489 matches
-
Asta constituie un semn că te-ai schimbat; cel ce privește ești tu, fără a fi exact el; o diferență apărută în cadrul identitarului "eu". Posibil semn al evoluției personale (ce sens slab!): măsura diversității identicului. Spiritul (ne) trăiește în lumea idealității noastre. (Cum trecem la "realitatea" idealității?) ٭ Riscul profesiei universitare: a face paradă cu ideile altora. Care este limita gândirii noastre? Ce nu putem noi cuprinde? Și de unde putem ști că există ceea ce nu putem cuprinde? Altfel spus, de unde știm ce
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ai schimbat; cel ce privește ești tu, fără a fi exact el; o diferență apărută în cadrul identitarului "eu". Posibil semn al evoluției personale (ce sens slab!): măsura diversității identicului. Spiritul (ne) trăiește în lumea idealității noastre. (Cum trecem la "realitatea" idealității?) ٭ Riscul profesiei universitare: a face paradă cu ideile altora. Care este limita gândirii noastre? Ce nu putem noi cuprinde? Și de unde putem ști că există ceea ce nu putem cuprinde? Altfel spus, de unde știm ce nu putem ști? Învățarea unei limbi
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
cenzurii, de formele pe care le-a îmbrăcat intervenția directă a comenzii politice în dinamica și în metabolismul creației. Așadar, pe lîngă interogația de ordin metafizic, pe lîngă indecizia abisală între corporalitatea formei artistice și între puterea de seducție a idealității, a spiritului acorporal și pur, artistul român a fost constrîns să facă față și unei alt fel de indecizii: între a picta la comanda unor agenți ai terorii politice sau a refuza colaborarea cu riscul identificării ca dușman, al interdicției
Memorie, artă, restaurație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8824_a_10149]
-
s-a bucurat recent de prima ei audiție la Stuttgart. În perspectivă pregătesc două partituri noi: o piesă pentru Trio "Alto", precum și un concert pentru vioară și orchestră. Fără a-și premedita darul de a reuși, Violeta Dinescu combină fericit idealitatea cu simțul practic, domeniul imaginarului cu cea mai palpabilă dintre realități, negociind cu dezinvoltură un dificil contract mutual între ființa visătoare, ușor volatilă a creatorului și cea materială, pragmatică a titularului de idei și programe practice. Să mergi cu capul
Avantaj muzica românească by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8971_a_10296]
-
Filosofia lui Chira, ușor deductibilă din arta și din textele sale, se sprijină pe cîteva propoziții fundamentale: 1. lumea nu este o realitate finită, ci un proiect continuu, 2. limbajul nu este figurativ, ci exclusiv conceptual și 3. creația este idealitate pură și nicidecum un itinerariu concret, obiectual. Calitatea acestor enunțuri este în afara oricărei discuții, iar convingerea pe care Chira o investește în ele este și ea în afara oricăror suspicini. Numai că pasul de la principii la actul de creație și de la
Alexandru Chira, între transă și silogism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8993_a_10318]
-
oricăror suspicini. Numai că pasul de la principii la actul de creație și de la enunț la fapte implică, deloc surprinzător, un șir de discontinuități; proiectul continuu se hipostaziază în secvențe finite și ireductibile, limbajul, în căutarea eficienței, devine inevitabil referențial, iar idealitatea actului de creație este inseparabilă de vehicolul său material, obiectual și, pînă la urmă, fatalmente pîndit de spectrul precarității. Abia în acest moment, al impasului metafizic, dacă i se poate spune așa, Chira își atinge adevărata lui anvergură. Mai ales
Alexandru Chira, între transă și silogism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8993_a_10318]
-
cancelarie. Un conflict propriu-zis nu există, iar intriga este și ea slab schițată. Perspectiva din care sunt prezentate evenimentele este una subiectivă. Formula estetică a acestui tip de roman (obiectiv) nu este respectată, lipsind atitudinea obiectivă a autorului. Caracterul de idealitate a naratorului, singurul personaj cu o viziune și cu un comportament corect din întreg romanul, erodează fondul de autenticitate al scrierii. Personajele sunt schițate, portretizate corect, nuanțate chiar, dar nu au o psihologie proprie, sunt palide sub raportul filozofiei lor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9131_a_10456]
-
se succed și se intersectează, va fi depășită repede și se poate observa cu ușurință că nu gestul instinctiv și nici glosele pe marginea unor lumi imaginare îl interesau cu adevărat pe artist. Ele sînt doar forme de contact cu idealitatea, mici tentative de ieșire din real, inclusiv din "realul" imaginației, și de a intra în culturalul acreditat și, de aici, direct în sfera imponderabilă a spiritualului. Marin Gherasim părăsește, așadar, simbolismul pentru a recupera simbolicul, părăsește o lume convulsivă, patetică
Marin Gherasim și albumul unei generații by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9148_a_10473]
-
a realului în toate dimensiunile sale și o tentativă de recuperare a reziduului într-un alt cîmp de semnificații. Ierarhiile sînt abolite, materialele ignobile vindecate de suferința lor ontologică, balanța natură-artificialitate reechilibrată prin discurs și printr-o nouă infuzie de idealitate.
