147 matches
-
am aduce acestui fapt, jurnalul intim rămâne, totuși, o terapeutică - cel puțin În măsura În care, obligând la autoanaliză și introspecție, ar trebui să Îndepărteze de act, și nu să-l amplifice. Din acest punct de vedere, jurnalele sinucigașilor au ceva pe cât de inautentic, pe atât de Înfricoșător. Ele ar trebui să sfârșească prin salvarea personajului care se confesează, dar eșuează prin distrugerea acestuia. Definit, de obicei, din perspectiva efectului (dispariția fizică a individului), el ignoră componenta socială a actului. Chiar dacă, În urmă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
în eseul Camil Petrescu sub zodia literaturii cum "o simpatetică solidaritate e urmărită între propriul ideal literar și creațiile altora care par a-l confirma, nu mai puțin o delimitare netă, mergând până la ebuliția polemică față de ceea ce i se pare "inautentic", într-o dispunere simetrică. Funcționează, cu alte cuvinte, maniheismul specific criticii de coloratură afectivă"261. Remarcăm la Monica Lovinescu aceeași implicare afectivă în interpretările literare ale textelor pe care le găsește potrivite propriului gust estetic. Conceptele de cititor și scriitor
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
a fost socializata Percepția propriilor emoții este nesocializată și naturală Cea mai competența expresie este cea care corespunde perfecrt standardelor Cea mai competența expresie este cea spontană, chiar dacă are limite; cel mai bine în cazul tabuurilor; dezvăluiri ale vieții private Inautentice când abandonează principiile sau mediocritățile comunicării Inautentice când se conformează presiunii sociale, inhibiției Vocabularul prototipic al emoțiilor include simpatia, venerația, nostalgia, indignarea și morală Vocabularul prototipic al emoțiilor iclude furia, iritarea, dezgustul, surpriză, frica și excitarea Conform diferențierii de orientare
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
nesocializată și naturală Cea mai competența expresie este cea care corespunde perfecrt standardelor Cea mai competența expresie este cea spontană, chiar dacă are limite; cel mai bine în cazul tabuurilor; dezvăluiri ale vieții private Inautentice când abandonează principiile sau mediocritățile comunicării Inautentice când se conformează presiunii sociale, inhibiției Vocabularul prototipic al emoțiilor include simpatia, venerația, nostalgia, indignarea și morală Vocabularul prototipic al emoțiilor iclude furia, iritarea, dezgustul, surpriză, frica și excitarea Conform diferențierii de orientare a emoțiilor, aceeași emoție poate avea semnificații
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
pe urmele unor metodiști ai Iluziei, recomanda să reperăm " Cine vorbește?", adică poziția lui social-politică ca punct de plecare în formularea contra-argumentelor, (contra-)discursurilor. Putem formula contra-argumente și contra-discursuri pe baza unui "Cine vorbește?", care ne aruncă într-o cunoaștere inautentică, dominată de polemici gratuite și dominate de distructivitate. Instinctul criminal al polemicii despre care vorbea, într-un interviu cu Paul Rabinow, istoricul născut la Poitiers. Abolirea funcției și a mitologiei social-politice de autor este una utilă. De ce? Pentru că această funcție
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
aroganțe pseudo-liberale! se dovedește a fi nu numai o condiție de igenă mentală, dar și posibilitatea de a pacifica societatea și politica, precum și cele două instanțe între ele. "Cine vorbește?" și "Cine face?" sunt două regimuri intrigante ale unui retorism inautentic al gândirii; regimuri ale societății și ale politicii moderne. Acțiunile politicienilor și scrierile istoricilor nu ar fi de dorit să fie influențate sau manipulate de această formulare de retorică de doi lei: "Cine vorbește?". Să-i lăsăm pe scriitori să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
romancier a fugit în primul rând de sine, extenuat de ceea ce era; așadar o fugă de viață, cât și de propria moarte. Bolnav îndeosebi de egolatrie și de taedium vitae, și doar apoi de măștile anturajului, banal și ipocrit, deci inautentic. Diaristul joacă rând pe rând rolul lui Tolstoi și își iese din rol în chip șocant, sfidează conveniențele, se ascunde în locuri imprevizibile și este mustrat de tolstoieni, stupefiați inclusiv de hotărârea septuagenarului de a se apuca din nou de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
face și el referiri la autenticitate, pe care o interpretează în același sens al adevărului esențial sau limită: ,, Autenticitatea raport adevărat cu alții, cu sine însuși, cu moartea"99 iar Eugen Ionescu, în Cântăreața cheală, pornește de la o constatare identică: inautenticul limbajului automatizat, lipsit de conținut, total mecanizat. De altfel, în Nu, Ionescu respingea literatura într-un mod vehement, propunând ca unică formă de scriere jurnalul: Doamnelor și Domnilor, sau există Dumnezeu, sau nu există Dumnezeu. Dacă există Dumnezeu, nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
apogetice", unice, acele situații limită prin care trece personajul, situații care nasc filosofia. Spre deosebire de Camil Petrescu, Mircea Eliade susținea, în studiul său Oceanografie, că marea dificultate a unui roman modern este următoarea: ești nevoit să insufli personajelor o viață interioară inautentică, formată din sentimente demodate și truisme, pentru că majoritatea oamenilor moderni nu cunosc alt mecanism psihologic, nu au alte experiențe interioare 110. De aici, și această senzație că viețile care ne sunt prezentate, ne sunt deja cunoscute. Romancierul modern se găsește
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Concluzia la care ajunge Eliade este aceea că, într-un roman adevărat, autenticitatea este egală cu inautenticitatea personajelor, deoarece inautenticitatea este o caracteristică a oamenilor. Un romancier adevărat este acela care reușește să redea oamenii exact așa cum sunt ei, adică inautentici. Chiar dacă se va proceda așa, totuși, acest tip de roman, este de părere Eliade, nu va stârni interes, pentru că oamenii înfățișați vor simți și vor vorbi ca în orice alt roman. Este fatal, continuă Eliade, ca într-un roman care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
