134 matches
-
kajkavian, sau erau chiar dispuși să accepte limba maghiară. Unei părți dintre catolici îi displăcea orice legătură mai strînsă cu sîrbii ortodocși. Membrii vechii nobilimi nu erau de acord cu principiile revoluționare asociate cu această mișcare. Cu toate acestea, influența iliră domina pe la 1848 activitățile culturale din Croația. Victoria ei în politică nu era la fel de vizibilă. Punctul ei de vedere era reprezentat de Partidul Național, sau Ilir, care a fost fondat în septembrie 1841. Deși avea să devină cea mai influentă
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
ca ban a fost acceptată de sabor. Jelačić i-a instruit inițial pe funcționarii croați să nu accepte nici un alt ordin decît pe cele emise de Zagreb, iar în aprilie, relațiile cu guvernul maghiar au fost întrerupte. Suporter al ideii ilire, Jelačić coopera cu Partidul Național. El a organizat de asemenea o gardă națională și a cerut organizarea de noi alegeri pentru sabor, care urma să se întrunească în iunie. În acest timp, evenimente asemănătoare aveau loc și în regiunile locuite
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
credea în cooperarea slavilor de sud și îi punea pe croați, sîrbi și sloveni pe același plan. În schimb, Partidul Drepturilor punea accent pe drepturile istorice ale Croației și respingea orientarea iugoslavă a Naționaliștilor. Starčević, un fost partizan al ideii ilire, susținea că toți slavii sudici erau în realitate croați; sîrbii și slovenii se rupseseră de trunchiul principal al națiunii. Opiniile lui erau deci similare unora dintre controversele sîrbilor, care îi considerau pe croați pur și simplu drept sîrbi renegați. Pe
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
aceste atitudini extremiste, care nu erau susținute de toți membrii lui, Partidul Drepturilor nu voia un parteneriat permanent nici cu Viena, nici cu Buda, acceptînd cel mult unirea doar în cadrul unei monarhii comune. Cea mai influentă figură care susținea ideea iliră în perioada aceasta a fost episcopul Iosip Strossmayer, care colabora strîns cu Franjo Rački. Numit în 1849 episcop de Djakovo, Strossmayer a jucat un rol important în activitățile catolicilor. Crezînd cu ardoare în cooperarea slavilor sudici, el prefera termenul de
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
avea drept scop principal anexarea Bosniei, a Herțegovinei și a regiunii Kosovo, unirea cu Muntenegru și asigurarea unei ieșiri la Marea Adriatică. Naționaliștii români năzuiau la unirea Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu cele două provincii autonome. În cadrul Imperiului Habsburgic, suporterii ideii ilire susțineau unirea tuturor slavilor de sud, "de la Villach la Varna." Nu numai că aceste programe se contraziceau reciproc, dar era evident că ele implicau totodată interesele marilor puteri. Cea mai dificilă problemă era cea aflată în fața naționaliștilor români. Era puțin
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
ortodocși sau sîrbi și 22 % catolici sau croați. Dat fiind că Bosnia era o regiune de graniță, ambele grupuri aveau legături peste frontieră. Croații erau la curent cu evenimentele de la Zagreb. Unii dintre ei erau familiarizați cu opiniile susținătorilor ideii ilire și cu cea a cooperării dintre sîrbi și croați enunțată în programul lor. Ordinul franciscan, instituția catolică dominantă în Bosnia, avea o influență foarte mare asupra societății croate. Dominația ortodoxă asupra populației sîrbești era desigur la fel de puternică. Așa cum am menționat
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
creștinismul recunoscut oficial de împăratul Constantin cel Mare. Dar ulterior, creștinismul și păgânismul s-au suprapus, formând cultura răsăriteană greco-creștină, denumită “bizantină”, al cărei centru era Constantinopolul, noua capitală a Imperiului Roman creștin. Constantin, născut la Naissus, aparținea unei familii ilire, iar mama sa, Elena, se convertise la creștinism. Aceasta chiar a întreprins un pelerinaj în Palestina, găsind presupusa cruce pe care a fost crucificat Isus Christos conform tradiției. În 305, Dioclețian și Maximian au renunțat la rangurile lor imperiale. Au
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Împreună cu fratele său, Nero Claudius Drusus, Tiberius supune, în anii 15-13, triburile reților și vindelicilor din ținuturile dintre Alpi și cursul superior al Dunării. Între 12-9 î.Hr., cucerește regiunea dintre Alpii răsăriteni și Dunărea mijlocie, populate de triburi celtice și ilire (viitoare Pannonie) și le alipește provinciei Illyricum. După moartea lui Drusus, preia comanda forțelor romane de la Rin, întreprinzând campanii în Germania dintre Rin și Elba (8-6 î.Hr.). Căsătorit, împotriva voinței sale, în anul 12 î.Hr., cu Iulia, fiica împaratului Augustus
