1,194 matches
-
la ea. Dumnezeu ni Se comunică prin lucrările Sale necreate. Existența prin Sine este izvorul a toată existența. Dumnezeu coboară kenotic în intră în comuniune cu noi, oamenii, pentru a noastră mântuire. Frumusețea este unul dintre atributele firii dumnezeiești, alături de infinitate, eternitate, atotputernicie, iubire, sfințenie, bunătate, milă, înțelepciune, dreptate și multe altele. A scrie despre Dumnezeu frumusețe și sursă a toată frumusețea înseamnă a te situa nu doar în plan teoretico - estetic, ci și în plină teologie dogmatică ortodoxă. Din teologia
Semnal editorial şi Publicistic: Mihail Diaconescu – Prelegeri de estetica Ortodoxiei, ediţia a doua, Editura „Doxologia” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2009 … [Corola-blog/BlogPost/94084_a_95376]
-
în momentele sale de slăbiciune, de boală, de teamă, de oboseală, de hăituire ori nedreptăți, omul caută să găsească și să întăreasacă legătură, calea cu Supremul. Acest lucru s-a întâplat dintotdeauna, de când este omul pe Pământ. Citez: “Mulțimea, chiar infinitatea Centrelor lumii, nu este o piedică pentru gândirea religioasă. De fapt, nu este vorba de spațiul geometric, ci de un spațiu existențial și sacru, care prezintă o cu totul altă structura, fiind susceptibil de o infinitate de rupturi, și prin
Puterea rugăciunii în fenomenul vindecării [Corola-blog/BlogPost/94202_a_95494]
-
Pământ. Citez: “Mulțimea, chiar infinitatea Centrelor lumii, nu este o piedică pentru gândirea religioasă. De fapt, nu este vorba de spațiul geometric, ci de un spațiu existențial și sacru, care prezintă o cu totul altă structura, fiind susceptibil de o infinitate de rupturi, și prin urmare, de comunicări cu transcendentul” ( Mircea Eliade). Referindu-ne la credințele locuitorilor acestor meleaguri geto-dacii, știm că religia lor era monoteista dar printre divinitățile lor unele au putut avea și roluri medicale. Unele zeități dacice aveau
Puterea rugăciunii în fenomenul vindecării [Corola-blog/BlogPost/94202_a_95494]
-
soare și de marea cea albastră. Sau poate cine știe, de cine vrea să uite.... Privirea ei pierdută undeva departe ,este dovada vie că ultima lui ipoteză e cea mai plauzibilă.Dar și celelalte teorii se țin destul de-aproape ,infinitatea mării îți poate aduce liniștea de care ai nevoie. - Mulțumesc . Poți să-mi faci rost de ceva de mâncare ?îl întreabă într-o engleză la fel de aproximativă ,ca a lui ,atunci când o folosise pentru prima oară. - Aici orice specialitate e pusă
VIAȚA LA PLUS INFINIT (8) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382278_a_383607]
-
ritmul mai lin sau mai accelerat al zborului. Eliberate de balastul teluric, imaginile finale planează deasupra copacilor și personajelor, pe o pedală sonoră (flaut-violoncel) vaporoasă, spiritualizată - semn că zborul ar putea fi totuna cu libertatea spiritului de a călători în infinitatea spațio-temporală?! Proiectul realizat de regizorul Miron Radu și compozitoarea Sabina Ulubeanu - Ana - ne readuce în cotidianul frust, obiectiv, prezentând imagini demne de pictura realistă a începutului de secol XX. Plasarea unor scene sau evenimente familiale dintre cele mai comune, „nefardate
?Gr?dinile secrete? ale omului contemporan by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83156_a_84481]
-
lui Hal Foster, am putea spune că Tiberiu Olah dezvoltă o muzică precum un semn al muzicii. Să fii abil ! Călin Dan spunea cândva că postmodernismul este o cultură de așteptare. "Nu se sesizează mari curenți energetici, ci doar o infinitate de pulsări în zona eseisticii, o simultaneitate de concerte camerale ce se grupează și se despart în configurații aproximative și efemere". În acest peisaj compozitorul post-modern pândește la toate colțurile, fiind pregătit să răspundă oricărei provocări. Nu e ușor să
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
își notează stihurile. Mai mult, voința de putere nu trebuie înțeleasă ca un substrat al universului, un fel de temei obscur și nediferențiat din care apoi vor lua naștere toate ființele. Nu există o singură voință de putere, ci o infinitate de voințe de putere aflate într-o necontenită competiție. Cîte ființe există, atîtea voințe de putere avem. Apoi, în privința originii, nu are nici un sens să ne întrebăm care e sursa lor, căci ele nu provin din nimic, cu atît mai
Bazarul cu iluzii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8597_a_9922]
-
și cu o muzicalitate înnăscută, pianiștii au redat cu har și măiestrie cele șase tablouri muzicale. Ascultând aceasta lucrare, mă gândeam la „complexitatea simplă” despre care vorbea criticul George Călinescu. Deoarece, sub aparența simplității, în interpretarea pianistică am perceput o infinitate de nuanțe și de semnificații adânci. În încheierea programului, Diana Moș și Valentina Sandu-Dediu au interpretat Un bestiar mitologic pentru vioară și pian de Dan Dediu, lucrare de ample dimensiuni, destinată interpreților o experiență camerală îndelungată și un nivel instrumental
