318 matches
-
noetic de inteligibil. Atunci, analogia lui Platon cunoaște o primă variantă: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - oricărui obiect cognoscibil în această lume sensibilă, lumina intermediară - inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atât cu inteligența, cât și cu inteligibilele, același lucru este soarele față de vedere și lucrurile vizibile”, atunci avem o nouă formă a analogiei: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - doar inteligibilului, lumina intermediară nu mai are nici un corespondent, iar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
primă variantă: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - oricărui obiect cognoscibil în această lume sensibilă, lumina intermediară - inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atât cu inteligența, cât și cu inteligibilele, același lucru este soarele față de vedere și lucrurile vizibile”, atunci avem o nouă formă a analogiei: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - doar inteligibilului, lumina intermediară nu mai are nici un corespondent, iar soarele corespunde Binelui. Este foarte posibil ca această neclaritate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atât cu inteligența, cât și cu inteligibilele, același lucru este soarele față de vedere și lucrurile vizibile”, atunci avem o nouă formă a analogiei: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - doar inteligibilului, lumina intermediară nu mai are nici un corespondent, iar soarele corespunde Binelui. Este foarte posibil ca această neclaritate să fi rămas ca atare în textul lui Platon, deoarece, în fond, ea alimentează una dintre cele mai profunde obiecții ale lui Aristotel
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Binelui. Este foarte posibil ca această neclaritate să fi rămas ca atare în textul lui Platon, deoarece, în fond, ea alimentează una dintre cele mai profunde obiecții ale lui Aristotel la platonism: cunoașterea are loc întotdeauna prin imagini, accesul la inteligibile nu este niciodată complet pentru condiția umană firească. Nu vom putea decela, în consecință, care dintre cele două liste este cea la care s-a referit în realitate Platon: pasajul se interesa de cunoașterea inteligibilului, dar funcțiile enunțate ale ideii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
întotdeauna prin imagini, accesul la inteligibile nu este niciodată complet pentru condiția umană firească. Nu vom putea decela, în consecință, care dintre cele două liste este cea la care s-a referit în realitate Platon: pasajul se interesa de cunoașterea inteligibilului, dar funcțiile enunțate ale ideii și absența din a doua listă a corespondentului unui intermediar face ca, pentru condiția umană, obiectul cognoscibil să fie orice obiect al experienței din această lume. Putem, în schimb, remarca faptul că, în oricare dintre
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
rămâne de neatins pentru cunoaștere, astfel încât cunoașterea conține prin definiție o reflexivitate incompletă, și, astfel, o componentă ahileică: ea nu poate construi adevărul și falsul prin enunțuri compuse despre condiția de posibilitate a rostirii adevărului, fie că este vorba despre inteligibile în general, fie că este vorba doar despre Bine, ci se poate raporta la acestea doar sub forma unei contemplări a unui adevăr care îl decide, dar asupra căruia el nu decide. În schimb, filosoful, prin contemplarea specială a Binelui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
raporta la acestea doar sub forma unei contemplări a unui adevăr care îl decide, dar asupra căruia el nu decide. În schimb, filosoful, prin contemplarea specială a Binelui, are puterea de a decide asupra relației dintre om în general și inteligibilul față de care acesta nu cunoaște o reditio completa. Indiferent de valoarea și posibilitatea epistemică a unei asemenea relații, vom încerca în cele de mai jos să extragem consecințele politice ale ei. Al treilea episod care merită amintit este eshatologia finală
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
La intrarea în lumea pământească, sufletele își asumă emblema condiției umane, după ce și-au ales destinul: ele beau din apa uitării, iar astfel peste suflete se așterne uitarea celor văzute în lumea inteligibilă și a destinului ales, astfel încât contactul cu inteligibilul rămâne de domeniul unei reamintiri eventuale și al unei reflexivități incomplete prin natura ei umană. Prin urmare, condiția umană este o situare originară într-o uitare constitutivă, din care poate ieși numai natura de exemplu didactic a lui Er sau
