116 matches
-
definit decât un nominal nonanimat. În afară de acest tip de partiție, care se întâlnește în multe limbi, există și alte forme. De exemplu, Li (2007), semnalează pentru nepaleză existența unui tip rar de partiție, determinat de agentivitate și de telicitate: nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată că niciunul dintre criteriile de partiție propuse de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum sunt și astăzi în foarte multe limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate erau marcate ergativ. Problema încadrării tipologice a limbilor indo-europene vechi este discutată și de Montaut (2006), care arată că, încă din secolele XII−XVI, în cea mai timpurie fază a limbilor indo-europene moderne, exista o structură preergativă. Instrumentalul/genitivul nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rol tematic (Agent), Comrie (1978: 367) subliniind că relația strânsă dintre ergativitate și agentivitate din unele limbi este contrabalansată de relația strânsă dintre ergativitate și nonagentivitate din alte limbi: în limba australiană dalabon, sufixul ergativ este folosit cu toate subiectele inanimate, dar nu cu toate subiectele animate (Agentul este tipic animat). Silverstein (1976) sugerează că funcția cazului ergativ nu este de a marca agentul în general, ci agentul nontipic. În alte interpretări, precum Woolford (2006), ergativul nu este legat de Agent
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
132, 142, 163, 164) au un comportament complex, admițând atât utilizarea noncauzativă, cât și pe cea nonagentivă: primul sens noncauzativ disponibil este cel agentiv (a) − menținerea și asumarea poziției, pentru numele agentive −, iar celălalt sens este nonagentiv (b), cu numele inanimate sau animate conceptualizate ca fiind nonanimate; în a doua situație, locativul este obligatoriu, iar informația semantică principală privește poziția: (a) Denise lay down 'Denise stă jos' Yvonne stood alone (în the hallway) for six hours 'Yvonne a stat singură (pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se) ancora "a se fixa, a fi fixat la malul apei". Și în cazul acestei subclase considerarea anumitor unități ca fiind ergative depinde de contextul în care sunt folosite. Dacă pentru verbele care nu se pot combina decât cu subiecte inanimate − a se alege, a se amalgama, a apune, a asfinți, a se astupa, a bălti, a se bifurca, a se decanta, a se înfunda, a se nivela, a se prelungi, a răsări etc. − nu se pune problema folosirii agentive, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
decauzativizare. Reinhart (2002)124 a arătat că verbele tranzitive al căror rol extern este Cauză ([+c]) pot suporta operațiile de aritate care elimină argumentul extern. Rolul [+c] este nespecificat cu privire la trăsătura [m], deci poate fi realizat prin argumente animate sau inanimate. Spre deosebire de saturare, care produce pasivul, decauzativizarea nu lasă urme ale rolului nici în sintaxă, nici în interpretare. Decauzativizarea aplicată unui argument intern Temă [−c−m] produce un verb inacuzativ al cărui subiect este argument intern. Decauzativizarea aplicată unei intrări lexicale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
16 000 de oameni. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de semantica verbului: S este marcat ca A, pentru unele verbe, și ca O, pentru alte verbe. DALABON Limbă australiană aborigenă. 20 de vorbitori. Sufixul ergativ este folosit cu toate subiectele inanimate, dar nu cu toate subiectele animate. DANI (NDANI) Limbă papua, vorbită în vestul Noii Guinee. 270 000 de vorbitori. Particula care marchează cazul ergativ (al argumentului A) poate lipsi, atunci când A și O nu se pot confunda. DHALANJI Limbă vest-australiană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acordă cu agentul numai dacă acesta este [+ Uman], nu și dacă este doar [+ Animat]. Într-o altă interpretare, nu este vorba de o simplă partiție timp−aspect în această limbă, ci de o partiție determinată de semantica grupurilor nominale: nominalele inanimate urmează tiparul ergativ, iar celelalte, tiparul acuzativ. Pasivul este folosit foarte rar și are realizare morfologică − o particulă inserată între rădăcină și desinență. Opoziția activ/pasiv se manifestă regulat numai la persoanele 1 și 2. NEWARI Limbă din familia sino-tibetană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nepopulată, somn de cealaltă parte, trecerea prin tunelul Bîrnova s-a închis în om, unghiul mort al societății, așezările zilei cu neputință de pus în mișcare, doar punere în vedetă, Grajduri înțepenit în dreptul inscripției de pe fronton, perfecțiunea infinită a organismelor inanimate, situația se face albastră, uită că e vară și nu se cuvine încă o anomalie! viteza de accelerat a personalului de scurt parcurs, încetinește, oprire, ieșirea din improbabil, ceața risipită, Scînteia mai mult de zece călătorii incluse într-una singură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
