216 matches
-
Be... Mircea Udrescu îl știe pe Cornel Chiriac (1942-1975) de la vârsta grădiniței. I-a fost coleg de școală primară și de liceu într-un Pitești sufocant, care presimțea miculmare dezgheț al anilor1962-1971. Iubiri de-a valma, rebeliuni nevinovate, valuri de insurgență alcoolică pe ritm de swing și twist. O revistă samizdat de jazz-cool, urmată de interogatorii securistice și cauționări paterne. Un frate baterist și tatăl bolșevic (vajnic gazetar de partid, inva riabil hărțuit verbal de fiul năprasnic occidentalizat), pasiunea pentru filatelie
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de asemenea continuități paradoxale. Cuprins Capitolul I. De la estetism la preavangardism Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Capitolul III. Publicistica literară a tînărului Ion Vinea: un promotor critic al postsimbolismului Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea Futurismului italian în România antebelică Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca directori de gazete: primul editează săptămînalul Cronica (1915-1916), celălalt va reuși să scoată doar două numere din Chemarea (1915), foaie subversivă în plan artistic, dar cu caracter preponderent civico-politic. Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Reînodînd cu gesturile provocatoare ale zutiștilor din prima fază a curentului decadentist, estetismul românesc va cunoaște un prim moment revoluționar în 1908, odată cu apariția volumului de debut al lui Ion Minulescu (ilustrat, ca și următoarele, de Iosif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile agreste, tematica (întoarsă pe dos) și „carcasa” prozodică a unei umanități alienate, reificate. Această „carcasă” clasicizantă îl determină însă pe criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu se oprește la nivelul prozodiei, operînd exclusiv la nivelul conținuturilor (și al formei conținuturilor). „Aristocrat al revoltei”, Fondane a rămas un adept al „organicismului” și al disciplinei formale, al unui „nou clasicism”, susținut în numeroase articole și eseuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simte frumusețea cîmpului decît ca pitoresc”. Iconoclasmul este expresia unei nevoi de purificare (aristocratică) a artei „murdărite” de utilitarismul burghez: „Întoarce mănușa frazelor pe dos cînd s-a murdărit pe față”. Curînd însă, va fi „întoarsă pe dos” și mănușa insurgenței. Constantin Beldie vede în această trădare a curajului estetic inițial un simptom al versatilității morale: „Epocă unică și de foarte scurtă durată în cariera acestui scriitor, ale cărui variații stilistice de mai tîrziu (niciodată și la nimeni, ca la Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Țara punctificat în lutul în care maestrul Dumnezeu i-a întemnițat talentul, amuzant și angelic cînd copleșește burghezimea”. Primatul lucidității și talentul sînt — așadar — condițiile de valabilitate pe care Vinea le pune, discret, „fumisteriilor” Dada. Aflat la distanță față de centrul insurgenței - în „provincia” românească părăsită de Tzara -, structural incapabil de sfidări dadaiste, însă dornic de solidarizare, el le cere „amicilor” să-i întindă o mînă: „...Am un avînt furios să scriu, să colaborăm, chiar peste kilometri, la poeme nec plus ultra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revista Cabaret Voltaire. Variațiuni pe o „themă” dată... Frustrarea celui rămas în țară transpare, compensator, și în tendința de a trage spiritul Dada către „năzdrăvăniile” din perioada vacanțelor petrecute la Gîrceni — probabil o formă discretă de a-și revendica paternitatea insurgenței: „În versul il fit un pet si lumineux — al dracului Tzara și-a adus aminte de mine. Eram la Gîrceni și eram la el acasă. Il en fut ebloui!” (n.b., printre cîntecele „internaționalizate” de Tzara în fața publicului de la Cabaret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prețios - în nediletantismul de la noi, singurul - de înțelegere a preocupărilor moderne”. Să fie oare vorba - cum crede Emilia Drogoreanu în studiul ei despre futurismul italo-român, citînd teoriile lui Pierre Bourdieu - de o „cumințire” a avangardiștilor de la Integral, prin comparație cu „insurgența” din acea perioadă a Contimporanului (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, cuvînt-înainte de Marco Cugno, postfață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2004)? Cîtuși de puțin. Integral se situa, în acel moment, pe poziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nostru confrate. Primul număr aduce ca gen nou: pictopoezia d-lor Brauner și Voronca. Proză interesantă de Marinetti. Se remarcă opoziția ce fac artele plastice evoluate spre constructivism stării retrograde sub-dadaiste a literaturii”. Dincolo de simpatia colegială și de solidaritatea întru insurgență, atitudinea superior-paternalistă a Contimporanului apare evidentă: afirmîndu-și primatul absolut al inițiativei avangardiste în România, revista lui Vinea și Iancu înregistrează malițios caracterul recuperator (și, implicit, datat: criptodadaist) al noii publicații „juvenile”. În plus, observația privind „artele plastice evoluate spre constructivism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
