367 matches
-
poli între care este nevoit să penduleze. La Ion Caraion, existența e percepută halucinatoriu. Limbajul este, de multe ori, cel al mahalalelor, parcă în prelungirea cântecelor de lume ale lui Miron Radu Paraschivescu, nu lipsesc nici termenii populari, argotici sau imprecațiile ("Parcă/ mi-au fătat necazuri mari cu sacul", "unde/ păharele stau goale - lua-le-ar dracul!", "nădejdea ca o târfă, de ce fuge?", Trotuarul din memorie). Orice urmă de optimism, de estetizare a prezentului este exclusă, demitizarea e înțeleasă ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
d.) la senzațiile și imaginile de sursă simbolistă. Dar T. și-a adjudecat o notorietate inalienabilă ca autor al unui discurs poetic aliniat programului naționalist oficial din anii ’80 ai secolului trecut. Și aici trece cu ușurință de la elogiu la imprecație, de la stihuirea elegiacă la timbrul pamfletar vituperant. Asumându-și, programatic, statutul de poeta vates și uzând de o retorică tumultuoasă, el celebrează nu numai Miorița sau „mărețele umbre” (Decebal, Niceta Remesianul, Ștefan cel Mare, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu ș.a.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
țară bogată și Două fete dintr-un neam sunt compuse pe o canava patriotică. Se dă glas, cu un retorism viguros, protestului social, dar apar și incitări naționaliste, șovine, fiorul liric se pierde, făcând loc unor adevărate pagini-manifest, aglomerate de imprecații lipsite de suport estetic. SCRIERI: Poezii, București, 1921; Țării mele, București, 1925; La poarta din urmă, București, 1934; Săracă țară bogată, București, 1936; Lumini de seară, București, 1936; Două fete dintr-un neam, București, 1941. Repere bibliografice: Dragomirescu, Scrieri, 263
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287351_a_288680]
-
Organizației Mondiale în egală măsură. (3) Abordarea eminamente pozitivă. Atât prin conținut, cât și prin forma de exprimare, toate inițiativele vădeau o ținută conceptuală elevată. Ele evidențiau o linie de demarcație între o viziune belicoasă, impregnată de acuze, reproșuri și imprecații, și o abordare bazată pe luciditate și raționalitate, ambele postulând respectarea normelor de civilitate, cooperare și înțelegere. Accentul era pus invariabil pe necesitatea conjugării eforturilor statelor membre în vederea căutării de soluții rezonabile problemelor ridicate. În acest chip, propunerile avansate de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
lasă deoparte volumetria excesivă a oamenilor vii, mînă de plastic, apasă punga de plastic, lasă-mă nesîmțîtule, chiompule! îți trebuie hartă acu? ora 0,51, ușa în plan simbolic, calificările consecutive la alienați, v-am simțit, ca să ies din nebunie imprecațiile cît mai murdare, pînă dincolo de ușă fiecare stă cu sine, ca azil de noapte zece pensionari, ca limbaj clivaje, ora 3,34 ieși afară, Ileană! dacă-i trag una! da! dar dacă ti ié la bataie! liniște, curvă ordinară! viné
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
unei catastrofe pe circuitul sanguin. Prin urmare, a renunțat la acest efort sisific, ce-i depășea cu mult anemicele sale potențe intelectuale, și a recurs la mijloacele de exprimare specifice mârlănimii și care-i veneau mănușă: un imens repertoriu de imprecații și expresii licențioase unde se simțea în elementul său, ca porcul în propriile dejecții. Nu mai boscorodi și nu mai fă semne, boaită reacționară, nici tu și nici puii tăi de viperă! Gata! Știm cine este ticălosul de bărbatu-tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și afirmația potrivit căreia Eminescu n-ar fi... modern. Tocmai el, întemeietorul poeziei moderne române! Probabil că "modern" va fi însemnând porno-literatura, bric-a-bracul, disoluția personajului, absența construcției, plus chewing-gum și telefon celular cu hands-free... De-a dreptul îngrijorător este că imprecațiile băștinașilor încep să sune tot mai aidoma celor proferate de frații noștri vitregi de la Chișinău aflați în solda caraghiosului Vasile Stati. Și pentru ei, Eminescu nu-i altceva decât un naționalist desuet, delirant, imitator servil, total depășit, xenofob împătimit... Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
spunem acum, după trecerea unui secol și mai bine? O carte intitulată "A doua schimbare la față", de Theodor Codreanu, readuce în discuție chestiunea protocronismului. Tentativă temerară, câtă vreme fenomenul a fost pur și simplu îngropat sub un morman de imprecații în "Raportul Tismăneanu", unde pot fi citite fraze de genul "născut din ceaușism și crescut din drojdia orgoliului național, protocronismul năștea, la rându-i, ceaușism." Pentru cei care nu-s deplin familiarizați cu avatarurile protocronismului românesc, iată câteva deslușiri: termenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