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care poate ieși numai natura de exemplu didactic a lui Er sau filosoful. Domeniul inteligibil, a cărui natură este simplă și a cărui esență este adevărată rămâne în suflet impregnat ca o componentă ahileică, în care omul stă în proximitatea inteligibilului, dar nu poate da seama niciodată de el, datorită condiției sale umane. Am putea crede, în urma acestor interpretări, că toate cele trei episoade de mai sus converg în direcția unui mesaj comun, conform căruia sufletul celui supus, fie el războinic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fiind singurul distribuitor al adevărului. Există, desigur, atenuări ale acestei ipostaze. De exemplu, pentru Platon, conducător trebuie să fie cel care nu îndrăgește puterea, pentru ca nu cumva plăcerea oferită de exercitarea ei să îl corupă. Bunul conducător al sufletelor spre inteligibil ar putea aminti, astfel de psihagogul din Phaidros, dar el nu poate aminti nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu unul filosofic, chiar dacă, eventual, raportarea filosofului la inteligibil ar rămâne una autentică. Pe de altă parte, raportul dintre filosof și cetate este departe de a mai putea fi citit din pespectiva filosofului nedreptățit de cetatea tiranică, după critica bine întemeiată a acestui mit formulată de Andrei Cornea, pentru
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
făcut ca ahileicul și odiseicul, înțelese acum drept niște componente ale spiritului, să fie distribuite social de Platon: de partea supușilor, ahileicul cu lipsa lui de reflexivitate completă, garantat de corespondența cu atributele divinului și legitimat ontologic de schema cunoașterii inteligibilului și de mitul eshatologic din finalul textului; de partea suveranului, filosoful odiseic, care își asumă binele și conștiința restului și care legitimează minciuna politică, instituie eugenia, suspendă familia prin generalizarea ei la nivelul cetății, desființează istoria prin caracterul atemporal al
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Platon a cunoaște înseamnă deopotrivă, în felurite moduri, a vedea, a ști, a fi fost văzut.” Lumea pare să fie, în temeiul acestor premise, reflex vizibil al structurii ierarhice a Ideilor. Vizibilul este martorul (adesea inconsecvent însă deocamdată privilegiat) al inteligibilului. A. Polis -ul și rațiunea civică „Platon urmărea să descopere secretul cunoașterii regale a politicii, a artei de a guverna oamenii.” Arta guvernării cetății este, în viziunea lui Platon, corespondentul terestru al efortului Creatorului. Polis-ul este pentru el, în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la lucrările cercetătorilor, alte legi aveau să fie puse în vigoare. Limbajul personal idiosincratic trebuia evitat sau, cel puțin, limitat (Bronowski și Mazlish, 1960). Forma de prezentare, simbolistica și sistemul de notare utilizate de unul dintre membri trebuiau să fie inteligibile pentru ceilalți oameni de știință. Dintre toate aceste cerințe, probabil cea mai elocventă a fost obligația de tipărire a rezultatelor cercetării în publicația societății, Philosophical Transactions, fapt ce a permis ca Royal Society să dobândească un control rapid și consistent
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
fel... Desigur, avem aici de-a face cu un început de definire a Pro-Părintelui, dar această propunere de soluționare recurge la cuvinte care trebuie definite și ele: Eonii, de exemplu. Să purcedem: Eonul se definește ca fiind emanația provenită din inteligibilul pur. Pe principiul metaforic, el utilizează registrul spațiului - punct, linie, plan, volum - pentru a se exprima în acela al timpului - clipă, zi, an etc... Delirul miroase puternic a platonism și regăsim în asta deliciile filosofiei, în mod deosebit ale teologiei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția lui Aristotel. Pentru că autorul Metafizicii n-ar renega considerarea Formei drept o calitate potențială a Materiei. Afirmându-și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de construcție permite o adevărată soteriologie, în special în problema morții. -6- Moartea morții. în opoziție cu fabula din Phaidon al lui Platon care susține nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a sufletului. Căci, pentru a imagina infernuri și paradisuri, damnațiuni și păcate, pedepse și destine post mortem, pentru a te teme de zei sau
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nostalgicii. Lucrurile care s-au Întâmplat după terminarea Războiului Rece indică nu „sfârșitul”, ci reașezarea istoriei În alte cadre, În alte paradigme, În mod cert mai „anarhice”, mai imprevizibile decât ne-ar plăcea nouă - care avem pasiunea sensului pur, limpid, inteligibil - să fie. Trăim o istorie pe care câteodată nu o Înțelegem, o istorie care se sustrage Înțelegerii - și așa trebuie să rămână. Nu o istorie irațională, ci transrațională. Pentru mine, anarhetipul asta Înseamnă: un transarhetip. S-ar putea Însă, la fel de
