112 matches
-
elementelor de psihologie individuală. Mai precis, fenomenul blogosferei se destramă în mai multe componente: a) individualismul fractal, prin care posesorul de blog așteaptă reacții repetitive din partea cititorilor; b) pierderea intimității individuale, în marea masă a blogerilor, prin indistincția creată. Spun "indistincție", deoarece numărul sentimentelor, impresiilor, judecăților logice sau de valoare este restrâns. Atâta vreme cât fostele jurnale "intime" sunt publicate de milioane de personae, conținutul acestora elimină caracterul elitist, de connaisseur, al scriitorului profesionist. Altfel spus, blogosfera poate deveni un medium al gustului
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
încredere în dumneavoastră." [Pease, Garner, 1994:38-39]; • funcția metalingvistică vizează dimensiunea autoreferențială a limbajului (a se descrie pe sine prin intermediul propriilor termeni, favorizînd pe de o parte introducerea elementului subiectiv și, în consecință mistificator, iar pe de altă parte prin indistincția dintre limbajul în care se vorbește și cel despre care se vorbește apariția paradoxurilor logice de tipul mincinosului (CUM?); • funcția denotativă (cognitivă, referențială) vizează dimensiunea informațională a semnului lingvistic, corelarea lui prin intermediul semnificatului cu un anumit referențial (ÎN CE CONTEXT
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a dezincarnat pictura și chiar fotografia. Albumele, cataloagele și cărțile de artă desprind formele și culorile de suporturile, siturile și mediul lor, abolind grosimea, proporțiile reale, valorile tactile. Reunirea sau alăturarea operelor celor mai îndepărtate într-o flatantă și fluctuantă indistincție fotografică egalizează deosebirile de materiale, raporturile de mărime și teritoriu, facilitând astfel constituirea unor corpusuri fictive și a unor clasamente după bunul plac. Aceste imagini de hârtie, ușor de mânuit, ne permit să jonglăm nu cu obiecte, ca până acum
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
regresează de la analiză la contact, de la citit la văzut. Se droghează cu propria-i icoană, prinsă în dorința de vizibilitate de boala timpului nostru, narcisismul. Și de fratele lui mai mic, voyeurismul. Cei mai curajoși își filmează agonia în direct; indistincția a înlocuit luarea de poziție cu adoptarea unei poze la locurile de reportaj. Reflexe de adaptare care țin mai mult de ecologie decât de morală. Televiziunea (și în al doilea rând radioul) fixează scara prestigiilor și retribuțiilor, unde omul de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
institui, prin distanță și separare, „principiul ultim“ ca diferit de toate celelalte principii, respectiv, după caz, „starea de iluminare“ ca diferită de toate celelalte stări. Astfel, recâștigarea privirii „divine“, sub specie aeternitatis, după cum plastic se exprimă Spinoza, aduce cu sine indistincția, anularea diferențelor și a oricăror judecăți de valoare, multiplul recăpătându-și în totalitate strălucirea prin întoarcerea totală a privirii către Unul și restabilirea legăturii. Această legătură însă nu leagă și este doar asemănătoare, prin omonimie, cu legăturile intramundane - la fel
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
ne imaginăm propriile noastre euri. Aproape Întreaga noastră artă de dinaintea impresioniștilor - sau a celui care, pentru ei, a fost un fel de Sfânt Ioan Botezătorul, William Turner - proclamă dragostea noastră pentru contururi clare, identități unice, pentru lucrul individual desprins din indistincția fundalului. Această putere de a detașa un obiect de ceea ce-l Înconjoară și de a ne concentra asupra lui este un criteriu implicit al tuturor judecăților noastre asupra laturii mai realiste a artei vizuale; și foarte asemănătoare, dacă nu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
scândurile vechi și putrede ce o urâțeau (Ana Blandiana, Autoportret cu palimpsest) filozoful nu numai că nu face abstracție de condiția apartenenței sale la natura obiectului pus în joc, ci, dimpotrivă, acceptă ambivalența subiect-obiect proprie disciplinelor umaniste în absoluta ei indistincție (G. Liiceanu, Tragicul) Varianta nu numai că..., dar relaționează - de obicei - două predicate afirmative: Părinții lor nu numai că știau ce-nseamnă toate prostiile, dar le și făceau pe ascuns, ca să facă copii (M. Cărtărescu, De ce iubim femeile) Nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
