219 matches
-
să definească un concept liric propriu în câteva Respirări și în Antimetafizica. Într-un eseu, Cuvintele și necuvintele în poezie, el identifică trei grupuri genetice ale poeziei: fonetic, morfologic și sintactic. „Poezia fonetică” se sprijină pe melos și caută efecte incantatorii de tipul „prin vulturi vântul viu vuia”. S. o consideră primitivă și o respinge. Cealaltă, „poezia morfologică”, e „o semantică a vederii [care] ne farmecă și ne ștampilează memoria” și este reprezentată de Arghezi, un poet studiat atent de tânărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Poetul se refugiază în estetic și în referințe culturale, explorând programatic spiritualitatea națională. În următorul volum, Apă neîncepută (1980), poezia se obiectivează prin deschiderea spre epic și spre conștiința colectivă. De la un lirism pur, ferit de frământările cotidianului, de la efuziunea incantatorie, bogată în definiții metaforice, se trece la evocarea și meditația elegiacă, înrămate în simboluri și parabole, în proiecții de legendă și de mit național. De acum înainte autorul va fi preocupat de matricea și etosul popular; lirismul „se radicalizează, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286636_a_287965]
-
dragoste, tendința spre simplificare și abstractizare a limbajului mai ales în poemele filosofice (Ascensiune în munți), dedublarea eului poetic (Arlechin). Originală este Cavalcada gerului ( După un motiv folcloric), poezie ce dezvoltă motivul șarpelui într-o construcție halucinantă, de o muzicalitate incantatorie. Timpul și moartea, „taina” trecerii, iluzia, dualitatea omului, a poetului și a poeziei sunt temele din Elementul „lume” (1978). Volumul Satiră duhurilor mele... (Parodii și nu prea) (1980) constituie oarecum o răspântie în creația lui C., în sensul apropierii de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
P. Drogeanu - omul fericit nu poate să nu Își transforme condiția Într-un program care răspîndește bucuria cu forța unei epidemii [...]”, - iar poezia lui Ilarie Voronca este Însuflețită pe Întreg parcursul ei de un program ca acesta, crezînd În valoarea incantatorie a rostirii poetice, capabilă să reînnoiască fundamental poziția omului În univers, Înălțîndu-le pe amîndouă În plenitudinea lor originară. „MILIARDARUL DE IMAGINI” Urmînd itinerariile lui Ilarie Voronca În căutarea unei noi „gramatici” a poeziei, am putut remarca interesul său ieșit din
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
imnică, revărsarea preaplinului sufletesc, năzuința de „istovire” - cum ar zice Ion Barbu - a cîntecului, Într-un discurs ce-și reia și variază la nesfîrșit pretextele, cu atît mai mult cu cît tiparul strofic, armonia ritmică, muzicalitatea rimei Încurajează menținerea atmosferei incantatorii. Ca să sugereze intensitatea sentimentului erotic și ubicuitatea luminoasei prezențe a femeii iubite ce iradiază În toate lucrurile din jur, poetul multiplică spectaculos elementele de relație, fie la nivelul versului („Te simt În glas, În buză, În respirație,-n carte”, „Nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Întru poezie. Le Înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei ideale identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu Întotdeauna În chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii, de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. Despre „vocația (sa) temperamentală” s-a spus, cu exactitate, că „și-a găsit expresia convenabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
că cele două grupări nu sunt fundamental diferite, că există o tentație a frondei și în cadrul cerchiștilor, că există o alunecare spre neoromantism - e drept, dublată adesea de o tratare parodică sau autoparodică - și în cazul albatrosiștilor. Expresia care devine incantatorie câteodată, mitologizarea existenței, alteori exacerbarea eului sunt trăsături care apropie, de asemenea, cele două grupări. Ceea ce le separă este, în primul rând, dorința lor de a-și afirma originalitatea, individualitatea pe scena istoriei literare și, în al doilea rând, universul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
blana mai sumbră ca cifrele/ în timp ce leoparzii în vârstă de 50 de ani încarcă sexul ca pe o armă de vânătoare"). Volumele din 1945, Blănurile oceanelor și Butelia de Leyda îl depășesc însă valoric pe primul. Aici se descoperă valențele incantatorii ale limbajului, prin repetițiile termenilor care poartă mesajul central al textului, prin jocul verbal: "Urăsc tot ce amenință mersul amenințător al omului spre libertate/ Urăsc tot ce servește obstacolul acestei delirante eliberări/ (...) Urăsc femeile curate ca un pahar/ Din care
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