va duce - în 1930 - la prima ruptură majoră din interiorul avangardei autohtone. Un conflict între două generații și între două atitudini: de o parte - moderația ecumenică și oarecum elitistă a lui Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, de cealaltă - insurgența dogmatică a celor de la revista unu. În Contimporanul an. II, nr. 45, este recenzat la rubrica de „Cărți” volumul Futurism și fascism al lui F.T. Marinetti, care „demonstră, pe fapte, alianța și paralelismul celor două curente. În 1908 futurismul, inovator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
accepter l’héritage morbide de l’intellect, Fondane observă că Le futurisme s’adapte infiniment mieux d’ailleurs a la civilisation des bolchéviques qu’a celle d’Italie de Mussolini, son disciple. Spiritul școlii lui Marinetti se regăsește, embrionar, în insurgența Dadaismului și a Suprarealismului: il y a du manifeste futuriste dans Dada, aussi bien que dans le surréalisme. On en trouvera pour longtemps dans toute école à venir. Scindat între activism și mistică, suprarealismul poetic își asumă astfel un risc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de recunoaștere internațională ori din motive de persecuție politică sau, după caz, etnică - să se expatrieze, unii dintre ei au devenit, retrospectiv, motive de orgoliu național grație succesului extern. Justificată cîtă vreme se exercita împotriva unei burghezii „condamnate de Istorie”, insurgența contestatară a avangardiștilor apărea inutilă și depășită în condițiile regimului comunist, antiburghez prin excelență... Recuperarea estetică a avangardismului interbelic nu a fost lipsită de un coté conservator, cel puțin în prima ei fază. Refuzul „capodoperelor” în favoarea „efemerului”, cultivarea „operei deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
își face loc povestea fantastică a lui Zogru. Noutatea acestui tip de cădere într-o realitate susținută de elemente fantastice constituie o primă consecință a perioadei de avangardă, în miezul căreia ne aflăm încă, și un semnal de așezare a insurgențelor. Lumea Doinei Ruști este lipsită de agresivitatea ostentativă din proza ultimei generații, se desfășoară după tonul unui creator binedispus. Așa se face că în fireasca și crâncena luptă pentru supraviețuire, apar ființe ciudate, care se mișcă lejer printre filele timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
etnia pastorului reformat, pe faptul că putea fi mediatizat în Ungaria. De altfel, consideră Loupan, arestarea pastorului a fost anunțată din timp, așa încât enoriașilor și mai apoi timișorenilor protestatari să li se inoculeze o stare de solidaritate, de revoltă și insurgență. În mod intenționat, agențiile de presă străine, occidentale, au început să transmită faptele abominabile ale regimului, la Timișoara, și cifre absurde ale numărului de victime, cifre neverificate, transmise fie de pioni infiltrați ai Securității, fie de ziariști care transmiteau astfel
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
conceptului, iar pe de altă parte, trebuie luate în seamă în determinările politicii externe ale statelor, unde pot apărea noi concepte în acest domeniu. Realitatea demonstrează faptul că viața și bunăstarea statelor și a populațiilor sunt amenințate de războaie, terorism, insurgență, proliferarea armelor de distrugere în masă, iar răspunsul la aceste amenințări trebuie dat prin forță. Prin urmare, în practică, definițiile tradiționale ale securității continuă să determine direcția politicilor de securitate națională și internațională, dar influența unei înțelegeri mai largi și
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
autorii care se studiază la școală, în clase. În ceea ce privește scriitorii secolului al XVII-lea francez, aceștia nu s-au perceput drept clasici, fiind astfel denumiți abia începând cu secolul al XVIII-lea, printr-o abordare așadar diacronică, retrospectivă. Tulburările și insurgența romantică a secolului al XIX-lea a dus la o nouă redimensionare a termenului, prin încadrarea de data aceasta într-o sferă oarecum peiorativă, ținând de asocierea cu ideea de academic, înțeleasă drept așezare sub semnul artificialității. Se conturează, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
suprem, dar totodată impietează imaginea celor vechi. A pune pe talerele aceleiași balanțe trecutul sacru și prezentul "necopt" încă și, în plus, a mai diminua meritele anticilor, a echivalat în ochii marilor creatori clasici cu o profanare. Actul acesta de insurgență în raport cu dogma clasică, pe deplin asumat de autorul său, vizează o serie de motivații, care țin mai mult de o sferă extraliterară. Charles Perrault fusese multă vreme omul de bază al ministrului Colbert cel însărcinat cu propaganda regimului. În timp