orice urmă de regret sau de îndoială cu privire la incizia pe care am făcut-o în perimetrul fondului intim-străin. Despre hotar și hotărâre Ceva este în măsura în care are hotare. Actul hotărârii este actul ontologic suprem. Se poate desigur imagina o lume a indistincției, a informului sau a inconstanței, o lume în care totul se preschimbă înainte de a apuca să fie. Despre o asemenea lume a neașezării s-ar putea spune că este, fără ca propriu-zis ea să și fie. O lume de magme, de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este în mai mare măsură: tiparul care se reiterează în fiecare exemplar, ori hotarul fiecărui lucru în virtutea căruia tiparul se afirmă încă o dată; pentru că, în fiecare lucru, noi sesizăm simultan hotarul și tiparul lui, varietatea lui distinctă și uniformitatea și indistincția lui. Pe de-o parte suntem înclinați să vedem excelența ființei în ceea ce este inconfundabil și neînlocuibil, deci în principiul individualului. În acest caz, unicitatea pe care o presupune hotarul intră în opoziție cu serialitatea tiparului, ceva fiind în mai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce există, dreptul lor la ființă. Numele reprezintă modul nostru de a gospodări, odată încheiată, Creația, gestul prin care am fost chemați să împiedicăm căderea lucrurilor în indistincție și în neființa „anonimatului“. „Ceva ce nu are nume“ mă domină prin nenumitul lui. El nu poate fi preluat în proiect, căci ființa lui îmi scapă. Nenumită fiind, ea nu poate fi fixată în granițele ei, ea rămâne in-finită. Preluarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prin „aranjare“ (kataskeuasis). Să ne întoarcem însă la momentul de început al demiurgiei. În prima zi, Dumnezeu face lumina. Lumina este primul element al modelării sau, mai degrabă, unul în vederea ei. Limita lucrului, conturul său, forma, apare în lumină. Întunericul, indistincția pură ar anula opera creației, ar lăsa ca elementele ei să fie asemenea pământului primordial: aoratos, „ascuns privirii“. Pentru ca delimitările create de volumetria divină să fie percepute este nevoie de lumină. Iată de ce în Marele Atelier al Demiurgului totul începe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sa". Nu se poate înțelege semnificația profundă a acestei culturi a Duhului fără a ne raporta la o valoare esențială a creștinismului, la atributul său primordial, libertatea credinței. În forma mistică a cunoașterii, realismul scoate omul din lumea vizibilă, transgresând indistincțiile dintre exterior și interior și situând ființa în orizontul arhetipurilor. În plan uman, potrivit concepției lui Petre Țuțea, Realul nu se identifică cu obiectul cunoașterii - fenomenalismul kantian, ficționalismul -, iar sub raport mistic, Realul echivalează cu Adevărul Unic. Iată de ce gânditorul
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Memoria se Întrupează În corp și se perpetuează prin gesturi cotidiene și prin acțiuni rituale. În lingvistică, este numită sincretică fuzionarea a două funcții de-a lungul timpului: genitivul grec a moștenit funcțiile ablativului. Psihologia numește „sincretism inițial” faza de indistincție a eului de mediul Înconjurător sau teama confuză de obiecte, care precedă la copilul mic percepția clară și distinctă. Antropologia vede În societățile primitive o nediferențiere a politicului și a economicului. Ea desemnează sub numele de sincretism rezultatul amestecării mai
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
obiectul“ iubirii sale avem de a face cu o specie de continuitate. Cei doi sunt în același plan: planul comunicării împărtășite, al unei emotivități omogene, al unui afect în permanentă mișcare de la unul la altul. Iubirea se exprimă, adesea, ca indistincție. Treci neîncetat în celălalt și celălalt trece neîncetat în tine. E vorba, cu alte cuvinte, de un ritual al participării. Al participării reciproce. Te regăsești, clipă de clipă, în cel care se regăsește în tine. Duci apropierea până la identificare. Transformi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe care stau ghemuite aceste păsări. Mitul urmează în mod evident un parcurs regresiv. Contrar miturilor care povestesc cum și-au dobîndit păsările penajul distinctiv, acesta povestește cum Rîndunica-de-noapte și l-a pierdut pe al ei și a recăzut în indistincția cromatică ce constituia la început soarta comună tuturor păsărilor. Demersul miturilor din ansamblul altern, referitoare la originea olăritului, este același : ele povestesc cum o femeie indiscretă (adică vinovată de incontinență orală) a pierdut oalele primite de la binefăcătoarea ei supranaturală ; acestea
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
se trăiește confortabil din gloria trecutului (...) nici un eveniment cultural recent nu-i atrage (ieșeanului, n.n.) atenția, obligându-l să reacționeze. Nimic nu iese în evidență, nu se singularizează, nu face valuri. O splendidă mediocritate înghite cu lăcomie totul, uniformizând până la indistincție." După ce dă curs și unei umbre de îndoială ("Poate, totuși, că realitatea nu-i chiar atât de neagră!"), pune punctul pe i: "Adevărata problemă a Iașilor nu e ignorarea puținelor valori pe care le mai are, ci tratarea lor de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
mele sunt subiectul acestor rânduri, ci modalitatea în care le transpun în plan ideatic, felul în care aleg să le rețin și să le ordonez în iluzoria identitate pe care mi-o donez, din nevoia de a mă smulge din indistincția spre care mă cheamă cotidianul. Subiectul derivă din orgoliul de a gândi (de fapt, de a vrea să gândesc) în manieră proprie în contextul comunitar, atât cât îmi permite faptul-de-a-fi-cu (ceilalți) (altfel spus, cât îmi dă voie situarea într-o
