594 matches
-
face ce face ea este în posesia exclusivă a unei cunoașteri care se confundă cu această putere deoarece nu este nimic altceva decât încercarea de sine pe care aceasta o face în mod constant, decât subiectivitatea sa radicală. Numai în imanența subiectivității sale radicale, și prin aceasta, este posibilă puterea mâinilor și orice putere în general adică se află în posesia ei înseși și poate astfel în orice moment să se desfășoare. O astfel de cunoaștere care exclude din sine ek-staza
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o cunoaște decât pe aceasta, decât obiecte. Iată de ce ea este obiectivă prin principiul său, în virtutea fundamentelor sale ontologice ultime. Și acesta este motivul pentru care ea ignoră și va ignora mereu ceea ce, încercându-se pe sine și auto-afectându-se în imanența radicală a afectivității sale și numai în aceasta, se prezentizează și se esențializează în sine însuși ca viață. În fapt, lumea este un mediu de exterioritate pură. Tot ceea ce găsește în ea condiția ființei sale nu se înfățișează niciodată decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acolo, în fața noastră, pe acest zid, în acest cadru, nu este pentru că ea este străină sensibilității, ci, dimpotrivă, deoarece ea își află esența în aceasta, desfășurându-și ființa acolo unde sensibilitatea și-o desfășoară pe a sa, în viață, în imanența radicală a subiectivității absolute, în afara lumii așadar, departe de tot ceea ce se află acolo, într-un "altundeva" pe care ne face să-l simțim orice operă veritabilă și care este în mod identic acel altundeva unde se află aceasta și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
atomi, cu bombardări de particule, cu toată această agitație imemorială și frenetică, fără origine, fără cauză și fără scop, a bio-evoluției. Spunem "s-ar părea" deoarece nu există acțiune posibilă decât în subiectivitate și prin ea, ca praxis. Doar în imanența radicală a corporeității sale originare corpul pune stăpânire și dispune de fiecare dintre puterile sale cu scopul de "a se servi de ele" atunci când o dorește. Imediat ce contenește această instalare în sine care este trăsătura oricărei puteri și oricărei acțiuni
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea nu este niciodată luată în considerare. De fapt, lucrurile stau așa pentru că, negăsindu-se niciodată în prim-planul de lumină în care știința și conștiința în general își află obiectele, ea nu se înfățișează niciodată ca unul dintre acestea. Imanența radicală a vieții și a tot ceea ce-i aparține, a modalităților vii ale activității științifice mai cu seamă, care nu apar niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea care le sustrage reflecției științifice atunci când
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceea ce este sensibil și viu? Însă ființa Naturii nu este așa, străină vieții, decât în această reducție și prin ea. Fiind sensibilă și, chiar mai mult, fiind corpropriată, natura originară însăși își are sălașul în auto-afectarea ek-stazei, și astfel în imanența radicală a vieții. Voința de a nu considera Natura decât ca pe o "ființă naturală" străină vieții face deja dovada dorinței acestei vieți de a se nega pe ea însăși. Intenția de a cunoaște ființa obiectivă a naturii așa cum este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestea, care marchează trecerea la reprezentare, trăsătura ontologică decisivă a vieții, încercarea de sine în toate punctele ființei sale a acesteia, s-a pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și la determinările ontologice care afectează din principiu această existență percepută în adecvarea perfectă la sine a patosului său "întâmplarea, spune Kafka, ca pământul pe care stai să nu poată fi mai mare decât cele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mare ideologie care domină secolul XX, freudismul. Ceea ce îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara unei exteriorități oarecare. Este, pe de altă parte, menținerea presupoziției scientiste care afirmă că nu există decât obiectiv și determinabil din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
presupus, și pornind de la el, a face efort și a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este întotdeauna deja dat sieși pe Fondul ființei-date-sieși în pasivitatea absolută a imanenței radicale a vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta este în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
