4,971 matches
-
cea a părților vocale. Firesc, practica improvizației s-a dezvoltat odată cu extinderea importanței muzicii instrumentale. Ca și improvizația din epoca barocă, improvizația practicată în cadrul muzicii arabo-andaluze este bazată într-o mare măsură pe ornamentație. Această ornamentație se aplică atât muzicii instrumentale, cât și muzicii vocale. Liniei melodice de bază i se grefează o mulțime de ornamente, cum ar fi : apogiaturi, mordente, gruppetti, glissandi, note de pasaj ce leagă intervalele mai mari. Sentimentul de extremă fluiditate și sinuozitate este accentuat într-o
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
arabo-andaluză nu poate fi redată și transcrisă cu ajutorul notației muzicale occidentale. Ca o consecință firească, chiar și în ziua de astăzi, transmiterea muzicii de la o generație la alta păstrează o componentă orală extrem de importantă. Cea mai curentă formă de improvizație instrumentală este denumită istihbar, și poate fi în egală măsură plasată la începutul noubei - ca preludiu sau în cadrul unei mișcări instrumentale din cadrul suitei - interludiu. Istihbar reprezintă de fapt un solo improvizat, în care artistul trasează și prezintă modul în care se
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
astăzi, transmiterea muzicii de la o generație la alta păstrează o componentă orală extrem de importantă. Cea mai curentă formă de improvizație instrumentală este denumită istihbar, și poate fi în egală măsură plasată la începutul noubei - ca preludiu sau în cadrul unei mișcări instrumentale din cadrul suitei - interludiu. Istihbar reprezintă de fapt un solo improvizat, în care artistul trasează și prezintă modul în care se desfășoară respectiva suită. Se delimitează ambitusul modal, se reliefează intervalele caracteristice modului respectiv și se introduc rând pe rând formulele
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
pe rolul funcțional al introducerii, decât pe demonstrarea posibilitățile tehnice și artistice ale solistului. O variantă extinsă a improvizației istihbar este denumită taqsim. Acest tip de improvizație este specific și originar din zona Orientului Apropiat și are caracteristicile unui solo instrumental cu un caracter virtuoz pronunțat. În muzica arabo andaluză, taqsim-ul a pătruns ca o extensie a improvizației istihbar, conferind instrumentiștilor posibilități de exprimare mult mai ample și mai evoluate. În cadrul taqsim-ului se pot explora posibilitățile tehnice și sonore extreme ale
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
formulele ritmico-melodice specifice, desfășurarea melodică și temporală fiind ordonată conform unei scheme bine stabilite. Este ceea ce putem numi improvizație semi-notată, cu structuri și repere prestabilite. Improvizația taqsim de tip clasic aduce în prim plan explorarea tehnicilor și a efectelor sonore instrumentale, precum și dinamizarea și redimensionarea actului creativ instantaneu. Improvizația taqsim modernă împinge granițele universului modal prin inflexiuni repetate, mai mult sau mai puțin îndepărtate. Sunt introduse elemente de tehnică instrumentală avansată, artificii și ornamente de o spectaculozitate sporită, ruperi de ritm
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
clasic aduce în prim plan explorarea tehnicilor și a efectelor sonore instrumentale, precum și dinamizarea și redimensionarea actului creativ instantaneu. Improvizația taqsim modernă împinge granițele universului modal prin inflexiuni repetate, mai mult sau mai puțin îndepărtate. Sunt introduse elemente de tehnică instrumentală avansată, artificii și ornamente de o spectaculozitate sporită, ruperi de ritm ce dinamizează derularea discursului muzical. Pot apărea influențe din alte culturi muzicale - jazz, muzică indiană, muzică clasică de tip occidental. Improvizația liberă este o formă relativ nouă în cadrul muzicii
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
planurile ambițioase ale lui Liszt, acestea nu s-au realizat, simfonia fiind neglijată până În 1855. Intenția inițală a compozitorului era ca opera sa să fie constituită din 3 părți (Infernul, Purgatoriul și Paradisul), urmând ca primele două să fie pur instrumentale, iar finalul, coral. Wagner Însă, l-a convins pe Liszt că nicio ființă umană nu poate reda beatitudinea Paradisului, determinându-l astfel să renunțe la cea de-a treia parte, dar să adauge totuși un Magnificat la sfârșitul părții a
ALECART, nr. 11 by Iuliana Alecu () [Corola-journal/Science/91729_a_92892]
-
prin ascultare contemplativă ca stare creatoare, ceea ce corespunde spiritual unei verbalizări de reflecție critică, pornind de la datul simbolic al unei imagini de sens către un înțeles tematic. Din această ultimă perspectivă DMz poate fi integrat unui fapt ideatic. Pe plan instrumental, valorizarea DMz constă în execuția unui proiect de sonorizare (partitura), finalizat printr-un proces de (în)cântare, într-o lucrare estetică sau (man)operă. Clasificăm complexul reperabilității DMz în tabloul de mai jos (fig. 1): Tabloul cuprinde trei clase de
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
