311 matches
-
cu Dumnezeu, a ajuns o dogmă în Biserica Răsăriteană, dar a fost declarată erezie în Biserica Apuseană, ea fiind, de asemenea, una dintre cauzele care au provocat Marea Schismă din anul 1054. În sec. VIII-IX e.n. au avut loc "Luptele Iconoclaste", o perioadă sângeroasă în Imperiul Bizantin și în Biserica Răsăriteană. Totul a început după Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717-718), asediu ce s-a încheiat cu victoria bizantinilor. Cu toate acestea, împăratul bizantin Leon al III-lea Isauricul (717-741
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
între împărat și patriarh. În acel moment, Imperiul Bizantin era împărțit în două tabere: iconoclaștii (cei ce voiau să distrugă icoanele), conduși de împărat, și iconodulii (cei ce se închinau icoanelor și le apărau), conduși de Patriarhul Constantinopolului. În timpul luptelor iconoclaste, bisericile răsăritene nu aveau icoane și nici nu erau pictate, dar aveau o cruce pictată cu ulei sau vopsea ce indica direcția răsăritului . În cele din urmă luptele au luat sfârșit, în anul 787, prin Al Doilea Conciliu de la Niceea
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
impregnată de ritul bizantin. Doar în partea nordică, respectiv în Praevalitana, influența romană era mai mare, și de aceea această zonă a fost cea care, mai târziu, a intrat în subordinea arhiepiscopiei din Bar (astăzi în Muntenegru). În plină criză iconoclastă, în anul 731, împăratul iconoclast Leon al III-lea a subordonat canonic mitropolia din Durrës patriarhului din Constantinopol. În perioada domniei lui Leon al VI-lea (886 - 912) sunt menționate în izvoarele bizantine 15 scaune episcopale care depindeau de mitropolia
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
nestorianismul, în zonele cucerite de musulmani. Deși succesorii lui Heraclius au reușit să salveze Constantinopolul de două asedii arabe (în 674-677 și 717), Imperiul în secolul al optulea și începutul celui de-al nouălea a fost zguduit de marea controversă iconoclastă, însoțită de lupta dinastice dintre diversele facțiuni de la curte. Triburile bulgare și slave au profitat de aceste certuri și au invadat Iliria, Tracia și chiar Grecia. Pentru contracararea acestor amenințări, a fost introdus un nou sistem administrativ. Administrația civilă și
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
de suprarealiști”, Dion poate fi caracterizat drept metafizic, biomorfic și simbiotic: în unele lucrări “un cal se metamorfizeaza într-un centaur-femeie”, corpuri bărbătești dobândesc capete de pasăre și membre malformate, devenind fapturi inedentificabile. Aceste neo-daliesciene viziuni mă impresionează precum influență iconoclasta a unui melange mitic de folclor românesc și avangardă a anilor ’20, ’30 și ’40, în special Victor Brauner. Daniel Ionescu este un pictor narativ care are ceva de spus; de exemplu, cănd deschide un craniu omenesc, descoperă un creier
Daniel Ionescu-Dion () [Corola-website/Science/309425_a_310754]
-
Tulburători ai ceremoniei lirice”323, fascinați de mască, dar și de cotidianul prozaic și de limbajul depoetizat, iritați de platitudine și poncif, prea puțin dispuși să ocolească transcrierea detaliilor derizorii, acești autori reușesc în cele din urmă - în pofida vervei lor iconoclaste și a patosului demitizant - să impună mituri noi, „nu mai puțin proiectate în ordinea sublimului”324. Cazul cel mai interesant este, cum s-a remarcat, acela al lui Geo Dumitrescu, poet a cărui manieră sarcastică și paradoxală de a se
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
spiritul solemn, sacerdotal, cultivat cu asiduitate de poeții șaizeciști. În genere, tot ceea ce admite determinări ca „înalt” și „nobil” pare să îi provoace idiosincrazii, iar inerția perpetuării comode a prejudecățiilor (inclusiv a acelora estetizante) îi stârnește apetitul parodic și verva iconoclastă. Încă din volumul de debut, toate aceste aspecte transpar în mod cât se poate de clar. S-a remarcat, nu fără îndreptățire, că, dincolo de „exercițiul de digitație”381 pe care îl presupune Singur printre poeți, se poate întrezări aici și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
istorie și o tradiție, asupra vieții bune. Nu ne-am putea imagina atunci crearea de noi raporturi Între stat și societatea civilă, raporturi de natură să dea mai multă legitimitate ideii de bine comun Într-un cadru liberal? Întrebarea, deloc iconoclastă pentru un republican, invită la a păstra vii principiile care structurează societățile noastre, eventual reformulându-le. Această propunere respectă ideea conform căreia cetățenia nu este o esență, ci un construct istoric. Este perfect posibil să ne facem griji pentru binele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În societate” (Berlin, 1990, p. 208). Dimpotrivă, Skinner invocă tradiția republicanismului clasic și În special Discursurile lui Machiavelli. Pentru acest curent de gândire, binele poate fi de preferat dreptății ă evident, cu condiția să fie vorba despre binele comun. Ipoteză