177 matches
-
datorează, în parte, crizelor politice care, în primăvara și în vara 1937, sfâșie tabăra republicană. La Barcelona, de pe 3 până pe 7 mai, lupta pentru putere din Catalonia, moralul scăzut din cauza proastei aprovizionări și presiunea stalinistă contra POUM provoacă o mișcare insurecțională. Ordinea este restaurată cu prețul a 400 de morți și 3.700 de arestări, în majoritate din rândurile CNT și ale POUM. Consecința politică va fi căderea guvernului Caballero, la inițiativa PCE și a centrului socialist, înlocuit de un guvern
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
are relații foarte proaste după dezvăluirile referitoare la masacrul de la Katyn*; lăsând Wehrmachtul să-i zdrobească pe insurgenți, sovieticii stabilesc un raport de forțe în favoarea lor și în aceea a Comitetului de la Lublin pe care-l controlează. în afara Poloniei, voința insurecțională a comuniștilor nu pare să fie nicăieri pusă sub semnul îndoielii, dar rezultatele sunt foarte diferite. Cazul școală este acela al Bulgariei, unde comuniștii sunt relativ slabi. Pe 5 septembrie 1944, URSS declară război acestei țări, cu care continuă totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
participând la guvernare, PCF și PCI încearcă să modifice raportul de forțe în favoarea lor. Ca și în Belgia, Grecia sau în alte țări, ele desfășoară cam aceeași gamă de acțiuni: greve, manifestații și încăierări, presupuse a duce la o explozie insurecțională. Dar, oricât de puternică ar fi mișcarea de Rezistență, nu ea duce la izgonirea ocupanților din aceste țări. Un studiu detaliat al cazului francez arată că din 227 de orașe recenzate, numai 5 (2%) au cunoscut o adevărată insurecție; în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
5 (2%) au cunoscut o adevărată insurecție; în alte 30 (13%) populația a rămas pasivă, chiar dacă Forțele Franceze din Interior (FFI) au putut da impresia că Rezistența a fost agentul Eliberării. în sfârșit, în 192 de orașe (85%), eșecul voinței insurecționale a PCF este categoric. Insurecția din Paris nu trebuie, așadar, să ascundă absența insurecției naționale: poporul francez nu s-a perceput ca învingător ci, înainte de toate, ca spectator. Este adevărat că trebuie ținut cont și de geografie. La sud de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
23 octombrie 1923 la Hamburg, pe 1 decembrie 1924 la Tallin, în Estonia, pe 13 noiembrie 1926 în colonia olandeză Batavia, pe 21 martie 1927 la șanhai și în decembrie 1927 la Canton. IC merge chiar până la a publica manuale insurecționale redactate sub pseudonim de ofițeri a Armatei Roșii*: cel al lui Alfred Langer, apărut în Germania în 1928 - Drumul victoriei. Arta insurecției armate - sau cel al lui A. Neuberg apărut în 1931 în Franța sub titlul Insurecția armată. Totuși, eșecurile
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și să-l proslăvească pe șeful lor, Stalin. „Fiu mai vârstnic al Bisericii comuniste”, PCF se aruncă fără menajamente în această nouă politică. Exploatând un grav disconfort social, acesta declanșează, în 1947 și 1948, importante greve care capătă uneori valențe insurecționale. Denunță pericolele care, din punctul său de vedere, amenință independența națională: astfel, va practica cu iscusință o convergență cu gaulliștii pentru a împiedica înființarea Comunității Europene de Apărare în 1954. Se angajează în lupta pentru pace, strângând laolaltă personalități venite
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
importantă din punctul de vedere al comuniștilor, cucerirea unor posturi în ierarhia rezistentă trebuie conjugată cu implicarea populației. Inițiativele lor militare prezintă un crescendo - mai întâi grupulețele urbane și atentatele, apoi maquis-urile rurale și ambuscadele, în sfârșit, baricadele și tentativele insurecționale -, dar, mai ales, trebuie să fie înțelese în dubla lor dimensiune, militară și politică. Realiști, cei mai mulți dintre rezistenți non-comuniști nu au în vedere ample operațiuni militare decât în coordonare cu armatele anglo-saxone ori sovietice și, în așteptarea acestui moment propice
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în Italia, în Cehoslovacia sau în Franța, insurecțiile milaneză, pragheză și pariziană demonstrează, din perspectiva comuniștilor, că poporul s-a eliberat singur, că este, prin urmare, stăpân pe propriu-i destin și că forțele care l-au călăuzit în lupta insurecțională au legitimitatea necesară pentru a-l conduce și pe calea eliberării de ocupația nazistă, iar apoi spre libertate. REVOLUȚIE în sensul modern, termenul „revoluție” trimite la bulversări - revoluție industrială, a moravurilor, biologică, comunicațională etc. - care provoacă o modificare semnificativă a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
