227 matches
-
cu Tabula Peutingerian: Apo, Apio, Appion, Apo. Numele a fost consi derat, pe rînd: tracic (înrudit cu Apulum, Apula din Dacia, cu prus. ape, apu, lit. úpe, sanscr. ap, „apă“), scitic, (paralel cu Cal abaeus și Zald-apa), iliric (comparat cu ilir. Aplō > Aplü), celtic (< apa „Flusz“) sau chiar lat. aqua, a cărui pronunție a fost influențată de iliră (ajungînd și în viitoarea limbă romînă tot sub forma apă), sau a putut evolua firesc pe teritoriul limbii romîne, ca în dialectele sarde
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponime), îl compară cu numele unor rîuri din Peninsula Balcanică (Ibar, cel mai important afluent al Moravei din Serbia, și Ibăr, numele bulgăresc al vechiului Hibros din Tracia), discutate de lingvistul bulgar Vladimir Geor giev (și considerate unul trac, altul ilir, cele două idiomuri indo-europene fiind învecinate și înrudite). Găsind un hidronim asemănător în Ucraina, Ibr, lingvistul bulgar crede că ar fi putut exista o formă protoslavă *Ibru, provenită dintr-un indo-european *eybhros sau yebhros, „cel care împroașcă, stropește“ (poate „inundă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
celtică decât germanică, după cum celtic este și it. becco. În dialectele italienești meridionale, se folosesc termeni care au la bază cuvinte grecești; unul dintre acestea, provenit din dialectele grecești nordice, este tsapos, care la origine este un termen trac sau ilir. Deci rom. țap poate avea această origine preromanică. De ce lat. capra s-a transmis în limbile romanice, dar lat. caper nu? Lat. capra a fost termenul generic, desemnând animalul care nu lipsea din gospodăriile de la țară, pentru că era important prin
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
singurul dialect tracic perpetuat din antichitate până în prezent. Toate limbile nenormate evoluează. Româna nu este latina populară mai mult decât italiana, franceza sau spaniola. Latina nu mai există niciunde ca limbă vie. Atunci de ce să presupunem că albaneza este limba ilirilor atestați de Herodot și că ea ar fi singura mărturie despre traci? Dacă latina nu ar fi fost scrisă, mărturie despre ea ar oferi trăsăturile comune ale limbilor romanice. În mod similar, despre existența în trecut a limbii tracilor mărturisesc
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
evul mediu. Această neînțelegere rezultă din următorul text al lui Al. Philippide: „A existat părerea, foarte răspândită altă dată, mai ales la învățații slavi, cum că anume slavii au fost autohtonii peninsulei balcanice și ai regiunilor limitrofe, și că tracii, ilirii, panonii erau slavi. Ea este trecută astăzi în rândul poveștilor care nu merită nicio atenție, macar că tot mai apar din când în când susținători ai ei. Alături însă cu dânsa apăruse o alta, mai moderată, anume că înainte de invazia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
macar că tot mai apar din când în când susținători ai ei. Alături însă cu dânsa apăruse o alta, mai moderată, anume că înainte de invazia cea mare a slavilor aceștia se stabilise deja în considerabil număr pin unele teritorii ale ilirilor, panonilor și tracilor din răsăritul Europei, astfel că, atunci când au venit slavii în invazia lor cea mai de pe urmă și cea mare (în al doilea ori în al cincilea secol d. Hr., după cum e părerea unora ori a altora), au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe vecinii lor nemijlociți. Tot aceștia mai sunt numiți perși, parți, pelasgi, peucini, traci, fraci, flaci etc., toate nume cu bază primară comună, exprimând ideea de „alții, cei de acolo, cei care nu sunt cu noi, străinii, separații”, adică elinii, ilirii, alanii etc. Grecii și romanii pronunțau skythes, Skythia. În Cronica universală, datată ca traducere septembrie 1620, Mihail Moxa, care a compilat surse bizantine și slave, folosește forma șchei, recunoscută ca variantă pentru slavi și sclavi(ni), care la rândul lor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
bucura, iar din cel tracic a (se) veseli. Hunii și ungurii, denumiri supraetnice Istoria constituirii limbilor în spațiul est european ne obligă să ținem seama de evoluția etnolingvistică traci > maghiari, în contextul comun al devenirilor traci > români, traci > slavi, tracii iliri > albanezi și pe fondul larg al continuității lingvistice euro mongolo-turco-tătare, ugro-finice, arabe etc. Este de remarcat faptul că transpunerea în scris a limbii maghiare și formarea limbii literare unitare a surprins structura aglutinantă a acestei limbi puternic afectată de morfematizarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii a dus la imaginarea unui ev mediu bulversat sub raport etnolingvistic din care doar latinitatea (artificială) ar fi ieșit intactă, adică așa cum era în antichitatea cultă. Și fiindcă, în virtutea aceleiași