moment. Noi nu concepem exercitarea acestei forțe care ia naștere în încercarea de sine a subiectivității, care este condusă, la paroxismul acestei încercări, la declanșarea sa, decât sub forma unei negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde, această încărcare în afect se descarcă de sine. Pretutindeni acțiunea este interpretată ca o exteriorizare și ca o obiectivare reală, în așa fel încât într-un astfel de proces
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
decât în auto-afectarea sa și prin ea. Cu certitudine, unele determinări pur patetice pot fi reproduse în lipsa oricărei ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire de exemplu. Recunoașterea în existența sa autonomă a unei dimensiuni ontologice de imanență radicală în sânul căreia se înfăptuiește această repetare originară este esențială, ea singură permițând înțelegerea transmiterii cunoștințelor primitive străine cunoașterii reprezentative și obiective, și precedând-o în mod necesar. Primele schimburi dintre mamă și copil, însușirea mișcărilor corporale, antrenarea sub
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
conținutului lor specific își găsește ilustrarea cea mai remarcabilă în cazul filozofiei. Filozofia are drept temă umanitatea transcendentală a omului, ea singură este capabilă să întemeieze un umanism veritabil. Acest humanitas al omului este subiectivitatea readusă la dimensiunea sa de imanență radicală, la auto-revelarea sa originară și proprie, diferită de cea a lumii. Filozofia nu este viața ci unul dintre efectele sale, acela în care, îmbătată de sine și încercându-se pe sine ca absolut, subiectivitatea vie pornește să se cunoască
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se presupune și se cunoaște el însuși, putem să constatăm corelarea lor aceasta nefăcând de altfel să intervină în sine decât reprezentarea subiectivității în psihismul uman și niciodată subiectivitatea însăși, care se retrage și se reține în Noaptea inextatică a imanenței sale pure. Nu este posibil a obține pornind de la biologic nici cea mai neînsemnată cunoștință privind subiectivul ca atare iată ce trebuie să recunoască orice gândire (fie ea scientistă și materialistă) pe care practica sa o obligă la înțelegerea corectă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să se închege, dacă de închegare poate fi vorba aici, în construcții cu nenumărate subsoluri, etaje și mansarde, vecine cu arhitecturile vizionare ale lui Cervantes. Astfel, Scurtă istorie a umbrei este în același timp o impresionantă istorie a imaginii, a imanenței și a transcendenței ei, și o lungă istorie a umanității, a ideilor, a mentalităților, a mitologiilor și a credințelor, de la primordiala fosă platonică și pînă la postmoderna bosă publicitară. Tot în felul acesta stau lucrurile și cu Instaurarea tabloului. Această
Privirea prin fereastra tabloului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6766_a_8091]
-
personalității autorului ei e dus la exces de Dumitru Crudu. El face din conștiința personală nu doar supratema, dar și infrastructura completă a literaturii pe care o pro-duce. Nu e vorba de algoritmul mecanicist al autore-ferinței, ci de, mai degrabă, imanență, manifestată pe spații mici. Egotismul nu se înstrăinează nici o clipă pentru a reveni apoi, triumfător, la sine, ci rămâne, relaxat, în sistemul în care i-a dat formă. Legăturile cu exteriorul sunt, în realitate, simple legații diplomatice. Spre netă deosebire
Cruzimi în Georgia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7590_a_8915]
-
într-o lume a provizoriului, femeia magică și bărbatul vulnerabil etc.) la obiecte-fotografii, cuvinte și fraze cheie pentru a încerca să discearnă modul în care filmele lui Truffaut se angajează într-un dialog permanent, îngăduind forme subtile de intertextualitate și imanență, - nu odată și pe bună dreptate Magda Mihăilescu îl decretează pe regizorul prin excelență antipictural care afirma "Pentru mine, cinematograful este o artă a prozei" drept un "povestitor". Cu toate acestea, cum subliniază criticul, niciunde ca în filmele lui Truffaut
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
răsucirii acesteia dinspre insensibilitate și apatie către lumina harului. Chiar dacă lumea dată e discontinuă, umbrită de imperfecțiunea creaturii, în raza unei asemenea lumini se poate ivi acel spațiu privilegiat între toate în care se unifică eternitatea și vremelnicia, transcendența și imanența, absolutul și contingentul. Individualitatea fragilă, inconsistentă se poate degreva astfel de sine, topindu-se în mișcarea ascensională a năzuinței sale expiatoare. Transpus într-un mit al nupțiilor solare, al regenerării din cenușa pierzaniilor, poetul se rostește înaripat, hölderlinian: "Împrejurul a
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
