210 matches
-
de reguli și reglementări formale, astfel că funcționarea birocrației este guvernată de un sistem consistent de „reguli privind mijloacele coercitive, fizice, sacerdotale sau de alt gen, care se află la dispoziția funcționarilor” și de aplicarea acestor reguli la cazuri specifice. Impersonalitate și imparțialitate. Autoritatea este impersonală, ea fiind dependentă de regulile organizaționale și corespunzătoare nivelului ierarhic al funcției unei persoane. Promovarea în carieră se face fie în funcție de vechime, fie de competența dovedită în realizarea activităților, fie printr-o combinație a celor
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
momente culturale diferite, de la junimiști la interbelici, de la Hölderlin la Pierre-Jean Jouve și la postmodernitate. Cartea este și o punte între mediul cultural românesc și cel european (francez, rus, german). Privite dintr-un unghi strict retoric, dincolo de echilibrul rostirii, dincolo de impersonalitatea elegantă a demonstrațiilor, în toate textele există o evidentă implicare a autorului în propriul său discurs. De aici decurge o trăsătură inconfundabilă: tensiunea între simpatie și rigoare, căldură și exactitate, patos și luciditate, angajare confesivă și obiectivitate tehnicistă. Semnificativă e
IERUNCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
epoci, al unei societăți, dar, la rândul ei, influențează această societate. Din relația artă-societate, înfățișată la început prin determinări rigide, mecaniciste, D.-G. va pune în evidență moralitatea artei, susținută, mai ales, prin combaterea, excesivă, a teoriei lui Maiorescu despre impersonalitatea în artă. El crede că „înălțimea morală” a operei este condiționată (relație abordată, uneori, prea simplist) de moralitatea autorului, de unde datoria artistului de a fi o conștiință a epocii, un „artist-cetățean”, implicat direct în toate acțiunile politice, sociale, naționale ale
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
intermediară, în sensul că sunt gupuri mici, unde funcționează relații „față în față” și chiar de implicare integrală a personalității (inclusiv emoțională), dar sunt temporare și nu angajează scopuri și valori comune fundamentale. Ele protejează cumva indivizii față de anonimat și impersonalitate, într-o lume (modernă și postmodernă) ce are tendința de a pulveriza identitatea de sine. Prietenii de chefuri, variate grupuri de întâlnire (cei ce joacă fotbal, după care merg la o bere, și altele) constituie exemple de acest gen. În
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
fost, afirmă autorul, un „torent uniform”, ci s-a constituit dintr-o sumă de individualități. Alimentată de valori religioase și etnice, lirica de la „Iconar” a fost, prin câțiva poeți remarcabili, una modernă, pentru că „iconarii vor descoperi specificul lirismului modern, al impersonalității, nonreferențialității și cerebralizării și chiar esența limbajului poetic întemeietor, având ca izvor un eu liric nederivat, originar, integrator și obiectiv”. Cartea despre Mircea Streinul examinează viața și opera scriitorului în cadrul fenomenului bucovinean interbelic. Acuzat, ca și alți iconariști, de atașament
DIACONU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
fac uz de structuralism, semiotică, poetică matematică, persiflând subtil pretențiile acestor discipline de a revoluționa gândirea și toate activitățile spiritului. Abstracte silogisme sunt contrapunctate de secvențe lirice, împrumutate sau create de Mai Știutor, definițiile severe sunt agrementate cu expresii familiare, impersonalitatea aridă suportă constant cenzura omenescului. În ultima analiză, amândoi discută deosebirile dintre „noesă” și „noemă” (în termeni husserlieni), simplu spus, între cunoașterea intelectuală și cea artistică, între filosofie și poezie, forme ale spiritului care „prind” același „lucru”: „un unic”, vibrant
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
în a doua - poeți ai mizeriei, ai plictisului, ai cotidianului anodin, ai monotoniei provinciale, ai degradării biologice, așa cum sunt Paul Verlaine, Charles Cros, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Maurice Rollinat. Și unii și alții creează în opoziție atât cu impasibilitatea și impersonalitatea parnasiană, cât și cu patetismul romantic, cu efuziunile sentimentale, cu discursivitatea, cu declamația. În alte literaturi decât cea franceză, printre declanșatorii și reprezentanții de frunte ai s. se numără belgienii Émile Verhaeren, Georges Rodenbach, Maurice Maeterlinck, englezii și irlandezii Algernon
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
de umili funcționari, militari cu grade inferioare, pensionari și alți bătrâni, narează în general fără efuziuni lirice, fără descripții ample de natură, fără nostalgia timpurilor defuncte, fără aureolarea „bătrânilor”, ca în povestirile lui Emil Gârleanu. El nu duce obiectivitatea până la impersonalitatea naratorului, asemenea lui I. L. Caragiale, insinuează chiar un palpit de simpatie față de unele personaje, dar o face disimulat, trecând afectul în note de vag umor și ironie discretă. Un mod al distanțării cu simpatie de personaje constă în semnalarea unor
