146 matches
-
din ce în ce mai sus, spre un nor alburiu, ușor zumzăitor. Edo plutește nemișcat, pășind lin prin aer, așa cum a pășit prin mare. Se întoarce cu totul spre mine și-mi întinde mâna. îi simt iar atingerea, incredibil de palpabilă, rece și totuși indefinibil caldă. Nu mai dau din mâini. Mă las trasă de Edo, din ce în ce mai sus, simt materialitatea aerului pe care îl străbatem amândoi și simt, cu o exaltare de nedescris, imaterialitatea pufoasă, precum o spinare alburie de inorog, a norului pe care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
EminescuOpVII 121} cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce-i drept, i-ar fi și plăcut. Ce întunecoase bucurii simțea inima ei în acea privire,... cum ar fi dorit,... ce ar fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel cum și- ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. {EminescuOpVII 157} Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce-i drept, i-ar fi și plăcut. Ce întunecoase bucurii simțea inima ei în acea privire... cum ar fi dorit... ce ar fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce-i drept, i-ar fi și plăcut. Ce întunecoase bucurii simțea inima ei în acea privire... cum ar fi dorit... ce ar fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îți amintești? se-ntoarce spre mine cu ochii ei verzi-albaștri, albaștri-verzi de pariziancă, o sută treizeci, mai sunt câteva trepte, americanii au ajuns deja, o sută treizeci și trei, și-n zâmbetul ei citesc, oare?! aceeași nelămurită senzație că ne leagă ceva indefinibil, o sută treizeci și cinci, o sută treizeci și șase, dorința ei de a sări de la al cinsprezecelea etaj?! Degetele delicate răsfirate printre bumbii de metal ai blugilor mei?! O sută patruzeci, o sută patruzeci și unu, cine să știe?! O sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
proprio come se questa stessa esistenza non fosse più soltanto individuabile nel tempo passato o nell'aspettativa futură, mă anche unicamente determinabile nel presente della fede în Cristo, da cui tutto è origine e moto, durata e fondamento e misura indefinibili în quanto imperscrutabili, cioè definitivi proprio perché constatazione diretta di una testimonianza viva da parte dell'uomo di rinunciare e di rifiutarsi un ritorno al giorno della disperazione. Per questo la speranza diviene imprescindibile avvenimento della fede nel momento în
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
rivelazione del mondo quale segreto racchiuso nel tempo. Peraltro îl confine ultimo aristotelico, l'αἰών, ultimo în quanto però comprendente di ogni possibile confine del cielo, cioè proprio l'intero tempo mistico nella sua pienezza di svolgimento în uno spazio indefinibile, în virtù del fatto di comprendere ogni cosa, questione poștă già da Anassagora, ritorna a un livello di riflessione superiore e però nuova, giacché questo limite è "incorporeo" e ci introduce all'Empireo. Note 1 Cfr. Salvatore Natoli, L'esperienza
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
felurile și astfel orientează evoluțiile profunde, de adîncime, și în felul acesta creează istorie, permite sau interzice dezvoltările succesive ale aventurii umane. 4.2.1. Putere economică și putere globală Ce este deci această formă de putere imanentă, misterioasă și indefinibilă, ce nu apare decît la capătul unui lung proces ? În afară de puterea în sine, o putem recunoaște în combinația, constant reformulată, de atuuri care se hrănesc reciproc : un mediu de antreprenori și de administratori complementari, un popor format și activ, infrastructuri
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
sens logic, delimitat. Dar cand imaginația funcționează în chip creator datorită "stimulului" atributelor estetice, care nu sunt forme ce aparțin "hipotipozei" conceptului (hipotipoza în înțelesul kantian de "expunere, sujectio sub adspectum"), ci care provoacă, în condiția lor de reprezentări adiacente, indefinibilul reprezentării principale, se produce o asemenea profuziune de gânduri, încât nici o expresie nu le mai poate cuprinde. Nu spun mult, în precaritatea lor de conținut, aceste rânduri, dar sunt suficiente că repere de cercetare. Toți operăm, între anumite limite de
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
