623 matches
-
a trimis semnul albastru din apa de mare, întunecat și violet mă învăluia în haina de dantelă încet. Eram frumoasă, se spune cât va ține apa și nori și luna, până vor cădea stelele și vor dansa pe pământ ca ielele. Rămân zidiți anii în amintiri cât vor sta în loc, în brâul ce se scurge cu izvorul la mijloc. * * * Singurătatea este grea ca și pământul, care peste noapte mă acoperea. Câte speranțe veneau spre mine, mă îmbrățișau ca în zilele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu întrebări și răspunsuri neputincioase cu idei mincinoase... Cine știe adevărul imaculat, proaspăt ca mărul rupt din copac? Mirosul e un balsam, o ploaie ce spală semnele de pe fruntea rămasă arsă: de soare, de lună, de stele și de nebănuitele iele, care au țesut un destin; amețite de atâta joc în balans de gheață și foc au crucificat un noroc. * * * Cum să integrezi partea într-un întreg? Fără să-i distrugi imaginea șlefuită cu migală, rotundă ca o portocală. Mai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și-n umbre de fier, durerile mele! Am sa încerc să rup o floare! În cât timp moare petală cu petală? Câteva zile trec triste prin glastră, cu fața tot mai albastră, se apropie de stele, dansând noaptea ca niște iele. Am fost un pacient prea docil și victima unei nedreptăți, până și ziua mi-am sărbătorit făcând loc speranței, a trecut și timpul care ne desparte cu vorbe deșarte. Cine sunt eu? Nu mai știu. Nu mă recunosc, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
străină și groapa comună de la Timișoara. Așa că se hotărî pentru atracție particulară. — Ori care manifestă o atracție particulară pentru cimitire? Popa îl privi cu respect. — Adică cum? Adică ființe de-astea care ies noaptea, cum sunt strigoii, femeia-câine, copilul jupuit, ielele sau femeia care mănâncă morți. „Că doar n-am să-l întreb de dinții lui Cadm“, se răsti la sine, înciudat, Celebi. „Ori de acei pitici munteni, Bergmännleinen, care, după spusele lui Paracelsus, respiră pământ. îl întreb despre ce înțelege
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
pentru noi personajul pentru care suntem făcuți." (pp. 9-10) Dat fiind interesul nestins cu care Anton Adămuț l-a studiat de-a lungul timpul pe Camil, personajul pentru care viața i-a arătat că este făcut e chiar autorul Jocului ielelor. Volumul de față pledează în favoarea acestei constatări, cu atît mai mult cu cît, în urma lecturii cărții, Anton Adămuț se arată un cunoscător avizat al ideilor lui Camil. Fidel deprinderilor de pedagog pe care și le-a cizelat în activitatea universitară
Eșecul lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8746_a_10071]
-
din Irak. Ziarista, excelenta actriță Meryl Streep într-un moment mai slab al ei, joacă pe cartea unui examen moral, a unui caz de conștiință, încît o clipă poți avea impresia că te afli în piesa lui Camil Petrescu, Jocul ielelor și că și jurnalista "a văzut idei". Regizorul o încarcă cu prea multe scrupule pentru un profesionist al manipulării opiniei publice chiar într-un sens pozitiv, transformînd într-un caz de conștiință luarea unei decizii în privința susținerii sau nu a
O fabulă americană by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8918_a_10243]
-
Ana Blandiana, Al. George, Diana Munteanu, Ioana Pârvulescu), moderată de aceeași pasionată Florica Ichim, moștenirea spirituală a scriitorului și îngrijitoarea edițiilor din opera sa: a mai fost o premieră la Teatrul Național "I. L. Caragiale", tot în București, cu piesa Jocul ielelor și tot la insistențele Floricăi Ichim. Atît. Comemorarea ar fi fost să fie mai ales a omului, pentru că scriitorul n-a murit în 1957; iar omul se poate aproxima, documentat, în primul rînd prin jurnalul său intim intitulat Note zilnice
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
În finalul micromonologului, un histrion. Dar colegul s-a plictisit să-l asculte, Încă zece minute, și-i taie finalul. Totuși, răspunde mecanic „ Nu dau bani cu Împrumut, din principiu!”. Nu-i voi uita toată viața pe Codrescu În Jocul ielelor ( genial, Într-o scenă În care doar asculta, douăzeci de minute!) și pe Tudorel Popa În Prețul - care tăcea...o piesă Întreagă! Proba elocvenței actorului - tăcerea sa... Un citat din Grigore Vieru mă face să cred că toți creatorii sunt
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