totuși, desemnează în 1901 socialismul ca pe voința de „a-i substitui capitalismului comunismul de producție”, în sensul de colectivizare a mijloacelor de producție. Sunt date uitării atacurile lui Marx împotriva „socialismului idealist și moralist” al lui Proudhon, împotriva „colectivismului insurecțional” al lui Bakunin sau „socialismului de stat” al lui Lassalle. Afișarea unui marxism deschis „aranjamentelor” ideologice lasă să se creadă, un timp, în reconcilierea curentelor politice provenite din Internaționala I și a II-a. Socialismul socialiștilor Creșterea în forță a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dinamită, domul catedralei din Sofia, în timpul unei ceremonii oficiale: regele Boris al III-lea scapă teafăr, dar se înregistrează 150 de morți și peste 500 de răniți. Dreapta reacționează printr-o lovitură de stat, urmată, în septembrie, de o tentativă insurecțională a comuniștilor, condusă de Gheorghi Dimitrov*, viitor secretar general al IC*. Rezistență antinazistă și terorism comunist Reactivarea practicii teroriste intervine după 22 iunie 1941, când PC primesc ordin de a intra în Rezistența* activă și de a începe lupta armată
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
socialiștii "de stînga", deosebirile sînt mai mult decît simple nuanțe. Originea și evoluția partidelor comuniste stau mărturie în acest sens. În urma acestui congres se formează sau se dezvoltă primele grupări comuniste din Europa occidentală și își fac apariția cîteva tentative insurecționale, precum cele din Bavaria, Slovacia sau Viena. Dar speranța cea mai serioasă pentru IC vine cu siguranță din Ungaria, acolo unde este proclamată o Republică sovietică maghiară pe 21 martie 1919, la doar cîteva zile după închiderea lucrărilor congresului de
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
reprezentant al țărilor Antantei, îl somează pe președintele Karoly să opereze o nouă retragere a armatelor maghiare, răspundere politică pe care acesta nu și-o poate asuma. Își prezintă deci demisia. Vidul de putere este fructificat de stînga, fără mișcări insurecționale. Chiar în ziua fondării sale, noul partid care se intitulează provizoriu partidul socialist din Ungaria își anunță accesul la comenzile statului: "Partidul preia neîntîrziat toată puterea în numele proletariatului. Dictatura proletariatului este exercitată de către consiliile muncitorești, consiliile țăranilor și soldaților. Din
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
de tribuna parlamentară"4, proclamă o broșură de partid. Alegerile dau naștere unei coaliții guvernamentale conduse de social-democratul Karl Renner. În acest timp, influențat de "experiențele" maghiare și bavareze, împins de Béla Kun, partidul comunist se lansează într-o tentativă insurecțională la Viena, pe 15 iunie, tentativă care eșuează lamentabil. Ca urmare a proclamării Republicii Austria, PC își schimbă numele în septembrie și devine partidul comunist al Austriei (KPÖ). Dar nu-și revine din eșec și va rămîne structurat în grupuri
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
de a da acestei lupte o direcție comunistă, de a crea în cursul luptei vaste partide de masă, revoluționare, comuniste"1. Inflexiunea este evidentă. Însăși orientarea celui de al II-lea Congres este pusă în discuție. Speranței într-un val insurecțional îi urmează repoziționarea în contextul național. Acesta corespunde de altfel deschiderii economice din URSS și primelor contacte economice și diplomatice cu țările capitaliste. Această schimbare de atitudine se concretizează șase luni mai tîrziu odată cu propunerea de "front unic" formulată de
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
-ul nu-și va relua libertatea de acțiune decît la 1 martie 1924. Acest eșec determină o scădere a numărului simpatizanților. Efectivele au scăzut de la 267.000 de membri, în septembrie 1923, la 121.000, în aprilie 1924. După tentativa insurecțională ratată în 1923, țara își regăsește o stabilizare relativă începînd din 1924. Aceasta se datorează pe deplin realizării planului Dawes, care determină acceptarea împrumuturilor americane pentru relansarea industrială a țării. Stînga, SPD și KPD reduse la tăcere, suferă o scădere
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
foarte recent cu alianțele muncitorești care grupează socialiștii, CNT și blocul muncitoresc și țărănesc al lui Maurin (care va deveni POUM, partid muncitoresc de unificare marxist), aderă la o structură unitară preexistentă și se lansează cu ea într-o acțiune insurecțională pe care nu ei au hotărît-o. Or, aceasta corespunde strict realității unei lupte clasă contra clasă, formulă pe care tocmai o abandonaseră. Schimbarea de linie a IC se transpune de acum înainte în practică. Dar eșecul este total, cu excepția Austriei
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
1935, se realizează în vederea alegerilor din februarie 1936 între partidele muncitorești și republicane, inclusiv POUM, CNT-ul fiind rezervat, dar nu ostil. Obiectivul central este de a elibera cei 30.000 de deținuți. Singura experiență unitară prealabilă a fost una insurecțională. Frontul popular spaniol nu dispune de nici o bază temeinică. În acestea constau marile diferențe față de Franța. Victoria sa electorală atribuie PCE-ului 16 din cele 267 de locuri ale coaliției. Partidul este deci pe deplin minoritar în sînul stîngii (99
