286 matches
-
cei reprezentați în ele față către față!... Să dea Dumnezeu să putem să le primim pe toate cu bucurie, cu folos duhovnicesc și cu smerenie și să îndrăznim înainte cu Mântuitorul, căci „El a biruit lumea” păcatelor, inclusiv cea a iconoclaștilor, pentru care suntem datori să ne rugăm, chiar la icoanele și la slujbele pe care ei le resping și ză zicem cu toții: „Iartă-i, Doamne că nu știu ce fac!” sau: „Nu le socoti lor păcatul acesta”... Drd. Stelian Gomboș. Referință Bibliografică
DESPRE VALOAREA MORALĂ ŞI SACRAMENTALĂ A ICOANEI ORTODOXE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 427 din 02 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/374553_a_375882]
-
a însoțit o lungă perioadă de timp. A respins îndemnul părinților săi de a se căsători și s-a retras în munții Isauriei, departe de zarva lumii, pentru meditație și rugăciune. A nimerit într-o mănăstire în care egumenul era iconoclast iar tânărul Grigorie mustrându-l în fața obștei pentru aceasta, a fost bătut din porunca egumenului. Și pentru că sfântul Ioan Pustnicul autoriza părăsirea unei mănăstiri în cazul în care egumenul este eretic (canonul 121), Grigorie și-a găsit adăpost într-o
SFÂNTUL GRIGORIE DECAPOLITUL de ION UNTARU în ediţia nr. 1055 din 20 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346869_a_348198]
-
de frondă în poemele lui Ion Iancu Vale, dacă ne raportăm la postmodernismul generației sale, deși acest spirit nu contravine modernității de fond a scriiturii, mai apropiată de ceea ce numim astăzi transmodernism. Mircea Horia Simionescu a observat tonul frust, caustic, iconoclast și chiar „anarhist” al scriiturii lui Ion Iancu Vale, așezându-l în tradiția Aron Cotruș, Octavian Goga, Nichita Stănescu și Marin Sorescu, iar, temperamental, apropiindu-l de Esenin, capabil să-și contureze o mitologie personală. Cu astfel de texte evocând
„REVELAŢII” ŞI FRONDĂ de THEODOR CODREANU în ediţia nr. 936 din 24 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345505_a_346834]
-
pagini, tensiunea este mesteșugit controlată.Întămplările (acțiunile) fac casă bună cu descrierile, mai puțin de natură și mai mult referitor la vremurile de demult.Pentru că acțiunea se petrece la Constantinopole, Atena, Roma. Pe vremea principelui Leon. Primul împărat creștin bizantin iconoclast care a declanșat lupta împotriva cultului icoanelor, Leon al III-lea Isaurul (714-741) În decembrie 769, Împăratul Constantin al V-lea și-a căsătorit fiul (pe Leon al IV-lea) cu Irina, o fată de 17 ani din Atena, vestit
DESPRE ADEVĂR , SENTIMENTE ŞI CANOANE ISTORICE de GEORGE TERZIU în ediţia nr. 1698 din 25 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/377966_a_379295]
-
are fața asta păgîn-senzuală! Nu mai suport. Să-ntreb cine-i autorul. Poate așa mă voi liniști. Artachino, vine răspunsul. O! De cînd n-am mai auzit de Constantin Artachino (1871-1954)! De la Comarnescu? De la Brezianu? (Acasă, găsesc o secvență din iconoclastul Gombrowicz: "Istoria literaturii... Da, dar de ce numai o istorie a literaturii bune? Arta proastă poate fi mai caracteristică pentru o nație. Istoria grafomaniei poloneze ne-ar putea spune mai multe despre noi înșine decît Istoria Mickiewiczilor și a celor ca
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în aer. Rîd. După nu știu cîte luni, rîd, în fine, hohotit. Înapoi, spre Iași. Intercity. Jos pălăria! Doar că pe elegantele vagoane, cît îs de lungi, scris mare, ochios, elegant: Intercity expres Mihai Eminescu. Hait! N-are dreptate tagma iconoclaștilor față cu sindromul generalizat de acromegalie eminesciană? Înapoiere-ncîntătoare. 23 mai Anii gigantismului grotesc. La sala Victoria, juriul (din care nu lipsea niciodată reprezentantul oamenilor muncii) tocmai ajunsese la sculptură: monștrii cu seceri și ciocane, cu răngi și picamere. Deschide ușa
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
momentului? Ritos antitradiționaliste, cunosc o fascinantă ebuliție a punerii în scenă, a montării șocante. Chiar și într-un oraș "cuminte", clasicizant, ca Iașii, sînt promovate soluții total dezinhibate, iar cu unul din tinerii care domină acest teritoriu, spirit cultivat, dar iconoclast și insurgent (un elf civilizat-insurgent) îmi face plăcere să schimb idei. Toate astea, și nu numai ele, mi-au venit în minte în momentul vernisajului meu din mai trecut, de la București. Spre deosebire de reticența-mi oratorică în astfel de ocazii, cel
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
