KorAP: Find »[drukola/base=integralism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...9 >

208 matches

Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780

urmare ar fi mai potrivit să se spună că limbajul este semnificat exprimat, semnificat cu expresie, și nu invers."214 1.3.3. Primatul semanticului, ca finalitate caracteristică limbajului (și, în ultimă instanță, tuturor celorlalte activități culturale), se reliefează în cadrul integralismului lingvistic și prin faptul că, în viziunea lui Eugeniu Coșeriu, toate funcțiile limbii (fonologice, stilistice, morfologice, sintactice și simbolice 215) sunt, de fapt, funcții semantice, "deoarece se referă la semnele lingvistice și la utilizarea lor"216. În acest sens, lingvistul

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
în vedere că, de fapt, "conținutul" lingvistic (și orice alt fenomen al limbajului) se particularizează diferit în funcție de planul în care se manifestă și în funcție de punctul de vedere din care îl abordăm. În definitiv, această premisă reprezintă cheia de boltă a integralismului lingvistic, iar asumarea ei constituie practic actul de naștere al lingvisticii integrale. Din punct de vedere istoric, acest gest coincide cu publicarea articolului "Determinación y entorno. Dos problemas de una lingüística del hablar" (1955), unde Eugeniu Coșeriu pune bazele unei

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
este, însă, extrem de dificilă, nu doar din cauza imensului material empiric cu care o asemenea întreprindere e obligată să se confrunte, ci și ca urmare a faptului că nu toate cele nouă "căsuțe" ale primului tabelul coșerian au constituit, până la apariția integralismului, obiectul unui studiu sistematic și susținut. De aici și eforturile savantului de la Tübingen de a umple măcar unele dintre aceste goluri. Exemplul cel mai caracteristic este acela al lingvisticii textului (corespunzând rândului 3 din tabelul reprodus în 2.1.1

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
operațiile de determinare se împart în patru categorii: a) actualizare; b) discriminare (cu variantele: cuantificare, selectare și situare); c) delimitare (cu variantele: explicare, specializare, specificare); d) identificare. 3.2.2. A doua direcție vizează studiul cadrelor vorbirii, pe care întemeietorul integralismului le identifică, în sens generic, cu "circumstanțele în care se vorbește"231 și pe care le împarte, de asemenea, în patru categorii: a) situația, care organizează împrejurările și relațiile spațio-temporale în funcție de emițătorul/autorul unui "text" (vorbit sau scris); b) regiunea

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
principiu, Coșeriu a abordat o serie de probleme specifice ale lingvisticii elocuționale, cum ar fi statutul "părților de vorbire"236 sau statutul metaforei. Mai ales considerațiile asupra metaforei sunt de o importanță decisivă pentru semantica elocuțională, dat fiind că fondatorul integralismului îi atribuie acestei "figuri" un "sens foarte amplu", care ne impune să "n-o înțelegem ca fiind o simplă transpunere verbală, o "comparație prescurtată", ci o expresie unitară, spontană și imediată (adică, fără niciun "ca" intermediar) a unei viziuni, a

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
deja în limbă două valori diferite: o valoare opozitivă și o valoare non-opozitivă (care apare tocmai în cazurile de neutralizare)." 4.3. În conformitate cu aceste principii, semantica structurală delimitează, clasifică și analizează structurile lexematice ale unei limbi. "Sarcina lexematicii - precizează fondatorul integralismului lingvistic - este de a releva în limbile funcționale paradigmatica și sintagmatica lexicului pe planul conținutului."251 Prin urmare, structurile lexematice sunt de două tipuri: structuri paradigmatice, "alcătuite din unități lexicale care se găsesc în opoziție pe axa conținutului"252 și

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
prezent într-un punct dat al lanțului vorbirii și din termenii pe care prezența acestuia îi exclude"256. Câmpurile sunt delimitate cu ajutorul unor concepte pe care Coșeriu le-a propus prin analogie cu fonologia. În ceea ce privește unitățile și trăsăturile distinctive, fondatorul integralismului folosește termenii lexem (= "o unitate a conținutului lexical exprimată în sistemul lingvistic"; ex.: câine, lup, tigru etc.), arhilexem (= "un lexem al cărui conținut este identic cu un întreg câmp lexical"; ex.: animal) și semem (= "trăsăturile distinctive care constituie lexemele", precum

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
termen prezenta trăsătura distinctivă "prezența luminii", "luminozitate" care lipsea la celălalt)."257 În funcție de aceste opoziții 258, dar și de alte criterii, Coșeriu a realizat o minuțioasă clasificare a câmpurilor lexicale 259. Celălalt tip de structură paradigmatică primară este, pentru fondatorul integralismului, clasa lexicală: "O clasă lexicală este o clasă de lexeme determinate de către un clasem, acesta fiind o trăsătură distinctivă care funcționează într-o întreagă categorie verbală (sau, cel puțin, într-o întreagă clasă deja determinată printr-un alt clasem), într-