își exprimă cu ușurință emoțiile negative în cadrul confruntărilor, că germanii își argumentează dur punctele de vedere. În plan textual, emoția are diverse mărci fonetice/paraverbale (înălțimea tonului, debitul verbal, ezitări vocale, pauze mari sau mici), lexicale (cuvinte marcate emoțional, interjecții, imprecații și înjurături etc.), sintactice (bâlbe, „false-start”, întreruperi și autoîntreruperi etc.), alături de mărci nonverbale complementare textului (tăcerea, poziții corporale, colorarea feței, privirea etc.). Felul în care sunt marcate emoțiile în plan textual diferă, de asemenea, de la o cultură la alta. 2
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
În 1584, În expresia francus kuruak (francus kurva), atestări care continuă apoi În 1633, 1683, 1693 etc., ceea ce reflectă și răspândirea timpurie a maladiei. De asemenea, circulația intensă a termenului la nivelul limbii populare este atestată de preluarea sa În imprecații des folosite, până În ziua de astăzi. Ca urmare a acestei situații, cuvântul pătrunde În limba română mai ales În Transilvania, atât ca denumire a bolii, cât și ca element des Întâlnit În injurii și În limbajul trivial. Originea acestei asocieri
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Eliade este clarificat în biografia întocmită de către Florin Țurcanu, în care se arată cu limpezime că "Eliade n-a fost niciodată un personaj favorit al intelectualilor sau jurnaliștilor români de stânga", și asta încă dinainte de a se fi lansat în imprecațiile agresive la adresa clasei politice românești interbelice (p. 311). Savantul român s-a dovedit însă incapabil să se distanțeze de propriul trecut și să-l evalueze critic, optând pentru o strategie a ocultării acestui subiect, ambiguitate care a stârnit fluvii de
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
elanuri constructiviste, R. fiind sedus mai degrabă de aspectul pictural, pitoresc al agitației din porturi, fabrici, șantiere. El pare să ocolească orice popas reflexiv, orice angajare sentimentală și, în general, se cantonează în orizontul ideilor comune, ca atunci când compune o imprecație la adresa idolului Aur. Limbajul este adecvat, colorat neologistic, într-o frazare abil retorică, ce dovedește o mare ușurință a versificării. Poeme eroice sunt, din acest motiv, mai puțin atinse de aerul vetust al altor producții contemporane de același gen, deși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
pp. 68-72. 7 Nu dau aici exemple concrete, capitolele 2 și 6 ilustrând cazuri reprezentative, privite aici dintr-un punct de vedere teoretic general. 8 Cu privire la acest aspect, Mortara Garavelli (1988:165) vorbește despre texte "primitive": rugăminți, dorințe, blesteme, descântece, imprecații și incantații, care par a fi caracterizate de o puternică încărcătură conativă și de o valoare de act de limbaj primitiv. Textul scurt din Desnos citat mai sus (1) intră parțial într-o astfel de categorie ilocuționară. 9 Pentru o
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
e-n zale și-n fier Și zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă e frunte, Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda din mână-i ajunge la cer, Și vodă-i un munte.” ( G. Coșbuc -Pașa Hassan) Imprecația este figura de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorința pedepsirii unei persoane. Exemplu: "Bată-l crucea, om bogat, Om bogat și făr* de sfat.”( Cântec haiducesc) "Afurisit să fie câneriul de vornic, și cum au ars
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
lor. Stilul este mușcător, lexicul nu provine din aria frumosului, iar în cazul portretului trăsăturile negative sunt îngroșate până la exces. De cele mai multe ori, abordând sarcasmul, scriitorii se lasă purtați de un stil retoric, bazat pe gradația ascendentă, cu invocații și imprecații. În Scrisoarea III, de exemplu, indignarea poetului împotriva politicienilor demagogi și corupți este atât de puternică, încât, după grandioasa evocare a vremurilor de glorie, antiteza romantică se adâncește prin tabloul sarcastic al contemporanilor. În această lume poetul ne introduce prin
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
când îl slăveai pe Dumnezeul cel veșnic. Rămâi, dar, singură, o, ucigașo, învăluită în văpaia focului! Te du în Iad, locuiește Tartarul, tărâm al ucigașilor!”. Despre sfârșitul Romei, vezi, de asemenea, Or. sib. 3, v. 52; 3, vv. 356‑359; imprecația împotriva Romei, cf. Or. sib. 5, vv. 228‑256. . Episodul nu apare în traducerea noastră, deoarece rolul pe care îl joacă aici Anticrist este foarte redus. În legătură cu tradiția iudaică a celor zece (sau nouă și jumătate) triburi pierdute, cf. 2Rg
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
com %2F2012-09-25-725pxOriginoftheWorld2.) Rezervat "pornografilor" (vezi op. cit., 303), cuvântul își pierde practic componenta acțională (combaterea șmenarhiei prostituționale, componentă a cumetrismului politic și universitar) în favoarea elementului spectacular. 6 Este vorba de spirite imprevizibile, prezente în mitologia din Orientul Mijlociu, care revin mereu în imprecațiile profetului Mohamed. Vezi Coranul, suratele V (verset 112) și LV (versetele 15 și 33). 7 Oktodoxia: curent academic din aceași familie cu semidoxia și sferto-doxia. Bunele practici constau în devizarea oricărui obiect al cunoașterii în opt părți, fiecare membru al