puține ori găunoase ocolind emfatic galeria, nu pot minimaliza rolul ei de creuzet al creativității locale a momentului. Dispunîndu-se contrapunctic, soluțiile deja notorii ale celor cîțiva maeștri autentici neîncremenite în formule osificate acceptă seniorial replica, chiar dacă insurgentă adesea, a junilor iconoclaști. Unii din ei încă studenți ai Academiei ieșene de Artă. Pentru marele oraș, existența Cupolei este o șansă. Și, ca să închei tot anecdotic, voi rememora în notă modest amuzată deja îndepărtatul moment cînd, din mansarda hotelului Traian, panoramam perspectiva dintre
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
trăiască din povestirea întâmplărilor altuia, cum se întrevedea încă din Fratele meu, străinul (1995). Călător fără prihană, situat între divinitate și demonic, îngerul-poet cu sânge albastru în vene e destul de marcat de cotidian pentru a nu-l căuta și prea iconoclast pentru a nu avea puseuri de răzvrătire faustică (Îngerul căzut, 2001; Premiul Uniunii Scriitorilor). Și nu întâmplător aspectul tematic preferat de scriitorul de atitudine civică A. (Titanic șvaițer, 1997, România pe înțelesul tuturor, 2003) și în desfășurarea insolită a narațiunilor
ALUI GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285313_a_286642]
-
foarte vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui...” Mai mult ca oricând, Atlantida-Franța îmi părea o terra incognita unde noțiunile noastre rusești nu mai aveau nici o valoare. Moartea lui Félix Faure m-a făcut să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sine. "Civilizația imaginii" ni se pare naturală; ea a cucerit planeta. Fie că îl deplîngem sau că îl ridicăm în slăvi, Hollywood-ul ar fi trebuit să ridice o statuie Sfîntului Ioan sau basileului Bizanțului care a știut să țină piept iconoclaștilor. Cu Iahve ca regizor sau cu Mahomed la putere n-ar fi existat nici pictură, nici sculptură, nici cinematograf. Artele profane se trag din arta sacră, și trebuia ca aceasta din urmă să fie autorizată să iasă din decorativ și
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
putere n-ar fi existat nici pictură, nici sculptură, nici cinematograf. Artele profane se trag din arta sacră, și trebuia ca aceasta din urmă să fie autorizată să iasă din decorativ și caligrafie. Monoteismul în stare pură, în mod natural iconoclast, este în război cu plastica. La fel și cu chipurile. El mustră ochiul. "Fața mea însă nu vei putea s-o vezi", îi repetă lui Moise Dumnezeul Decalogului și al Exodului. Islamul a început prin a acoperi cu văluri fața
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Dar fiindcă trupul fusese sanctificat, exista dovada că omul îl putea adora pe Dumnezeu venerîndu-i imaginile, care, în felul lor, fac cerul să se coboare pe pămînt. A adora nu înseamnă a venera. Confuzia între acești termeni reprezintă păcatul idolatriei. Iconoclastul respinge orice utilizare culturală a icoanelor, iconomahul admite un cult relativ al acestora, idolatrul îl deturnează pe om de la îndatoririle față de Dumnezeu. Aceste detalii nu sînt de prisos. Se poate ca acum, în epoca televiziunii, să condamni idolatria ambientă fără
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
central. Noi datorăm acestui oraș-imperiu principalele noastre dogme, categoriile organizatorice, ceremoniile civile și religioase liturghia creștină se trage din ceremoniile de curte bizantine, așa cum protocolul republican derivă din ierarhiile celeste ale cezaropapismului -, estetica, fiindcă în Bizanț a fost spart valul iconoclast și s-a produs legitimarea unei arte sacre sau a unei figurări a divinului. Asemenea lui Hristos, mediu mixt și prin aceasta incendiar, creștinismul își datorează forța propulsivă tocmai mixturii culturale: nici iudaică, nici grecească, ci la răscrucea celor două
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
care cer mijloace de transport pe care nu le are, și care, dacă s-ar gîndi să și le procure (care etc.), 1-ar împiedica să-și strîngă bruma de lucruri și să purceadă la drum ca să scape de urmăritori. Iconoclastul aleargă mai repede decît idolatrul: el nu are nimic de cărat. Un fetiș creează o dependență, un instrumentar; e un risc. Monoteismul, în aceste condiții, este stinghereală teologică minimală pentru un maximum de velocitate. Maximum de sens în minimum de
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
vede în „funcția fabulatorie” o reacție a naturii contra puterii dizolvante a inteligenței. Psihanaliza (Freud și Jung) relevă rolul de factor de echilibru psihosocial pe care îl joacă imaginația simbolică. Totuși, aceste voci se aud greu din mijlocul corului majoritar iconoclast care cere la unison dezafectarea „muzeului imaginar” (Malraux) care rămâne în viziunea lor un potențial de entropie socio-umană. Această perspectivă conceptuală provine dintr-un pragmatism istoric evident: „Această lentă eroziune a rolului imaginarului în filosofia și în epistemologia occidentală, dacă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