descifreze mesajul). Resurecția baladescă în viziunea membrilor Cercului Literar de la Sibiu înseamnă o apropiere a acestora de parabolă. Textele lor capătă aspect alegoric. Este un univers fantasmatic cel pe care-l creează la limita dintre real și imaginar. Tonalitatea este incantatorie, balada fiind adesea pretextul pentru o călătorie în timp, în mitologie, în imaginar. Se creează, de fapt, o mitologie proprie și, prin intermediul personajelor-simbol care apar în poemele acestea, se încearcă o schimbare a lumii, o luare a ei în stăpânire
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
au fost remarcate și titlul volumului Noaptea geniului se poate înscrie în această direcție. Noaptea geniului este o exaltare a sfârșitului romantismului cu tot ceea ce poate să însemne acest fapt. Emfaza acestor trăsături conturează un univers halucinant și decadent. Stilul incantatoriu amintește însă mai mult de Blaga decât de romantism. E o mitologizare a lumii, realizată însă prin refacerea sensurilor elementelor arhetipale. Călătoria eului liric are similitudini și cu cea prezentată de imagistica suprarealistă. Se călătorește dincolo de limitele rațiunii, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care apare să fie voit ambigue. Ipostazele feminității sunt multiple. Ele capătă nume sau se desprind din masa anonimatului. De fiecare dată însă se simte în aura ce le înconjoară ceva din misterul Eumenei. Tonurile se îndepărtează uneori de sonoritățile incantatorii ale poemelor dedicate Eumenei. Există o oarecare violență în exprimare, limbajul este frust, sfidând regulile retoricei înalte: "Vreau să te iubesc numai pe tine/ Olivia, cu dragoste de câine.// Ce-mi pasă dacă-mi încui ușa/ Și dorm beat lângă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
universul sentimental se estompează mai târziu. Poezia devine curgere, alunecare, imaginile se încheagă sub ochii cititorului, există aici o metamorfozare continuă în genul în care se înlănțuie imaginile fantasmatice sau cele ale visului (Alchimie). Atunci când poemul capătă ceva din tonalitatea incantatorie a versetelor din Cântarea Cântărilor, aura de mister în care figura invocată se învăluie, este potențată de recurgerea la un "tu" indefinit, așa cum se întâmplă în poemul amintit. Iubirea/iubita este recipientul magic în care sufletul se preschimbă. și într-
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
limita dintre cosmos și haos. Dacă plecarea în călătoria de căutare a soarelui amintește de atâtea alte trasee inițiatice, faptul că, de data aceasta, căutătorii sunt orbi schimbă coordonatele istoriei prezentate. Discursul cu elemente repetitive, cu enumerații, jocuri verbale devine incantatoriu ("Patru orbi,/ Patru umbre, cu umbrele lor,/ Din răsărit, din apus, de la nord, de la sud,/ Cu ceață în ochi, cu toamna în spate,/ Necunoscând, cunoscuți, din cetate-n cetate/ Căutau soarele", Orbii; Nici o stea/ Niciun înger din copacul cerului nu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în poezie, la Ion Caraion eul apare, mai degrabă, sub forma unei virtualități. Se vorbește în numele unei întregi generații, cel mai adesea instanța comunicativă fiind desemnată prin pronumele "noi" sau se împrumută un ton sibilinic. Versurile capătă totuși o putere incantatorie: Noi suntem nebunii care vor muri/pe marginea dintre noapte și zi/ fără îmbrăcăminte, fără adăpost/ lângă toate înțelepciunile veacului prost". Accentuarea eului poetic, introducerea elementelor autobiografice în text sunt modalități prin care se încearcă ștergerea granițelor dintre realitate și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și întru poezie. Le înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. ION POP Ilarie Voronca reprezintă o personalitate originală și complexă în cadrul primei avangarde; el, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
cântec urma întotdeauna o pauză și abia după aceea izbucneau aplauzele. Alteori, furtuna de aplauze pornea mai devreme, pe ultimele silabe, ca și cum cei care-l ascultau voiau să-l ia cu asalt. Vocea lui Cristian îndeplinea un rol de element incantatoriu, era un mijloc de comunicare magică. Deși oamenii nu aflaseră niciodată despre căderile sale și despre mâhnirile din ultimii ani, considerând mutarea la Roata lumii doar o altă etapă, și mai înaltă, din cariera interpretului lor preferat, Cristi nu a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
literari următorul pasaj: Într-o literatură este esențial să coexiste onirismul (vechi cât... Visul Maicii Domnului), realismul (vechi cât lumea), psihologismul (care nici el nu purcede numai de la Dostoievski), misticismul laic (cred că nu numai Patristica, ci și mari efluvii incantatorii din epoci păgâne stau la temelia poeziei lui Ion Alexandru) precum și numeroase alte curente a căror bună vecinătate și nu numai ea poate constitui o epocă literară"31. Aceste rânduri, care răspândeau un miros de tămâie în spațiul profan al
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