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
în care imaginea ei devine epură confină cu figura (opusă polemic) a spiritului. Ambii poli ai operațiunii de transgresie sunt reprezentați fără nici o urmă de retorică a exhibării eului, ci - cu toată personalizarea gramaticală - în registrul moral și estetic al impersonalității suverane. Retras în cochilia sinelui, sondat cu tranșanța și transparența autospecției blecheriene, solitarul se contemplă de la distanță, cu o totală răceală: „...pot să mă uit la mine de departe. /așa cum aș privi un mort”; „și tu departe de toate acestea
POPA-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
în notații obstinate febra mecanică a unui veac încins „cu arc voltaic”, pulsând în „ritmul tacheților”, în „angrenajul pistoanelor” și „violența reoforilor” aprinși, nu face elogiul progresului, al tehnicii. Dimpotrivă, viziunea sa e cea a copleșirii și uniformizării umanului prin impersonalitatea trufașă, de o rece ferocitate, a mașinii. Și când „din zvon de mecanisme”, din ideile funcționând „la priză”, din inima - „crater violent care aruncă matematic cenușă” „o nouă alchimie” nu se înfăptuiește (în spirit, ostil „suișului”, aflându-se instalat același
POPOVICI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
cerut-am de la zodii, Codru și salon, O, -nțelepciune, ai aripi de ceară!), îmbogățește informația privitoare la geneză, surse, influențe, paralelisme, desfășurând un aparat de erudiție impresionant atât prin conținut, cât și prin stilul redactării, exemplar prin claritate, exactitate și impersonalitate. Chiar dacă noile abordări comparatiste vor distribui altfel accentele, materialul prezentat rămâne în continuare util. Aceeași bogăție de informații este învederată de ediția poeziilor de factură populară, de la textele culese și păstrate ca atare până la cele eminescianizate definitiv. Notele și comentariile
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
1920) și Femeia în fața oglinzei (1921), subiectivitatea este dimensiunea dominantă, dacă nu unică, iar încercările manifestării epice rămân formule goale de substanță proprie, adevărata lor funcție fiind dispersia confesiunii, din străduința, evident legitimă, de a-i asigura măcar o minimă impersonalitate. Dar fiecare personaj e o portavoce a autoarei; în ele nu se definește o conștiință individualizată, iar atmosfera nu vorbește de la sine prin suportul faptelor, ci prin lirismul jerbelor de notații, a căror inventivitate se dovedește și fără precedent, și
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
bună seamă înspăimântător. Proliferează detaliile, materiile, substanțele, mai ales cele feminine, iar singura șansă de salvare este aceea a plonjării în poemul-ca-sine-indistinct, amorf, preformal (poemul e perceput ca „desfoliere”). Volumul La persoana a treia (1992), cu un titlu care sugerează impersonalitatea - titlurile, foarte importante în poezia lui P., sunt uneori adevărate festinuri lingvistice -, conține un prim ciclu, Zile cu Bouvard și Pécuchet, care gravitează în jurul „fricii de trup”, și un al doilea, Negru pe negru, în care spaima de realul ca
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
iscată cu acest prilej a evidențiat aspectul complementar al principiilor estetice ale celor doi combatanți, a căror dispută stă la temelia criticii literare românești moderne. Sprijinindu-se pe teoriile lui Platon și mai ales pe ale lui Schopenhauer, M. afirmă impersonalitatea artistului în perceperea lumii: în cursul acestui act artistul se uită pe sine și se înalță în sfera unui „entuziasm impersonal”, izvorât din altruism, pătrunzând astfel în natura absolută a lucrurilor și reușind să redea nu particularul, ci generalul. Prin
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Maiorescu, numai simultane: adesea, ele se confundă [...]. Dacă există o ratare, o renunțare în cazul lui Maiorescu, rădăcina ei trebuie căutată în zonele cele mai adânci și mai obscure ale geniului său, acolo unde înclinația către polemică și înclinația către impersonalitate se confundă, acolo unde spiritul negativ, ce există prin opoziție, și spiritul pozitiv, edificator în absolut, nu se pot despărți. Cât de adânc merge această contradicție în structura operei lui Maiorescu ne putem da seama analizând două categorii opuse de
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
despărți. Cât de adânc merge această contradicție în structura operei lui Maiorescu ne putem da seama analizând două categorii opuse de articole: pe acelea curat polemice și discursurile. Vom constata că polemicele, expresia cea mai directă a opoziției, tind către impersonalitate, iar discursurile, expresia cea mai directă a impersonalității, tind către polemică. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form, Berlin, 1861; Regulele limbei române pentru începători, Iași, 1864; Despre scrierea limbei române, Iași, 1866; Poezia română. Cercetare critică. Urmată de
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
