215 matches
-
de gratificare, autorizează o percepție conștientă a sentimentelor, a ideilor și a consecințelor lor și asigură cel mai bun echilibru posibil între diferitele motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor mentale (sau al formațiunii de compromis). Cele șapte apărări menționate - deplasarea, disocierea, intelectualizarea, izolarea afectului, formațiunea reacțională, refularea și anularea retroactivă - mențin în afara conștiinței idei, sentimente, amintiri, dorințe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenințare potențială. 3) Nivelul distorsiunii minore a imaginii. Cele trei apărări citate - deprecierea, idealizarea și omnipotența - operează, în vederea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ipohondrie. 2) Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea, controlarea amenințărilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite contrafobice sau la sublimare. Ihilevich și Gleser, cercetătorii care, în 1962, au reușit să elaboreze un instrument de evaluare - Inventarul mecanismelor de apărare (Defense Mechanism Inventory, DMI23) -, sugerează că apărările pot fi clasificate în funcție de cinci stiluri
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a conflictelor sau amenințărilor respective. Creând iluzia „înțelegerii”, aceste apărări îi dau subiectului sentimentul de control și de detașare emoțională în raport cu amenințarea percepută, îi diminuează anxietatea și îi măresc respectul de sine. „Jocul cu principiile” este comun apărărilor de tipul intelectualizării, raționalizării și izolării afectului. 4) „Întoarcerea către propria persoană”. În fața conflictelor și amenințărilor, răspunsurile defensive orientează către propria persoană criticile excesive, furia și ostilitatea nejustificată. Acest tip de răspunsuri creează un fel de „pernă de aer” sau „saltea” care atenuează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pot produce refulări doar în „stări cu mare grad de anormalitate”; - fantezia (sau refugiul în reverie) este un mecanism normal în perioada copilăriei, care, atunci când survine mai târziu, mai ales sub forma delirului, dovedește existența unei maladii mentale grave (psihoză); - intelectualizarea este caracteristică adolescenței și deci normală în această perioadă; în schimb, sunt motive certe de îngrijorare dacă un copil de opt ani „începe să mediteze asupra lumii ca întreg și asupra locului său în cadrul acestui univers, întrebându-se de ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în tabelul 2. Spitz precizează că el nu se ocupă de deplasare, întrucât nu o consideră un mecanism de apărare, ci mai degrabă un mod fundamental de funcționare a inconștientului. El exclude astfel din studiul său formațiunea reacțională, sublimarea și intelectualizarea (vezi tabelul 2), pe motiv că aceste trei mecanisme nu ar avea, de fapt, prototipuri somatice și că ar aparține „unei serii de dispozitive psihologice care se dezvoltă la un nivel de complexitate mai ridicat și se bazează pe dispozitive
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aceste trei mecanisme nu ar avea, de fapt, prototipuri somatice și că ar aparține „unei serii de dispozitive psihologice care se dezvoltă la un nivel de complexitate mai ridicat și se bazează pe dispozitive psihologice instituite anterior”. Potrivit lui Spitz, prototipul intelectualizării apare între 12-18 luni și stadiul următor, deci chiar la limita de vârstă reținută în studiul său. Cât despre formațiunea reacțională și sublimare, formarea lor este mai târzie, întrucât ea se întemeiază pe prezența supraeului. Dând dovadă de un remarcabil
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la concluzii divergente cu privire la unul și același mecanism sau inferează pe baza unor mecanisme diferite, care sunt, prin urmare, dificil de comparat. Cu toate acestea, se remarcă un consens destul de larg în privința refuzului, care este o apărare precoce, precum și în privința intelectualizării, mecanism caracteristic mai cu seamă adolescenților sau adulților. Mai multe studii empirice aduc clarificări în legătură cu utilizarea diferitelor mecanisme de apărare la anumite vârste. Să analizăm pentru început rezultatele unor cercetări care confirmă faptul că utilizarea refuzului scade treptat, pe măsură ce copilul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
al. (1982). Într-o cercetare efectuată asupra unor tineri hippy aflați la sfârșitul adolescenței, Haan et al. (1983) au constatat că recurgerea la refuz și la deplasare se afla în strânsă legătură cu nivelurile scăzute de dezvoltare a eului, în timp ce intelectualizarea și proiecția apăreau la subiecții aflați la un nivel înalt de dezvoltare a eului. Rezultatele obținute de Jacobson et al. (1982) sunt similare. Într-adevăr, autorii constată pe populația experimentală (un grup de adolescenți) că recurgerea la refuz și la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dezvoltare a eului. Rezultatele obținute de Jacobson et al. (1982) sunt similare. Într-adevăr, autorii constată pe populația experimentală (un grup de adolescenți) că recurgerea la refuz și la proiecție se află în legătură cu nivelurile scăzute de dezvoltare a eului, în timp ce intelectualizarea și ascetismul corespund unor niveluri mai înalte. Să mai spunem doar că, în studiul deja citat, Haan et al. (1973) nu au identificat nici o relație între utilizarea anumitor apărări și stadiile de dezvoltare morală menționate de Kohlberg (1969). Pe baza