Secvențe estivale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9530_a_10855]
-
primordial. Cu Inima de diamant, ieșim din această scenografie intimă, îmbibată "de sânge și de bale, de limfă, de foale", pentru a ne muta într-un univers, cum ar fi spus Ion Barbu, "de curății și semne". De la visceralitate la idealitate și de la întunericul cald dinaintea nașterii la emisiile de lumină ale Divinității: va reuși Mihail Gălățanu să treacă, fără accidente, dintr-o extremă în cealaltă? Nu că acest traseu ar fi imposibil; dar autorul "nouăzecist" care îl proiectează pentru a
Sex și mistică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9631_a_10956]
-
pozitiv. Noțiunea statului rezultă astfel din chiar examenul posibilității dreptului. Ar fi foarte greu de conceput un Stat nepozitiv, subliniază Mircea Djuvara În exegeza sa. Dar pozitivitatea dreptului - adaugă filosoful român -, ca și aceea a moralei, nu trebuie confundată cu „idealitatea” lor, care singură le justifică. „Numai acei care neagă validitatea transcendentă a Eticii și confundă, cu mai multă sau mai puțină conștiință, fenomenul și ideea, fapta și norma, forța și dreptul, pot să atribuie oricărui stat existent, pentru simplul motiv
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a ne reprezenta un „stat non pozitiv”, În vreme ce, dimpotrivă, putem să ne reprezentăm foarte ușor dreptul ca fiind - În esența sa logică - net distinct de caracterul său pozitiv. Pozitivitatea dreptului, ca și pozitivitatea moralei nu trebuie să fie confundate cu idealitatea lor. În ambele forme ale socialității există o lege absolută a cărei validitate deontologică se Întinde mai presus de sfera empirismului. Ar fi logic inadmisibil a se admite În morală un raport transcendental de acest gen, și de a-i
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
doar cuprins de adevărul spuselor sale, ci și convingător. Trebuia doar să închizi ochii și să-l asculți. Văzîndu-l, uriaș, insensibil, transpirat, în totul urît, aproape monstruos, nu puteai să crezi că era vorba de ceva bun, frumos, chiar în idealitatea sa, de ceva care să fie pe placul și în interesul nației. Ascultîndu-l doar, era altceva. Leonard Bîlbîie trebuia și să-l vadă și să-l asculte, nu putea despărți una de alta, fie și numai din cauza obligației sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Este o contradicție între caracterul senzațional-popular al subiectului cărții și acest m od de a scrie accesibil unui cerc restrâns de snobi: „Pe aceste concepte se creează tematica disonantă, oximoronică baudelairiană care suprasolicită demofilicul pe cale intelectuală pentru a accede la idealitate. Moartea ca principiu ultim este idealitatea totală, evaziunea supremă. Toată filozofia morții baudelairiene, dacă am putea-o numi astfel, este intercondiționată de o suită de lexeme oximoronice care invadează volumul până la obsesie.“ ți se face groază citind atâtea considerații despre
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
al subiectului cărții și acest m od de a scrie accesibil unui cerc restrâns de snobi: „Pe aceste concepte se creează tematica disonantă, oximoronică baudelairiană care suprasolicită demofilicul pe cale intelectuală pentru a accede la idealitate. Moartea ca principiu ultim este idealitatea totală, evaziunea supremă. Toată filozofia morții baudelairiene, dacă am putea-o numi astfel, este intercondiționată de o suită de lexeme oximoronice care invadează volumul până la obsesie.“ ți se face groază citind atâtea considerații despre moarte, dar și mai groază ți
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
se face Într-un unghi de 360 de grade și poate explora instantaneu la orice distanță.“ Înseamnă că fiecare făptură omenească este dublată În plan energetic de una perfectă În corporalitatea sa subtilă. Odată trecută dincolo, ființa e restabilită În idealitatea sa, cu toate mădularele complete și toate simțurile tefere. Fostul nevăzător poate să contemple Îndelung de deasupra, cu noul organ al mirării, cadavrul trupului cu care a Împărțit viața tocmai Încheiată. Rezultă din ipoteza citată mai sus că există o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
