288 matches
-
de energie spirituală, îndeplinește una din cele mai nobile funcții pe pământ. El e proorocul umanității de dincolo de moarte. Iată motivul pentru care Biserica noastră socotește arta ca un vehicul al revelației și pentru ea a dus dramatica luptă împotriva iconoclaștilor. Ce sunt oare capodoperele culturii europene decât testimoniile acestei tainice atracții de sus? Evident, există și în făptură frumusețe. După doctrina creștină, ea e reflexul fărâmițat în lucruri al unicei frumuseți divine și ca atare, nu e lipsită de atracție
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
centru de panificație un fel de axis mundi. El este pe rând „haiduc”, sinucigaș privind „frânghia de la cer”, cerșetor așteptând în gări trenuri care nu vin, patetic neobacovian în anii ’90, „babuin turmentat” în căutarea somnului pierdut ș.a.m.d. Iconoclast și duios, revanșard și sfidător, insomniac și rebel, I. este un poet reprezentativ al generației sale. SCRIERI: Hârtie igienică, București, 1999; Manifest anarhist și alte fracturi, București, 2000; Mamijuana - Cele mai cunoscute ale lui..., București, 2002; Ursul din containăr - Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287487_a_288816]
-
Ioan Hrisostomul; totuși, acel Macarie era un adversar al lui Origen, lucru care nu se potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contesta modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. în secolul al XVI-lea, iezuitul Francisco Torres (mort în 1584) a citat, în cadrul controversei cu protestanții în privința euharistiei, diverse fragmente din această operă, dintr-un manuscris de la Biblioteca Marciana din Veneția care conținea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cezareea - în privința atitudinii ce trebuia adoptată în urma refuzului episcopilor orientali de a-l condamna pe Teodor de Mopsuestia; a murit înainte de 446. Cînd, la al doilea conciliu de la Niceea, din 787, a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorie, dedicată unui anume Lausus (poate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Européen de Psychologie Sociale din cadrul Maison des Sciences de l'Homme din Paris mi-a oferit șansa de a cunoaște țara lui Emile Cioran, a lui Tristan Tzara, a conducătorului tezei mele de doctorat, Serge Moscovici, precum și a regretatului filosof iconoclast, Isidore Isou. Adresez caldele mele mulțumiri Institutului European care a făcut posibilă apariția cărții de față în limba română. Autorul, oricine ar fi el, depinde de sagacitatea și de forța de lectură a traducătorului, care are un rol eminent de
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
77, ba chiar ca un gen experimental, plasat mereu în avangarda artei moderne ("kinetic new theatrical art form"78). Mutatis mutandis, chiar dacă umanizarea (și, implicit, dezeroizarea) artei aduce cu sine răsturnarea ierarhiei de valori consacrate în "vechiul regim", oricât de iconoclaști ar fi, adepții și admiratorii entuziaști ai melodramei n-aveau cum să accepte că lumea e golită de sens și lipsită de transcendență. În loc să fie refuzată pur și simplu, ideea de transcendență începe să fie "tradusă" acum în limbaj psihologic
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Photios (cca. 820 cca. 895), cunoscut pentru disputele sale cu Roma, avea una foarte frumoasă; cu ajutorul ei a alcătuit chiar o antologie, Myrobiblion. Toate aceste biblioteci au fost dispersate și comerțul cu cartea ruinat în mai multe rînduri: în timpul disputei iconoclaștilor (730-843), în timpul jafului cruciaților asupra Constantinopolului (1204) și al stabilirii regatelor france în Imperiul Bizantin, dar și o dată cu ocuparea Constantinopolului de către turci (1453), eveniment care marchează sfîrșitul Imperiului și al cărții bizantine. 2. Cartea în Bizanț. Miniatura bizantină a exercitat
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
care l-ar transcende și care i-ar reprezenta exigențele, nevoile, drepturile, până și imaginea, apoi denumește entitatea de nedefinit care sunt eu însumi "Unicul", așa cum în aceeași ani Kierkegaard și el împotriva lui Hegel o denumește "Singularul". Principe al iconoclaștilor moderni, Stirner intenționează să demonteze orice sistem filozofic, orice abstracție, orice idee care își arogă sarcina imposibilă de a exprima caracterul "indicibil" al Unicului: Dumnezeu, dar și surogatele sale filozofice, precum Spiritul lui Hegel sau Omul lui Feuerbach, și de
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
avut un colt sfărâmat!” Lecția despre cub, așa se cheamă poemul, persiflează perfecțiunea ca ideal estetic, deodată cu eforturile excesive ale creatorului (tehnicile insolite preconizate sînt Însă, metaforic, extrem de sugestive). Idolatrizarea perfecțiunii este confirmată de sărutările unanime, dar gestul final, iconoclast, este acela de a leza cubul. Și de a-l aduce la același nivel cu tot ce este vulnerabil. Opera nu e nicicum perfectă, ea este doar un instrument care ne Îndreaptă aspirațiile către perfecțiune. Într-un sonet blagian, Columna