o asemenea formulă spiritul lui Dumnezeu, îl înțelege cu această noțiune pe Dumnezeu, îl definește cu această definiție pe Dumnezeu? Nu, căci dacă l ar înțelege, dacă l-ar defini nu ar fi Dumnezeu, care este și rămâne Nevăzutul, Neinteligibilul, Indefinibilul: coincidentia oppositorum - coincidența contrariilor.“ În contrast cu Dumnezeul persoană, înfățișat drept Creator al lumii, Dumnezeul teologului este, pentru Küng, infinitul în finit, nemărginitul în mărginit, necondiționatul în condiționat, altfel spus, absolutul în relativ. Spre deosebire de tot ceea ce este finit, mărginit, condiționat, de lumea
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
misterioasă a orașului Valparaíso - din cartea aflată în curs de apariție la Editură Vellant. Valparaíso e foarte aproape de Santiago. Îl despart doar munții hirsuți, pe ale căror culmi se înalță, precum obeliscurile, cactuși uriași, ostili și înfloriți. Și totuși ceva indefinibil desparte Valparaíso de Santiago; acesta din urmă fiind un oraș captiv, înconjurat de ziduri de zăpadă. În schimb Valparaíso se deschide tot spre oceanul infinit, spre zgomotele străzii, spre ochii copiilor. În tinerețea noastră boema urcăm mereu în zorii zilei
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
până la epuizarea tuturor semnificațiilor posibile. Procedează că un conferențiar care ar vorbi mereu reverențios și distant, indiferent dacă sala în care vorbește ia foc sau daca lui însuși îi cad pantalonii. Politețea desăvârșită a discursului lui Matei Visniec are o indefinibila tentă ironică, dar și ceva neliniștitor, ca obiectivitatea ceremonioasa a discursului lui Kafka. Tot acest arsenal de seducție literară este folosit însă nu pentru a obtine aplauze, ci pentru a ajunge la conștiința cititorului și a-i comunica situații de
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
cu succes, trecând de "vămile" cenzurii. Și până la urmă, nu poate fi cenzurat decât ceea ce se potrivește cu universul de gîndire și de imaginație al cenzorului; iar "ceva"-ul acela absolut original al artei autentice, cu înțeles subiacent și aproape indefinibil, face ca foarfecele să-i scape cenzorului din mâini. În aceste condiții un cenzor nu ar mai fi putut decât cel mult să interzică difuzarea filmului în sălile de cinematograf - lucru devenit cu timpul tot mai dificil." Spontaneitatea lui Ion
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16442_a_17767]
-
Cine este autorul, dacă povestea îi scapă de sub control și se transformă în altceva, repetat peste voința sa? (...) Cine este așadar autorul? întrebare complicată, la care nu am priceperea să răspund: autorul - un eu difuz, cu mari probleme identitare, probabil indefinibil..." Rezultă astfel suprapunerea în roman a mai multor instanțe narative, începând cu autorul real, până la autorii "simulați", naratori omodiegetici, integrați universului ficțional din care relatează: Cesar autorul resimte scrisul ca refulare într-un spațiu compensatoriu, ca evadare din banalul cotidian
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
numerice are posibilități nelimitate și - odată ce i-ai pășit pragul și ai adoptat unghiul de vedere al camerei virtuale (ca în orice joc video!) - ești aspirat de turbionul fanteziei și abisul privirilor artificiale ale eroilor. Fascinat de performanțele infinite și indefinibile...
Reciclări... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15926_a_17251]
-
discuțiile se transformă într-un soi de denigrare miștocărească a optzecismului și postmodernismului: că n-ar exista o asemenea generație, că nu știu să povestească, că n-au opere, că postmodernismul a murit deja în lume, că e un concept indefinibil etc. Când se încearcă o discuție despre necesitatea unei strategii care să revitalizeze cartea și lectura, totul se transformă într-un haos din care nu mai străbat decât contradicțiile. Pornind de la ceea ce se spune aici se pot alege - previzibil aș
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
leșinuri și făceau necesare flacoanele cu săruri. Dacă întârziem însă puțin asupra ei începem să simțim că ceva nu este în regulă. Autorul își recită cu atâta grație și, mai ales, cu atâta delectare "oh"-ul, încât totul capătă o indefinibilă tentă parodică. Emil Brumaru este naiv știind că este naiv, vrând să fie naiv, bucurându-se că este naiv�. Este vorba, cu alte cuvinte, de o naivitate calculată, premeditată, regizată de un poet iubitor de ambianță, pentru care atmosfera lirică
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
