfacă șnururile la pantofi, mărimea 45, comandă specială, îl îndemna cu mâncare, venea întotdeauna cumplit de flămând, de, prietenii se îngrijeau să toarne în el băutură, dar nu-l întreba nimeni dacă mâncase sau ba, cum să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
psihic survenit odată cu intrarea celor doi profesori în casă, dar, oricum, i se părea imposibil ca micuța Nina să poată presta un asemenea travaliu casnic, să șadă adică aplecată deasupra căzii, învăluită în aburul plin de mirosuri grele, frecând țesăturile, icnind de efort, ținând rufele între genunchi și pereții căzii atunci când le storcea în timp ce pielea mâinilor se irita de detergent și obrazul căpăta o coloratură vineție, apoasă, o, nu, era absurd, pe Nina o vedea stând pe colțul din stânga al canapelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gramaticale erau mult prea complicate ca să le poată pricepe. Învăța o lecție de la prima lectură, avea o memorie formidabilă dar erau un chin pentru ea temele scrise, părea și caraghioasă, stătea aplecată peste caiet, cu degetele cocârjate pe luciul stiloului, icnind din când în când de încordare de parcă i-ar fi trebuit forță ca să caligrafieze. De aceea nici acum nu se obosise să scrie prea mult. Era precisă și sobră: Am plecat pentru că știam că n-o să-mi dați voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fiert de dimineață de mamă-sa, femeia îl aștepta moțăind în fotoliu, ultimele două butoniere are rochiei, sfârtecate vor dezveli genunchiul masiv, rotund, cu rotula îngropată în carne. Oala acoperită cu capac îl aștepta și ea pe aragaz. Mama va icni când se va smulge din fotoliu, sfâșiată de cine știe ce durere, va porni spre aragaz târșind pașii, va aprinde flacăra între degetele ei butucănoase. Apoi, fără nici o legătură se gândi la Cica, o munteancă de șaisprezece ani cu care trăise pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
minte: Se afla În balconul apartamentului său, privind descumpănit În jur. Și ce vedea: silueta obeză și dizgrațioasă a centralei termice plasată În dreapta blocului său, geamurile stropite cu vopsea ale blocurilor din față, bucuria stahanovistă a noilor locatari care cărau icnind mobile grele, furniruite, ori covoare de iută făcute sul, rar câte un persan, mașini de spălat Alba Lux, frigidere Arctic și Zil, cărți aproape deloc. La doi pași de blocul său era o baltă În care creștea un pâlc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
usuc ultimele lacrimi, am căzut pradă unui ultim acces sâcâitor de tuse. Bine. Respiră doar, ești bine. Habar nu aveam cine sunt sau unde mă aflu. Asta n-a fost o revelație neașteptată, nici un mare șoc. Ideea se închegase pe când icneam și mă sufocam și, chiar și acum, după ce-mi recăpătasem controlul asupra corpului și eram perfect conștient de lumea înconjurătoare, n-a adus cu ea o groază sau teamă necuprinse. În comparație cu panica palpabilă pe care o simțeam, era totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de senzații, texturi, bucăți de amintiri, litere și foneme săriră în lături când am amerizat. M-am scufundat, adânc, purtat de forța căderii și absolut fără nici o idee, imagine sau amintire a oxigenului sau respirației. Am ieșit la suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ryan Mitchell prinsă în piuneze pe afișierul din bucătărie. M-am luptat să-mi aduc aminte textul de pe foile alea de hârtie. Rezultate la examene? Culorile în care au fost vopsite camerele? — Albastru, negru, cenușiu și galben, am strigat cuvintele, icnind, deposedat din cauza șocului de orice urmă de gândire sau logică. Am strigat și am lovit apa cu picioarele, încercând să apuc întunericul cu mâinile. — Albastru, negru, cenușiu și galben. Albastru... Ceva se năpusti din adâncuri spre suprafață și se izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să pot citit cartonașul alb, lipit pe partea din interior a sticlei. Spunea: Se întâmplă ceva rău. Am ieșit. S-ar putea să întârzii o vreme. C xx 14 Domnul Nimeni Am deschis ochii. Ceva nu era în ordine. Am icnit sub greutatea norilor păstoși și-a emoțiilor exotice, tăioase ca sticla, care-și fac apariția în primele faze ale febrei. Bolnav. Doamne, nu puteam să mă îmbolnăvesc azi. M-am întins după mobil. 11.33. Întâlnirea de la Infirmeria de Țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și matematică. Nu voia să înceteze cu vizitele nocturne. Cine o să fie? Încercând să stai treaz. Cine urmează ce urmează ce va fi luat acum? Până la capăt, existând în casa aceea. A fost... Măruntaiele mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