câmp (mod) al Vf îi corespunde concret continuitatea sonoră, pe un aspect sau altul. De exemplu, o piesă pentru pian se derulează cert în câmpul continuității timbrale a respectivului instrument. Adesea, diferitele moduri de instrumentare muzicală, în aspectele de: articulare instrumentală (staccato, legato); dinamică (p, f, crescendo), tempo (adagio, presto) sau agogică (accelerando, ritenuto) ori chiar de percepție subiectivă (precum etosul unui mod), pot constitui stări de câmp sau fonduri peste care se nuanțează ample secvențe din discursul Vf. Într-o
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
ireversibil, posibilitatea orientării în ambitusul unei durate este unică: început-(de oriunde)-către-sfârșit. De aceea traducem direcția profilului temporal sub un alt aspect, ținând de fenomenologia timpului muzical, care, deși ireversibil sensual, este repetabil sau ciclic în mod natural, ceea ce instrumental se recunoaște prin pulsație, iar interpretativ, ca tempo ori agogică (conduita mișcării). Așa cum intervalul (de/între înălțimi) poate fi direcționat înspre- acut/-grav, pulsația (ca durată de/între momente) poate fi modalizată în trepete sau nivele de (mai-)repede și
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
mulțimi discrete de înălțimi muzicale, și modurile de pulsație se determină între elemente ale unor mulțimi discrete (selecționate pe diferite criterii) de durate muzicale. N.B. Subliniem faptul că modurile de pulsație nu sunt în referința timpilor metrici, proprii unei abordări instrumentale a DMz. Ele sunt însă imanente fenomenului sonor muzical. Deși termenii de repede/lent țin de domeniul expresivității agogice, a ceea ce numim și înțelegem prin tempo, aici îi folosim ca repere de mod analitic, formal, independent deci de conduita agogică
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
muzical. Deși termenii de repede/lent țin de domeniul expresivității agogice, a ceea ce numim și înțelegem prin tempo, aici îi folosim ca repere de mod analitic, formal, independent deci de conduita agogică, a cărei valoare este exclusiv artistic-interpretativă, pe plan instrumental. Generic, aspectele de profil ale Vf sunt în număr de patru: suitor- lent; suitor-repede; coborâtor-lent; coborâtor-repede. Ele pot da și o exprimare medie sau statistică a formei de undă reprezentând o Vf. o Volumul este un reper cantitativ de ordin
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
unei secvențe se exprimă printr-un număr de înălțimi-durate care poate fi egal sau mai mare ca 1 și niciodată zero. Pe acest considerent, un moment de pauză muzicală (masă nulă) are exclusiv o valoare expresivă (nu și de atac instrumental ori de început secvențial), pe plan formal incluzându-se momentului imediat anterior (al unei secvențe cu început sonor efectiv). Exprimarea simbolică a masei se face cu formula: nH&nD, respectiv număr de înălțimi în-pachet și număr de durate în-conjuncție („clipite
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
coordonate de instrumentare muzicală: transpoziția într-un alt registru octavic sau treaptă dintr-o scară temperată - pe coordonata ambitusului de înălțimi; modotempia, ca schimbare de tempo (valoare/treaptă de pulsație) - pe coordonata ambitusului de durate; orchestrația - pe coordonata conformațiilor timbrale/instrumentale; armonizarea (acordarea) - pe coordonata cadrului de rezonanță (structurilor verticale de înălțimi); modalizarea caracterului (major/minor) și/sau modulația - pe coordonata unui sistem de selecție și organizare a înălțimilor (modal/tonal/cromatic). Toate aceste interpretări sunt moduri de înfățișare sau caracterizare
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
voce. În același mod, o succesiune de obiecte sonore pendulând prin diferite registre spațiale (de înălțimi, timbruri sau intensități) generează impresia unei distribuții pe mai multe voci. Subliniem însă că nu punem în sinonimie conceptele de voce formală și voce instrumentală sau timbrală. o Nuanțe sintaxice (dramatizare la-orizont) Considerând mono- și pluri-vocalitatea ca registre cantitativ- generice ale Vf pe coordonata de masă, putem clasifica o serie de nuanțe ale acestora, în perspectiva orizontului. De fapt ele sunt aspecte sau moduri de
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
Vf se suprapun în mod absolut ritmic și melodic (ca într-o singură înfățișare), avem nuanța de unisonie; N.B. La suprafață, unisonia nu are relevanță decât contextual, între segmente succesive. Pe plan sonor însă, cântul la unison este specific vocilor instrumentale sau vocale colective, de tip partidă sau compartiment, situație în care unisonia se constituie ca sintaxă de fond, pe latura de adâncime a Vf. b) dacă înfățișările Vf sunt relativ identice, doar în unison ritmic, prezintă o nuanță de omosonie
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
nuanța de polisonie; d) dacă înfățișările Vf alternează între unisonie și polisonie, comportă o nuanță de eterosonie. Toate cele patru nuanțe definite mai sus corespund generic categoriei de polifonie, care se definește ca atare - mai multe voci (vocale și/sau instrumentale) ori înfățișări formale - exclusiv în registrul plurivocal. Datorită univocității termenilor nu am mai adăugat explicit prefixul pluri. Observăm că în raport cu registrul masei Vf am distins șapte nuanțe sintaxice, pe care le considerăm generice: trei, în registrul monovocal și patru, în