structura operei lui Maiorescu ne putem da seama analizând două categorii opuse de articole: pe acelea curat polemice și discursurile. Vom constata că polemicele, expresia cea mai directă a opoziției, tind către impersonalitate, iar discursurile, expresia cea mai directă a impersonalității, tind către polemică. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form, Berlin, 1861; Regulele limbei române pentru începători, Iași, 1864; Despre scrierea limbei române, Iași, 1866; Poezia română. Cercetare critică. Urmată de o alegere de poezii, Iași, 1867; Contra școalei
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
îi ucizi. N-ai în fața ta un neghiob care nu știe ce-i frica. Recunosc puterea ta mută și omniprezentă, dar viața mea zguduită de cutremure își va afirma pînă la ultima suflare dreptul la o neatîrnare deplină, necondiționată. în mijlocul impersonalității generale, ai aici o personalitate adevărată. Deși sînt doar un punct, de oriunde-aș veni și oriunde m-aș duce, această personalitate regească va trăi în mine cît voi trăi și eu și-și va afirma prerogativele regești. Dar războiul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se stabilizară. Ecranul se aprinse: CINE A ACȚIONAT ALARMA PE SASUL NUMĂRUL DOI? Răspunsul se înscrise dedesubt: ASH. A avut nevoie de câteva secunde de a digera știrea. Dovada pe care și-o dorise atâta se desfășura subochii ei, dar impersonalitatea rece a cuvintelor imprimate, depozitare impasibile ale unui secret atât de greu, îi apăsa pe umeri. Așadar. Ash era. Întrebarea următoare, delicată, se impunea de la sine: Lăsând la o parte creatura, era Ash la originea tuturor necazurilor lor? Programă întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
proceselor cognitive, universale și necesare, întemeiate pe o realitate în consonanță logică cu acele procese. O realitate și o logică pentru care neliniștile existențiale ale individului nu au nici o relevanță, ba mai mult, sunt depășite sau dialectizate în raționalitatea și impersonalitatea sistemului. Asistăm la afirmarea a două universuri de gândire care se nasc din aceeași dorință de cunoaștere, însă primul (în ordinea tratării și al doilea în ordinea timpului) are și o caracteristică ulterioară: exigența de a căuta noi căi ale
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
dinamică este anticipată și constantă și de la care fiecare fenomen își primește valoarea. Primatul structurii comportă considerarea fenomenelor vieții conștiente și ale activităților culturale evoluate (cu caracter dialectic) ca fenomene secundare. Strict vorbind, antropologia structurală conduce spre reducerea umanului la impersonalitate și, în caz extrem, la mecanismul analitic al structurii. Formele de analitică în care se articulează o bună parte a gândirii contemporane și despre care am făcut doar câteva exemplificări mai semnificative, trimit la o considerare fenomenologică a realității ca
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
noi prin care fiecare își face loc în "golul" ființei. Ceea ce am numit "golul aparențelor", unde identitatea stabilă lasă locul identificărilor multiple. În acest sens, acest impersonal (selbstlos) poate fi o manieră de a se lega mai puternic de celălalt. Impersonalitate care este substratul "deontologiei" proprii dezvoltării tribale. Nu existăm decât în funcție și grație celuilalt care ne permite să fim ceea ce suntem. Ce este de spus dacă nu că marile principii care au servit ca ideal modernității par cam saturate
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
clasic: imposibilitatea de a manipula obiectele, de a le vedea în condiții diferite, de a le deplasa în spațiu alături de alte obiecte pentru a face comparații, lungimea traseelor ce sînt vizitate, distanța creată în mod artificial între operă și vizitator, impersonalitatea acroșajului, uniformitatea sistemului de iluminare, multitudinea de interdicții. El consideră că misiunea muzeografilor și a conservatorilor este aceea de "a face operele să funcționeze" în condiții muzeale noi, concluzionînd că muzeele în aer liber, precum și cele interactive sînt cele mai
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
de „a-l introduce” într-un spațiu sacru, unde acesta să îl poată întâlni pe Cristos. Dialogul dintre confesor și penitent nu este mereu un lucru simplu, fiind oricând susceptibil de a fi denaturat, fie de către confesor (prin ritualism, formalism, impersonalitate, răceală, limbaj generic, etc.), fie de către penitent (prin timiditate, rușine, teamă, superficialitate, lipsa motivațiilor adevărate, sensul de vină psihică inhibantă). Pentru ca să nu se întâmple aceasta, confesorul are nevoie de cunoștințe clare de pastorală și de alte informații din sfera științelor
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
a conferi cuvintelor o profunzime expresivă prin intermediul modulațiilor armonice sau a disonanțelor, tratând în egală măsură toate vocile cu aceeași importanță. În linii mari, putem să spunem că muzica lui Palestrina se impune, în primul rând, prin distanțarea sa, prin impersonalitatea sa și, într-un anumit sens, prin atemporalitatea sa; surprinde nu atât prin ceea ce spune, cât prin naturalul și sublimul control cu care spune. Limbajul polifonic al lui G.P. da Palestrina nu este deosebit de tradiția franco-flamandă, dar se dezvoltă în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]