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
despărțirea de superficialitate nici măcar în acest context grav. * În raport cu veșnicia, superficialitatea este modul de a fi al existenței. * O carte bună este cea ale cărei rânduri se pierd în noianul de gânduri pe care ți le stârnește, contopindu-se până la indistincție cu ceea ce ai personal. Cu atât mai mult dacă în urma ei rămâne doar un "sentiment" în loc de amintirea exactă a celor spuse. Preluarea a cât mai multe citate dintr-o carte arată măsura în care nu ai reușit s-o digeri
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
atenția publicului a unor nume mari din literatura universală sau din cultura română, Scînteia plasa noii scriitori preluați din lumea sovietică într-o companie selectă. Amestecarea binelui cu răul, a adevărului cu falsul și a oamenilor valoroși cu impostorii până la indistincție a fost o tehnică pe care comuniștii au aplicat-o în mod constant în toate domeniile vieții sociale. Oricât de mare ar fi fost nevoia de muncitori intelectuali, nu se putea trece cu vederea faptul că aceștia nu aveau prestigiul
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
3. cînd este totalmente neînțeles și se transformă în halucinații, psihoză, nevroză. Simbolul are propensiunea de a forma "lanțuri" mereu proaspete în ce privește momentele importante ale detenției, avînd trei funcții: reprezentare, mediere și unificare. Principalele coordonate ale gîndirii simbolice sînt: 1. indistincția dintre subiect și obiect; 2. identificarea părții cu întregul; 3. reducerea multiplului la unicitate; 4. identificarea esenței cu aparența; 5. instituirea izomorfismului total dintre relațiile spațio-temporare; 6. anularea granițelor dintre nivelurile existenței (materie/spirit, animat/inanimat); 7. asimilarea originii cu
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
aria universal omenească, inclusiv cea creștină; sfințenia, dimpotrivă, are o arie istorică mult mai restrânsă, fiindcă e numai aria creștină. A confunda, din acest punct de vedere, genialitatea cu sfințenia, înseamnă a contopi creștinismul cu lumea păgână într-o primejdioasă indistincție, care ar anula însuși rostul venirii Mântuitorului pe pământ. Dacă sfântul stă pe picior de egalitate cu geniul, atunci Homer e totuna cu Ioan Damaschin, iar Grigore de Nazianz totuna cu Calidassa, dramaturgul hindus, ideea de har supranatural dispărând cu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
la Timișoara, Negreanu a analizat amănunțit morfosintaxa proverbelor românești, dar, în același timp, s-a arătat interesat și de dimensiunea lor semantică (și, nu mai puțin, culturală) - demers care, din păcate, nu a fost dus până la capăt, ca urmare a indistincției, caracteristice majorității paremiologilor, între dimensiunea obiectuală a desemnării și aceea propriu-zis semantică a "conținutului" structurat "idiomatic". 7.1.2. Mai apropiate de doctrina integralismului lingvistic au fost demersurile "Școlii din Iași", care a beneficiat, încă din deceniul al cincilea, de
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sa". Nu se poate înțelege semnificația profundă a acestei culturi a Duhului fără a ne raporta la o valoare esențială a creștinismului, la atributul său primordial, libertatea credinței. În forma mistică a cunoașterii, realismul scoate omul din lumea vizibilă, transgresând indistincțiile dintre exterior și interior și situând ființa în orizontul arhetipurilor. În plan uman, potrivit concepției lui Petre Țuțea, Realul nu se identifică cu obiectul cunoașterii fenomenalismul kantian, ficționalismul -, iar sub raport mistic, Realul echivalează cu Adevărul Unic. Iată de ce gânditorul
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
de excepție ca o formă de guvernare" care separă în toate domeniile formele de viață, din coeziunea lor, într-o formă-de-viață"17. Scenariul avut în vedere de Agamben este următorul: suveranul decretează starea de excepție și suspendă acțiunea legii, marcând indistincția dintre violență și drept. În termenii expuși de Carl Schmitt este suveran cel care decide asupra stării de excepție. Aceeași indistincție caracterizează și activitatea poliției, în special atunci când declară că are în vedere salvarea ordinii publice. Agamben citează o remarcă
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
17. Scenariul avut în vedere de Agamben este următorul: suveranul decretează starea de excepție și suspendă acțiunea legii, marcând indistincția dintre violență și drept. În termenii expuși de Carl Schmitt este suveran cel care decide asupra stării de excepție. Aceeași indistincție caracterizează și activitatea poliției, în special atunci când declară că are în vedere salvarea ordinii publice. Agamben citează o remarcă a lui Walter Benjamin conform căreia scopurile poliției nu sunt identice cu scopurile dreptului și că "în fond, "dreptul" poliției indică
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]