de obloanele pe jumătate lăsate, amestecîndu-se indiscret în treburile mele intime. Nu cred că e tocmai stupid și fără sens cînd vorbesc unii despre generație". Dar cît de novatoare ar putea fi o generație? Îndată după formularea sa, ideea unei imanențe a generației e izbită de suspiciune: Aș putea vorbi în acest sens de un Ťmal des sieclesť. De maladia noastră au pătimit atîția în cursul timpului. De ce-om mai pătimi și noi? Ce părere o fi avînd bunul Dumnezeu
Un „trăirist” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7363_a_8688]
-
vădește o extrem de lucidă conștiință a „comediei” literaturii. Se poate remarca, de asemenea, o mare diversitate de tehnici epice, de la jocul de cuvinte, la inserturile intertextuale, de la strategiile digresiunii la reflexele ironiei și ale parodiei. Ceea ce surprinde aici este pura imanență, oarecum gratuită, a textului; totul se derulează în spațiul textualității, în această dinamică ascunsă, virtuală sau, dimpotrivă, concretizată a relațiilor dintre cuvinte, sensuri, semnificații, genuri literare sau tipuri de discurs. Autoreferențialitatea este o altă particularitate structurantă a Dicționarului onomastic, particularitate
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
Cosmin Ciotloș N-ar trebui să ignorăm contextul acestei reeditări. Imanența literaturii e prima carte pe care Eugen Negrici o publică (de fapt, republică) după Iluziile de anul trecut. Semn că autorul ei vrea să-i asigure, în sfârșit, o lectură în răspăr. Alături de Expresivitatea involuntară și de Figura spiritului creator
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
Eugen Negrici o publică (de fapt, republică) după Iluziile de anul trecut. Semn că autorul ei vrea să-i asigure, în sfârșit, o lectură în răspăr. Alături de Expresivitatea involuntară și de Figura spiritului creator (împreună cu care făcea serie în 1981), Imanența literaturii are o alură mai degrabă cuminte. Nu strică nici deprinderile comode ale cititorilor profesioniști, nu trage nici vălul de pe schelăria operei scriitorilor de manual. Aproape trei sferturi din materia ei ține de zona inofensivă a literaturii vechi. Referirile la
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
pentru major, esențial și cosmic. De aceea, când atâția dintre noi nu par să mai aibă altă grijă decât destinul planetei, simțim nevoia unei corijări." (pag. 73) Pasajul dintre ghilimele e tot ce-a scris Negrici mai cu subînțeles în Imanența literaturii. Întâi intră pe sub pielea stilisticii oficiale, apoi se dezvoltă, crește din sine, își normalizează anatomia până înlocuiește complet și răstoarnă chiar rigiditatea patriotard colectivistă a primelor formule. Hazul trebuie să fi fost deplin în epocă. Cenzura era păcălită cu
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
vâna piezișă, polemică, arțăgoasă, irascibilă și subversivă, există la Eugen Negrici o enormă energie pozitivă. El nu-i numai un constrictor, ci în primul rând un constructor. Critica lui literară rezultă prin interferarea impulsurilor teoretice cu acelea amplu narative. Autorul Imanenței literaturii e un prozator al conceptelor. Nimic nu e dat în scrisul lui, totul se naște, totul capătă contur din câteva detalii de mediu cultural (de unde și ambiția radicală de a propune un sistem centrat pe lectură). Raționamentele însele se
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
Așa se face că primele două secțiuni ale cărții, care corespund acestor variante îmblânzite ale ideilor mai vechi, sunt și cele mai bune. Cu alte cuvinte, Literatura implicită și Literatura implicată sunt, în medie, net deasupra, iată, capitolului intitulat chiar Imanența literaturii (acesta conținând totuși un foarte interesant inventar de metafore puse în circulație de altminteri rudimentarii cronicari). Ce strică echilibrul cărții sunt tocmai paginile de aplicație pe texte ale prezentului: cronici sportive, rubrici de picanterii culese din tribunale, anunțuri de
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
că se înalță arhitectural din pete, într-o delicată perspectivă postcubistă, fie că ipostaziază extazul, în care frisonul divin și anticamera orgasmului se împletesc inextricabil, fie că amestecă, printr-o alchimie ciudată, în imaginea unei tulburătoare Lolite avant la lettre, imanența alcovului și transcendența angelică, fie că trăiește ireal, ca o suprafață aproape abstractă, în așteptarea privirii fecundatoare, fie că provoacă nemijlocit, combinînd savant impertinența cu sfiala, fie că sugerează austeritatea formei și transparența materiei, într-o stilistică palladiano-postbizantină, fie că
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6410_a_7735]