258 matches
-
încercări zănatice de a combina apa cu uleiul. Unul și același Tiberiu Soare apreciază fenomenalul cor „Madrigal”, unul și același Tiberiu Soare descrie prestația unei trupe rock... nu calcă un prag ca să sară peste altul, nu împarte actul artistic între increat și făcut, între har și zădărnicie, după genul muzical, respectă toate genurile, la treapta și categoria fiecăruia câtă vreme fiecare categorie are trepte, iar categoria nu este strictă treaptă de valoare. S-a născut la București, în 1977 și a
TIBERIU SOARE. NATURA MUZICII, ÎNTREGITĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367698_a_369027]
-
de critic literar, Nichita Stănescu «și-a stabilit definitiv temele (de fapt, atitudinile posibile față de real și imaginar), și, în volumele următoare, ne va oferi variantele lor, din ce în ce mai explicite; astfel, în Obiecte cosmice (din 1967), accentul cade, din nou, pe increat; în Oul și sfera (1967) predomină un lirism al antinomiilor; Laus Ptolemaei (1968) e o „laudă a neadevărului necesar“ al empiriei, un refuz al rațiunii uscate, geometrizante; Necuvintele (1969) reiau dialectica identității și alterității, a cuvântului și a ideii etc.
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
cosmic, care se dezmembrează creând lumea. „Oul dogmatic” al lui Ion Barbu prezintă oul ca ambivalent, "palat de nuntă și cavou", închide în substanța sa începutul și sfârșitul, viața și moartea, fiind sediu deopotrivă al creației și al distrugerii, al increatului, ce conservă in nuce dimensiunile temporale și spațiale ale lumii, și al nunții, care începe devenirea, dar și entropia soldată cu moarte, cu sfârșitul inevitabil. Pe tema ovoidului, în creația lui Brâncuși, se comentează că el avea să realizeze forma
CONSUELA STOICESCU SCRIE ŞI TRADUCE VERSURI PE MUZICĂ DE VIVALDI ŞI DEBUSSY de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 267 din 24 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355891_a_357220]
-
și cel mult în depozitul legal, iară nu în focarul canonic, de să-și dea filologii masteratele sau doctoratele pe unele aspecte de la dânsa dintr-însa. Ci numele lui fiind astfel o inexistență fără folos altul decât biruința personală asupra increatului, nu putem pretinde Cărturarului nimic civic de mare anvergură, cum nici pescarului amator sau filatelistului sau invizibilului Microeintelectual sau chiar Diplomectualului discret, care e un personaj mai mult de hârtie lucioasă decât de carton bine presat. Alta este însă situația
POSTROMÂNISMUL (2) – NECHEZOLII DE AMBE SPEŢE ŞI POSTACUL INTELECTUAL PUBLIC de CAMELIAN PROPINAŢIU în ediţia nr. 605 din 27 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355287_a_356616]
-
de vechii egipteni de început al creației universului. Legenda ni-l înfățișază pe Orfeu, care a răspândit în Grecia mitul egiptean al oului, ferindu-se să-l consume. Aici întâlnim cei doi factori: cel feminin -albușul, dormind pasiv în liniștea increatului și factorul masculin, bănuțul auriu, „ceasornicul fără minutar” al vieții. „Nevinovatul ou” e simbolul vieții dar și al morții , „palat de nuntă și cavou”. Tehnica din „Joc secund” derivă din experiența lui Mallarme prin încifrarea expresiei, dar la Barbu este
ION BARBU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368981_a_370310]
-
resemnat, asumat sentinței finale, în sens ortodox și moral, la confluența dintre real (conștient) și ireal (subconștient), îmi relevă un poem psiho-filozofic rafinat și cuprinzător. „a pus capăt începutului și a pus un început capătului scoțând drumul din neant din increat din abis scoțându-l curat nou pur neatins drumul în sfârșit drumul spre ceea ce numeam real ireal convențional nonconvențional probabil improbabil oniric” Circumferința existențială, cercul creator și reluarea din orice punct al unei predestinări, confirmă spre final ineluctabilul destin. “în
EUGEN DORCESCU- POETUL ÎNTRE CRITICA LITERARĂ ȘI NECUNOSCUT de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1801 din 06 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369205_a_370534]
-