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vârsta de 9 luni s-au transformat, la 15 luni, într-un răspuns de tip intelectual, utilizat atunci când Margaret se află în fața unor situații neobișnuite. Observațiile ulterioare - întreprinse pe când Margaret avea 5, respectiv 14 ani - mai indică faptul că utilizarea intelectualizării ca apărare era predominantă printre modalitățile de reducere a anxietății generate de anumite situații neobișnuite sau problematice. Studiul efectuat de Provence demonstrează în mod convingător utilitatea cercetărilor longitudinale care, pornind de la stadii foarte precoce ale dezvoltării individuale și ajungând la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în cadrul acestei cercetări, femeile afirmau că au trecut prin mai multe probleme de viață și mai mult stres. Pentru ansamblul populației studiate, corelațiile dintre totalitatea problemelor de viață, pe de o parte, și scorul pe fiecare scală (cu excepția celor privind intelectualizarea și refuzul realității), pe de altă parte, erau semnificative și pozitive. În egală măsură, și corelația dintre totalitatea problemelor și scorul total la Indexul stilului de viață era pozitivă și foarte semnificativă. Acest lucru ar tinde să demonstreze că intensitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lucrările lui Cooper și ale colaboratorilor săi, care au condus la elaborarea unui instrument numit Rorschach Defense Scale (RDS) (Cooper și Arnow, 1986; Perry și Cooper, 1989; Cooper et al., 1988 și 1991), conceput pentru evaluarea a cincisprezece apărări (izolare, intelectualizare, formațiune reacțională, raționalizare, refulare, depreciere, idealizare primitivă, identificare proiectivă, clivaj, omnipotență, proiecție și patru tipuri de refuz - masiv, hipomaniac, de tip Pollyanna și de nivel superior). În sfârșit, să notăm că, dacă cercetările lui Lerner se bazează pe teoria lui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
traducerea în act și regresia; 2) proiecția; 3) întoarcerea împotriva propriei persoane, care se referă la răspunsurile autohandicapante, pesimiste sau masochiste; 4) transformarea în contrariu, care include (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea; 5 ) „jocul cu principiile”, stil comun intelectualizării, raționalizării și izolării afectului. Aceste cinci ansambluri au fost descrise în capitolul 2 al prezentului volum. Dintre celelalte instrumente elaborate în ultimii douăzeci de ani, patru merită, în opinia noastră, o atenție particulară: - Indexul stilului de viață al lui Plutchik
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
clinice conform cărora numeroase acte de violență rezultă dintr-o deplasare a agresivității dinspre obiectele primare către reprezentările sau substitutele acestora. Cercetarea lui Greenwald pune, de asemenea, în evidență corelații semnificative între riscul de suicid și patru apărări: regresia, compensarea, intelectualizarea și formația reacțională. Nu toate aceste relații sunt ușor de interpretat, însă în cazul compensării, relația cu riscul de suicid este lesne de înțeles. Este, într-adevăr, notoriu că riscul de suicid are o puternică legătură cu depresia. Or, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este posibil ca, o dată cu instalarea vindecării somatice și întreruperea relației medicale, ceva din aceste aspecte bune atribuite celuilalt să rămână exclus în mod fantasmatic, blocând evoluția favorabilă și antrenând o nouă cădere, ca în exemplul lui Jack (Gamill, 1992). Intelectualizaretc "Intelectualizare" Definițietc "Definiție" Recurgerea la abstracție și generalizare în confruntarea cu o situație conflictuală care l-ar angoasa prea tare pe subiect dacă acesta ar recunoaște că este implicat personal. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" În studiul său consacrat mecanismului intelectualizării, A
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Intelectualizaretc "Intelectualizare" Definițietc "Definiție" Recurgerea la abstracție și generalizare în confruntarea cu o situație conflictuală care l-ar angoasa prea tare pe subiect dacă acesta ar recunoaște că este implicat personal. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" În studiul său consacrat mecanismului intelectualizării, A. Freud (1936/1993), căreia îi place să utilizeze formule incisive, consideră că „pericolele pulsionale îi fac pe oameni inteligenți”. În opinia sa, aceștia au dreptul la un anumit grad de stupiditate când nu îi amenință nici un pericol. Când însă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pericolele pulsionale îi fac pe oameni inteligenți”. În opinia sa, aceștia au dreptul la un anumit grad de stupiditate când nu îi amenință nici un pericol. Când însă ei simt prezența unei primejdii, externă sau internă, unul dintre refugiile posibile este intelectualizarea. Este sigur că a reflecta doar la aspectele teoretice și generale ale unei situații, fără a o raporta la propriul caz, atenuează neliniștea pe care ea o provoacă. Această detașare aparentă, care se vrea a fi aceea a unui observator