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
pulsarea ritmului prin valori (durate/proporții) simetrice și orchestrarea cântecului prin distribuție timbrală sunt moduri de interpretare componistică, la nivel de suprastructură (cântecul fiind structura de referință). Ulterior, conduitele dinamic-agogice de intensitate și tempo se adaugă ca moduri de interpretare instrumentală, la nivelul expresivității muzicale. Dubla sintaxă a cântecului acompaniat prezintă o aceeași Vf, ale cărei laturi - de adâncime și de suprafață - au fiecare, propria concretitudine sonoră. Din această perspectivă, acompaniamentul reprezintă latura de fond, în vreme ce cântecul se desfășoară pe/la
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
University Press , 2002, p.18. footnote>. În stagiunea 1881 G.Puccini poate vedea aici o ediție revizuită a lui Simone Boccanegra, apoi Forța destinului și din nou Rigoletto. Influența muzicii lui G.Verdi se face simțită, la început, în creația instrumentală a lui G.Puccini - o mișcare de cvartet intitulată Scherzo, în la minor, cercetătorii recunosc ecouri ale unei muzici de balet dintr-o versiune revizuită a lui Macbeth<footnote Idem, Budden, Julian- Puccini, Ed. Oxford University Press , 2002, p.26
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
ianuarie 1900, Roma - rolul Scarpia a fost interpretat de Eugenio Giraldoni, primul interpret al rolurilor Conte di Luna din Trubadurul și Renato din Bal mascat. Acordăm acum o oarecare atenție felului în care G. Verdi și G. Puccini tratează introducerile instrumentale ale lucrărilor lor lirice. Următorii pași pe care îi propunem pe drumul pe care am pornit, se vor referi la începuturile și la sfârșiturile partiturilor/poveștilor verdiene și pucciniene, mai exact la preludii sau uverturi și la deznodămintele cel mai
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
este axat, în majoritatea cazurilor, pe povești triste cu deznodământ tragic: majoritatea eroilor verdieni mor în momentul în care cortina cade: îi amintim pe Ernani, Gilda, Leonora, Violetta, Boccanegra, Riccardo, Carlo, Aida, Radames, Otello.... Și, în general, uverturile și preludiile instrumentale fixează această atmosferă. Amintim în mod deosebit Otello, lucrare extrem de dramatică, ale cărei prime acorduri sunt extrase din Credo-ul demonic al lui Iago. Credem că linia este directă de la acest opus la Tosca lui Puccini, unde nu se mai
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
a pune laolaltă, iar dacă ne referim la domeniul sonor, presupune a alcătui o combinație de sunete expozabilă fizic, în spațiu-timp, ca simultaneitate și succesivitate. Compozitorul este cel care proiectează combinații sonore astfel încât ele să se poată executa (pe plan instrumental) și, prin aceasta, să devină audibile ca realități sonore. Compoziția sonoră nu este mai mult decât un fapt tehnic specific, pentru care compozitorul trebuie să cunoască tot felul de date de ordin acustic și de instrumentare sonoră (ce-ul și
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
clastrosonie. Considerăm că materialitatea sonoră este determinabilă pe două coordonate: timbralitatea (conformația spectrală), ca materialitate grosieră, reperabilă global; înălțimea (frecvența), ca materialitate subtilă, reperabilă punctual. Clastrosonia indică un conglomerat de elemente sonore grosiere, indiferențiabile ca timbru și înălțime. 2. Timp instrumental (tehnic) = conform modului în care OS poate fi percepută printr-o grilă. Astfel, TA în care se momentalizează OS, acționează și pe o latură exterioară (colaterală), de ordin secund, ca timp metric, reglator și regulator. Astfel, OS poate fi parțial
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
fi percepută printr-o grilă. Astfel, TA în care se momentalizează OS, acționează și pe o latură exterioară (colaterală), de ordin secund, ca timp metric, reglator și regulator. Astfel, OS poate fi parțial conservată și, prin aceasta, livrabilă unei abordări instrumentale (adică și alta decât aceea a autorului, din momentul unic al actului său). Timpul metric poate fi elaborat componistic, anterior proiectării OS în cadrul lui, sau ulterior datului ei compact, ceea ce corespunde perspectivei interpretative de factură analitică (decompozițională). Metrizarea OS ne-
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
În raport cu acum-ul din stadiul raționalității, OS împlăsată metric nu capătă încă valențele orizontalității (ca relief și/sau discurs), ea rămânând prinsă tot în clipirea unui singur moment, a cărui redare tehnică devine de această dată posibilă. Așadar, cu ajutorul timpului instrumental OS poate fi reluată/dată ori de câte ori, exclusiv formal, sub aspectul marginii sale grilate. Ca spațialitate temporală, locul TA este un tot-aici unidimensional, permițând o dispunere unilineară, de continuitate a OS. Ca direcționalitate, aceluiași timp i se relevă aspectul fizic
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]