o mai sancționa nimeni... Sic transit... „Amintirile astea sunt ca niște animale speriate...Stau acolo, În beznă, și se hrănesc din mine!”frumos spune Oana Pellea, În Jurnal, parcă vorbind cu cuvintele mele. Am mai vorbit despre Codrescu În Jocul ielelor, Tudorel Popa În Prețul, Sanda Toma În Mutter Courage, Luiza Derdelian În ...Escu ș.a.m.d. Jocul lor excepțional mi-a amintit o cugetare a lui Nicolae Iorga:„Tăcerea are glasul ei de Înțelepciune: ascultă-l!”. Asta am și făcut
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Hamlet, celebrul Daniel Day Lewis a ieșit din scenă după 45 de minute și a refuzat să reintre. Motivul? Văzuse fantoma ...propriului tată! Gestul, dincolo de conotația psihiatrică, denotă și lipsă de profesionism. Căci unde am ajunge dacă-n finalul Jocului ielelor ne-am gîndi la tata, și am folosi gloanțe adevărate? Sau, În Macbeth, am Înnebuni Încercînd să ștergem pata de sînge? Ori ne-am sinucide precum actorul din Jurnalul unui nebun al lui Purcărete? Sau am face precum actorul de la
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
mea, editura Betta, 2009) uimesc, indignează și Întristează. Dar s-o luăm metodic. Am avut cinstea să-l cunosc pe C. Codrescu și chiar să mă bucur, Într-o perioadă, de amiciția sa. Îl reținusem, adolescent fiind, În spectacolul Jocul ielelor de la Teatrul Mic, În care avea o scenă fără cuvinte, copleșitoare. Îl ascultasem la Teatrul radiofonic - unde, poate, a fost unul dintre actorii cu cea mai tulburătoare și inubliabilă voce. Am văzut, la Studioul Cassandra, prin 1968-69 două spectacole În
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Și când vântul va șopti / Mândru mi te-a adormi, / Și când vântul va sufla / Teiul se va legăna, / Florile-și va scutura, / Lin că mi te-o deștepta / Sub rotirea norilor, / În căderea florilor. / Sub lucirea stelelor, / Către locul ielelor. / Sub frunza stejarilor / La glasul izvoarelor, / Și al ursitoarelor...// CORUL (șoaptă repetată, ca o reverberare): Ursitoarele! Vin ursitoarele! Ursitoarele! (Intră cele trei Ursitoare. Din spatele Mamei, care pare a-și apăra copilul.) PRIMA URSITOARE: Ca și leii fii de tare / Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Hamlet, celebrul Daniel Day Lewis a ieșit din scenă după 45 de minute și a refuzat să reintre. Motivul? Văzuse fantoma ...propriului tată! Gestul, dincolo de conotația psihiatrică, denotă și lipsă de profesionism. Căci unde am ajunge dacă-n finalul Jocului ielelor ne-am gîndi la tata, și am folosi gloanțe adevărate? Sau, În Macbeth, am Înnebuni Încercînd să ștergem pata aia de sînge? Ori ne-am sinucide, precum actorul din Jurnalul unui nebun al lui Purcărete? Sau am face precum comedianul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
În finalul micromonologului, un histrion. Dar colegul s a plictisit să-l asculte, de zece minute, și-i taie finalul. Totuși, răspunde mecanic „ Nu dau bani cu Împrumut, din principiu!”. Nu-i voi uita toată viața pe Codrescu În Jocul ielelor( genial, Într-o scenă În care asculta, douăzeci de minute!) și pe Tudorel Popa În Prețul - care tăcea...o piesă Întreagă! Proba elocvenței actorului - tăcerea sa... Un citat din Grigore Vieru mă face să cred că toți creatorii sunt niște
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
limbochitara și străvebasul. După mirosul aerului, muzica va începe în curând, hai să intrăm! Haideți! Începe! Dansatorii și-au luat pozițiile pentru cadril! Uitați-vă la ei, ce cupluri minunate s-au găsit! Zâna mironosiță cu fierarul din burta pământului; ielele cu impiegații; rapandula cu scamatorul; tigrul scafandru cu Evdochia; pictorul italian renascentist cu doamna cu drujba; elenii cu Elenele; autorul cu chițibușa; doctorul de ape cu tânăra înfofolită în foițe de țiplă; Moș Crăciun cu terorista irlandeză; grămatica cu cacofonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
spațiu analog oarecum "țării minunilor" descoperită de Alice. Povestitorul găsește acolo întreaga faună a poveștilor care îl încântau în copilărie. Singur sau însoțit de amică, el trece pe lângă casa Zmeului, care joacă șah cu Priculiciul, contemplă dansul în iarbă al Ielelor, află lucruri noi despre Hinchipun, spiridușul șchiop, despre Vampir, Strigoi, despre Zâna Zorilor. Îi sunt prezentați Gnomul, Trolul cel Uriaș și urât, Scorpia, Vasiliscul verde, cele mai hidoase și mai rele dintre babe: Dochia, Pâca, cea mereu cu luleaua între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pot aduna, crâmpeie de amintiri mă atacă din toate părțile, neclare, incomplete: ea venind pe o alee în direcția mea, sau depărtându-se cu pași repezi spre ieșire, noi doi cu genunchii lipiți pe prispa Aspidei, sau pe ghizdul fântânii ielelor. Mintea mea e un album vechi în care clișeele nu cunosc ordinea timpului. Îl răsfoiesc febril, în devălmășie. Ea este în fiecare fotografie, dar chipul nu i se poate distinge clar, chipul ei fără de vârstă, alura ei de copil. