6,119 matches
-
edificator. Nu e singurul. " De copil am descoperit ce înseamnă femeia, frumusețea, sănătatea și igiena sa. Asta a contat mult în viața mea, pentru că copilul ce eram, cu o mamă ca a mea, a învățat ce înseamnă o adevărată femeie." Interlocutorul insistă, nu vrea să treacă prea repede peste episod: Este o temă ce a rămas majoră, ca să nu spun obsesională, în toată opera domniei voastre." " S-ar putea" - răspunde Etiemble neglijent, nu e treaba sa, vrea să spună, să se
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
voi fi atins de o boală prea dureroasă pentru soția mea și când, cu permisiunea ei, în chipul cel mai discret, mă voi sinucide, cu un glonț în tâmplă..." Să fie asta o urmare a asimilării învățăturii lui Confucius? întreabă interlocutorul. Cel întrebat confirmă în parte - "A avut dreptate Confucius lăsând să se înțeleagă că orice om aspirând la înțelepciune trebuie să-și poarte sub braț de-a lungul întregii sale vieți - sicriul." Nu altceva, ține să adauge, spusese Montaigne: "La
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
o parte să fie de pragmatică a textului, dialogului, nu știu ce...” (Interacțiunea = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Interacțiunea verbală în limba română actuală, 2002, p. 43). Adevărul e că în comunicarea curentă enumerările nu sînt niciodată prea lungi: vorbitorul e de obicei convins că interlocutorul înțelege ceea ce el vrea să spună, tendința fiind de a folosi echivalentele populare ale lui „etc.” chiar după cîte un singur element invocat. Uneori formula intră exact în tiparul sintactic al termenului anterior: „și zice: Cum stați voi aicea, cum
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
mai ușor neobservat tocmai prin perfecta lui absență de „sens propriu”: supărătoare și comice sînt mai ales clișeele care par să spună ceva (introducerea unei consecințe, a unei explicații - deci, care va să zică ; cererea de confirmare - nu?, nu-i așa), angajîndu-l pe interlocutor. Vag și dezangajant, nu știu ce proliferează, fără riscuri majore.
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
Bestialitatea” limbajului dogmatic, împănat cu clișeele muncii și ale moralei socialiste, e adeseori stimulată și de “reporter”, care își face un titlu de glorie din a mima asimilarea aceluiași nivel de îndoctrinare politică și apartenența la aceleași standarde sociale cu interlocutorii săi, pentru a le cîștiga încrederea și a-i trage de limbă mai ușor; astfel, pe lîngă faptul că le transcrie numele în manieră comunistă (întîi numele de familie, apoi prenumele, ca la catalog sau pușcărie), el le mai pune
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
întîi numele de familie, apoi prenumele, ca la catalog sau pușcărie), el le mai pune și întrebări arierate, gen: “Ce etate aveți?” (p. 34) Adept teatral al jocului de-a solidaritatea cu oligofrenii, “reporterul” știe să se bage pe sub pielea “interlocutorilor”, făcînd în același timp discret cu coada ochiului cititorului. În fond, comedia “reportajului pe teren” are și ea niște limite de toleranță socială (și estetică). La observațiile lui Ioan Iuliu Plătică despre rolul maistrului, de o platitudine totală și un
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
microfonului” și al “benzii de magnetofon” se extaziază instantaneu, dar cu un flegmatism și o lipsă de chef demne de cîinele bleg din desenele animate ale lui Tex Avery: “Formidabil.” (ibid.) Scenei îi lipsește doar replica-șablon a lui Droopy, adresată interlocutorilor barbiturizați: “Are you happy, tax-payers?” Pe laminoristul Vasile Cireș, care, după accidentul de lucru, se dedică spontan “sculpturii în zgură”, îl ajută să relateze cum a fost “lovit în cap de o macara, manipulată cu neatenție” (p. 127 -ca și
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