iconoclastă În ochii moștenitorilor spirituali ai lui Hobbes, dar care pare de natură să Îmbine idealurile de dreptate și de libertate, pe de o parte, cu binele comun, pe de altă parte. Această Îmbinare este posibilă datorită faptului că, În tradiția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Primul val romantic - 1830-1840), considerațiile privind fenomenele extraliterare relevante pentru literatură fiind pentru epocile ulterioare țesute în substanța comentariului istorico-critic. Modalitatea de tratare aplicată e, dincolo de acest punct, unitară: pe epoci, curente și autori. Criticul nu se angajează în gesturi iconoclaste, nu simte imboldul de a-și personaliza viziunea prin frondă programatică sau prin atitudini demolatoare. Aportul lui, prețios, se vădește la nivelul înțelegerii. Întemeiat pe empatie, animat de dorința de elucidare, de revalorificare în perspectiva actualității, comentariul nu e niciodată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
moderat și modelat în funcție de specificul spaniol și de opțiunea estetică a scriitorului. Tensiunea dintre inovație și tradiție marchează personalitatea creatorului și nu mai puțin a omului - care a lăsat impresia unui personaj -, fără a-l conduce la absolutizări ori violențe iconoclaste. Dincolo de teribilismele menite a epata burghezul, de felul discursului rostit călare pe un elefant, la Circul de iarnă din Paris, în încheierea turneului publicitar prin Franța, din 1928 și de alte postúri neconvenționale, uneori șocante, RAMÓN este bine instalat în
„Un avangardist surâzător“ – Ramón Gómez de la Serna by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3329_a_4654]
-
execuției, a mărturisit că-l văzuse pe Carol scriind cartea. Membrii Parlamentului iritați și speriați de difuzarea cărții, l-au însărcinat pe poetul și scriitorul John Milton să scrie o carte cu subiect contrar monografiei, intitulată tot în greacă "Eikonoklastes" (Iconoclastă). Carol a fost un mare patron al artelor: a iubit artele atât de mult, încât colecția sa este una din cele mai bogate și admirate din Europa. Era un mare cunoscător, în special a Renașterii italiene: pictorul lui favorit era
Carol I al Angliei () [Corola-website/Science/306452_a_307781]
-
clar epoca, considerând și azi valabilă aserțiunea finală a lui Maiorescu din Eminescu și poeziile lui), ci a felului demolator, iar uneori sub semnul ignoranței, cu care se produce fenomenul... Nu recitirea lui Eminescu este pusă în cauză, ci graba iconoclastă cu care sunt negate "chipurile" poetului și puținătatea argumentației... Negarea modernității poetului vine, ne spune Theodor Codreanu, dintr-o confuzie de termeni și de abordare, din perspectiva de-structurantă cu care lucrează cei ce vor să impună imaginea unui artist cantonat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la porțile Europei". De unde și tăcerea, întinsă pe lungimea măcar a unui deceniu, pe care o recomandă profesoral E. Negrici, supunându-l pe poet și gazetar (îndeosebi) unui ciudat embargou. În fond, canonicul de la Blaj punea în discuție, cu "furie iconoclastă" (Th. Codreanu, lucr. cit., p. 323) tocmai cultul pentru cel care nu era "nice barem poet". Eminescu, "geniu impus", un biet poetastru era beneficiarul presiunilor venite dinspre noua direcție, ctitorindu-i un cult periculos și nemeritat. Or, poezia sa crea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
București, 2014, 390 p.), oferă incursiunea temeinic elaborată în opera lui Eminescu, ocazionată de o chestiune recurentă: în ce măsură a face față timpului este altceva decât oportunismul drapat de political correctness? Autorul, Theodor Codreanu, a fost determinat la reacție de manifestările iconoclaste ale unui curent care pe fondul schimbărilor istorice din Europa Centrală și Răsăriteană din jurul lui 1989 și al modernizărilor sub semnul neoliberalismului a văzut în adeziunea la acesta nu numai un fel de obligație pentru contemporani, ci și un criteriu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de pildă, coloana de la Erehteion, care, „sfruntat sustrasă de pe Acropole de Lordul Elgin”, „izbucnește, descumpănind ca o mustrare, în gelidul, asepticul spațiu de la British Museum”. Măreția artei grecești, conchide cu satisfacție nedisimulată neoclasicul H., nu poate fi umbrită nici de iconoclastele avangardisme ale lui Dalí și Man Ray, nici de publicitatea modernă care le folosește în scopuri comerciale. O mențiune specială merită eseul Corpul uman - „Défense et illustration”, care, în spiritul umanismului tradițional, trasează istoria imaginii corpului de-a lungul epocilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
când rolul reporterului se va estompa în favoarea memorialistului. Scrisul pe care l-a desfășurat peste o jumătate de veac acest „trăpaș al condeiului” (Șt. Roll) îl poartă de la experimentele estetice ale avangardei, care vor patrona permanent libertatea frondeurului și imagistica iconoclastă, percutantă, la militantismul gazetarului și la succesele unei vedete în presa de mare tiraj. Efigia literară aparține desigur reporterului, sustras deliberat beletristicii pentru a-și exploata vocația, creându-se pe sine în cadrul unui gen în resurecție, emancipat de la frontiera literarității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