Tiberius () [Corola-website/Science/298632_a_299961]
-
puterii în mâinile monarhilor din Roma și Constantinopol; această legislație a stimulat voința supușilor de a fi cetățeni romani - ca și mândria lor - și a favorizat atașamentul față de statul roman și patria comună. Prin romanizarea unor popoare italice, celtice, tracice, ilire - inclusiv a geto-dacilor - s-a obținut o omogenizare etno-culturală a Imperiului (cu excepția Orientului), proces cu urmări decisive în apariția popoarelor romanice moderne. Împărații, asistați de legiști, au patronat apariția și dezvoltarea ideologiei imperiale, propulsând la loc de cinste conceptul de
Pax Romana () [Corola-website/Science/298684_a_300013]
-
același timp el susține principiul fonetic în scrierea limbii române. Transliterarea textului alăturat, "Călătorii...", scris de Dimitrie Bolintineanu: "Klos vine din Paeonia și din muntele Rodope: taie prin mijloc muntele Hemus și se varsă în acelașĭ fluviŭ. Angrus curge din Ilira spre nord, trece prin lunca Tribalină și se varsă în Brongus și acest din urmă în Ister; asfel" [sic] "încăt" [sic] "Isterul primește tot într’un timp apele a doă" [sic] "rîurĭ marĭ. Karpis și Alpis es" [= ies] "din țară
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
ei care se afla în apropiere de Epir, spre nord-vest. În mitologia greacă, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus și Harmonia și ar fi domnit în Iliria; fiii săi ar fi dat apoi nume unor dintre numeroasele triburi considerate ilire (în jur de 100 de triburi: autariați, iapozi, liburni, dasariți etc.), aflate în teritoriul dintre Epir și râul Drava, Marea Adriatică și triburile tracice din Balcani. Teritoriul din urmă corespunde cu aproximație Albaniei actuale și fostei Iugoslavii și a fost bogat
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
Bulgariei, parțial și Macedonia, este considerată ca zonă de interferență între traci și iliri. A fost de fapt o regiune populată cu precădere de dardani și paoni, triburi despre care istoriografia nu a reușit să stabilească dacă erau tracice sau ilire. La fel de disputată apartenență etnică au și tribalii, considerați traci de o mare parte a literaturii istorice. Unele triburi ilire (messapii, daunii, peuceții) ar fi trecut în Peninsula Italică, iar despre iapozi, o legendă reprodusă de Appian spune că au migrat
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
regiune populată cu precădere de dardani și paoni, triburi despre care istoriografia nu a reușit să stabilească dacă erau tracice sau ilire. La fel de disputată apartenență etnică au și tribalii, considerați traci de o mare parte a literaturii istorice. Unele triburi ilire (messapii, daunii, peuceții) ar fi trecut în Peninsula Italică, iar despre iapozi, o legendă reprodusă de Appian spune că au migrat spre răsărit, așezându-se în teritoriul tracic. Este cert că ilirii au avut o descendență indoeuropeană și au vorbit
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
între graiurile ilirice și cele tracice, este precumpănitoare concluzia că au fost pronunțat deosebite. Izvoare: scrise romane și grecești (Appian - Ist. romană; Strabon; Pliniu cel Bătrân, Iordanes, Polyainos, Cassius Dio), epigrafie (din perioada romană), toponime, materiale arheologice. Despre formarea triburilor ilire și evoluția lor generală există mai multe teze, care se pot sistematiza în două direcții. Una autohtonistă, care susține că pentru locuitorii teritoriului dintre Adriatica și râul Sava, în timpul epocii bronzului s-a petrecut o ilirizare treptată (A. Benac și
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
direcții. Una autohtonistă, care susține că pentru locuitorii teritoriului dintre Adriatica și râul Sava, în timpul epocii bronzului s-a petrecut o ilirizare treptată (A. Benac și B. Čović din Sarajevo). Pe de altă parte, școala mai veche menține teoria invaziei ilire din centrul Europei spre sud-est și în Peninsula Balcanică. Această invazie s-ar fi petrecut în sec. XIII î .Chr. Numeroasele nume tracice din Iliria ar fi în sprijinul acestei teze, a venirii ilirilor peste locuitori traci care astfel au
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
frigienilor din Tracia în Asia Mică. Ambele teorii au o serie de puncte vulnerabile din cauza studiilor inegale, care ar trebui să fie comparative și care sunt nevoite să se construiască predominant pe sursele arheologice. În sec. VIII-VII î .Chr. triburile ilire au trecut pe la folosirea pe scară largă a fierului, deși continuă să fie producă sau să utilizeze multe obiecte de podoabă și instrumente din bronz. Pentru această perioadă, cercetările arheologice sprijină ipoteză că a existat o expansiune a triburilor ilirice
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