niște ființe vii și nu pot căpăta contur. ... A scoate pe om din starea de umbră înseamnă de cele mai multe ori a-i răpi din farmec..." Și chiar, pînă la urmă, a-i răpi din "realitate", din acea "realitate" imponderabilă, misterioasă, indefinibilă, care poate fi la fel de "reală ca orice prezență, ca oamenii în carne și oase, ca obiectele..." Toată această estetică a "umbrei" - inclusiv umbra adevărului, sau minciuna care nu minte, adică arta, teoretizată în prelungirea paradoxurilor din The Decay of Lying
O capodoperă de tinerețe by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14252_a_15577]
-
nerăbdător începe cumva să bată, îl opresc cu toții, imediat. La douăsprezece fix, o dată cu primul dangăt de clopot, un bubuit asurzitor, aidoma unui tunet cumplit, cade și zdrobește satul cu o forță copleșitoare. Toate tobele bat în același timp. O emoție indefinibilă, care se transformă imediat într-un fel de beție, pune stăpânire pe oameni. Trec două ore în care se bat astfel tobele, după care se formează o procesiune, numită El Pregón (vestitorul, cel care bate, oficial, toba) care iese din
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
orientare. Conform expresiei de instantaneitate, durabilitatea formală poate fi analogată sintactic prin conceptul de textură albă. Deși nu avem o materialitate sonoră decât ca iluzie, în presupusa ei estetică o putem imagina ca pe un câmp radiind în neant o indefinibilă mulțime de șoapte ininteligibile, cu densități aleatorii și fără articulații (accente). Așadar, într-un timp gol și acardinal, OS se disipează instantaneu în nimic, ca neansonie. Pentru conștiința tresărită astfel, neansonia este viziunea (inefabila urmă a) unei treceri virtuale. Mentalul
Aspecte ale rela?iei timp ? oper? by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Cosmin Ciotloș Devenită, la un moment dat, loc comun al eseisticii de la noi, împreună cu alte mici paradoxuri narative borgesiene, formula care leagă omul nu de operă, ci de unitățile indefinibile ale amintirii trebuie folosită cu maxime precauții. Dacă, în mod cu totul excepțional, la autorul argentinian un personaj oarecare primea, pe nepusă masă, telefonic, darul de a stăpâni, prin propriul efort cerebral, memoria lui William Shakespeare, e de presupus că
Memoria lui Mateiu Caragiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8327_a_9652]
-
face parte din însăși identitatea ei. Să citim, în acest sens, un poem care funcționează, într-un fel, precum o oglindă întoarsă în comparație cu cel pe care tocmai l-am comentat. Aici, protagonista se adresează, la persoana întâi, unei „ființe ciudate”, indefinibile, și față de care se simte „detașată”, ca „un obiect sexual ce imploda, chiar atunci, în fața ei”. În cuvintele vorbitoarei, în care confesiunea se confundă cu o profesiune de credință, boala nu este numai obiect, precum ceva despre care se discută
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
Marian Victor Buciu Criticul N. Balotă calcă mai cu seamă pe urmele străine ale lui T. S. Eliot, prin care (se) citește. În acest apropiat și indefinibil volum - termeni ca antologie ori sinteză comportă ghilimele -, De la Homer la Joyce, eseuri, Ed. Ideea Europeană, 2007, puțini și aproape întâmplător sunt criticii români citați: G. Călinescu, E. Papu, A. Marino. Când rolul îi este potrivit, criticul deposedează autorul, ia
Între crize și profeții by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8163_a_9488]
-
tabloului pe un ecran, comentând-o spre a satisface curiozitatea unor oaspeți. Când privești însă lucrarea realizezi că între tine și ea se interpune nu simpla și banala realitate, ci spiritul creativ care transformă această realitate în ceva neașteptat și indefinibil, pentru că sfidează tot ce ni se pare obișnuit. Umbra lui Picasso e pretextul unei prezențe care se vrea exterioară, un misterios "uite-mă fără să fiu!", care se strecoară în tablou ca o nălucă întunecată, rămasă în contemplarea interiorului intim
Umbre și lumini. Patru secole de pictură franceză by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11505_a_12830]
-
Paloarea este cea care le unește. Paloarea e țintuire în corp, o prăbușire în viețile netrăite ale noastre și ale altora. E culoare a obrazului sau a pielii ce se îmbibă de boală și de curgerea timpului, dar e și indefinibila stare de între, între corp și lume, între o generație și alta, între carnal și sufletesc. Omul e doar „popas al palorii” (cinema soledad), iar ereditatea - o sumă de noduri înșirate peste timp. Este, de altfel, singura enigmă nerezolvată, cea
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]