300 matches
-
rubrică unde se semnalează publicarea unor volume recente, aparținându-le lui Titu Maiorescu, T.T. Burada, Carmen Sylva, Moses Gaster (Chrestomație română, I-II), A. Philippide (Principii de istoria limbii), Lazăr Șăineanu (Istoria filologiei române) ș.a. U. găzduiește nu puține atacuri imunde și replici sub pragul polemicii de idei, până la insulte, falsuri și mistificări, îndreptate împotriva unor instituții și personalități din România. Denaturarea realității apare în articole ca Părintele Șaguna, Basme științifice (o ironie ridicolă la adresa Chestionarului istoric al lui Nicolae Densușianu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
aici rechizitoriul, oricine se poate edifica răsfoind colecția Contrafort-ului. În altă ordine de idei, eu nu împart dihotomic lumea în „ai noștri” și „ceilalți”, după un pretins și foarte îndoielnic criteriu patriotic, sub care se ascunde adesea o faună imundă, ci o evaluez cu măsura dreaptă a profesionalismului și a moralității. Dl Mihai Cimpoi este o personalitate culturală de mare valoare, pentru care am tot respectul, însă domnia sa a dovedit în acești ani că este un diriguitor mai puțin inspirat
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
contrapunct aparținând unor actori epici legați direct sau indirect de protagonistul Francisco zis Domnu -, ministru în guvernul Salazar, moșier cu aere paternaliste, politician de extremă dreapta și vânător de comuniști, de fapt un narcisic patologic, gangster populist cu obsesii sexuale imunde și frustrări erotice de tiran feudal, găunos și desfrânat. Naratorii, marcați definitiv de atingerea letală a monstrului, își susțin fiecare depoziția, preluată și pusă-n pagină de autor, astfel încât diverse puncte de vedere, perioade de timp și fragmente de viață
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
se transformă într-o hazna fetidă, într-un oribil covor continuu de excremente călcate de mii de ori în picioare, la care se adaugă și duhoarea a peste 250 de trupuri macerate în propria sudoare, învelite în haine tot mai imunde, dormind în paturi îmbibate de dejecții. Dar culmea acestui coșmar este, cum spuneam, războiul între cele două tabere de orbi: pentru mâncare, bani, femei, obiecte de valoare, teritoriu, putere. Liderul orbilor agresivi, înarmat cu un pistol, pune la cale, ca
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mizează pe efectele memoriei prescurtate. Evocarea ororilor din secolul extremelor blochează accesul la raționamentul istoric în cheia longue durée. Este adevărat: redactat în Occidentul celor două conflagrații mondiale, manifestul consensului social urma să vindece traumele unei generații sacrificate. Din tranșeele imunde până în cartierele de lux ale vechilor capitale europene, patima istorismului se consuma furibund și endemic. Fundamentalismele seculare păreau născute dintr-un exces de zel în interpretarea semnelor veacului. După 1945, „era atomică” și „războiul rece” păreau să impună resemnificarea promisiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
orizont perfect palpabil, o performanță lingvistică fără echivoc. Nu întâmplător, Evangheliile consemnează foarte amănunțit patimile Domnului. Citindu-le, descoperim că Hristos asumă replica silențioasă atunci când e supus batjocurii. Fără să fie vorba despre elogiul apatiei stoice, nu găsim - la marginea imundă a Ierusalimului - nici o apetență pentru exercițiul dialectic sau dezbaterea sfătoasă. Pe Cruce, Fiul nu dă replici, nu contrazice isteria, ci suprimă vertical orice expresie a neființei, țintindu-și privirea către cer, peste norii acoperiți de sudalmă („întuneric s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
socialist din iluzia de a fi întrezărit în utopia marxistă propriile sale convingeri himerice referitoare la posibilitatea unei existențe nedivizate de antinomii etice, trăiește evidența incompatibilității dintre caracterul intersubiectiv, patronat de schimburi și compromisuri, al vieții sociale - materializat în tranzacțiile imunde pe care i le propune Șerban Saru Sinești - și claritatea desăvârșită, narcisistă și autosuficientă, a imperativului kantian absolut. Pus în situația de a redeveni uman - prin acceptarea, odată cu adevărul despre moartea tatălui, a contingenței și failibilității propriei sale persoane -, Ruscanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
peisaje, gesturi și destine, dezvoltă reflecții de eseu politic. Numele și evenimentele sunt însă riguros exacte. Cu reușite inegale, această literaturizare „barocă” a notației relevă însă o tensiune a elevației și un reflex al discreției care dă „haină nobilă” experienței imunde. S. are sobrietatea dicției unui Ion Ioanid, nu însă și fluența lui narativă. Notabil ca literatură e registrul memorialistic al vocii narative. Într-un gen saturat de scriitură horror, S. preferă, ca și N. Steinhardt, retrospecția înseninată de spiritualizare. Așa cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
