133 matches
-
diferențiază opera sa de cea a predecesorilor săi737. Despre literatura modernistă se menționează că aceasta pătrunde în Finlanda pe filieră suedeză. Prima reprezentantă a acestui gen de literatură este Edith Södergran. Din versurile acesteia reies tendințe ce țin de expresionism, imagism, parțial dadaism, suprarealism și futurism. În afară de Edith Södergran mai sunt și alți poeți care au cultivat ritmul liber, absența rimei. Moderniștii de expresie suedeză s-au grupat în jurul a două reviste "Ultra" și "Quosego", expresionismul de sorginte suedeză manifestându-se
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
Toate aceste elemente preluate din programele avangardei vor căpăta deci la el un plus de vitalitate exuberant-neliniștită, de natură a estompa, în ultimă instanță, frontierele rigide dintre variile tendințe novatoare. În planul „gramaticii” poeziei, acest fapt se va reflecta în imagismul programatic, ca tehnică menită să destructureze discursul conceptual-abstract. Cu mult înainte de a proclama ca butadă: „eu, dintre toate NAȚIUNILE, aleg imagi-NAȚIUNEA” Voronca mizează pe imagine (și imaginație) ca factor dinamizator al textului liric. Oricâtă inteligență ordonatoare „constructivistă” ar fi pusă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
arta ca manifestare vitală”, la „câte cuvinte - atâtea ființe” se ajunge astfel până la acest corolar al unei ultime transmutații cvasialchimice a ființei în puritatea ultimă, revelatoare și transfiguratoare, a poemului. Repercusiunile la nivelul indicațiilor de tehnică a scrisului sunt importante, imagismul fiind nuanțat în consecință: imaginea-„plăsmuire abstractă” și „asociațiile-fulgere” din faza „integralistă” sunt foarte aproape de acea „lumière de l’image” sau de mult căutatul „merveilleux” ale lui André Breton, vizând o nouă, romantică deschidere a ființei spre Totul cosmic. Afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sunt foarte aproape de acea „lumière de l’image” sau de mult căutatul „merveilleux” ale lui André Breton, vizând o nouă, romantică deschidere a ființei spre Totul cosmic. Afirmă și Voronca: „În fulgerul unei imagini, toate fântânile universului reînnoite”. Opțiunea pentru imagism fusese și a „integralistului” Voronca, ce așeza poemul sub semnul vizualității: „Fiecare poem o pupilă”. De data aceasta însă, accentul se mută de pe vedere pe viziune, spectacolul exteriorului ca excitant al sensibilității poetice se anunță ca spectacol interior sau zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de azur a meșteșugului de a scrie”, este asociată cu „devierea gândului prin cuvânt” și opusă, în același sens, „efortului cugetării în precizie”, „inutilei strădanii a unei gândiri ca metodă”, „ritualului profesional”, „formulei” sau „catalogului”. Exercițiul imaginației și, ca atare, imagismul ca tehnică esențială a poemului (scriiturii) e chemat să distrugă coerența stagnantă a discursurilor moștenite, multiplicând perspectivele („Fiecare poem o pupilă”), instaurând regimul polisemiei, mișcarea perpetuă a spiritului inventiv, atras de „neprevăzutul, noutatea asocierilor de idei sau de obiecte”. Imaginația
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
atari performanțe: „Va fi iarăși un cult, o altă foaie matricolă, va fi iar un catalog. Aici stă, cum am spus, cursa cuvântului, vulpește ascunsă în iarba oricărui entuziasm”. Punerea în mișcare a imaginației ca forță perpetuu productiv-inventivă, generând un imagism insolit, urmează să instituie poemul ca aproximare, fie și grevată de povara „formulei”, a libertății lăuntrice a eului. E un refuz, aici, în orice caz, de a privi realitatea de la distanță, un mod al implicării, al tragerii datelor universului exterior
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de unde și senzația de monotonie. Ceea ce îl distinge, totuși, anunțând producțiile viitoare, este - observată încă de E. Lovinescu - „o facilitate aproape prodigioasă de a se exprima în comparații și imagini” care, adaugă criticul, „se anulează tocmai prin acumulare”. Or, acest imagism, de pe acum abundent, atestă o fantezie asociativă extrem de mobilă, cu îndrăzneli „moderniste” în linia unui Adrian Maniu, prelucrând abil sinestezia simbolistă și forțând, în sens pre-avangardist, apropierea unor elemente relativ distanțate. Dacă numeroase metafore in praesentia precum „mantaua mâhnirilor sfâșiate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
acordat sintaxei textuale, în defavoarea înțelesului noțional al cuvântului; interpretarea poeticității limbajului ca distanțare de normă („faceți greșeli de gramatică”); refuzul distincției tradiționale dintre frumos și urât; tendința de dinamizare a discursului liric (în consens cu „ritmul vremei”) prin cultivarea unui imagism în care contează în primul rând surpriza asocierilor, relația insolită, simultaneismul viziunii, cu consecințe în sfărâmarea sintaxei moștenite și multiplicarea perspectivelor: încercare de surprindere a însuși procesului genetic al „viziunii”. Într-un cuvânt - o concepție foarte modernă, de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