IMPRESIONABILĂ Autor: Aurel V. Zgheran Publicat în: Ediția nr. 1760 din 26 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului 22 octombrie 2015! La răscrucea lor, zilele reci și zilele calde, sorbite una pe cealaltă au ivit în calendarul muzicii românești un timp increat, nu cu ore, nu cu secunde, al anotimpului nevârstnic, al iubirii! Contesă frumoasă a folclorului românesc, și dragă românilor ca soarele ochilor și umbra inimii, artista ce pentru numele mirabilului ei har a vlăguit de simbol până și cuvântul farmec
MARIA DRAGOMIROIU. CONCERT ANIVERSAR ŞI CARTE IMPRESIONABILĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1760 din 26 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353238_a_354567]
-
lină coboară peste el și mângâie-i trupul obosit de acceptări. Viziunea poetului nu este clară pentru cel care nu înțelege existența ca mijloc de creație și de iubire, nu întotdeauna de frumos sau de real, ci mai mult de increat. Poetul vede lumea prin versurile lui și o aureolizează cântându-i imn și slavă îi ridică întru nemurire, pentru că el va fi cel ce va dăinui în Univers ca o fantasmă siderală. El nu proslăvește talentul ca procreare umană, ci
METANOIA FORMELOR LITERATURII ŞI A OMULUI NOU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 504 din 18 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358840_a_360169]
-
Nu există existența pentru Neființă și nici nonexistența pentru Ființă" (Bhagavad Gita) În filosofia eminesciana se găsesc reunite mari teme și motive ale filosofiei universale,dar un prim motiv, original și profund în același timp, este acela al existenței în mijlocul increatului,al nimicului,sau al nașterii din adâncurile mortii.Visul neființei,conștientizat în "universul cel himeric" este perceput ca fiind însăși ființarea,cănd "în faptă lumea-i visul sufletului nostru".Astfel,eternul prezent existențial se concentrează într-o clipă suspendată;și
CLARISSA EMANUELA [Corola-blog/BlogPost/360455_a_361784]
-
Nu există existența pentru Neființă și nici nonexistența pentru Ființă" (Bhagavad Gita)În filosofia eminesciana se găsesc reunite mari teme și motive ale filosofiei universale,dar un prim motiv, original și profund în același timp, este acela al existenței în mijlocul increatului,al nimicului,sau al nașterii din adâncurile mortii.Visul neființei,conștientizat în "universul cel himeric" este perceput ca fiind însăși ființarea,cănd "în faptă lumea-i visul sufletului nostru".Astfel,eternul prezent existențial se concentrează într-o clipă suspendată;și
CLARISSA EMANUELA [Corola-blog/BlogPost/360455_a_361784]
-
Nu există existența pentru Neființă și nici nonexistența pentru Ființă" (Bhagavad Gita) În filosofia eminesciana se găsesc reunite mari teme și motive ale filosofiei universale,dar un prim motiv, original și profund în același timp, este acela al existenței în mijlocul increatului,al nimicului,sau al nașterii din adâncurile mortii.Visul neființei,conștientizat în "universul cel himeric" este perceput ca fiind însăși ființarea,cănd "în faptă lumea-i visul sufletului nostru".Astfel,eternul prezent existențial se concentrează într-o clipă suspendată;și
FIINTAREA INTRU NEFIINTA (FILOSOFIA EMINESCIANA) de CLARISSA EMANUELA în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359872_a_361201]
-
veșnice șiruri metempsihotice:viata-moarte,moarte-viata,căci "toți se nasc spre a muri/și mor spre a se naște"."Nimic nu este durabil în această lume;nimic nu rămâne,totul se schimbă;totul este schimbător și imprevizibil".(Budha) Luând ființă din increat și fiind damnata greșelii primordiale-ratiunii,lumea "n-are alt scop,alta soarte",caci"legea schimbării acționează neîntrerupt pe pământ,făcând ființele să intre din nou în roată transformărilor". (Budha) " Moartea este izvorul vieții","viata-i cuibul morții","vis al mortii-eterne
FIINTAREA INTRU NEFIINTA (FILOSOFIA EMINESCIANA) de CLARISSA EMANUELA în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359872_a_361201]
-
cosmic, care se dezmembrează creând lumea. „ Oul dogmatic ” al lui Ion Barbu prezintă oul ca ambivalent, "palat de nuntă și cavou", închide în substanța sa începutul și sfârșitul, viața și moartea, fiind sediu deopotrivă al creației și al distrugerii, al increatului, ce conservă in nuce dimensiunile temporale și spațiale ale lumii, și al nunții, care începe devenirea, dar și entropia soldată cu moarte, cu sfârșitul inevitabil. Pe tema ovoidului, în creația lui Brâncuși, se comentează că el avea să realizeze forma