concepții statice despre limbă, se pune semnul egalității între ilirii atestați de Herodot - aceștia fiind de fapt populație de aceeași factură cu tracii, și aceștia menționați de istoricul grec - și albanezi, se apreciază că doar albaneza mai poate furniza date lingvistice despre substratul limbii române. Așa se explică faptul că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Însă problema substratului nu putea fi rezolvată altfel decât în limitele statuate de știința europeană, care nu admitea nașterea și evoluția limbilor în procesul vieții sociale. Limbile nu puteau fi concepute altfel decât într-o existență lineară: albaneza era limba ilirilor menționați de Herodot, româna era latina (populară), slava era o limbă adusă la începutul secolului al VI-lea etc. În aceste condiții, lui Hasdeu nu-i rămânea să caute rădăcinile autohtone ale limbii române decât în albaneză, ajungând să afirme
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
restrâns din Moesia Superior. Luată în ansamblu, această perioadă se caracterizează, după Philippide, prin dominația greacă, în cea mai mare parte, a peninsulei balcanice. Pe parcursul acestei perioade, multiple grupări etnice sunt concentrate de el în cinci pânze de popoare: muntenii, ilirii, epiroții, panonii și tracii, pânze care se întindeau din apusul spre răsăritul peninsulei în dimensiuni tot mai mari. Este de remarcat faptul că aceste pânze de populații, cel puțin ultimele patru, nu sunt considerate autohtone, iar despre traci, veniți la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
conducători macedoneni (Alexandru a fost elevul lui Aristotel) îi permite lui Philippide să-i considere, atât pe ei cât și întregul popor macedonean, de etnie greacă. Mai mult încă, Philippide considera că erau greci și locuitorii Tesaliei, ai Epirului, toți ilirii „amestecați cu epiroții, toți tracii” din sudul Balcanilor până la Marea Egee. „Această grecizare, spune el, fusese opera și a orașelor grecești de pe coaste, dar mai ales a influenței macedonene” (I, 280). Maniera bizară de prezentare a grecizării, ca de altfel a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numai ea o probă puternică pentru grecizarea acestei provincii” (I, 281). De fapt întreaga zonă pe care Philippide o prezintă ca grecizată, era în antichitate tracă, sau traco-iliră dacă luăm în considerație faptul că tracii din vestul peninsulei se numeau iliri. După romanizare această zonă, ca întreg spațiul est-european, și-a schimbat treptat, prin evoluții zonale, configurația etnolingvistică. În miezul evului mediu, pe spațiul din Balcani avut aici în vedere se conturaseră deja, în întrepătrundere cu romanitatea orientală, lumea slavă și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fi venit în Balcani în secolele VI-VII, i-ar fi asimilat pe grecii din cele două zone. Dar dislocarea albanezilor din vatra lor istorică unde au fost primii supuși romanizării, afirmarea despre ei că „nu sunt nici traci, nici iliri” și indicarea pentru constituirea lor etnolingvistică a unui spațiu panonic de unde ar fi coborât ulterior și i-ar fi alungat pe greci din actualul spațiu al Albaniei, nu se bazează decât pe un sentiment care nu are nimic comun cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în privința românei prin aprecierea ei ca urmașă a latinei, în privința slavei și maghiarei prin aducerea lor din alte zone, a rezultat explicarea albanezei într-o nouă manieră și mai stranie. Se apreciază că această limbă este continuatoarea nemijlocită a limbii ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea acestei limbi în procesul evoluțiilor etnolingvistice generale care au urmat cuceririlor romane în jumătatea de est a Europei. Așa se face că albaneza, considerată continuatoare a ilirei (dialect
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și cel român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații de ordin semantic să permită să le considerăm ca împrumutate, avem a face, după toată probabilitatea, cu elemente trace, moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cu cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei de români” (p. 168). Consecință a inaplicabilității teoriei neogramatice la istoria limbii, perceperea eronată a constituirii peisajului etnolingvistic din jumătatea de est a Europei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
îl prezintă asemănarea vocabularului nostru cu limba albaneză” (p. 168 urm.). În totalul cuvintelor care prezintă aceste asemănări Pușcariu încearcă să distingă două grupe. Mai întâi el vorbește de cuvinte trace „moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei la români”. Această grupă de cuvinte decurge din impresia că limba iliră și limba traco geto-dacilor, deosebite una de alta, se aflau în vecinătate și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
