256 matches
-
configurează din frânturi de gânduri ori emoții, dar este mereu amenințată de „albul ciudat” al „filelor oprite-n fila/ Acelui ceas când încă scrisul/ Nu și-a ales un sens aparte”, de neputința fixării unui sens ultim, ce rămâne mereu inexprimabil. Scrisul e vis („Îmi nălucea că scriu”), e starea cea mai propice îngemănării dintre real și imaterial, iar poetul „transcris de viu pe zidul alb”. La rândul lor, eseurile de semiotică se apleacă asupra unor scrieri din literatura română, engleză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
H. Vandenberghe, op. cit., pp. 15, 63. footnote>. Toate aceste discursuri sunt scrise într un limbaj dulce și armonios, abundând de metafore, uneori cam lungi, cu multe divagații, dar întotdeauna fiind adaptat auditorilor și nevoilor lor prezente, și având un șarm inexprimabil<footnote G. Bardy, op. cit., p. 113. footnote>. Chiar dacă nu ne propunem să studiem elementele elocvenței sale, totuși nu este cu neputință să nu evidențiem măcar claritatea clasică a limbii și a stilului, care mai poate fi regăsită la Demostene, copia
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
român forme diferite. Cuvintele sale sunt adevărate și false în același timp, exprimând sentimente, motive și explicații contradictorii. Dacă da este cuvântul care, de regulă, exprimă femininul, atunci nu este cel care în egală măsură exprimă Pariziana. Jucându-se cu inexprimabilul și interzisul, discursul ei elaborat poate mască obscenul: "Puis elle rougit davantage encore, en murmurant: "Îl ne faut jamais couper son blé en herbe." Îl ricanait, excité par leș sous-entendus" [Maupassant, Bel-Ami, p.172]. Spre deosebire de discursul masculin, care operează cu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
ne privim, deși ne citeam limpede unul în sufletul celuilalt ceea ce simțeam în clipele acelea, dar ne era greu s-o spunem... așteptam... Au fost clipe, de așteptare, cât vecia... apoi, ne-am contopit într-o îmbrățișare de o emoție inexprimabilă... și, în tăcere ne-am despărțit, pornind fiecare către... zarea lui... Era pe la Toacă... Soarele de octombrie cobora încet la chindie. Clopotele de la Mitropolie, aproape în acelaș timp, și cele de la Talpalari, Banu, Mitoc, Spiridonie, Golia, Bărboi, Barnovschi... doar cele
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de la cele trei grade Kelvin care-i media actuală, adică minus 270 grade Celsius, la un miliard pe când Universul avea doar 100 de secunde, 10 miliarde pe când avea doar o secundă și, tot așa, adică tot mai mult, o temperatură inexprimabilă decât ca 10 urmat de 31 de zerouri, când Universul avea, la fel de inexprimabil, doar 0 urmat de alte 42 de zerouri, secunde. Ce temperatură o fi avut În momentul zero? Desigur infinită. Ce dimensiune ar fi avut? Un punct... Nici
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Celsius, la un miliard pe când Universul avea doar 100 de secunde, 10 miliarde pe când avea doar o secundă și, tot așa, adică tot mai mult, o temperatură inexprimabilă decât ca 10 urmat de 31 de zerouri, când Universul avea, la fel de inexprimabil, doar 0 urmat de alte 42 de zerouri, secunde. Ce temperatură o fi avut În momentul zero? Desigur infinită. Ce dimensiune ar fi avut? Un punct... Nici infinitul temperaturii, nici nimicul spațiului nu le putem concepe. Dar În ele rezidă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
acest joc pentru niște minți tinere. Nu am explica-o printr-o căutare de asonanțe, pe care am numi-o pur și simplu poetică. Asonanța este unul dintre mijloacele de care poezia se folosește pentru a ajunge la niște realități inexprimabile în proză. De fapt, acest joc evocă sub o formă rudimentară un procedeu de versificație familiar vechilor poeți, prin rime numite înlănțuite, concatenate, anexate sau înfrățite ; el amintește, de asemenea, de „cuvintele-pivot”, kake kotoba, din versificația japoneză, unde una și
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
Marcu un potir mic plin cu vin. Acesta îi cerea să împlinească ea însăși euharistia (agere gratias), după care vărsa conținutul potirului într‑un altul, mai mare, pronunțând formula următoare: „Fie ca cel ce este înainte de toate lucrurile, incomprehensibilul și inexprimabilul Har, să umple Omul din tine și să înmulțească în tine cunoașterea lui, semănând grăuntele de muștar în pământul cel bun!” (I, 13, 2). Minunea consta în faptul că vinul din cupa cea mică umplea cupa cea mare, vărsându‑se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
loruși titlul de desăvârșiți, convinși că nimeni nu poate ajunge la înălțimea gnozei lor, nici măcar Pavel sau Petru sau oricare alt apostol. Ei cunosc mai mult decât toți ceilalți oameni; sunt singurii care s‑au adăpat din măreția cunoașterii Puterii inexprimabile. Ei se află în înălțime, deasupra oricărei puteri. Astfel, își îngăduie orice, în mod liber și fără cea mai mică teamă” (I, 13, 6). Faima proastă a creștinilor în fața păgânilor se datorează ereticilor, așa‑zișilor „desăvârșiți”, care „afirmă că pot