campanie împotriva lui Macedonski și i-a hotărât destinul în epocă. În 1890 încă, în articolul Chestiuni ortografice, literare și politice, el formula, în același spirit deformator, observații asupra versificației eminesciene. Doar târziu, în 1904, discipolul său, Mircea Demetriade, în Iconoclaștii, îi va recunoaște lui Eminescu talentul, explicând evoluția lui „nefericită” prin influența Junimii. Între cei împotriva cărora L. a dus campanii polemice este și V. Alecsandri. Iritat de „domnia” literară a acestuia, Macedonski îi supune opera unei analize critice tăioase
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Hrisostomul; totuși, acel Macarie era un adversar al lui Origen, lucru care nu se prea potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contracara modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. În secolul al XVI-lea, iezuitul Francisco Torres (mort în 1584) a citat, în cadrul controversei cu protestanții în privința euharistiei, diverse fragmente din această operă dintr-un manuscris din Biblioteca Marciana din Veneția care conținea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cezareea - în privința atitudinii ce trebuia adoptată în urma refuzului episcopilor orientali de a-l condamna pe Teodor din Mopsuestia; a murit înainte de 446. Când la al doilea conciliu de la Niceea din 787 a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorios, dedicată unui anume Lausus (poate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ioan Hrisostomul; totuși, acel Macarie era un adversar al lui Origen, lucru care nu se potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contesta modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. în secolul al XVI-lea, iezuitul Francisco Torres (mort în 1584) a citat, în cadrul controversei cu protestanții în privința euharistiei, diverse fragmente din această operă, dintr-un manuscris de la Biblioteca Marciana din Veneția care conținea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cezareea - în privința atitudinii ce trebuia adoptată în urma refuzului episcopilor orientali de a-l condamna pe Teodor de Mopsuestia; a murit înainte de 446. Cînd, la al doilea conciliu de la Niceea, din 787, a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorie, dedicată unui anume Lausus (poate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
secțiunea intitulată revelator, La ușa domnului Caragiale. Formula a căpătat circulație datorită cronicii cu același titlu semnată în „România literară” de Mircea Iorgulescu, devenind în scurt timp o deviză sui-generis a generației optzeciste. Ea racorda în mod surprinzător producția tinerilor iconoclaști la un filon autohton de creație, în condițiile în care autorii înșiși exploatau, declarativ, la maxim retorica rupturii, în timp ce puterea se străduia să-i compromită, denunțându-i drept cosmopoliți, decadenți, anemici. Ce oferea în fapt I.L. Caragiale era rețeta convertirii
LACUSTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
lui Anticrist este aparentă. În acest sens, vorbim aici de caracterul antidocetist al textului. El denunță pseudoîntruparea ca ținând de natura Anticristului. . Motivul acesta apare de asemenea în Apocalipsa lui Daniel, la începutul secolului al IX‑lea (probabil în mediul iconoclast). Anticristul, abia ieșit din infern, „va intra într‑un pește mic” care va fi „pescuit de doisprezece pescari”, printre care Iuda. Acesta va vinde, pentru treizeci de dinari, peștele blestemat unei fecioare pe nume Adikia, care, după ce îl va mânca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
douăzeci de luni; și-a petrecut apoi viața în rugăciune și post, pocăindu-se și făcând acte de generozitate, suferind persecuții și fiind gonită, în cele din urmă din Constantinopol; împărăteasa Theodora, soția lui Theophilos, sprijinitoare a iconodulilor, inamică a iconoclaștilor și a ereticilor [mai cu seamă a pavlichienilor]; a fost silită să abdice și - după unii istorici 195 - să se călugărească; alți cercetători susțin că în mănăstire au intrat - după abdicarea Theodorei - sora ei și alte patru fete, nemăritate, ale
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o lirică sensibil edulcorată. Extremele sunt reprezentate de versificația lipsită de virtuți artistice a tinerei Veronica Porumbacu, de grandilocvența vidă a lui Mihu Dragomir, pe de o parte, iar pe de alta, de timbrul inconfundabil al liricii lui Geo Dumitrescu, iconoclast, demistificant, destructurant în ordinea limbajului poetic. Se publică un interesant comentariu pe marginea articolului „Pretext” la Valéry de Virgil Ierunca. Mai semnează Camil Baltazar, M. H. Maxy, Ion Vitner, Eugen Frunză, Al. Jar, Vladimir Colin, Petre Constantinescu-Iași, Magda Isanos, Ilarie
ORIZONT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288579_a_289908]