Recital-eveniment la Ateneul Român by Carmen Manea () [Corola-journal/Journalistic/84210_a_85535]
-
să exprime fără să mărturiseacă, sau, cu alte cuvinte, să demonstreze fără să comunice. Oricîtă libertate ar avea în exprimare, și oricît interes ar manifesta pentru o modalitate sau alta de organizare a imaginii, el rămîne fundamental un barometru al infinității de nuanțe pe care sensibilitatea umană le îmbracă în diversele ipostaze ale existenței individuale și colective. De la scenele sociale și de la un militantism discret sau explicit, la arabescurile și conturele Art Nouveau, de la exploziile cromatice, de un barocism învăluit într-
Ștefan Luchian sau melancoliile unui ,,spirit liber...“ by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6957_a_8282]
-
Vocile se îngrămădeau și se-nmulțeau, silindu-se în fierbințeala momentului să se cațere unele peste altele. Timpul se-nvolbura cu o viteză chinuitoare. Mișcările lui încete, pline de precauție și spaimă, i se păreau că se succed într-o infinitate de timp. Palmele arse de asprimea metalului căutau siguranța unui echilibru. Picioarele-i rămaseră agățate pe creasta bombată, mâna stângă și cotul într-o încordare supraomenească sprijinite-n streașina vagonului. Fața spânzurată-n gol. Cu dreapta, ținând ștanga cu mânerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
O cheie a teatralității lui Emil Botta este un eseu al său din 1931, Elogiul ipocriziei. Discontinuitatea, "intermitențele sufletului" (pentru a folosi o expresie proustiană) duc la virtualizarea eului, la pulverizarea identității și acceptarea ficțiunii ca pe o stare de infinitate: Amintire tăcută, concentrată, fără comentarii. Sensibilul dus la esență ultimă, la vidul intact, la nimic. Aceste cuvinte definesc întreaga lirică a poetului, cu dubla sa mișcare: din afară în interior (subiectul vidându-se de sine) și dinăuntru în afară (unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pot fi sorbite de privirile unui orb ("Priviri, la matcă vă-nturnați..."), că melcii se pot închide definitiv în "cocioabe", copacii în muguri și oamenii în pietre, fixează demersul poetic într-o atitudine duală: finitul devine o alegorie a infinitului, iar infinitatea se eschivează din fața propriei măreției și își pune pe figură masca finitudinii. Descrierea naturii (motiv romantic) cunoaște aici un tratament... expresionist. Pentru că implozia produce o întoarcere în sine pe cât de bruscă, pe atât de totală. Și s-ar părea, ireversibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul Rigvedic al creației sau tabloul în desfășurare echivalent din Scrisoarea I eminesciană. De asemenea în viziunea vechilor egipteni piramidele și raporturile lor cu marile coordonate ale universului, supradimensionarea statuilor, expresia privirii îndreptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
oamenii fără idealul de a se ridica deasupra lor înșiși, vor muri fără întoarcere. Prin urmare, trăim de fiecare dată un Azi etern. Pentru că " Toate lucrurile vor reveni pururi și noi cu ele: și noi am existat deja de o infinitate de ori, și toate lucrurile odată cu noi. În fiecare clipă începe Existența; în jurul fiecărui aici se rotește sfera pe pământ. Centrul este pretutindeni. Curb este drumul Veșniciei !" Pentru Nietzsche, Eternitatea este cea a Devenirii prin care viața se perfectează neîncetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trăia in ideea consubstanțialității cu divinitatea. Ca atare, răgazul pământesc trebuia să fie o pregătire pentru a merita viața cerească lângă zeul luminii, Re, al căror fiu se proclama. În acest sens, el trebuia să ducă o viață în cultivarea "infinității valorilor" bine, frumos, adevăr, dreptate, simțire, măiestrie lucru pe care îl mărturisea dincolo lui Osiris și Isis, prin celebra Declarație a inocenței, așa încât se considera "curat", condiție pentru a i se dezvălui "taina aflată înapoia tuturor tainelor". Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
calcule și magnifice ecuații ar putea încifra, pentru a descifra toate acestea și altele la fel? Cred că ți-am mai spus cum voia Eminescu să pună în ecuație iubireaă Adică să prospecteze unicul raport al oxigenului și siliciului în infinitatea firelor de nisip... Sublimă iluzie! Ai înțeles, cred, nu-mi vine deloc ușor să fac speculații pe seama sfârșitului tinerei perechi despre care ți-am povestit. Nici nu știu dacă este, cum se spune, nefericit sau... fericit. El: - Stimate amice, dă-
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