în eseurile politice și sociologice, toate străbătute de o neîmpăcată opoziție față de ideologia de dreapta. Cel care în 1932, după întoarcerea din Germania, unde probabil că o influență mai mare decât dialectica hegeliană asupra modificării lui de atitudine avusese spectacolul imund al fenomenului național-socialist, declara „Eu rămân om de stânga...”, se impunea drept unul dintre analiștii cei mai pătrunzători ai fascismului. MIRCEA IORGULESCU SCRIERI: Germania hitleristă. Trei luni la Berlin. Documente - Idei - Oameni, București, 1933; Filosofia politico-juridică a lui Simion Bărnuțiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
devenit un muzeu, un memorial, nemaifiind o închisoare ca atare. Dar la Gherla, de pildă, când rugăm autoritățile penitenciare să ne deschidă vechea Zarcă - sau ceea ce a mai rămas din Zarcă (ea nu mai este folosită astăzi, întrucât condițiile sunt imunde; spațiul acesta este plasat într-o subterană, conservată totuși ca relicvă a vremurilor trecute) - comandantul ne spune întotdeauna: „Dar de ce vreți să mergeți acolo, întrucât Zarca nu mai este folosită?”. „Vreau să vadă cum arătau Gherla și Sighetul în realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
Sighetul în realitate (îl lămuresc eu pe comandantul Gherlei), nu doar memorialul-muzeu pe care îl vor vizita. Acolo, la Memorial, vor afla informații stocate, muzeificate, dar nu vor avea acces la condițiile propriu-zise de odinioară”. Ei bine, în spațiul acela imund de la Gherla, în subsolul nefolosit astăzi, mai există paturi ruginite, iar pe jos este apă, nămol, mizerie. Nici nu se poate coborî propriu-zis, doar de pe scările care duc la subsol se poate zări totul. Însă această ocheadă aruncată în subterana
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
Gherla, în subsolul nefolosit astăzi, mai există paturi ruginite, iar pe jos este apă, nămol, mizerie. Nici nu se poate coborî propriu-zis, doar de pe scările care duc la subsol se poate zări totul. Însă această ocheadă aruncată în subterana aceea imundă constituie tot o formă de a atinge suferința de odinioară a deținuților politici și de a avea acces măcar parțial la condițiile teribile în care erau siliți aceștia să trăiască și să moară. Toți studenții conchid mai apoi: „Noi n-
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
Visului Maicii Domnului. Dar nu Leonid Dimov a fost ținta acuzațiilor formulate la adresa revistei, ci influența pe care Eugen Barbu continua să o exercite asupra a redacției, cel mai vehement critic fiind Eugen Jebeleanu pentru care Luceafărul devenise "o foaie imundă, o rușine a literaturii". Eugen Barbu a reacționat în fața ostilității deschise prin publicarea romanului Principele în care se regăseau ca personaje literare toți cei care contribuiseră la marginalizarea sa. Dar bucuria revanșei a fost de scurtă durată, deoarece la scurtă
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
de a se călca în picioare un efort care, după părerea mea, este deosebit. Este vorba de efortul acela făcut de o echipă voluntară aș spune și aproape de sacrificiu - de a face din ceea ce a fost revista Luceafărul - o foaie imundă, o rușine a literaturii noastre - de care nu s-a amintit măcar un cuvânt, pentru că totuși această revistă Luceafărul în acești trei ani de care se vorbește a înveninat, a spurcat și a înveninat pur și simplu viața noastră literară
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
pinguini uriași... Zborul devenise o plutire plicticoasă, fără sens, fiindcă scopul fusese atins. Fiecare trebuia să privească la tot ce se petrecea în spațiul stăpânit de privirea sa. Cei de deasupra poate doi trei dirijau lumina imaculată spre spațiile nemărginite, imunde din adâncuri. Propagarea ei se făcea rapid, generând sufluri ascendente și descendente sau în direcții nebănuite. Dar asta se întâmpla rar și fără efecte vizibile de către cei ce călătoreau mai jos decât jos... Desigur, obiceiul ar fi continuat nestânjenit, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
justiție care să ne oblige a Împărți drepturile noastre de stăpâ- nire și conducere a țării cu jidanii” (Buna Vestire, nr. 229, 1937). În același an și În aceeași revistă (Buna Vestire, 1937), Toma Vlădescu, unul dintre conducătorii acestei publicații imunde, vituperează și el ospitalitatea românească, datorită căreia evreii din România, ca niște „mosafiri famelici”, „s-au așezat cu poftă la masa noastră, s-au Îngrășat foarte curând și comandă acum din stomac toată gândirea oficială a țării”. „De aceea - conchide
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
atîtea probleme din pricina mizeriei, cît din cauză că tălpile mele, nemaifiind susținute de branțurile ortopedice fără care cu greu mă pot deplasa, chiar și pe o suprafață plană, suferă cumplit la fiecare pas. Adăugîndu-se, de data asta, riscul de alunecare pe clisa imundă de pe cale, concluzia a fost că am renunțat la vizita celui de al n-lea templu ce ne sta în față de cînd am pus piciorul încălțat sau desculț pe pămînt hindus. Chiar și fără toate justificările subsemnatei, mulți dintre colegii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