Descoperiri precum cele din zona Vraca (Bulgaria de NV), Balta Verde și Gogoșu (Mehedinți) dovedesc, în VIII-VII î .Chr., rituri și ritualuri funerare obișnuite în lumea ilirică - înhumația în poziție întinsă. Din punct de vedere politic, mai multe dintre triburile ilire au încercat să se organizeze, în diferite momente din sec. IV-III î.Hr. Primul rege cunoscut a aparținut dardanilor și se numea Bardyllis (sec. IV). Dardanilor s-au alăturat și alte triburi precum galabrii și tunații, împreună cu care au ocupat un
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
au întreptat către vest până la Elba, către sud până la Dunăre și către est până la Nipru. În secolul al nouălea, slavii se extinseseră până în teritoriile slab populate aflate la sud și est de aceste frontiere naturale, asimilând în mod pașnic populațiile ilire și fino-ugrice existente. După moartea lui Mohamed, un arab fondator al religiei islamice , Abu Bakr (632-634) a devenit primul "khalīfah" sau calif, însemnând succesor. El a lansat o campanie militară în cadrul "războaielor ridda" care a adus Arabia centrală sub control
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
iliri. Principalele orașele ale Iliriei au fost Apollonia, Epidamus, Scodra (în prezent, Scutari, Albania) și Rhizon (în prezent, Risan, Muntenegru). Preistoria Iliriei și istoria ilirilor sunt cunoscute din dovezile arheologice. este cucerită de Republica Romană în 168 î.Hr. în urma Războaielelor Ilire. În mitologia greacă, originea numele Iliriei poate fi trasată etiologic de la Ilirios, fiul lui Cadmus și al Harmoniei, care eventual a domnit în Iliria și a devenit strămoșul ilirilor. O altă versiune a mitului îi identifică pe Polifem și Galateea
Iliria () [Corola-website/Science/302120_a_303449]
-
otomane a Balcanilor în secolul al XV-lea și reapare abia în secolul al XVII-lea fiindu-i atribuită o nouă semnificație în timpul războaielelor dintre Imperiul Otoman și dinastia Habsburg. Leopold I i-a desemnat pe slavii sudici ca "„națiunea iliră”". Numele "Iliria" a fost refolosit de Napoleon pentru Provinciile Ilire care au fost încorporate de Imperiul Francez între 1809 și 1813. Regatul Iliriei a fost parte componentă a Austriei între anii 1816 și 1849.
Iliria () [Corola-website/Science/302120_a_303449]
-
abia în secolul al XVII-lea fiindu-i atribuită o nouă semnificație în timpul războaielelor dintre Imperiul Otoman și dinastia Habsburg. Leopold I i-a desemnat pe slavii sudici ca "„națiunea iliră”". Numele "Iliria" a fost refolosit de Napoleon pentru Provinciile Ilire care au fost încorporate de Imperiul Francez între 1809 și 1813. Regatul Iliriei a fost parte componentă a Austriei între anii 1816 și 1849.
Iliria () [Corola-website/Science/302120_a_303449]
-
Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost locuit în antichitate de către triburile ilire. Statul roman a ocupat teritoriul actual în urma unor conflicte care au durat aproximativ trei secole. În mod cert teritoriul era cucerit de către Imperiu în timpul domniei lui Octavianus Augustus, la începutul primului secol al erei creștine. Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
la începutul primului secol al erei creștine. Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost parte a provinciilor Iliricum și Dalmația. În perioada administrației romane, pe teritoriul celor două provincii a avut loc un proces intens de colonizare și romanizare a populației ilire. Există anumite teorii care susțin că mulți dintre coloniștii stabiliți în Dacia proveneau din aceste provincii (în special din Dalmația). În anul 395, când Imperiul roman a fost divizat între Imperiul de răsărit și cel de apus, linia de demarcație
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
și Ptolemeu menționau că "Docleatae" trăiesc într-o regiune maritimă, care deține orașul "Doclea" (aflat pe locul actualului Podgorica) Ilirii au fost primii locuitori atestați ai regiunii, ajungând aici la sfârșitul Epocii Fierului. Până la anul , aceste triburi formaseră o limbă iliră și o cultură comune, care s-au răspândit în mare parte din Balcani. Interacțiunea dintre grupuri nu a fost întotdeauna prietenoasă - cea mai frecventă formă de așezare erau așezările întărite de pe dealuri - dar au evoluat forme de artă specific ilire
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
iliră și o cultură comune, care s-au răspândit în mare parte din Balcani. Interacțiunea dintre grupuri nu a fost întotdeauna prietenoasă - cea mai frecventă formă de așezare erau așezările întărite de pe dealuri - dar au evoluat forme de artă specific ilire, cum ar fi bijuteriile de chihlimbar și bronz. În timp, ilirii au format o federație de triburi centrată în ceea ce este astăzi Macedonia și nordul Albaniei. Grecii au creat colonii pe coaste pe locurile unor așezări ilire aproximativ pe la 400
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]