este un ins lipsit de personalitate, nu are voie să aibă opinii asupra lui însuși. Poate că a fost și el cândva om, dar acum nu i decât proces verbal. Frumoasă metamorfoză! Câte còpii poate avea un proces verbal? O infinitate sau ceva mai puțin. Și voi sunteți niște còpii, ale procesului verbal pe care îl cere prezența mea. Eu îl dictez tăcând, voi vă scrieți singuri. Zadarnic priviți discret la gura mea: nu spun nimic. Cred că reușesc acum cea
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
care vor ajunge să coincidă. Când se vor reduce în totalitate lucrurile la idei, vor dispărea lucrurile rămânând ideile atât de singure, și acestea ultime, reduse la nume, vor păstra numai numele și eternul și infinita Liniște pronunțându-le în infinitate și peste toată eternitatea. Așa va fi sfârșitul și încarnarea realității în suprarealitate. Și pentru azi ajunge cu ceea ce ți-am spus. Du-te! Apolodoro rămâne o clipă privind maestrul, gândindu-se, dincolo de el, la Edelmira. Ce sunt toate astea
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
c? prezen?a dimensiunii infinite a unui spa?iu poate fi perceput? că o „constituire a fini ta? îi Inse?i, ca o deschidere spre infinit ". Astfel, spa?iul care se constituie că peisaj este un spa?iu În care infinitatea ?i finitatea se Îmbin?", pentru c?, prin multiplele sugestii artistice, oric?rui spa?iu finit i se poate atribui o perspectiv? nelimitat?, constituindu se astfel În sugestie a infinitului. Dar nu numai pictură sau arhitectură pot oferi asemenea sugestii ale
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Poet al „z? rilor dep?rtate", ca ?i Eminescu de altfel, Leopardi a fost unul dintre primii arti?ți care a intuit cel mai bine ideea c? „spa?iul care se constituie că peisaj este un spa?iu În care infinitatea ?i finitatea se Îmbin?" (Rosario Assunto), atâta vreme ce oricare spa?iu finit poate fi deschis c?tre o perspectiv? nelimitat?, constituindu-se În sugestie a infinitului. Pentru aceasta, „cuvintele logice perfecte" cum le numea G. B. Viconu mai sunt
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
aici ?i preajma contemplând o, creeaz? mintea-mi..." . Poezia are privilegiul de a transcende limită oric?rui spa?iu finit. „Perdeaua de tufe nalte" desemneaz? În versurile Iui Leopardi „limită" dincolo de care se sugereaz? o continuitate a spa?iului că „infinitate non definit?" (dup? cum o denume?te Assunto În studiul „Interpret?ri ale spa?iului"). Poetul aspir?, prin urmare, la crearea unor imagini deta?ațe de orice contingen?? real? („Dar stând aici ?i preajma contemplând o, / creeaz? mintea-mi..."). Spa
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
și [...] În plenitudinea fiin?ei ?i În miracolul universului" (Eugen Simion) este desemnat de imaginea metaforic? a „codrilor de aram?". Odat? trecut acest prag perceput că „limit?" dincolo de care se sugereaz? o continuitate a spa?iului poetic (v?zut că „infinitate non definit?", cum o nume?te Assunto), „z?ri dep?rtate", orizonturi nesfâr?ițe se Întrez?resc „de departe"; este spa?iul miraculos al „p?durii de argint" În care timpul e perceput mitic, ca regresiune spre vârstă de aur
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
inflexiuni mitice, simboluri ancestrale sau de sorginte cosmic?. Încrez?tor În propria-i fantezie, În for? a nelimitatei sale imagina?îi („Turmă visurilor mele eu le pasc că oi de aur"), Eminescu descoper? astfel În realitate „profunzimea, spa? iul interior, infinitatea" experien?? prin care poetul „poate p?trunde În destinul lumii, sperând că astfel s? se priveasc? pe el Însu?i" (Zoe D.Bu?ulenga). El se simte identic cu „sufletul adânc al lumii, cu semnele ei, elemente ale naturii eterne
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Eugen Simion) „Nostalgia luminii", „albul fantastic al ghe?urilor polare", „boitele de smarald ale palatului", „portalele Înalte de la hale / Cu lungi coloane de z?pad?, cu arcuri de nea argintie" ?i „lampe mari că ni?te albe lune" fascineaz? prin „infinitatea de cuburi de cristal" . „Împ????ia fascinanului Odin", descris? În „Toma Nour" sau „Odin ?i poetul" exprim? astfel „un sentiment dominant de evaziune ", iar eroul, „cuprins de bra?ele albe ale zeului nordic, are sentimentul de a frânge condi?ia
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
infinirea" Înseamn? nem? rginirea pierdut? În cel?lalt sens al devenirii): „Infinirea În schimb, cu prefixul ei în, care aduce o nega?ie mai stins?, te trimite Înainte ". Având totu?i la Îndemân? termenii deja existen? i În limb? „infinit", „infinitate", „nem? rginit", „nem?rginire", Eminescu a sim?it nevoia s? creeze al?îi noi: „nefinire ?i infinire". ? i asta pentru c? dimensiunea infinitului a existat Întotdeauna În „nemarginile" sufletului s?u: „ Trecut ?i viitor e În sufletul meu, ca p
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]