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Dacă cu unele asemănări Reschika este în deplin acord cu Sontag, respinge ferm tendința acesteia de a pune semn de egalitate între cei doi. Că și Nietzsche, pe care mai tarziu îl reneagă, acuzându-l de a fi un fals iconoclast dărâma idoli, doar pentru a-i înlocui cu altii -, Cioran se refuză, din cauza gândirii sale disjunctive, desfășurate în dualisme și paradoxuri, unei determinări univoce, iar a vedea în Cioran exclusiv un epigon al lui Nietzsche înseamnă o desfigurare totală, care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
rol însemnat în viața sa"; ,,Toma Alimoș era viteaz pentru că cu o mână conducea calul, cu o mână își ținea mațele și cu o mână se bătea cu Manea". M-a șocat și maniera sinceră, dezinvoltă, în care un elev iconoclast se raportează la Nichita Stănescu: ,,Nichita Stănescu este un poet care se miră de orice. El se miră și de faptul că oamenii aud și au urechi. Păi, de ce ? El n-a avut urechi? A văzut el vreun om fără
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
transformat într-un stâlp al teologiei creștine. Iconoclasmul se fondează pe faptul că orice figură, și în special o figură umană, o figură făcută de mâna omului, este o necuviință și o blasfemie. (Besançon 27)43. Iată un dublu atac iconoclast - grec și vetero-testamentar − asupra reprezentării divinității, cu motivații contextuale diferite; tendința iconoclastă fusese deja contrazisă de Aristotel și de stoici, care "acceptau o interpretare morală a imaginilor, astfel încât doctrina lor nu se opunea religiei civice și nici manifestărilor sale plastice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
regăsesc imaginile simbolice - reprezintă pentru Plotin chiar punctul de întoarcere către Unu, de unde se (re)începe (re)integrarea. Nu însă și o izbândă deplină a cunoașterii divinului, de aceea, fără a critica imaginea așa cum o face Platon, filosoful iudeo-creștin este iconoclast prin scepticismul cu care privește forma însăși, ca fiind incapabilă să rețină frumusețea pură (Besançon 54-61). Grabar merge ceva mai departe și pune în relație reflecțiile asupra imaginii la Plotin și în general neoplatonismul cu tiparul iconografic bizantin de mai
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pasagerului Imperiu latin, rămâne o chestiune mai mult ritualică − sancțiune în imaginar și în "sistemul semiotic al puterii" (după cum îl numea Le Goff) pentru neajunsurile de imagine provocate în timpul crizei icoanelor, din secolele VIII-IX (Dagron, Empereur 26). În siajul episodului iconoclast (încheiat în anul 843− perioadă de confruntare oficială între instituția basileică și partida monahală), până la schisma patriarhului Mihail Cerularie (1204) și după aceea, basileul a permis sau chiar a sprijinit extinderea jurisdicției patriarhale asupra creștinismului oriental, fie și în detrimentul propriilor
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pouvoir de droit qu'en se sacralisant" (Dagron, Empereur 17). Orientul creștin, în baza dogmei sale, a rămas credincios în toată istoria Constantinopolului ideii că fiecare manifestare a puterii basileice este o teofanie (cu atât mai mult la împărații militari iconoclaști). Vaticanul a avut însă o altă viziune, manifestată oficial în secolele VIII-IX, apoi, cum am văzut, și în scrisoarea papei Gelasio I − ceea ce a condus mai întâi la schisma politică, apoi la cea religioasă definitivă și la diferențele fundamentale de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
istoric și spiritual din secolele VI-VII și este urmată, curând, de disputa în jurul imaginii lui Christos (o polemică dogmatică, dar cu motivație în primul rând politică, după cum subliniază literatura de specialitate). Centrul puterii bizantine, sub pretextul competiției cu Islamul iconoclast, condamnă și refuză imaginile religioase, intermitent, în două etape succesive (730-80 și 813-43), ascunzând de fapt o profundă sciziune internă, o criză politică și instituțională, care privea, de fapt, înțelesul acordat puterii, dar, implicit, și manifestărilor ei publice, inclusiv prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
venerarea și a altor imagini, ale celorlalte personaje sau ale unor ipostazieri sacre (Théotokos, Fecioara Orantă, Sfântul Ioan Botezătorul, Răstignirea etc.). Venerarea, ca act religios, era pregătită dogmatic încă din secolele precedente (Tristan 318-28, 331-39, 410-21). Paralel cu puternicul curent iconoclast raționalist, se deschide în creștinism era unei noi estetici a imaginii sacre, pe care arta bizantină o va continua și o va rafina timp de alte câteva secole după Marea Schismă. Se va ajunge la forme variate de idolatrie, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