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
permit aceleași combinații lexicale sau gramaticale ori lexicale și gramaticale în același timp."260 Asemenea exemple de clase sunt, pentru substantive, "ființele vii", "lucrurile", pentru adjective, "pozitiv" și "negativ", iar pentru verbe "tranzitiv" și "intranzitiv". 4.3.1.2. În cadrul integralismului lingvistic, structurile paradigmatice secundare corespund domeniului tradițional al "formării cuvintelor", pe care Coșeriu l-a reformat în mod fundamental. Caracterul lor "secundar" rezidă în faptul că "un termen primar primește o determinare gramaticală și, cu această determinare gramaticală implicită, este

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
justifică prin existența textului ca "plan" al vorbirii, prin autonomia "competenței expresive" și, mai ales, prin prezența sensului ca nivel caracteristic planului textual-discursiv. În ceea ce privește raporturile dintre lingvistica textului și semantica textului, aici situația se simplifică prin faptul că însuși fondatorul integralismului a definit lingvistica textului ca hermeneutică a sensului, subliniind astfel "natura semantică a lingvisticii textului și, la rigoare, a oricărei lingvistici "descriptive""265. Această disciplină nu exclude, totuși, existența unei lingvistici ca gramatică a textului, care studiază textul ca nivel

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
și, deoarece nu este absolut deloc arbitrară, ea nu poate ajunge sub nicio formă la rezultate arbitrare." 272 Mai mult, chiar dacă nu există o metodă general valabilă, "există o metodă adecvată de interpretare a textelor"273. În această privință, fondatorul integralismului recomandă, ca și în cazul lingvisticii "idiomatice" (dar, desigur, cu particularitățile de rigoare), "metoda comutării": "În orice analiză lingvistică se pleacă, implicit sau explicit, de la funcția care a fost deja înțeleasă anterior și se stabilește apoi cum se exprimă această

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
același timp, mai cunoscuta schemă a lui Roman Jakobson, care postulează existența a șase funcții lingvistice. Prin urmare, funcțiile fundamentale ale semnului lingvistic rămân, pentru Coșeriu, trei la număr: manifestarea, apelarea și reprezentarea. 5.3.2. Cu toate acestea, fondatorul integralismului avertizează că OMS "nu este suficient pentru a răspunde la această chestiune [a sensului - n.n.]"277, dat fiind că funcțiile cuprinse în el vizează vorbirea în general, nu și funcționarea semnelor lingvistice în text. Coșeriu numește evocare "ansamblul acestor funcții

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
utiliza semnele în texte în așa mod încât să fie înțelese ca aluzie la o secvență de semne deja existentă, fixată"; de exemplu, sintagma molti amici, molto disonore reprezintă o aluzie la locuțiunea italiană molti nemici, molto onore. Pentru fondatorul integralismului, "acest tip de "tehnică a colajului", de continuă recreare în interiorul a ceea ce s-a spus deja, poate contribui la constituirea sensului în texte noi"; b) "zicalele" se referă la "texte precis identificabile, despre care putem presupune că sunt cunoscute de

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
într-una dintre secțiunile precedente (supra, 3.2.2.), nu vom mai insista aici asupra clasificării coșeriene a fenomenului. Menționăm, totuși, o situație care ar putea fi interpretată, în mod eronat, ca o contradicție în cadrul doctrinei coșeriene. Faptul că fondatorul integralismului tratează cadrele atât în secțiunea consacrată lingvisticii elocuționale (referitoare la planul "vorbirii în general"), cât și în aceea privind lingvistica textului (planul textual-discursiv) nu trebuie privit ca o "revizuire" și cu atât mai puțin ca o inconsecvență. În realitate, cadrele

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
verbal sau extraverbal, textul își dobândește sensul."288 5.4.3.2. În Texlinguistik, Coșeriu a făcut, de asemenea, câteva sugestii pentru o clasificare a funcțiilor textuale ca "funcții ale vorbirii într-o anumită situație"289. În acest sens, fondatorul integralismului a propus ca, mai întâi, să se disocieze funcțiile textuale implicite (care "sunt date pe baza presupozițiilor textului": "refuz, acceptare, aluzie, răspuns, aserțiune, afirmație, exemplu, considerație, judecată, ripostă, replică, contestare, constatare, întrebare, ironie, părere, glumă, concordanță (respectiv neconcordanță), insinuare, negare

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
poate fi abordată în continuare și din punctul de vedere al lingvisticii textului (care, spre deosebire de poetică, e menită să studieze și textele non-literare sau "informative"291). Totuși, prin numeroasele disocieri pe care le-a făcut între limbaj și poezie, fondatorul integralismului lingvistic a deschis calea către fundamentarea unei noi discipline 292. 6.1. În acest sens, e de remarcat că poezia este, înainte de toate, limbaj sau, mai exact, text. Mai mult, ea este limbajul/textul prin excelență, deoarece actualizează toate funcțiile

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
acesta este un mod de a fi universal pentru orice epocă și pentru orice destinatar."300 7. Statutul "discursului repetat" din perspectivă integralistă 7.0. În urma observațiilor de mai sus, câteva întrebări se profilează ca inevitabile: în ce măsură cadrul teoretic al integralismului lingvistic poate ajuta la o mai bună înțelegere a textemelor? Care ar fi particularitățile semantice ale "discursului repetat" în raport cu "tehnica discursului"? Care e sfera conceptuală și care sunt subdiviziunile textemelor? În ce măsură variază "conținutul" textemelor în raport cu planurile vorbirii? Sunt textemele "metafore