să pară învechiți, cunoscuți, neutri. Cu toate acestea, așa sunt ei, așa trebuie redați, aceasta înseamnă autenticitatea în roman. Amănuntul cel mai important este acela de a-l convinge pe lector că tocmai ceea ce i se pare lui banal și inautentic în roman este de fapt singura autenticitate valabilă. Mircea Eliade cere astfel romanului ca printr-o metodă absolut nouă să poată surprinde realitatea umană. Cea mai mare autenticitate îngăduită creației literare ar fi, după Eliade, un roman în care oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
autentic devine, astfel, pentru Eliade a nu fi autentic, a nu fi tu însuți, a nu avea biologie. În Fragmente întâlnim o idee asemănătoare, și anume că autenticitatea se identifică cu inautenticitatea. Romancierul este cel care trebuie să cultive banalul, inautenticul, trebuie să creeze personaje, care să nu fie egale cu ele însele, să se contrazică în funcție de circumstanțe. Avem astfel o nouă perspectivă asupra romanului-jurnal. Romanul trebuie să fie o explorare a existenței. De asemenea este necesar ca în esență, romanul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
că autenticitatea e chiar măsura acestei sensibilități, care modifică raporturile convenționale între real și ireal, dezvăluind caracterul în același timp fictiv și absurd al așa-numitei ,,realități imediate"134. Întâmplările în irealitatea imediată redau o lume a copilăriei invadată de inautentic. Relația auteniticitate-inautenticitate poate fi rescrisă din perspectiva abordării transdisiciplinare ca ,,univers multidimensional"-,,univers unidimensional". În contextul în care gândim lumea în care trăim unidimensional, nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de inautentic. Relația auteniticitate-inautenticitate poate fi rescrisă din perspectiva abordării transdisiciplinare ca ,,univers multidimensional"-,,univers unidimensional". În contextul în care gândim lumea în care trăim unidimensional, nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
auteniticitate-inautenticitate poate fi rescrisă din perspectiva abordării transdisiciplinare ca ,,univers multidimensional"-,,univers unidimensional". În contextul în care gândim lumea în care trăim unidimensional, nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în care gândim lumea în care trăim unidimensional, nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de pictor pornit de la schițe informe"135. Matei Călinescu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de pictor pornit de la schițe informe"135. Matei Călinescu identifica în această atracție către lumea bâlciului a naratorului-personaj o ,,nostalgie a autenticității". Abordând
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de pictor pornit de la schițe informe"135. Matei Călinescu identifica în această atracție către lumea bâlciului a naratorului-personaj o ,,nostalgie a autenticității". Abordând transdisciplinar textul lui Blecher observăm că toate aceste locuri reprezintă căi prin
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în calcul posibilitatea lor de ,,a nu mai fi", după ce au conștientizat posibilitatea altora ,,de a nu mai fi". O astfel de moarte are rolul de a scoate personajul din ceea ce Heidegger numea ,,starea de a fi căzut", o stare inautentică, acea stare zilnică care blochează accesul sinelui către sine. După moartea lui Quitonce, Emanuel va experimenta stări angoasante, ființa sa ,,se va deschide sieși ca grijă"275. De altfel, dintre toate personajele romanului, Emanuel și Ernest sunt cei care constată
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sa ,,de a nu mai fi". Heidegger concepe ființa ca ,,grijă". Din această perspectivă, angoasa este definită ca o ,,grijă permanentă a ființei de a nu mai fi". Este posibilitatea prin care individul poate ieși din ,,cădere", din acea stare inautentică care împiedică confruntarea sinelui cu sine. Personajele lui Blecher învață ,,să prelucreze moarea în registrul vieții"279, ajung să se confrunte cu propriul lor sfârșit ca posibilitate. Ipostaza cu care se identifică atât Emanuel, cât și personajele din Întâmplări în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
principii economice valabile doar în plan teoretic. Doi utopici se întâlnesc în aceleași fapte de esență. Pentru ei, toate femeile trebuie să fie de o frumusețe aparte, tot ce înseamnă urât sau hidos fiind a priori refuzat și considerat ca inautentic. Urâtului i se substituie himera frumosului absolut. Astfel, într-o răbufnire delirantă, Ladima crede că triviala Emilia ar fi potrivită ca model ideal pentru maeștrii picturii flamande: "Ah, și-o nevastă, o nevastă plinuță, albă ca tine, cu ochii mari
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
-se în ceea ce Alex Ștefănesu numește poezie de idei, "care nu se aseamănă prin nimic cu ideologizarea forțată din timpul comunismului, care a creat o formă de aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur și inautentic. Ana Blandiana reabilitază, instantaneu, genul, promovându-l pur și simplu, fără să-și ia măsuri de precauție. Așa cum alți poeți visează sau plâng sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește firesc, în felul în care respiră. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poezie este ceea ce Alex Ștefănesu numește poezie de idei, "care nu se aseamănă prin nimic cu ideologizarea forțată din timpul comunismului, care a creat o formă de aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur și inautentic. Ana Blandiana reabilitază instantaneu genul, promovându-l pur și simplu, fără să-și ia măsuri de precauție. Așa cum alți poeți visează sau plâng sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește firesc, în felul în care respiră. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
obiective) și, pe de altă parte, după modul posibilului. Omul trăiește, în același timp, "în" real și "în" posibil. Realul și posibilul sunt două moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]