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
ignorată de stăpânirile lumești, care „răstignesc pe Domnul slavei” (1 Corinteni 2,7-8): „Am așteptat pe Domnul Care Mă izbăvește de împuținare decuget și de viforul gândurilor” (Psalm 54, 6). În sens negativ acestlucru este exprimat în folclor ca o imprecație: „Să ai hodina vântuluiși tihna apelor!”. El cheamă la înțelepciunea crucii, nu la răsplătirea răului cu rău, căci nimeni nu a venit de dincolo de moarte ca Hristos,sfințind calea Sa ca „adevăr” (Ioan 8, 32) și „aur lămurit în foc
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
celebrările exuberante, în emisiunile de telerealitate, în jocurile de roluri pe Internet, în spectacolele sportive, în scandalurile mediatice etc.) își află o explicație și o posibilă origine în rădăcinile arhaice, arhetipale ale umanului. Și atunci, forța deontologiei stă nu în imprecații moralizatoare, în tiradele justițiarilor morali și ale noilor inchizitori, ci "în a trăi prezentul în moduri de a fi cât se poate de vechi" și în umilința față de înțelepciunea imemorială a omenirii. Autorul nu poate fi aici acuzat nici de
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
îndreptată spre înlăturarea fantomei lui Unul. Postmodernitatea și în ordine morală este opusul modernității și reînvierea umanului ancestral ca întruchipare originară a dualității intrinseci a Binelui și Răului (nimic rousseauist, deci, în gândirea lui Michel Maffesoli, și nici urmă de imprecație anti-barbaristă originară). Pluralitatea etică nu are nimic în comun cu eclectismul valorilor. "Activismului modern ofensiv față de sine (educație), față de natură (productivism), față de mediul social (politică) este pe cale să-i urmeze un raport de o cu totul altă natură. Un fel
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
că a participat la o mare și mult așteptată întâlnire cu un scriitor adevărat. Radu Popescu, cu toate defectele lui ca istoric, are însă mai multă cursivitate în povestire decât Stoica Ludescu. El nu se pierde în lungi și oțioase imprecații biblice, ci dizolvă indignarea și ura în narațiune. Este o limbă rea, cârcotașă. Înregistrează toate zvonurile răutăcioase, chiar și vulgare ale timpului, când e vorba de adversari.[...] Dar Radu Popescu are ceva din darul marilor cronicari moldoveni, izbutind să scoată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
judecat, așa vi să va judeca, și cum ați măsurat, așa vi să va măsura»”, ori constatată cu satisfacție: „Luară-și și ei plată după faptă”. În scrisul cronicarului, în textul său încărcat de patimă, stigmatizator (în care drumul spre imprecație este cu grijă netezit), violent în acuză și în vehemența denunțului (moral) și aprig (dar și abil) în atitudine, compunerile pamfletare se alcătuiesc fără dificultate. Provocatorii întâmplărilor, din care mereu ofensații și „obijduiții” Cantacuzini ies în pagubă, sunt urmăriți cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
prudența, generozitatea, abilitatea și priceperea politică, patriotismul. Durerea pricinuită de dispariția nedreaptă a acestui „noroc” al țării ia forma unei lamentații universale, remarcabil turnată într-o foarte frumoasă construcție bimembră, simetric guvernată de două interogații ce prepară terenul pentru lansarea imprecației: „Iar toată țara plângea pre Costandin postelnicul, că au pierdut un stâlp mare, care au sprijinit toate nevoile țărâi. Plângându-l și săracii, că și-au pierdut mila; plângându-l carii au avut de la el multă căutare; plângându-l și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
literatura românească, el desfășoară o admirabilă poezie cu parfum cronicăresc, el ne este prezentat ca un de tot remarcabil poet al paradisului ritualistic și folcloric, condiția ireductibilă a poeziei sale este pasionalitatea exuberantă și extatică, este un admirabil liric al imprecației, cu un simț al dimensiunilor apocaliptice și al viziunilor grozave foarte pronunțat. Majoritatea creațiunilor lui Corneliu Vadim Tudor sunt dezvoltări ideologice, epistole naționale, alegorii, discursuri imaginare pornind de la document, se spune, iar în ceea ce privește universul, poetul s-a așezat hotărât într-
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
alese (1934), cuprinzând versuri dedicate naturii, într-o transpunere colorată și voluntară, o prelungire, în fapt, a arghezianismului, cu minime influențe barbiene la nivelul sintaxei. Imagistica, violentă, mizează pe contrastul dintre presimțirea intensă a morții și revenirea primăverii sau dintre imprecație și rugăciune. Profesiunile de credință sunt tot argheziene, însă lipsite de grație și păcătuind prin gesticulație excesivă. SCRIERI: Viața tragică și românească a lui Eminescu, vol. I: Copilăria și tinerețea, Craiova, 1928; Poeme alese, Craiova, 1934; Problema Eminescu, Craiova, 1938
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]