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
conștientizării morții și a nedreptății drept constante prime ale vieții umane terestre, este profund estompată și, ulterior, proiectată în eclipsa impusă de adevărul unei dimensiuni superioare. Această dimensiune este, în perspectiva celui atins de clarviziunea mistică, transcendența. Viziunea sa descoperă inexprimabila măreție a copleșitoarelor abisuri divine. Prin fereastra epifanică deschisă de transcendență strălucește imperiul unei lumi în care infinitul întinderilor și al cantității își condensează ne-măsura devenind o veșnicie a substanțelor de conținut. Survine aici imaginea fragmentară a unei dimensiuni
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de-a doua paradigme el își asumă total povara copleșitoare a sacrificiului. De fapt, este vorba despre a opta între oprirea sufletului la o altitudine superioară a evoluției spre transcendent sau a continua ascensiunea depășind acest nivel excepțional către înălțimi inexprimabile. Odată ce a ales continuarea înaintării în adâncurile transcendenței, sufletului celui ce deja a devenit mistic se confruntă cu drama tainic-divină a sacrificării. Dacă actul renunțării presupune o decuplare, o secționare, un abandon extrem în raport cu factorul la care se renunță, sacrificiul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
martirizare nu presupune inexistența instinctului de protejare a propriei ființe, absența tendinței de căutare și implorare a unei posibile stingeri ce ar veni să anuleze atrocitatea durerii corporale. Aici acest instinct, această tendință există într-un mod veritabil dar măreția inexprimabilă a spiritului celui care se sacrifică pentru ceilalți impune peste logica resorturilor de conservare corporală imperativele unei atitudini ce survine dinspre transcendență. Dar și în cazul celor care fiind pătrunși mistuitor de suferința corporală caută febril propria vindecare își face
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în umbra idealismului sau a materialistului, în cele din urmă va da în monismul estetic crocian, în care conținutul și forma constituie o unitate "metafizică", ce neagă în mod implicit (sub raport filozofic și religios) transcendentul și (sub cel artistic) inexprimabilul. În concluzie, influențele hegeliene (și în mod implicit sau explicit cele indiene) asupra culturii occidentale sînt deosebit de grave sub raportul naturii sau a rațiunii umane, în măsura în care acestea tind să deformeze omul și în parte au reușit și să-l facă
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
cu agresorul, expresia „mă urăște” este de fapt, printr-o proiecție excesivă, transpunerea unui „îl iubesc”. La cealaltă extremă, în melancolie, excesul de identificare cu un „celălalt” pierdut face din acesta din urmă un agresor față de care sentimentul de ostilitate inexprimabilă va fi interiorizat și întors asupra propriei persoane. Detectarea acestui mecanism în situație clinică se dovedește utilă, mai ales în cazul comportamentelor delincvente, în care capacitatea anumitor tineri de a inspira teroarea, de a face pe „prințul” înconjurat de o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se imanentizează, se umanizează într-un fel. O astfel de încarnare a zeității în corpul social este exact ceea ce se poate observa în toate afluxurile de oameni cu care actualitatea este așa de generoasă. Aceste adunări diverse, traversate de o inexprimabilă și irezistibilă pulsiune animală, proclamând necesitatea LEGĂTURII, a constrângerii care mă leagă de celălalt. Dar a unei legături care nu mai este transcendentă. A unei reguli care nu mai este universală, ci va fi dependentă de moment, de oportunitate. De
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
și inexpresive statura indolentă a nimfei captive - figura ei umană, aproape soră, figura prin care explicau izvorul"?29 Din invizibilul de maximă interioritate al spațiului inimii izvorăște unda ce însuflețește rostirea poetică, revărsare a exprimabilului ce dă seama de începutul inexprimabil din care procesează ca de originea unei mereu refăcute unități: " Se petrece, poate, în aceste capricii așa de minuțios organizate în acest delir al simetriilor care constituie plasma însăși a poemei, ceva ca o incidență a figurii tuturor întâmplărilor posibile
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
printre sferele de argint ale armoniei cosmice, "în văzduhul bătut de himere", zbătându-se totodată "ferecat pe pământ". Dorul de esențe e mistuitor, iar dacă înălțarea până la ele pare imposibilă pentru tot ce se manifestă în lumea generațiilor, acest invizibil inexprimabil dă totuși ceva de văzut, propune imaginile-model ale sferelor de argint și, în strofele următoare, desfășurarea lor într-un adevărat peisaj supraceresc, deosebit de clar conturat: "Meteori siderali, pulberi vaste,/ Aurore de peste fire,/ Unduind între stelele caste,/ Suspinând mătăsoasele lire", "Stau