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cel puțin pentru mine. Adică poate că numai eu nu puteam, eu eram cel atins de neputințele iubirii. Mă așez pe o bancă, nu pentru multă vreme. Stau o clipă fără să mă gândesc la nimic. Prin fața mea se perindă ielele în pas de dans. Se mișcă în cercuri ca niște titirezi, nu mai sunt așa de tinere, dar în iureșul dansului par foarte atrăgătoare. Zmeul Zmeilor se ridică de la masa de joc și trage un răcnet: Maaattt!!! Învârte măciuca prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
citește. Pe măsură ce și-a dezvoltat creierul, s-a micit tot mai mult și a pierdut din ferocitate. La asfințit seismograful înregistrează cutremure tot mai slabe pe scara Richter când Zmeul calcă prin rezervație în drumul lui spre casă. Trec mereu ielele. Se întorc înaintând în cercuri, în pas de dans. Nu mă satur să le privesc picioarele ce abia ating firul ierbii. Îmi amintesc de picioarele ei, pe aceeași alee ce duce la casa preferatului ei Licorn. Numai că ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o friptură de vacă. Oare de ce ești atât de cinic, dacă nu te-aș fi adus eu aici, nici n-ai fi știut că ei mai există. Încearcă să iei partea bună a lucrurilor; ia aminte la picioarele desculțe ale Ielelor bătătorind iarba, la ținuta maiestuoasă a Licornului, la mersul agil al Centaurului sau la aripile măiestre ale Hipogrifului. În fond și tu te afli aici din aceleași motive ca și mine. Dacă ai fi complet în timpul tău, în familia ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ea nu!) și o disecau, îi făceau autopsia pe fiecare organ, os, disecau și vorbele mamei și moleculele poșetei și fibrelor ciorapilor și gândurilor spuse cu glas tare, vedea gândurile așa cum Camil Petrescu vedea ideile-iele, al ielelor-gând, al ielelor-dorință, al ielelor singure, al celor pline cu sânge gânditor, al celor țipate sau ascunse. Simțea ca o amibă atingerea lor, sensibilitatea coralilor se transferase la ea, sau la rândul lor oamenii erau gânduri învelite cu carne și piele pentru a le apăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înșirau luminoase, vântul foșnea printre blocuri cu 100 de etaje, muzica perdelelor fluturând la geamurile fără flori, obeliscul de inox strălucea în fața clădirii înalte până la Lună. În jurul lui nicio pasăre nu zbura, decât vineții serafimi ai dorințelor tinereții pierdute și ielele, femei tinere și înrobitor de frumoase, voalurile transparente le dezveleau sânii opulenți, le urmăream de la etajul 100 al clădirii, vorbeam cu vântul să le spulbere transparentele mătăsuri, eșarfele zburau pe fereastră, mi se lipeau de față, cădeau moi la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scrierile altora, deși eu însumi săpasem pe hârtia zilelor fiecare literă, cifrele anilor, altcineva mi le aduna pe ABAC, fiecare bilă avea esența amprentată de mine, eu îi dădusem formă și culoare, chiar dacă pe sârme majoritatea erau negre. Moșule, strigau ielele goale, înnebunitor de frumoase, vâjâind în jurul obeliscului de inox, ca vântul prin frunzișul lanurilor de porumb, tu abia te naști, abia te naști, totul începe cu sfârșitul. Atunci e bine, îmi spuneam. Și continuam să casc pentru că în echinocțiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceasta există undeva, cu Gheorghe la mijloc, ori că există tocmai mulțumită omului ei pe care, dacă ea nu-l are alături, trebuie că sufletul lui bate Într-un loc cu. Credea În Lumea Nouă la fel ca În lumea Ielelor ori a Frumoaselor, cum mai cutezau unii să le spună. Era Încredințată că poate Întîlni America oricînd și oriîncotro ar merge, așa cum, În ziua dinainte de SÎnziene, venind cu maică-sa cu sacii de făină de la moară, a Întrezărit pe cîmpie
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
copilăria e asimilabilă paradisului. Pentru toți, paradisul e o Împărăție a luminii. Pentru mine, copilăria e Însăși lumina, iar Zoli și cărțile tatălui său, Învățătoarea noastră și perla de cerneală, Vilmoș, Caița și Valea Măriei, Floarea Nodului, America ei și ielele rotitoare sînt locuitori ai acelui tărîm Încă nu foarte Îndepărtat. Dintre ei, cîte unul s-a Întîmplat să-mi taie calea cînd nu mă mai așteptam, ca dovadă că lumina, asemenea Duhului, „suflă pe unde și dincotro vrea“. S-a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]