confunda cu lenea și neglijența. Prin temperament și educație, eu unul (și cred că mai sunt mulți alții, nu-i așa?), nu prea gust nici promiscuitatea și nici refuzul săpunului. Afară de aceasta, oricât aș înțelege și chiar simpatiza diferite manifestări iconoclaste, există un soi de radicalism simplist al negației care ține și el de barbarie. Trebuie să fim solidari cu toate valorile de totdeauna și de pretutindeni ale civilizației. Asemenea solidaritate a spiritului cu propriile sale forme o exprimă atitudini ca
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
un text care va veni să spargă ritualul, să strice schemele, să ne scoată din inerție, am avut o tresărire de fericire și curiozitate. Din păcate, În luna aprilie sau În mai, pe când Cornel era, se pare, În această dispoziție iconoclastă, n-am putut ține decât o ședință și a trebuit să amânăm dezbaterea propusă de el. Ca mai pe urmă să aflu, cu Îngrijorare, cum că Își schimbă tema și ne va aduce un cu totul alt text. Acum, din
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
valoare modestă, celelalte două erau constituite din dirhemi arabi de argint. Alte monede arabe, izolate, s-au mai găsit în Moldova, așezată pe drumul comercial ce lega Califatul de nordul Europei. Pe fundalul evenimentelor economice (scăderea monedei bizantine), religioase (reforma iconoclastă), politice (limitarea puterii bizantine și înființarea Primului Țarat Bulgar) din Imperiu, moneda arabă o substituie temporar pe cea bizantină, în anumite regiuni (în Moldova, în perioada anilor 700-971, ponderea circulației dirhemilor arabi era de 40%). Fapt dovedit prin raritatea monedei
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
Eftimie Zigabenos, Panoplia dogmatica, este publicată În PG 130 col. 1289-1322a. 6. Anatemele contra bogomililor sînt incluse În Synodikon-ul ortodox, un ritual anume pentru prima duminică din postul mare, celebrare restabilită de Conciliul de la Constantinopol În 843, la capătul controversei iconoclaste. Ritualul comemorează Încetarea persecuției Împotriva icoanelor și a susținătorilor acestora. Textul din 843 a fost revizuit succesiv de Alexis I Comnenul (Împărat Între 1081-1118), Manuel I Comnenul (Împărat Între 1143-1180) și, din nou, În secolul al XV-lea. A fost
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
putea fi ce scandal! "tabernaculul Sfântului Duh". Având un trup divin, el însuși materie, acesta putea prin urmare să aibă imagine materială. Hollywood-ul de aici se trage, prin intermediul icoanei și al barocului. Toate monoteismele sunt iconofobe prin natură și uneori iconoclaste. Imaginea este pentru ele un accesoriu decorativ, în cel mai bun caz aluziv, și mereu exterior esenței. Dar patronul pictorilor poartă numele de Sfântul Luca. Creștinismul a trasat singura direcție monoteistă în care proiectul de a pune imaginile în slujba
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
regulă generală, un ascet învestit cu o misiune purificatoare, adică opusul unui om al păcii. Violența are un loc important în teologia imaginii, iar adversarii scot iute sabia. De unde latura de "reglare de conturi" și de "crimă pasională" a înflăcărărilor iconoclaste. Prin intermediul inamicului său intim, fanaticul se flagelează și ispășește. E un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți sadomasochiștii vechii proscripții iudeo-creștine scandează brutal: "Libidoul n-o să mă biruie". Vocea, Vederea. Sensul și simțurile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care rezidă și sacrul. Mult mai târziu decât aceste fenomene, marcând treapta evoluției de la idol (είδολων) la icoană (είkων), un exemplu aparte a fost oferit și de icoana bizantină 235, a cărei istorie a cunoscut o lungă perioadă de controverse iconoclaste, care pornind din secolul al VIII-lea d.Hr, până în perioada Reformei protestante, și ulterior, până în secolul XX, au repus în permanență în discuție posibilitatea reprezentării vizuale a sacrului, nu din teama față de divinitate, ci datorită unei șanse de cunoaștere
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
că icoana reprezentarea vizuală a sacrului prin excelență, în viziune creștină nu reprezintă nici natura umană, nici cea divină, ci o "asemănare cu Prototipul"285, adică Persoana sau uniunea ipostatică divino-umană a lui Hristos. Au existat însă și alte tendințe iconoclaste, care au pus la îndoială modul de reprezentare vizuală a sacrului, momente precum cele ale Reformei protestante, fiind remarcabile în acest sens. Astfel, în ceea ce privește arta creștină, cultul ortodox se simte mai apropiat reprezentărilor iconografice, respectând canoanele unei bidemensionalități de factură
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]