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
absența grijilor (to amerimnon), în timp ce sufletul nelegiuit este strivit de ele. Eliberat de neliniștea generată de bogății, separat de cercul persoanelor inutile, retras în solitudine, desprins de lucrurile sensibilie și chiar de senzații, sufletul poate atinge starea de contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sunt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe puncte în comun cu scrisorile și pare, așadar, că și autorii sunt identici. Începutul tratatului Despre sărăcia de bunăvoie trimite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este absența grijilor (to amerimnon), în timp ce sufletul nelegiuit este strivit de ele. Eliberat de neliniștea provocată de bogății, separat de cercul persoanelor inutile, retras în solitudine, desprins de lucrurile sensibile și de senzații, sufletul poate atinge starea de contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sînt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe elemente comune cu scrisorile și pare, așadar, că trebuie atribuit aceluiași autor. începutul tratatului Despre sărăcia de bunăvoie trimite la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la Început a vieții de cuplu? Nu. Este cu totul altceva. Ea reprezintă În primul rând rezolvarea conflictului nevrotic al individului care a suferit un eșec În cadrul cuplului său. Cauzele care au dus la ruperea si dizolvarea cuplului trebuie făcute inteligibile Întrucât În caz contrar ele vor persista ca acuze reciproce Între foștii parteneri ai cuplului, iar aceștia le vor proiecta asupra unor alte persoane cu care vor veni În contact. este un proces dublu: pe de o parte este lichidarea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
felul acesta remarcăm faptul că „suferința umană” devine o temă de reflecție pentru filozofie și morală, iar pentru medicină o practică. Medicina, filozofia și morala își vor găsi centrul comun în interpretarea semnificației suferinței printr-un transfer al „formelor de inteligibil” (M. Foucault). În cazul medicinei „inteligibilul” suferinței, al patologicului, este „formalizat” tematic prin „tablourile clinice” care desemnează speciile morbide. Dar până a se ajunge aici, este necesar un „raționament clinic” de o factură specială. Acesta utilizează structurile semantice ale unui
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
umană” devine o temă de reflecție pentru filozofie și morală, iar pentru medicină o practică. Medicina, filozofia și morala își vor găsi centrul comun în interpretarea semnificației suferinței printr-un transfer al „formelor de inteligibil” (M. Foucault). În cazul medicinei „inteligibilul” suferinței, al patologicului, este „formalizat” tematic prin „tablourile clinice” care desemnează speciile morbide. Dar până a se ajunge aici, este necesar un „raționament clinic” de o factură specială. Acesta utilizează structurile semantice ale unui limbaj special care conduce la descifrarea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
alcătuiesc interior”. Pornind de la aceste aspecte L. Binswanger a introdus principiul hermeneutic ca metodă în psihopatologie. Întrucât metoda hermeneutică în psihopatologie este legată de semnificația istoriei vieții interioare a subiectului, vom avea în vedere faptul că ea reprezintă însăși fundamentarea inteligibilului epifenomenal în neinteligibil, sau a bolii psihice asupra sănătății mintale. Elementul central al hermeneuticii psihiatrice îl constituie „facultatea de a înțelege” atât a persoanei, cât și a naturii sale sufletești. Orice întâlnire cu un bolnav psihic pune următoarele întrebări pentru
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lui tragică (nu pesimistă, cum sună clișeul încetățenit) rezultată din tensiunea ontic-antropologic (absolutul ființei - finitudinea conștiinței umane) și rațiune - afect, tensiune rezolvată de „dorul nemărginit” ce leagă, în chip reprezentativ românesc, umanitatea de univers. Opera este percepută în structuri, „sensibilul”, „inteligibilul” și „imaginarul” fuzionând în logos. Este valorizată gândirea mitică a poetului, prin apelul la logica dinamică a contradictoriului (Ștefan Lupașcu). Imaginarul subordonează sensibilul și inteligibilul, integrând și polii antinomici ontic (principiul) - antropologic („formele”). Sub semnul lui Aristarc anticipează Istoria... printr-
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]