particulară caracterizează clasa pronumelui, care exprimă noțiuni indirect, prin intermediul substantivului cu care se află în raport de substituție. Din perspectivă logico-semantică, în desfășurarea raportului: substantivul denumește, prin intermediul noțiunii, „obiecte” în sens larg, reprezentând, de fapt, clase de obiecte animate sau inanimate: fată, corabie, reale sau imaginare: munte, balaur, fenomene: ploaie, ninsoare, însușiri, stări asimilate noțional obiectelor: frumusețe, neliniște - frumusețea Ioanei, neliniștea oamenilor sau noțiuni considerate în sine: frumos-urât (categorii estetice), bunătate, cinste, ticăloșie, nimicnicie (categorii morale) etc. Prin aceasta se manifestă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiectelor lumii extralingvistice. Din punctul de vedere al genului, substantivele limbii române se grupează, în primul rând, în două mari clase: • animate: substantive care denumesc „obiecte” înscrise în dinamica viață-moarte: om, băiat, fată, ciocârlie, fluture, pește, arbore, floare, zmeu etc.; • inanimate: substantive-nume de „obiecte” care nu cunosc dinamica viață-moarte: bec, geam, mauzoleu, stilou, tren, vagon, zmeu (de hârtie) etc. Se cuprind tot aici substantive colective precum trib, popor, neam etc., care denumesc realități situate în perspectiva dinamicii viață-moarte, numai la nivelul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei clase de substantive, însă, se mai cuprind substantive la care trăsătura semantică de gen nu-și are originea în reflectarea realității extralingvistice. Cea mai omogenă este clasa substantivelor neutre. Se înscriu aici în primul rând substantive - nume de obiecte inanimate 5. La acestea se adaugă câteva substantive animate, din clasa substantivelor colective, ambigene din perspectiva alcătuirii obiectelor denumite: popor, trib, grup, colectiv etc. și alte câteva substantive animate denumind specia, situată în interpretarea lingvistică, în afara identității de gen: animal, dobitoc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau cioară nu sunt corespondentele feminine ale masculinelor vulpoi, cioroi, ci cel mult expresia gradului pozitiv, neutru, al însușirilor reprezentate, întrebuințare, însă, puțin frecventă. Nici femininul șerpoaică nu are corespondent masculin în lumea umanului. Sufixul -oi schimbă și genul substantivelor inanimate, concomitent cu dezvoltarea mutațiilor semantice sau valorilor stilistice determinate de funcția sa de sufix augmentativ. Pornind de la substantive feminine, sufixul creează substantive neutre: ladă (F.) lădoi (N.) furcă (F.) furcoi (N.) bubă (F.) buboi (N.) Trecerea la neutru este facilitată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și grâul au fost recoltate/sunt coapte.”, „Untul și cașcavalul au fost puse la frigider.” Asemenea enunțuri nu sunt, însă, reperabile în mod curent. Aceste substantive pot fi considerate în afara genului sau neutre, din motive semantice, prin apartenența la clasa inanimatelor (unt, piper, cașcaval, aur, argint). Identitatea substantivelor aparținând la clasa arhigenului 9 sau la clasa ambigenului (părinte, copil, om, cal etc.) nu se marchează în planul expresiei, pentru că aceste substantive aparțin totodată unei anumite clase de gen; ele sunt masculine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sens fizic) etc.; adjectivul scund caracterizează, de obicei, obiecte din câmpul semantic uman: om scund, băiat scund, femeie scundă, dar stâlp scurt. Observații: Aceste limite semantice sunt relative; adjectivul scund este întrebuințat uneori și în locul adjectivului jos, în calificarea „obiectelor” inanimate: „Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă...” (M. Eminescu, I, p. 56) Dacă substantivul conține în planul său semantic (la nivelul rădăcinii sau la nivelul sufixului sau prefixului) o anumită realizare a însușirii, el nu mai poate fi determinat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să se reproducă, să se repete. Idei generale care nu au valoare decît aplicate la o impresie particulară; lumini care nu strălucesc decît atunci cînd întîlnesc corpuri substanțiale, așa cum inteligența nu se dezvăluie decît atunci cînd se lovește de obiecte inanimate". Această reflecție din aprilie 1927 este centrată pe însăși ideea de cadru al inteligenței și al memoriei. Accentul, care în cartea din 1925 (Cadrele) era pus pe interacțiunea reciprocă dintre cadrele memoriei și amintiri (pe care, în postfața la ediția
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