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Coborârea în concret a motivațiilor abstracte ale disputei reale clarifică într-un fel scopurile acesteia dorința accederii la un statut mai înalt, la propria glorie. Modernii sunt cei care stârnesc gâlceava, tulburând status quo-ul, fiind așezați, astfel, sub semnul unei insurgențe orgolioase. Replica Anticilor este inițial una pașnică: "...povața lor (a Anticilor n.n.) ar fi mai curând ca Modernii să caute a-și înălța propria bucată de deal, decât să nutrească visuri de-a dărâma dealul Anticilor", subliniindu-se ideea inferiorității
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
creată păianjenului se sugerează impetuozitatea Modernilor, dar o impetuozitate care alunecă într-o anumită vulgaritate. Brutalitatea adresării corespunde unei atitudini de infatuare excesivă și de exacerbare a simțului proprietății. Traduse la nivelul disputei ideologice propriu-zise, aceste trăsături sunt reflecții ale insurgenței zgomotoase, dar oarecum artificiale a Modernilor: "...paingul care se umflase acum până la chipul și asemănarea unui adevărat argumentator, își începu lămurirea în adevăratul duh al controversei, hotărât să se arate mojic și dușmănos din toată inima întru dovedirea punctului său
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Anticilor n.n.) merită, fără îndoială, citite; și dacă sunt prea pline de defecte pentru a fi acceptate, sunt în aceeași măsură mult prea bogate în frumuseți pentru a fi disprețuite în totalitate."131 Este câștigul pe care l-a adus insurgența Modernilor de la sfârșitul secolului al XVII-lea. În acest sens, se nuanțează și maniera de realizare a imitației anticilor de la care trebuie preluate doar mijloacele artistice, elementele de universalitate care vor fi aplicate la subiecte noi, ce țin de ritmurile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de nostalgie față de timpuri mult mai puțin agitate. În ceea ce privește aspectul polemic, acesta se datorează în principal situării într-un moment ce presupune o posterioritate față de manifestările romantice deoarece acestea din urmă și-au constituit substanța în mare parte printr-o insurgență față de principiile clasicismului. Ca urmare, după zbuciumul și tensiunile secolului al XIX-lea, era aproape imposibil de a gândi cei doi termeni clasic și romantic altfel decât sub forma unui anumit maniheism, a unei opoziții, care defavoriza net clasicismul, punându
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
XX-lea. Este momentul în care clasicismul răspunde romantismului. Deoarece acesta din urmă a apărut ulterior celuilalt, atitudinea reacționară s-a manifestat mai mult dintr-o singură direcție, unilateral. Prin această reevaluare a principiilor clasice se produce un fel de insurgență inversă, care aruncă sub semnul negativului atribute estetice prețuite până în acel moment. Se observă astfel, tonalitatea peiorativ ironică din finalul citatului. Același lucru se întâmplase cu un secol înainte prin revoluția romantică, revoluție ce a dus la resemantizarea în cheie
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acestuia prin încercarea anulării rezultatelor anterioare, prin denigrare pentru ca noul să se poată impune fără a mai fi nevoit să se raporteze la victoriile trecutului. Este cazul cu Modernii din cadrul Disputei, cu romanticii sau cu orice altă mișcare ce presupune insurgența. În schimb, clasicii percep tradiția și valorile trecutului sub forma unor lecții. Clasicul nu este insurgentul care anulează anterioritatea și autoritatea, ci discipolul care este pregătit să învețe pentru ca, în timp, să fie poate capabil să își depășească maeștrii. În
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
asemănătoare o întâlnim și la Hulme care anticipa "o vreme a poeziei uscate, dure, clasice"303), asociate unei puternice esențializări. În viziunea lui Pound, poezia va deveni "mai dură și mai sănătoasă [...] nu se va impune prin zarvă retorică și insurgență luxuriantă. Vom avea mai puține adjective spoite care să-i stânjenească puterea de a se impune."304 Trăsăturile acestui nou tip de poezie se înscriu în liniile purității clasice, respingându-se totodată maniera hiperbolizantă a romanticilor de a scrie poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
goethean opune "devorantului Cronos" înfăptuiri demiurgice. Intră în joc un vădit orgoliu răsturnător, creatorul fiind "un microcosm în macrocosm", un fel de Eu atotcuprinzător în care se oglindește Umanitatea. Ca atare, la nivelul expresiei operează hiperbola, paradoxul, fabulosul reacții prefigurând insurgența. A trăi plenitudinar în clipă e un mod de a sfida Marea Trecere: "Nu veșnicia rece și arhetipul, ci clipa vie ce-mi sculptează chipul / mă fac zi de zi biruitor". În lipsa omului-faptă plăcut poetului (Omul cu compasul), grandoarea universului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]