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
întîi, apoi în Italia și Belgia. Punctul de impact cel mai sensibil se situează totuși în rîndul intelectualilor, care asigură cadre prestigioase organizațiilor și care se alătură adesea, cu elan, partidului comunist. Scenariul pus la punct în 1943 este greva insurecțională care declanșează revolta națională, combinație a acțiunii muncitorești și a acțiunii armate de masă. Dar acest scenariu este transpus diferit în funcție de țară și diferențiază puternic peisajul comunist de după război. Imediat după 22 iunie 1941, partidelor comuniste li se ordonase să
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
că „poezia nu mai e [...] o plantă cu rădăcinile În aer”, ci poartă „amprenta digitală a tragediei omului de azi”4, sugerează, În acești ani, conștiința necesității unei noi angajări umaniste a creației, dintr-o perspectivă mult echilibrată În comparație cu spiritul insurecțional de la Începuturi. E o reorientare ce poate fi observată, mai devreme sau mai tîrziu, la majoritatea poeților de avangardă. Tovarășii de idei ai lui Voronca - un Stephan Roll, Sașa Pană, Geo Bogza - nu vor face excepție de la regulă. Între asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Occident (august-noiembrie) - să sondeze atitudinea Cabinetelor europene față de cerințele românilor, fără a fi prea entuziasmat de rezultatul demersurilor sale. Situația internațională nu era nici pe departe favorabilă veleităților de independență ale românilor și cu atât mai puțin declanșării unei acțiuni insurecționale În Balcani <ref id="5"> 5 W. E. Mosse, The European Powers and the German Question (1848 1871), 1958, p. 291.</ref>. Izbucnirea războiului franco-prusian (iulie 1870), ipotetica generalizare a acestuia prin implicarea Rusiei și Austro-Ungariei avea să determine o
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SORIN LIVIU DAMEAN () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1251]
-
ieșise în stradă cu mâinile goale și protestase (în măsura posibilităților și a contextului) împotriva unui regim abuziv, sangvinar, dictatorial și lipsit de scrupule. Dacă ar fi fost posibil să avem documentare ample legate de răzvrătiții timișoreni (și „comuna” lor insurecțională din 16-20 decembrie 1989) sau de „frumoșii nebuni” bucureșteni din Piața Universității (în 21 decembrie 1989), poate că astăzi cei foarte tineri ar fi înțeles mai bine cum au stat lucrurile, de ce cuvântul erou nu este inadecvat, de ce a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
putea fi lăsat să moară, pentru că era nevoie de victime justificative sau, dimpotrivă, pentru că un mort un plus sau în minus oricum nu mai conta. Un analist sau revoluționar de la Timișoara spunea, într-una din cărțile de mărturie asupra „comunei” insurecționale din capitala Banatului, că nu toate victimele revoluției din decembrie 1989 au și fost eroi. Că au existat destule victime întâmplătoare, care au murit din greșeală, fără să-și fi asumat un protest ori o reacție critică la adresa regimului comunist
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
septembrie, Grupul Armatei roșii se manifestă în înfruntările dintre studenți și forțele de ordine. Cocteiluri Molotov, grenade lacrimogene, atacuri ale secțiilor de poliție, baricade, toate se succed mai mult de cinci ore. Dar, după doctrina Armatei roșii japoneze, fiecare gest insurecțional constituie o pregătire pentru insurecția finală (Armata roșie, februarie 1972). Nu mai este vorba deci de a antrena poporul ca în prima Comună pariziană din 1793, nici de a trezi cele mai rele instincte, așa cum vroiau Neciaev și Bakunin, nici
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
Români își schimbau, la ordin, pseudonimul. Altfel spus: identități multiple, dublă gândire, schizofrenie politică. La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului - așa-numitul "plan Kolarov", după numele bulgarului Kominternist care l-a conceput - un plan insurecțional, care urmărea tocmai Dezmembrarea României în cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat și Ardeal), mentionandu-se explicit așa nurnitele troici comuniste de conducere ale insurecției antiromânești, direcțiile de acțiune insurecționala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv intervenția militară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
după numele bulgarului Kominternist care l-a conceput - un plan insurecțional, care urmărea tocmai Dezmembrarea României în cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat și Ardeal), mentionandu-se explicit așa nurnitele troici comuniste de conducere ale insurecției antiromânești, direcțiile de acțiune insurecționala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv intervenția militară a Armatei Roșii în România. Este interesant că, în zona de sud, una dintre bazele de insurecție era desemnată chiar localitatea Oltenița, (unde locuința familiei lui Ion Iliescu era "casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]