forme precum ceafă, grumaz, buză, mugur, zară, mazăre, sâmbure, viezure, mal, baligă, abure, țarc, țeapă, a grăpțăna, jimb „știrb, cu gura strâmbă”, cursă, fărâmă, bască, strungă, brad, căciulă, mânz, baltă, țap etc. Afară de cuvintele moștenite din graiurile strămoșești (traco-geto-dacic și ilir), pe care albaneza se crede că le confirmă, Pușcariu susține că „avem un număr destul de mare de vorbe care se arată a fi împrumuturi mai nouă”, pentru separarea cărora de cele moștenite invocă motivații fonetice. Este vorba de ghionoaie, jumătate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Românii din țările vecine Romanitatea orientată câtă s-a mai păstrat până în zilele noastre se află în grupuri izolate în toate statele învecinate. Coborâtori din traci sau geto dacii romanizați multe comunități românești au evoluat în mediul majoritar grec, slav, ilir, musulman, germanic, suferind în decursul timpului un proces pronunțat de deznaționalizare. Romanitatea sud dunăreană ca orice populație autohtonă fără porniri războinice a fost cucerită de valurile migratoare de la mijlocul primului mileniu sau de neamurile tradițional expansioniste. Încă de la formarea statelor
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
miază noapte ramuri ale lor se întindeau până la Vistula, ocupau întregul teritoriu al României de azi, dincolo de Dunăre, în Bulgaria, până în Macedonia, trecând peste Bosfor unde aveau numeroase așezări în Asia Mică. Înspre Apus se mărgineau cu un popor înrudit, ilirii, așezați pe coasta mării Adriatice, în Dalmația și Albania de astăzi iar spre răsărit au fost identificați până dincolo de Nipru în amestec cu sciții (P. P. Panaitescu) Spațiul etnografic al tracilor cuprindea lanțuri muntoase, câmpii fertile atingând Marea Neagră, Marea Adriatică și
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
lupte de partizani împotriva ocupației hitleriste. Urmează câteva decenii de tensiuni de nici pace nici război și după căderea Cortinei de fier izbucnesc luptele pentru autonomie de o nemaiîntâlnită violență. Popoarele slave la așezarea lor în Balcani găsesc pe descendenții ilirilor și dacoromanilor - albanezi și români. Documentele timpului relevă că la mijlocul Evului Mediu jumătate din populația Bosniei era valahă. Locuitorii erau conduși de cneji și regi locali până în anul 1463 când țara cade sub stăpânirea turcească ce se va menține
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
să nu se răscoale pentru că nu mai rezistau, Tiberius i-a împărțit în trei corpuri: un corp condus de Silvanus, al doilea de Marcus Lepidus, iar al treilea a fost trecut sub comanda sa și a lui Germanicus. Bato, conducătorul ilirilor, fugea de colo până colo, iar Tiberius a fost nevoit să-l urmărească, care în cele din urmă a fost prins și înfrânt chiar la fortăreața Andetrion, ridicată pe teritoriul Salonei. Garnizoana a fost clădită pe vârful unei stânci cu
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
Hahn a publicat o gramatică, un vocabular și o culegere de folclor. Un mare interes pentru istoria Albaniei se manifesta în special în cadrul coloniilor albaneze de peste hotare. Istoricii europeni ajunseseră între timp la concluzia că albanezii erau urmașii direcți ai ilirilor, cei mai vechi locuitori cunoscuți ai Balcanilor. Asemeni grecilor și românilor, naționaliștii albanezi puteau fi mîndri de originea și moștenirea lor străveche. După desființarea Ligii de la Prizren, activitatea națională a trebuit să fie direcționată mai curînd spre domeniul cultural decît
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în Spania, maurii în Africa, longobarzii în Italia, avarii și slavii în Balcani, perșii în Asia. Această grea moștenire n-a permis epigonilor săi să-i ducă la bun sfîrșit grandioasele proiecte de restaurare a Imperiului, așa cum le gîndise suveranul ilir. Mereu în defensivă, Iustin II, apoi Tiberiu, Constantin și Mauriciu s-au străduit, pînă în primii ani ai secolului al VII-lea, să mențină imperiul în limitele fixate de lustinian și, în acest sens, bătăliile cele mai grele le-au
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
aplicabilitatea ideii de preoțime ilirică sub toate aspectele ei, considerând-o a fi favorabilă clericilor și totodată Preaînaltului Serviciu. La principii și situații similare, îndatoriri asemănătoare. În ceea ce privește relația preoților de țară cu populația trebuie luată drept măsură și model situația ilirilor. Petiționarul a primit deja Preaînalta încuviințare de a-i pune la dispoziție Maiestății Voastre acest plan cu prilejul memoriului din 24 februarie anul curent, atunci când Maiestatea Voastră a arătat blândețe și spirit al dreptății. Subsemnatul are ca reper în tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]