originar sau măcar cel rămas aproape de divinitate. Atenianul originar a fost un astfel de om bun, până când o decădere morală i-a alterat natura autentică, sau mai bine zis, a acoperit-o, asemenea chipului lui Glaucos, cu aluviunile și depozitele imunde ale trecutului apropiat. Întâlnim, așadar la Platon, pentru prima dată în istoria ideilor, teza că a restaura Cetatea bună înseamnă a restitui chipul autentic al umanității, lucru dezirabil fiindcă omul, în făptura sa originară, este bun, deoarece a fost creat
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
doar câteva edificii mai importante și nici un mo nument (Universitatea, Teatrul Național, Turnul Colței, mai multe biserici vechi și palate boierești), se dezvoltă într-un ritm susținut, creându-și un centru demn de o capitală europeană (strangulat însă de periferii imunde). După 1870 și mai ales după Războiul de Independență se trasează marile bulevarde (estvest și apoi, parțial, nord-sud), se canalizează Dâm bovița, se dezvoltă industria etc., centrul orașului începând să capete în linii mari înfă țișarea pe care o știam
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dar prin corporalitate -, rezolvată grobian printr-o preeminență a imediatului, a senzației în locul ideii, a imediatului în locul durabilului, cere o restabilire imediată. Cecitatea asumată atăta timp și impusă majorității ignare, mai mult sau mai puțin interesat de o clasă politica imundă, cere o reparație legitimă și nu doar moralicește vorbind. Nu este nimic deconcertant, decăt aparent, în faptul că ruina a ceea ce, este considerat autonom și de „maximă urgență”, adică exercițiu împotriva căderii 15 economicul, nu-și află cauza și rezolvarea
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Gabriel Galtoi () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2269]
-
drept, cel mare, cel viteaz” -, ci și de melodrama națională sponsorizată de paharnicul Dan Spătaru, fericitul Ion Dolănescu și populara Maria Ciobanu. „Un tramvai numit dorință” se oprește în stațiile frustrării și, prin complicitatea rimei, ale debușeului poetic, ale umorului imund. Ușurătatea vorbei era răspunsul la ușurătatea ființei lipsite de principiul ipostatic (pentru a teologiza, din nou, à rebours). Maeștri sau, poate, călăuze? Nu în perioada liceului, când omul nou se afla la datorie, iar viața tuturor era amenințată de anxietăți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
accept matern monstruos, atitudinea Linei de respingere a fiicei instaurează pasivitatea morbidă, cauzatoare a morții Siei la modul propriu. "Moștenirea" se refuză sau se impune, așadar, prin decizie maternă, chestiunea legitimității fiind legată de secretele "fecioarelor despletite" și de complicitate imundă, tăinuită. Drumul, nu-i așa, este "ascuns". În lumea "moștenirii", a succesiunii de rang garantate prin averile transmisibile, posesiunea amestecă imobile și persoane, în limbajul deja notoriu al metonimiei. Pentru "prințesa" Ada, una care și-a cumpărat doar titlul, oferindu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
surprize. Atîta că, antrenată de variantele concrete ale înțelegerii ei, în diverse epoci, "actualitatea" este și vină și premiu, este dublu orientată. Pentru contemporani, actualitatea va fi fost ( cum s-a și spus cu tendință) "partizanat politic", coborîre în jocul imund, în miasmele zisei imoralități (politice y compris). Vom accepta că aceasta este neînțelegerea fondatoare, originară, a apropierii critice de Caragiale. Malentendu istoric, în trena căruia se află, opunîndu-i-se, apărarea lui Caragiale, condusă de Maiorescu, în articolul Comediile d-lui I. L
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
simbolic și concret, carceral) al restrînsului univers provoacă însă, creîndu-i un loc de manifestare, mijlocul imaterial prin care deschiderea operează în interiorul lui. O lume "fără ieșire" se sustrage condiției adîncind paroxistic păcatul existenței, mîntuindu-se prin ce are mai degradat, mai imund. Cel mai bolnav, în lumea spitalului, cel mai năpăstuit, între milogi, cel mai opresat, între deținuți răscumpără cumva condiția comună. Uneori în nesperată izbucnire sublimă (a vieții sau a morții). În mizeria, derelicțiunea lor, acești salvatori se ridică din magma
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
alternîndu-le cu orarul anotimpurilor: spitalul căruia îi datorează o revigorare temporară, însă periodică, prin tratamentul "altoirii" (un vaccin, după cîte se pare) și groapa gunoaielor, a cerșetorilor și mutilaților, a circului uman. Un fel de -hugolianăcour des miracles este adunătura imundă și grotesc vie în care "omul-fiară" plănuiește să-l aducă pe uriașul orb, Zahei. Ca un Quasimodo eșuat în tabăra nepotolită a "azilanților" lumii, încoronat, acela, ca Roi des Fous, Zahei pătrunde, obligat de șiretenia lui Panteră, în gura căscată
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]