al vieții emergente și al promisiunii spirituale. Ca atare, în volumul Ploaia de sâmburi avântul poetic pare să păstreze ceva din teluricul ființei („sub nisip eu cresc neîncetat.../ până mă respiră stele căzătoare”). Rituri ale unor necunoscute ființe htonice, ritmuri incantatorii, dorința de a cuprinde în sine o lume animală și vegetală inconștientă de senzualitatea ei sunt prezente aici, poemele fiind lipsite totuși de nebunia dionisiacă specifică unei astfel de inspirații. Invenția trimite la alchimicele arhetipuri ale uniunii elementelor („să văd
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
fenomen onomastic, singular, până acum nedescifrat, care, mai ales, în colind este un nume magic, arhetipal aproape numele în sine, o invocație către persoana primordială divină sau umană, o formulă obscură devenită aproape o formulă de sonoritate pură, un refren incantatoriu.” Vasile Lovinescu (Dacia Hiperboreeană Ed. Rosmarin, București 1994, p. 23, afirmă:” colindele nu sunt bineînțeles latine, ci urcă la obârșia comună protopelasgă, întro antichitate abisală - ele sunt tot ce e mai misterios în poezia populară’’. Pentru a pătrunde în miezul
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
o altă lume, sui-generis, în care elementele de peisaj, oamenii și vietățile își schimbă rolurile obișnuite și regnurile ajung la coabitări insolite. Nu de puține ori „jocul” lingvistic trece pe primul plan. Poetul are ușurința de a rescrie, în limbaj incantatoriu, stări care restituie bucuria apartenenței la un teritoriu fabulos, magic, străvechi. Îndeosebi în versurile din Planete albastre se remarcă și unele elemente expresioniste, efect al probabilei influențe a lui Lucian Blaga. Prozatorul P. este și el extrem de productiv, publicând uneori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
după tehnică dicteului automat (sau a lui „le cadavre exquis”). Destine diferite sunt întrețesute după coordonate simbolice, planul „prezentului” e invadat de cel al trecutului mult îndepărtat, românul urmând atât partitura onirica, cât și pe cea muzicală (teme, pasaje reluate incantatoriu). Deși e vorba de două personaje, Margareta Veliceanu și logodnicul ei, acestea au umbre metempsihotice, ce sunt adevărații protagoniști ai românului, cei doi întrupându-se numai că „avatari” parodici ai unei femei dintr-un „secol revolut” și ai logodnicului ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]
-
o naștem pe Alcest, / testimonium ludus est / En, ten, tin, / o ce joc sublim!”. Ciclul - pus pe muzică de Cornel Țăranu - valorifică folclorul și limba țiganilor, ca și pasionalitatea lor specifică. Limbajul argotic și împestrițat cu idiotisme țigănești, caracterul ritualic, incantatoriu al versurilor fac din acest volum cea mai pitorească și exotică scriere a lui B. În Unicorn în oglindă (1975), critica a văzut o etapă în care poetul renunță la pitoresc și la muzicalitate și esențializează discursul liric, fără a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
dispariția prematură a soției poetului). Poezia de eteruri nelumești și de metafore ale distanțării și impersonalizării se individualizează în sensul cel mai propriu, fără a deveni în vreun fel anecdotică sau retorică, ci păstrându-și altitudinea zborului. Elegii, bocete, ritualuri incantatorii ale trecerii, toate acestea filtrate prin drama personală, versurile din ultimele două volume alcătuiesc totodată o artă poetică: poezia ca mijloc al mântuirii. După ce a epurat lumea/existența de zgura materialității, poezia acestui mallarmean se autoclaustrează în „fiordul ei de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
sensul încapsulat în poem; pentru a înțelege poemul, cititorul trebuie să participe, să se implice în ceea ce poemul semnifică 121. Cercetarea fenomenologică presupune ceva similar. Ea nu poate fi redusă la „rezultatele cercetării”. Ca și poezia, fenomenologia presupune o „glăsuire incantatorie”, o „spunere primară”; scopul fenomenologiei este tocmai acela de a folosi în prezent acest cânt originar al lumii (van Manen, 1984)122. Pinar și colaboratorii săi (2001) afirmau că „limbajul fenomenologiei este cântecul lumii”123. Aceste cinci trăsături diferențiază cercetarea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cu ieri). O notă personală găsește T. în Ierugi (1969), unde, folosindu-se tot de surse folclorice, provoacă o explozie de jocuri verbale, unele amintind, prin verva lor, de poemele „orale” ale lui Nichita Stănescu. Poeta mizează pe efectele sonore, incantatorii ale limbajului, pe variația registrului (popular, arhaic, regional). „Ierugile” ei sunt mai ales poeme de dragoste, care reiau cu grație „specii” populare precum ruga, descântecul, incantația, colindul: „Patru vulturi trecători/ Peste nouri de ninsori.// Dalajun de trei rădine,/ Îndoiți, fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]