face istorica inițiativă în jurnalismul literar narativ să devină un act de curaj față în față cu critica criptoteologică esențializată. Pentru jurnalismul literar narativ, cu tendința lui de a reprezenta lumea fenomenologică particularizată, atât în caracteristicile ei, în spațialitatea ei inanimată și într-un anumit moment al timpului, "obiectul artistic al reprezentării a fost degradat la nivelul realității contemporane care este inconcluziv și fluid". Bakhtin și Zavarzadeh, împreună cu Garland și anonimul autor din Scribner's, se găsesc pe o poziție care
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
inadmisibil, pentru că orice om cât de cât instruit știe că fiziologia, biochimia și anatomia reprezintă fundamentul științific al biologiei, formând un tot indivizibil în explicarea vieții, așa cum matematica, fizica și chimia anorganică reprezintă fundamentul științelor exacte, fără de care explicarea lumii inanimate este imposibilă. Iată de ce Paulescu a înțeles să-și completeze pregătirea în perioada pariziană în domeniile chimiei și biologiei, fiecare încheiate cu câte un doctorat, pregătire care i-a permis o abordare experimentală atât de complexă finalizată cu descoperirea hormonului
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
5 regnuri: bacterii, protiști, fungi, plante și animale a căror indivizi să nu răspundă acestor deziderate, care în fapt realizează trăsătura distinctivă a vieții finalitatea. Este vorba de finalitatea vitală care, desigur, nu poate fi atribuită materiei brute deci structurilor inanimate. Prin extensie s-a acceptat și termenul de finalitate fortuită (Darwin) care ar opera la nivelul materiei moarte și care nu este altceva decât efectul întâmplării, sau mai bine zis al acțiunii cauzelor eficiente capabile de a produce un efect
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
căreia-i aparține, are o evoluție individuală și generală care se derulează ca și cum ar fi determinată, ar avea un scop, într-un cuvânt ar avea o finalitate ce se realizează pas cu pas, ieșind din tiparul anarhic al materiei brute, inanimate. Faye (astronom), William Thompson (Lord Kelvin (fizician), Chevreul (chimist), Wurtz (chimist), Armand Goutier (chimist), L. Agossiz (naturalist), M. Lotrille (entomolog), E.G.Saint Hilaire (naturalist), J. Cruveilhier (anatomist), Flourens (fiziolog), Cl. Bernard (fiziolog), Louis Pasteur, și chiar Lamark inițiatorul transformismului, ca să
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
așa cum macrocosmosul este nemărginit tot așa și microcosmosul este infinit în infrastructura sa. Energia este deci dimensiunea activă a materiei, prin care se face cunoscută nouă prin intermediul simțurilor noastre ajutate de posibilitățile moderne de investigație. Toate fenomenele naturii materiale, inerte, inanimate se limitează deci la cele 3 dimensiuni, toate supuse legii generale de conservare a materiei și energiei care spune că în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă ci totul se rezumă la schimburi de materie și energie
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de esență divină, nemuritoare și care asigură armonia vieții și transcendența. Hipocrate Nu rareori marile genii ale științei au dorit săși transpună în plan filosofic descoperirile lor, în încercarea de a le așeza în contextul existențial al lumii animate sau inanimate, prin urmare în ordinea firească a lucrurilor. Filosofia, ca știință integratoare a tot ceea ce rațiunea și inteligența umană a reușit să descifreze din noianul de enigme ale lumii în desfășurare, nu rareori a condus la grave erori de gândire cu
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
termeni materialiști, nerecunoscându-se sau chiar negându-se faptul că în lumea vie operează și alte legități pe lângă cele fizico-chimice, legități care-l fac pe individul aparținând lumii viețuitoare să evolueze și să se manifeste cu totul diferit în comparație cu lumea inanimată. Iată de ce multe curente filosofice și sisteme au eșuat atunci când au fost aplicate individului sau grupurilor de indivizi și explică de ce multe doctrine politice și legislații nu au reușit atunci când au fost aplicate asupra structurilor sociale sau statale, majoritatea lor
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
coordonează existența și evoluția, agent pe care-l denumește suflet. Demonstrația pe care o face în volumul „Fiziologie Filosofică” este una de excepție, argumentul său cel mai puternic fiind caracterul distinctiv pe care-l are lumea viețuitoare fața de lumea inanimată și anume finalitatea. Finalitatea, ca trăsătură esențială și caracteristică vieții, relevă faptul că nimic din structura și funcția unui organ sau sistem nu este întâmplător, ci toate aceste aspecte se derulează ca și cum ar fi subordonate unui scop predefinit, mereu același
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]