române... - este un impresionism ordonat în punctul inițial, dar sfărâmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat până la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămâne reticentă și abia concesivă: „În limitele acestui imagism nu se poate tăgădui lui Ilarie Voronca o voluptuoasă receptivitate senzorială, un simț al plasticei cuvântului excelent și o aptitudine de a ridica la rang poetic orice percepție”. Citit astăzi dintr-o altă perspectivă, în favoarea căreia argumentează o întreagă istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
înaintea oricărei coagulări „perfecte” a expresiei, contează impulsul vital dinamic, „neliniștea”, fervoarea vizionară, capacitatea de a provoca întâlniri revelatoare între obiecte cât mai distanțate între ele. Voronca le realizează spectaculos și în Incantații, volum care duce cel mai departe experiența imagismului din toate scrierile sale, reușind să transmită frazei lirice acea stare de permanentă alertă a sensibilității care îl particularizează în contextul poeziei românești moderne. Organicitatea acestor poeme nu e de judecat, desigur, la nivelul discursivității exterioare (cartea întreagă e un
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de flăcări”, „Călăi sau frați, iată-mă pășesc printre voi, / Și nu știu ce-mi înfigeți în omoplat: un pumnal sau o aripă”), poetul își mărturisește deopotrivă angoasele și speranțele, în versuri adesea patetice, în care colocvialitatea whitmaniană concurează masiv imagismul luxuriant al poemelor de până acum, expresia se simplifică, devine mai directă, ajungând frecvent până la transparența programatică. Iar la această limită extremă lirismul e prejudiciat de constrângerea exterioară a „ideii”, încât se poate vorbi, cum observase deja G. Călinescu, de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
un număr de „definiții” ale poeziei, conturate pregnant în versuri memorabile, și care se situează în linia - unitară - urmată până în acest moment de scrisul poetului. E reactualizată în asemenea versuri aceeași poetică deschisă, - variantă personală a formulei, devenită model pentru imagismul avangardist, a lui Pierre Reverdy: Și poemele sunt ciubotele de șapte poști Care mă duc din cercul polar la caldul tropic, Și-n vers ca-n geanta unui botanist recunoști Ierburile atâtor distanțe stând alături. Cine a spus că slova
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poetice care l-a consacrat. SPRE „INSULA-NĂLUCĂ” Patmos și alte șase poeme (1933) - a zecea și ultima carte de poeme tipărite de Ilarie Voronca în limba română - realizează cu adevărat o asemenea depășire. Nu pentru că poetul ar aborda cu totul imagismul somptuos (performanțe de tipul celor trecute în revistă până aici continuă să se producă în fiecare pagină) și nici pentru că „discursivitatea”, a cărei pondere în organizarea textului era în creștere mai ales de la Zodiac încoace, ar fi dispărut pe de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
conceptual-reflexiv, a cărui necesară coerență „anecdotică” periclita, ca închidere, apetitul dinamic al unei viziuni de tip simultaneist, prin excelență deschisă, aptă de cuprinderi din ce în ce mai vaste, practic inepuizabile, ale spectacolului vieții moderne. Sfărâmarea, atomizarea discursului se impunea, așadar, iar miza pe imagism devenea o soluție adecvată acestei aspirații: linearitatea „meditației” putea fi dinamitată prin aducerea eului liric într-o stare de absolută disponibilitate asociativă, oferindu-și mereu noi pretexte de punere în ecuație a „impresiilor” și „stărilor” de spirit, - de unde senzația de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
câtorva dintre tiparele universului său liric, dependente de ipostaza de spectator a eului, de homo festus celebrând lumea și celebrându-se, împotriva tuturor limitărilor, ca prezență jubilatorie, dinamică și dinamizatoare, va fi dat, la rândul ei, o idee despre funcționalitatea „imagismului” la nivelul ansamblului viziunii. Oricum, faptul că, „dintre toate NAȚIUNILE”, el se decisese să aleagă „imagi-NAȚIUNEA” n-a rămas o simplă butadă și, de altfel, tot ce spune (și face) esențial Voronca are o legătură mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai spectaculos, în direcția „neprevăzutului” și „noutății” „asocierilor de idei și de obiecte”. Când însuși programul avangardei se va întemeia din rațiuni de dinamizare a viziunii, de sfidare a retoricii tradiționale și de aliniere la „pulsul epocii”, pe cultivarea unui imagism mozaical și caleidoscopic, poetul nu va avea, practic, nici o dificultate de „adaptare”, fiind, dimpotrivă, încurajat să-și dezvolte o predispoziție evidentă. Schimbările nu vor fi totuși neînsemnate. Unei alte „lumi a obiectelor”, modelate după realitățile „fazei activiste industriale” a contemporaneității
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