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
În ce măsură variază "conținutul" textemelor în raport cu planurile vorbirii? Sunt textemele "metafore moarte" sau ele pot avea un rol activ în configurarea sensului? etc. Pentru a răspunde la aceste întrebări, e necesar să situăm mai întâi fenomenul "discursului repetat" în cadrul conceptual al integralismului. Din fericire, o asemenea operație a fost deja întreprinsă chiar de către savantul de la Tübingen, în articolul "Structure lexicale et enseignement du vocabulaire" (1966). În textul respectiv, menit să circumscrie domeniul semanticii structurale, Coșeriu propune șapte disocieri preliminare, între: (a) "lucruri

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
și clasifica discursul repetat ca fenomen caracteristic vorbirii în general. În această privință, vom folosi, ca instrument de descriere, aparatul conceptual al lingvisticii coșeriene a vorbirii (în principal "determinarea" și "cadrele"), iar, ca bază de clasificare, taxonomia propusă de către fondatorul integralismului lingvistic în "Structure lexicale et enseignement du vocabulaire" (v. supra, I.1.2.3.). Referitor la ultimul aspect, trebuie să atragem atenția asupra a două serii de probleme. Pe de o parte, studiul coșerian propune doar o clasificare sintactică a

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
al secvenței respective (altfel, secvența nu ar mai putea fi secționată și, ulterior, "refabricată"). Și mai concludent e cazul funcționării textemelor în traduceri. Referindu-se la "locuțiunile fixate (și "figurate"), care pot fi considerate un caz extrem al "normei"", fondatorul integralismului precizează că "transpoziția acestora se realizează așa-zicând "pe două niveluri"": "mai întâi interpretăm locuțiunea în sensul său "propriu", prin intermediul unei "traduceri interne", iar apoi, transpunem acest sens "propriu" și căutăm în limba B o locuțiune figurată care să fie

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
să ne limităm la transpunerea sensului "propriu" sau, dacă nu, să construim o "versiune"."307 Însă niciuna dintre aceste operații nu ar fi posibilă decât dacă elementele "discursului repetat" ar fi, la rândul lor, (de)compozabile/analizabile/interpretabile. În consecință, integralismul lingvistic nu numai că nu exclude, dar oferă premise fertile pentru o abordare semantică fertilă a "discursului repetat" în calitatea lui de categorie a lingvisticii elocuționale. 7.2. Mai complicată pare sarcina elaborării unei lingvistici "idiomatice" a discursului repetat, care

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
rumega, a boncălui" etc.; 2) la "arătură, car, jug" etc.; în sfârșit, 3) poate să sugereze, și sugerează în franceză, ideea de forță, de rezistență, de muncă tăcută, dar și de lentoare, de greutate, de pasivitate."311 După cum arată fondatorul integralismului lingvistic, asemenea "pretinse asociații între cuvinte [...] sunt asociații între lucruri și asociații datorate ideilor și opiniilor cu privire la lucruri": "obiectul "bou" (și imaginea sa), nu cuvântul bou e acela care sugerează ideile de forță, de rezistență etc.; și el le sugerează

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
pe care le vom alege pentru ilustrarea lor. 1.1.2. În al doilea rând, este util - sau chiar necesar - să semnalăm o aparentă discontinuitate a investigației noastre. Chiar dacă de-a lungul cărții de față am susținut adeseori, în spiritul integralismului, primatul semanticului în abordarea fenomenelor lingvistice, trebuie avut în vedere și faptul că, prin chiar natura sa, "discursul repetat" nu este un fenomen rezultat dintr-un proces de ordin semantic (chiar dacă existența și manifestarea lui antrenează numeroase aspecte semantice), ci

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
semantică (nu doar sintactică) a textemelor. c) Deși a avansat o clasificare de ansamblu a unităților "discursului repetat", Coșeriu nu și-a propus să realizeze și o (sub)categorizare a textemelor însele. E adevărat că, atunci când delimitează aria textemelor, fondatorul integralismului precizează că aceasta cuprinde diverse "construcții metaforice, proverbe, dictoane, sentințe, "wellerisme", refranes". Însă, prin această enumerare, Coșeriu nu clasifică, ci doar exemplifică extensiunea textemelor, dovada cea mai concludentă în acest sens constituind-o faptul că, deși a avansat un aparat

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
fi reduse, conform aceluiași criteriu, la simple "perifraze lexicale". În consecință, Coșeriu pare să ignore faptul că numeroase "citate celebre" funcționează, din punct de vedere sintactic, la un nivel inferior frazei. Totuși, nu e exclus ca taxonomia avansată de fondatorul integralismului să se bazeze pe o intuiție mai profundă, pe care lingvistul nu a mai avut răgazul să o expliciteze: e adevărat că, din punct de vedere strict sintactic, multe texteme livrești au structura unor sintagme; însă aceasta nu înseamnă că

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]