CONSUELA STOICESCU SCRIE SI TRADUCE VERSURI PE MUZICA DE VIVALDI SI DEBUSSY de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 123 din 03 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/343193_a_344522]
-
sacrilegii ideologice ale evului abia început, anume chipul „Fecioarei roșii” pictat în conștiință și pe ziduri în locul Celei Sfinte... O dimensiune trivială și violentă, se înțelege, a contemporaneității aceste bazate pe greu cuantificabila maree de hulă adresată din rărunchi Dumnezeului Increat, dar și pe tipologia plină de eroare a fragmentarului, fixată de postmodernitate ca reper absolut al vremii în detrimentul celui aparținător unității compexe a corpului social. Structura atipică a momentului deconstructivist prezent implică o realitate lugubră, ce nu se lasă cucerită
NOUA CONJUGARE A VERBULUI „A FI” LA TIMPUL PREZENT AL ANTIVALORII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/380921_a_382250]
-
misteriosul apus... O LUME STRANIE Când galaxiile nasc spiralate-n legi, iar timpul, frângându-se-n cochilii, se strânge ca un melc; când curcubeiele se-ntorc târâși în stele și-un vifor de bolizi se înfășoară în curbele-unui gol de increat, ca fașele în jurul unui nou născut, la capătul materiei - o minune: o nouă lume de lumini umanoide, care-ți așteaptă-astronauții-n taină. (o lume răsărită din închipuire? Da sau nu?!...) O lume cam ilogică, precum am crede noi cu relativitatea logicii
VISURI COSMICE (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/374462_a_375791]
-
sublimă, satanică. Viața mea? Excelentă! Între particule cfr-iste și mai multe conserve cu ochi...dincolo de ea...totu-i excelent!! De multe ori excelentul se înfoaie ca un păun, dorind a rupe lumescul... Mă simt flămândă de orizonturi lemnoase,de plugurile increatului...Sunt doar o particulă lichidă din mii de particule excelente, amorfice, un molfăitor, un miorlăitor , juisând perpetuu, excitat de rutină... Referință Bibliografică: Elogiu despre Excelent! / Mihaela Doina Dimitriu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2276, Anul VII, 25 martie 2017
ELOGIU DESPRE EXCELENT! de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2276 din 25 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372388_a_373717]
-
lăudat pe Dumnezeu astfel: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Așadar ierarhiile angelice l-au slăvit pe Dumnezeu pentru Nașterea Domnului și au slăvit această Naștere, care a unit Cerul cu pământul, Increatul și creatul, și a adus aduce pe pământ pacea, împăcarea cu Dumnezeu după alungarea din rai. Concluzionând, mai trebuie subliniat că Biserica Ortodoxă, slujind praznicul împărătesc al Crăciunului, prin care se bucură și slăvește Nașterea Domnului, este în acord cu
SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI SAU PRAZNICUL ÎMPĂRĂTESC AL NAŞTERII DOMNULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 359 din 25 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/371102_a_372431]
-
de banal, dar simbolistica celor două direcții este una demnă de a fi luată în seamă. Cele două laturi formează un sistem dual, în care, adesea, dreapta este considerată pozitivă. Linia dreaptă simbolizează drumul parcurs de la cauză la efect, de la increat la creat, mai curând ca acțiune și trecere de influxuri de la unul la celălalt, decât ca structură a lumii. În al său Tratat de istorie a religiilor, M. Eliade arată că, în unele comentarii rabinice, primul om, Adam, era nu
GHEORGHE ANDREI NEAGU, DE LA STÂNGA LA DREAPTA- EXISTENŢĂ ŞI SEMNIFICAŢIE, CRONICĂ DE CĂTĂLIN MOCANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1047 din 12 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347233_a_348562]
-