complace în constrângerea de crustă a formei consacrate”, pe care o „sparge”, eliberându-se prin apelul la acele „imagini” răsturnate în planuri întretăiate, precum sunt descompuse mișcările în tablourile artei noi”, alți recenzenți observă, alături de noutatea frapantă și prospețimea acestui imagism, carențele de ordin structural pe care o astfel de tehnică le generează. „E în poetica sa o abundență de elemente atât de disparate - remarca Pompiliu Constantinescu în recenzia citată - încât se poate spune că nu există figurație mai congestionată în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
scoate stelele nu se poate spune fără ridicul gingiile zăpezii și dimineața clește după cum nu se poate spune oglinzile sparte în buzunarul unui amurg sau gâfâitul de trudă al legumei, fiindcă aceste expresii trivializează lumea fizică, antropomorfizând-o”. Însă practica imagismului avangardist a dovedit că foarte multe asemenea lucruri se pot totuși spune, fiind receptate, astăzi „fără ridicol” sau, în orice caz, cu mult mai puține reticențe decât în urmă cu o jumătate și mai bine de secol. Elementele amendate privesc
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
lui apar ca o înșiruire de versuri pline de imagini, unele din ele de o adâncă rezonanță, - însă mereu izolate, având aerul să fie crâmpeie, neintegrate într-un tot”) vizează realul caracter centrifugal al multora dintre versuri: stăpânit de patima „imagismului”, poetul face aproape în fiecare metaforă, comparație etc., un pretext de noi asocieri, creîndu-și noi puncte de gravitație, ca în virtutea unei inerții a fanteziei în expansiune. De aici, adeseori, și în ciuda frapantei noutăți a imaginilor considerate în ele însele, și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
spre un teren mai puțin accidentat al literaturii, oricâte rezerve ar fi exprimat, cu o absolută sinceritate a implicării, teoreticianul desprinderii de „convenție” și „formulă”. În ce măsură se realizează la Voronca amintita „sinteză modernă”, o probează în chipul cel mai convingător imagismul teoretizat și practicat de el. Cum am putut constata, pe schema ideatică oferită de Pierre Reverdy, avangardistul român propune o definiție a imaginii suficient de laxă pentru a fi umplută, în momente diferite, cu conținuturi variind între „plăsmuirea abstractă” constructivistă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Skinner, Fr. Galton, R. Hubert ș.a.) contestă valoarea și utilizarea imaginii audiovizuale În stadiul conceptualizării, al elaborării noțiunilor, ideilor, rezervându-i acesteia doar o funcție exclusiv demonstrativă, documentară. Ei văd În utilizarea imaginii, și mai ales În abuzul de imagini (imagism), un impediment În calea abstractizării, un element care ar pune În primejdie dezvoltarea gândirii conceptuale. Alții, Între care H. Wallon, R. Lefranc, soții Zazzo, E. Fleming, A. Aegel etc., susțin dimpotrivă, că mesajul audiovizual este capabil, În anumite limite, să
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
C’mon, toți jucăm în filmul ăsta.” (p. 100) Care film? Viața însăși. Lung metrajul supravieț uirii prin poezie. Întrebarea care se ridică este dacă nu cumva ceea ce numesc eu ermetism nu e, cumva, în realitate, o banală înclinație spre imagism. Lui Manasia îi plac senzațiile difuze, îi plac regnurile rare, îi plac scenariile imprecise. În consecință, transcrierea lor are, automat, efecte poetice. Aceasta ar fi, s-o recunoaștem, calea comodă. Fiindcă ea nu lămurește în nici un fel problema limbajului, care
Deducții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5130_a_6455]
-
indiferență tehnologică/ peste jungle și orezării” (p. 31) Titlul, Collapsed in Love, e caracteristic pentru prima parte a poemului și deconcertant dacă o avem în vedere pe cea de-a doua. Jumătate lamento, jumătate reportaj flower power din Vietnam. Aici, imagismul pare singura soluție de lectură. Două stări conflictuale, una intimă, alta publică, una spontană, alta premediată. Dragoste și luptă. A le alătura e de-ajuns. Dar de alăturare e vorba? La suprafață, da. Ce e însă cu junglele și orezăriile
Deducții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5130_a_6455]
-
blagiene: „E-atâta liniște în câmp -/că poți s-auzi în noua primăvară,/ crăpat de umezeală și de seară/ cum crește spicul grâului în câmp.”// (Seară mistică) Poezia erotică din Priveliști oscilează pe un registru larg, de la ingenuitate și un imagism serafic cu spațiul paradisiac al iubirii în teritoriul naturii la gesturi mai ferme și gânduri tăinuite, la izbucniri vitaliste, la momente încărcate de neliniști și zbucium. „Ca un bețiv de vinuri siracuze” îndrăgostitul ar bea „din amfora trupului rotund” lăsânduse
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
marilor anonimi 'megalopolitani' ("băieți care mai târziu vor muri cu scăfârliile retezate de ghiulele, cu măruntaiele hăcuite de baionete - băieți ca Alfie Letcha, Tom Fowler, Jhonny Dunn, Harry Martin, Louis Piroso...", dar și al descripțiilor poetice și înalt metaforice sau imagism POP-Art: "Orașul are cel mai mult farmec când începe blânda petrecere a morții. Propria lui viață trăită ca o sfidare a naturii, electricitatea, frigiderele, pereții săi fonoizolați. Ca o cutie înlăuntrul altei cutii, el își ridică zidurile pustii, unghii lăcuite
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]