vizibil, sacru și material, lege divină și canon ecclesial sau coduri laice. Cum demonstrația conduce la faptul că planul Întrupării și planul diseminării creștinismului sunt indisolubil legate de imaginea divinului, în discursul iconodul este atacată și demontată tocmai legitimitatea basileilor iconoclaști și politica lor anti-oíkonomía divină. Într-o comunitate creștină, puterea nu putea fi recunoscută fără o doctrină prin care să se poată obține adeziunea comunității la dispozitivul ei instituțional. A crede și a te supune
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Capua 30-31). 32 Imaginația și lógos-ul contribuie, paralel și în mod relativ egal, la construcția parcursului noetic. Are loc chiar imixtiunea procedeului imaginativ în discursul filosofic și, mai mult, în discursul platonician, considerat de unii cercetători ca fiind iconoclast. Vezi Pinotti, Pierro. "Aristotele, Platone e meraviglia del filosofo." Lanza și Longo 29-55. 33 Vezi Di Capua: Il paradigma è, così, profondamente reale, in quanto scientificamente fondato all'interno di un logos che argomenta e verifica ogni passaggio ma, al
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Hrisostomul; totuși, acel Macarie era un adversar al lui Origen, lucru care nu se prea potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contracara modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. În secolul al XVI-lea, iezuitul Francisco Torres (mort în 1584) a citat, în cadrul controversei cu protestanții în privința euharistiei, diverse fragmente din această operă dintr-un manuscris din Biblioteca Marciana din Veneția care conținea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cezareea - în privința atitudinii ce trebuia adoptată în urma refuzului episcopilor orientali de a-l condamna pe Teodor din Mopsuestia; a murit înainte de 446. Când la al doilea conciliu de la Niceea din 787 a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorios, dedicată unui anume Lausus (poate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sigură de a împiedica apariția lor este încurajarea dezvoltării unei societăți civile veritabile". *** Democrația și societatea civilă și Societatea civilă și statul s-au constituit pe tipul de argumente prezentate de Tesař. Aceste cărți au absorbit ceva din "spiritul" lor iconoclast și, în același timp, au încercat să demonstreze forța și limitele sale comparative lecțiile adresîndu-se țărilor, regiunilor și popoarelor din toată Europa și de pretutindeni. Cele două volume au încercat să prezinte varietatea de motive, comune sau contradictorii, pentru care
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
și deosebit de fertile. Vladimir Streinu nu poate fi judecat riguros decât prin contemplarea simultană a vastului său șantier de creație critică ce înglobează - cu omisiuni inerente - întreaga literatură română modernă, de la eruditul Al.I.Odobescu și „olimpianul” Maiorescu și până la iconoclastul modern Marin Sorescu. Ca și în viziunea marelui său contemporan G. Călinescu, și pentru Vladimir Streinu literatura română reprezintă o realitate spirituală, configurându-l totodată ca personalitate creatoare. Odobescu, Maiorescu, Eminescu, Creangă, Coșbuc, Macedonski, Hogaș, Arghezi, Sadoveanu, Blaga, Bacovia, confrații
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
folosind tonuri mai moderate, a propus reînnoirea prin metode diferite de cele adoptate de susținătorii acestei avangarde, care urmăreau anihilarea procedeelor tehnice și stilistice ale literaturii anterioare și care, de fapt, negau tradiția în ansamblu. Scriitorii vocieni contrabalansau astfel suflul iconoclast al noilor tendințe ce demolau treptat vechile principii de secol XIX.86 Imaginea literară a publicației a căpătat contururi nete în anii 1914-1916, în care varianta galbenă prezzoliniană a lăsat loc celei albe, conduse de Giuseppe De Robertis.87 Dorind
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prima școală artistică de anvergură internațională pornită pe pământ american. Semnificativ, a apărut în New York (de unde și numele de The New York School of Painting) în primul deceniu ale Războiului Rece (vezi COLD WAR), expresie (abstractă, și nu reprezentațională!) a spiritului iconoclast, a spontaneității creatoare, a spiritului individualist și a libertății de exprimare asociate cu Lumea Nouă. Numele său arată combinația dimensiunii nonfigurative cu trăsături moștenite din expresionismul german de sorginte modernistă de la începutul secolului XX. Pictura renunță la reprezentarea figurativă, este
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]