proletcultism târziu. Dar, într-un plan superior, nuvela se „citește“ prin intermediul bogatului simbolism al muntelui, care ține de ideile de înălțime și de Axis Mundi. Ca centru al hierofaniilor atmosferice și al unor teofanii, muntele se înscrie în simbolismul manifestării Increatului prin creații. Muntele este punctul de întâlnire al cerului cu pământul, sălaș al zeilor și capăt al ascensiunii omului. Militarii în termen reprezintă tocmai fermentul dizolvant care periclitează Kosmos-ul arhetipal. Prin această ultimă calitate, jertfa celor care schimbă ordinea apare
GHEORGHE ANDREI NEAGU, DE LA STÂNGA LA DREAPTA- EXISTENŢĂ ŞI SEMNIFICAŢIE, CRONICĂ DE CĂTĂLIN MOCANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1047 din 12 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347233_a_348562]
-
ca iubire perseverentă! Muzica pură contramandează orice e fără răspuns în universul nostru, înfățișând melomanului lumea văzută prin ochii unui aviator în fața căruia libertatea nu e gol, e drum, iar rostul de a trăi există infinit palpat de la mâinile lutarului increat ce-a înnobilat argila, modelând-o și spiritualizând-o, până azi...! Cu ce ne-am deosebi de pământ dacă prin noi n-ar curge lava sufletului, cristalizându-se în stele și cantate?! De la cea mai simplă afecțiune, până la cel mai
DIALOGURILE DRAGOSTEI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 2288 din 06 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371720_a_373049]
-
a se pune pe linia moderniștilor și nici că ar fi fost influențată de mari poeți înaintași, deși, uneori, întâlnim termeni sau chiar titluri care amintesc de poezia lui Barbu sau Blaga. Astfel ideea de „nenăscut” pare o preluare a „increatului” din Oul dogmatic barbian, în timp ce un titlu precum ” Oprește destrămarea” amintește clar de motto-ul volumului Marea trecere a lui Blaga: „Oprește trecerea. Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire - și totuși oprește, Doamne, ceasornicul cu care
CELLA NEGOIESCU. DESPRE VOL.DE POEZIE ”ÎN UMBRA ZEILOR” de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379246_a_380575]
-
singura realitate) în "nașterea cea mai exterioară". Paracelsus, pe de altă parte, era de părere ca primă materia este materia unică, misterium magnum (mare mister), mama elementelor (matricea facerii lumii materiale, din eter) și a tuturor creaturilor, este un mister increat care nu poate fi exprimat prin nimic și a fost pregătit de Dumnezeu încît să nu-i semene nimic în viitor și nici el să nu se poată întoarce niciodată înapoi la ceea ce a fost. Observăm aici germeni ai evoluționismului
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
salturi-transformări adînci ireversibile. Misterium magnum (misterium increatum) este pentru Paracelsus mama unică a tuturor lucrurilor pieritoare care nu au fost create nici mai devreme, nici mai tîrziu, sau în particular, ci toate împreună, deoarece toate lucrurile au fost create în increat 157. Toată realitatea a fost creată în veșnicie deodată, misterium magnum paracelsic fiind un fel de mama divină 158. Creația această "sincrona" indică existența în sistemul lui Paracelsus a ceea ce putem numi un panprimordialism. Acesta teorie are afinități cu ideile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
var”, pus protector „între trup și ce-i afar”. Mică vietate hermafrodită, melcul e o făptură perfectă, ce nu are nevoie decât de sine însuși; în somnul lui hibernal (tulburat printr-un act de magie, dar unul necugetat), el simbolizează increatul, virtualitatea pură, latența neprimejduită de vreo „concretizare” în ordinea fenomenală. Inexistentul, odată ieșit din condiția lui, suportă capriciile și rigorile ce apasă lumea viului; spiritul, deschis imprudent către materie, intră și se transformă în ea, devenind „perisabil”. Sinteza nu e
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
regele ciupearcă”, visând la unirea cu o ființă omenească, care însă e însetată de lumină, încearcă s-o aducă pe lapona Enigel în spațiul securizant, închis, al propriei condiții, „în somn fraged și răcoare”. Prelungită imprudent, tentativa expune din nou increatul logicii aspre, implacabile a viului - care nu e alta decât consumul, alterarea, altfel spus, moartea: „Dar timpul, vezi, nu adăsta,/ Iar soarele acuma sta/ Zvârlit în sus, ca un inel”. Părăsirea paradisului inexistenței, chiar și dintr-o aspirație superioară, se
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]