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și generale ale unei situații, fără a o raporta la propriul caz, atenuează neliniștea pe care ea o provoacă. Această detașare aparentă, care se vrea a fi aceea a unui observator imparțial, ajută subiectul să nu sufere de pe urma elementului conflictual. Intelectualizarea se poate manifesta în viața cotidiană. Descriind o serie de subiecți (tineri intelectuali, mai ales) care caută să-și stăpânească angoasele „printr-o vastă intelectualizare a afectelor”, Böhm (1951/1955) propune pentru această atitudine denumirea nevroză de cerebralizare. S-a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a fi aceea a unui observator imparțial, ajută subiectul să nu sufere de pe urma elementului conflictual. Intelectualizarea se poate manifesta în viața cotidiană. Descriind o serie de subiecți (tineri intelectuali, mai ales) care caută să-și stăpânească angoasele „printr-o vastă intelectualizare a afectelor”, Böhm (1951/1955) propune pentru această atitudine denumirea nevroză de cerebralizare. S-a subliniat că subiecții analizați pot recurge la acest mecanism de apărare pentru a scăpa de angoasa legată de cură. Încă din 1912, Freud semnalează că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pregătesc cu grijă relatările, fără îndoială în vederea unei întrebuințări optime a orei de tratament. Această grijă disimulează o rezistență. O astfel de pregătire, care nu face decât să împiedice ideile indezirabile să iasă la iveală, este contraindicată”. Istorictc "Istoric" Termenul „intelectualizare” nu figurează explicit în scrierile lui Freud, dar, cum tocmai am subliniat, el a notat apariția sa frecventă în cura analitică. Această echivalență dintre intelectualizare și rezistență a mai fost subliniată de Fenichel (1945/1953) și de Laplanche și Pontalis
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
face decât să împiedice ideile indezirabile să iasă la iveală, este contraindicată”. Istorictc "Istoric" Termenul „intelectualizare” nu figurează explicit în scrierile lui Freud, dar, cum tocmai am subliniat, el a notat apariția sa frecventă în cura analitică. Această echivalență dintre intelectualizare și rezistență a mai fost subliniată de Fenichel (1945/1953) și de Laplanche și Pontalis (1967). Alți autori pun în evidență existența intelectualizării în viața cotidiană. Astfel, Mucchielli (1981) precizează că afectul este, în acest caz, transpusîn idei, iar Sandler
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dar, cum tocmai am subliniat, el a notat apariția sa frecventă în cura analitică. Această echivalență dintre intelectualizare și rezistență a mai fost subliniată de Fenichel (1945/1953) și de Laplanche și Pontalis (1967). Alți autori pun în evidență existența intelectualizării în viața cotidiană. Astfel, Mucchielli (1981) precizează că afectul este, în acest caz, transpusîn idei, iar Sandler (1985/1989) subliniază că trebuie „să considerăm lucrurile în sfera abstractului, în contextul unor generalități aflate la distanță de propria persoană”. „Se produce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
propria persoană”. „Se produce, explică Rausch de Traubenberg și Boizou (1976), o substituire prin cunoaștere, logică și obiectivitate a tot ce este emoție și pulsiune.” Toate aceste definiții se suprapun parțial, până la cele din DSM III-R (1987/1989), care prezintă intelectualizarea ca pe „un mecanism prin care persoana realizează judecăți exagerat de abstracte pentru a evita unele sentimente deranjante”, și din DSM-IV (1994/1996), care o caracterizează prin „utilizarea excesivă a raționamentelor abstracte sau a tendinței spre generalizare”. În descrierea intelectualizării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
intelectualizarea ca pe „un mecanism prin care persoana realizează judecăți exagerat de abstracte pentru a evita unele sentimente deranjante”, și din DSM-IV (1994/1996), care o caracterizează prin „utilizarea excesivă a raționamentelor abstracte sau a tendinței spre generalizare”. În descrierea intelectualizării nu există așadar nici o ambiguitate. A. Freud (1936/1993) are o optică oarecum diferită de aceea adoptată de autorii citați mai sus. Este de acord cu aceștia în privința definiției date intelectualizării, dacă avem în vedere că ea vede în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
raționamentelor abstracte sau a tendinței spre generalizare”. În descrierea intelectualizării nu există așadar nici o ambiguitate. A. Freud (1936/1993) are o optică oarecum diferită de aceea adoptată de autorii citați mai sus. Este de acord cu aceștia în privința definiției date intelectualizării, dacă avem în vedere că ea vede în acest mecanism „o încercare de a domina pulsiunile prin asocierea lor cu idei pe care le putem manevra în mod inconștient”. Ea consacră acestei apărări mai multe pagini în partea a IV
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]