putea numi științele fundamentului. Nu putem trece sub tăcere extraordinara răsturnare de către fenomenologia husserliană a acestor teze bine cunoscute care susțin ideologia scientistă și pozitivistă a epocii noastre. Determinările geometrice la care știința galileană încearcă să reducă ființa lucrurilor sunt idealități. Acestea, departe de a putea da seama de lumea sensibilă, subiectivă și relativă în care se desfășoară activitatea noastră zilnică, se referă în mod necesar la această lume a vieții, au un sens doar în raport cu aceasta, sunt construite pe solul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe acel teren al oricărei experiențe la care fac referire în mod inevitabil idealizările științifice, ar trebui să reluăm maxima smintită a lui Husserl și să spunem odată cu el: "Arca originară Pământ nu se mișcă". Pe de altă parte, în calitate de idealități, determinările geometrice și matematice de care se folosesc științele naturii presupun operația subiectivă care le produce și fără de care nu ar fi: nu există în natură nici număr, nici calcul, nici adunare, nici scădere, nici dreaptă, nici curbă: aici există
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
continuu drept condiția permanentă a propriei sale posibilități. În sfîrșit, în măsura în care lumea spiritului, cu legile și creațiile sale proprii, se sprijină, se pare, pe o natură, pe o corporalitate umană sau animală, această natură nu este, tocmai, lumea științei cu idealitățile sale abstracte, este cea a vieții o lume la care nu există acces decât în interiorul unei sensibilități ca a noastră și care nu ni se dezvăluie niciodată decât prin intermediul jocului fără sfârșit al aparițiilor sale subiective, care se schimbă și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
furnizeze o cunoaștere univocă a lumii reale, drept această lume reală însăși, această lume pe care nu putem decât s-o intuim și s-o încercăm în modurile concrete ale vieții noastre subiective. Or această viață subiectivă nu creează doar idealitățile și abstracțiunile științei (ca și ale oricărei gândiri conceptuale în general); ea dă întâi de toate formă acestei lumi a vieții în centrul căreia se derulează existența noastră cotidiană. Deoarece o realitate simplă precum un cub sau o casă nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Percepem casa și suntem neatenți la percepția noastră asupra casei. Avem mereu conștiința lumii și niciodată conștiința conștiinței noastre asupra lumii. Filozofiei îi revine sarcina de a scoate în evidență această activitate neobosită a conștiinței care percepe lumea, care concepe idealitățile și abstracțiunile științei, care închipuie, care își amintește etc., producând astfel toate reprezentările ireale care însoțesc mereu cursul vieții noastre reale. Este adevărat că unii savanți nu au ezitat să pună sub semnul întrebării însăși existența acestei conștiințe pe care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se vadă" la care ei înșiși, celelalte științe și orice formă de cunoaștere în general apelează în mod constant. Dacă ne punem atunci întrebarea în ce constă această conștiință ale cărei operațiuni transcendentale constituie obiectele lumii percepției înainte de a crea idealitățile lumii științifice, este bine să observăm mai întâi că puterea la care ne referim este aceeași în cele două cazuri, atât în cazul percepției celei mai simple, cât și în cel al intenției științifice celei mai elaborate: este tocmai puterea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aducere-înainte în condiția obiectului, în așa fel încât vizibilitatea în care orice lucru devine vizibil nu este nimic altceva decât obiectivitatea ca atare, acel prim-plan de lumină în care se arată tot ceea ce ni se arată realitate sensibilă ori idealitate științifică. Conștiința este înțeleasă în mod tradițional ca fiind "subiectul", însă subiectul este condiția obiectului, ceea ce face ca lucrurile să devină obiecte pentru noi și astfel să ni se arate, în așa fel încât să le putem cunoaște. Or această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta nu este ea însăși posibilă decât pe fondul vieții în sine. Raportarea la obiect este perceperea obiectului, fie că este vorba de perceperea sensibilă a obiectului sensibil sau de perceperea intelectuală a unui obiect inteligibil precum numărul, raportul abstract, idealitatea de orice fel etc. Or cunoașterea conținută în perceperea obiectului nu se epuizează nicidecum în cunoașterea obiectului. Ea presupune cunoașterea percepției înseși, care nu mai este conștiința, raportarea intențională la obiect, ci viața. Este ceea ce reiese din cogito-ul lui Descartes
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în a nu le acorda atenție, în a nu le introduce în calcule, niciodată în a le suprima. Și asta deoarece aceste culori și forme sunt elemente constitutive ale ființei naturii, deoarece natura reală este natura sensibilă, și nu universul idealităților pe care i-l substituie știința în constructele și teoriile sale. Astfel, datele științifice și știința însăși nu sunt susceptibile de "frumusețe" decât în virtutea faptului că, dincolo de abstracțiunea lor și de fapt prin ea, ele fac referire în ultimă instanță
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]