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
va întâlni intuiția expresivă decât în locul unui punct mereu mișcător, în contratimpul unei experiențe a diferenței. Nu identitate vom întâlni aici, confuzie de planuri, ci o "fuziune a orizonturilor" (H.-G. Gadamer), o "pre-mergere în posibilitate" (M. Heidegger), confruntare cu inexprimabilul pre-începutului care nu este doar al operei ci și al nostru 10. Aici, în acest punct central, obiectul poemului este și obiectul lecturii, facultatea "poetică" fiind o calitate obligatorie și actului de a înțelege: "Obiectul poemului - spune Alonso - nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și actului de a înțelege: "Obiectul poemului - spune Alonso - nu poate fi expresia realității imediate și superficiale, ci a realității iluminate de claritatea plină de fervoare a Poeziei: realitate profundă, ascunsă îndeobște în viață, neintuibilă decât prin intermediul facultății poetice și inexprimabilă"11. Profunzimea se disimulează în chiar semnificațiile și imaginile prin care ea apare, dar pentru a putea vorbi de apariție trebuie ca ceva să iasă din ascunsul inaparent, să dea de văzut și de înțeles, să ia cuvântul așa cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spre viziune"16. Imaginea aceasta nu mai e reprezentativă a unui referent pe care îl face vizibil prin reflectare directă; desprinsă de obiecticitatea lumii exterioare, ea e liberă până la transparență, liberă să arate "sâmburele misterios, ireductibil, al realului", adică inefabilul, inexprimabilul, indicibilul, cu un cuvânt: necunoscutul. Dar realul astfel intuit în esența sa inaparentă nu apare decât odată cu poemul, în stofa densă a plăsmuirii deja posibile; "el nu există înainte ca opera artistică să existe". Ceea ce se manifestă prin interstițiile poemului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poemului e sensul unui real mai întâi nemanifestat, încapsulat în fenomenul care îl prezintă în aparența sa mundană. Tot ce apare în fenomenalitatea lumii este vizibil, comprehensibil, o prezență tematizabilă și interpretabilă. Or înțelegerea albă surprinde intuitiv "sâmburele întunecat și inexprimabil al realului", "sâmburele necategorial al unei opere de artă, acela care nu se lasă exprimat altfel", "misterul ultim al oricărei creații"17. Ea procedează, cum spuneam, printr-o reducere la substratul întemeietor, la fondul inepuizabil al unui sens dintotdeauna dat
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pot cuprinde", dislocă logica ierarhizantă a gândirii, destabilizează ceea ce e deja stabilit, inclusiv cuvintele care nu mai pot cuprinde - exprima în semnificantul înțelegerii - ceea ce se dă drept imagine de neatins, vibrând în lumina unei purități absolute 6. O imagine a inexprimabilului, inaparentă în vederea cunoașterii imediate și a semnificației comune, care "în noaptea inimii adânci s-aprinde". Necuvântată și nevăzută, imaginea ivită în anarhia gândului arată locul originar al semnificabilului, noaptea inimii, izvorul luminii ce aprinde poemul 7. Imaginea neînțelesului (Emil Botta
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să primească o expresie conceptuală"242 (vezi și IV, 5). Moritz Schlick sintetiza în felul următor ceea ce noi am numit dualismul funciar al metafizicii: "Toți metafizicienii au încercat să ne spună care este conținutul lumii; ei au încercat să exprime inexprimabilul"243 (vezi de asemenea II, nota 211). Desigur, reacția antimetafizică a unui neopozitivist precum Schlick care elimină trăirea și intuiția dintre modalitățile cunoașterii obiective e departe de viziunea lui Dilthey; dar el s-ar fi declarat fără îndoială de acord
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
iar în om se activează latura profundă a afectivității de multe ori incontrolabilă și destructurantă. Ori esența omului este pentru Descartes gîndirea, afectivitatea fiind doar un mod al acesteia. Ținta metafizicii cartesiene nu este sondarea, pe toate căile, a transcendentului inexprimabil pe care un Augustin și l-a asumat în credință, ci întemeierea unei noi fizici. Aceasta la rîndul ei este mijlocul principal pentru un scop pragmatic: o viață mai bună.Iar acestea sunt tipice pentru epoca modernă. Se poate deci
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
mecanism al gîndirii analitice, sterilizînd prin aceasta gîndirea ca ansamblu complex de componente. Reflexivitatea și conștiența spiritului sunt astfel atinse în mod nefericit chiar în mișcarea lor care, doar nealgoritmizată, descoperă inefabilul propriu și pe cel al lumii, ca totalitate inexprimabilă. IV.4. Trecerea Cogito-ului de la substanță la conștiință Meditația a -II-a este locul în care Descartes descoperă existența și natura eului, ca prima etapă în căutarea a ceva sigur și indubitabil și care să poată, în consecință, să fie ales
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]