urmează ce urmează ce va fi luat acum? Până la capăt, existând în casa aceea. A fost... Măruntaiele mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându-mă la gură cu mâneca. Iisuse, îmi pare rău. — Da, zise Nimeni. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lipseau. Structura era prezentă: membrane, cristalini, iriși, dar sensul, comunicația, înțelegerea, ideea fundamentală că ochii sunt oglinzile sufletului lipseau cu desăvârșire. Două găvane conceptuale, negre, mișunând de minusculi creveți-gând și viermi-impuls, se uitau fix de pe fața lui la mine. Am icnit din nou și de data asta am vomitat cu adevărat; fiere și resturi de mâncare și sucuri și uleiuri, mucilagii și fuioare de groase mucozități verzi îmi urcară pe gât și se revărsară din mine pe toată podeaua cu dale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe gât și se revărsară din mine pe toată podeaua cu dale albe și negre. 15 Luxofagul Duhoarea vomei ajunse la mintea mea și o trezi. Leșinasem. Imediat ce am deschis ochii, stomacul mi s-a strâns iar ghem și am icnit, cu pieptul lipit de genunchi, îndoit de mijloc în scaun. Am scuipat mucus acid pe voma împrăștiată în fața mea. Am tras repede aer în piept, înainte ca un alt acces de vomă să-mi golească plămânii. De data asta însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în albastru-închis, sobru când oceanul se adânci sub mine. Am simțit căldura soarelui, o briză răcoroasă ridicându-se dinspre valuri și apoi am plonjat, lovind apa cu un zgomot lichid și gonind în jos prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de înaltă rezoluție. Până acum, visele Becului se evaporaseră mereu în senzații vagi atunci când reveneam la starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Am coborât ecranul aproape complet, am închis ochii și am înghițit. Apa înainta acum repede, atingându-mi talpa bocancilor și apoi urcându-mi-se spre glezne; picioarele-mi erau ude și reci, iar eu tremuram din tot corpul. Haide, am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci... Țrr, țrr O masă încâlcită, alcătuită din butoaie și cușcă țâșni la suprafața oceanului calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
presiunii aruncând tone de apă în sus și iscând un val violent și înalt, care mă ridică pe creasta lui, rostogolindu-mă, aruncându-mi picioarele peste cap și proiectându-mă în vâjâitul baritonal al adâncului albastru. Am revenit la suprafață icnind într-o lume fantomatică a ceței groase și-a stropilor de apă. Rămășițe de rechin și de barcă cădeau într-un ropot în jos, abia întrevăzute în ceață, o ploaie de meteoriți a umbrelor. Cu ochii larg deschiși și gâfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
stătea degeaba, buimăcit de înțepătura veninoasă a celor două timpuri, timpul zvâcnea, neuronii țipau ca arși fulgerați de kilovolții dorinței și dăruirii totale și, deși fierul tot nu voia să ia formă, îl căli în apa rece a sudorii, nicovala icnea cu aceeași impostație de voce tubată, al II-lea Război Mondial începuse de mult, bormașina rotopercuta fierul înciudat zadarnic, trecu la represalii cu fainul, scânteile luminau Universul incognoscibil, strânse pleoapele încercând să-l taie mai fin după ce tură triodina la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu coșuri mari pe frunte, Didița Începea să tragă, ca un tanc, ciobacul cu Încărcătura sa prețioasă. Era Înfricoșată iar puterea cu care trăgea creștea odată cu panica și parcă ara, atunci când cu picioarele Înfipte În țărână, cu funia pe umăr, icnind din greu, trăgea cu obidă ciobacul la mal. Odată ajunși pe iarba verde și simțind pământul sub picioare, Începeau să culeagă racii, să-i numere și să astâmpere copilul legându-i degețelul cu frunze de pătlagină, apoi Îi Împleteau câte
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
bunicul să „punî oalili la ars”. Ajuns acolo, Va se folosea de toată abilitatea acumulată de a vedea fără să fie văzut, stătea pe vârful piciorușelor sale de aproape patru anișori, Încera să tragă ușor oblonul greu de deasupra cuptorului, icnea și prin mica deschidere Îl zărea pe Vizanti care stătea În picioare, foarte atent și foarte gata de atac dacă ar fi observat prima șuviță din părul năclăit al copilului care venea cu solia de Împrietenire. Prin Încercări succesive se
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
care muncea cât doi și n-avea absolut nici o pretenție de la el. Nici nu se compara cu potlogarul de Siminică, cu pretențiile lui nesocotite la averea familiei și de care nici cu spatele nu mai voia să știe. Auzi, cuscre, icni el roșu de ciudă la față, după ce-i istorisi din fir a păr întâlnirea pe care o avusese la Brănești cu transfugul, auzi, să vină el ca să-mi ceară pământul la care i-a dat cu piciorul când a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]