acest profesionalism, el se remarcă printr-un sentiment al răspunderii, nemaiîntâlnit până în prezent la alți ziariști, nici măcar la strident-justițiarul Cristian Tudor Popescu. Robert Turcescu încearcă mereu să răspundă, cu o ardoare abia stăpânită, unor întrebări pe care nu le adresează interlocutorilor, dar care îl preocupă dramatic: Cum sunt cei care ne conduc? Ce se ascunde dincolo de morga lor de oameni importanți? Sunt ei în stare să redreseze situația din România? Pe partenerii săi de discuție îi privește pătrunzător și îngrijorat. Știe
O bilă albă pentru Robert Turcescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13266_a_14591]
-
lumina textul respectiv astfel încît el să dobîndească un plus de semnificație. O discuție purtată în anii ’70 cu Alexandru Cazaban (la vremea respectivă în vîrstă de 94 de ani) are valoarea unui arc peste timp, mai ales atunci cînd interlocutorul lui Constantin Țoiu își amintește o întîmplare din adolescență: „Eram elev în clasa a treia liceală. Mă țineam de teatru mai mult decît de învățătură. Într-o seară (nu aveam bilet), stam lîngă ușa principală, cînd atenția îmi fu atrasă
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
chiar mai mult de-atât: că sub privirile satisfăcut-ironice ale moderatorului voi asista la un dialog al surzilor, la o înfruntare — expresivă pe alocuri, dar profund sterilă în cele din urmă și, de la un capăt la altul, exasperantă —, în care interlocutorii își vor lua unul altuia cuvântul, se vor acuza de lucruri aiuritoare, vor invoca situații penibile și, finalmente, ne vor enerva și pe noi, telespectatorii. Ați ghicit, e vorba de Mircea Dinescu și Cristian Tudor Popescu. Două vedete incontestabile ale
Procesul comunismului? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13316_a_14641]
-
Pleșu, unde cititorul are posibilitatea să descopere și dezbaterile legate de fiecare afirmație.) Puntea stilistică Andrei Pleșu este un scriitor cu o acută conștiință a comunicării. Discursul său vine întotdeauna în întîmpinarea celuilalt, conține un dialog implicit. De data aceasta interlocutorul este prezent în text mai mult ca oricînd, căci prima parte a cărții reia cursurile de angelologie ținute de autor la Facultatea de Filozofie. Avantajul de a te adresa unui auditoriu concret este imens în cazul unui text “despre îngeri
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
căci prima parte a cărții reia cursurile de angelologie ținute de autor la Facultatea de Filozofie. Avantajul de a te adresa unui auditoriu concret este imens în cazul unui text “despre îngeri”, căci nu riști să-ți pierzi pe drum interlocutorii, le simți nedumeririle, posibila blazare, dar și interesul sau entuziasmul. Pui accentele corect și te pliezi în funcție de reacția sălii. Cititorul este așadar obligat să fie activ și este, totodată, “servit” prin oralitatea stilului, i se previn obiecțiile și semnele de
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
care monografiștii fuseseră luați drept evrei, deși numai Harry Brauner era, și trebuiseră să plece din sat) care face pandant perfect cu relatarea aceluiași moment făcută lui Zoltán Rostás de altă studentă a lui Gusti, Marcela Focșa. Cei mai savuroși interlocutori ai Marinei Spalas sînt, de altminteri, cei mai implicați politic, dar și cei în care argumentul marginalității funcționează cel mai pregnant. E vorba despre Pan M. Vizirescu (de extremă dreapta și crezînd în continuare în justețea opiniilor lui), Paul Lupașcu
Sociologia militans by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13395_a_14720]
-
de la Gherla - o tulburătoare mărturie despre anii de început ai comunismului. În același iunie torid din vara lui 2000, autoarea ajunge la Ioan Spânu, cel de-al patrulea povestitor, a cărui istorie de viață o aflase mai înainte, de la ceilalți interlocutori. Nu e nevoie de nici un pretext, de nici o întrebare, ca bătrînul să înceapă să spună, cuminte, cu vocea calmă, dar plină de forță, cum a „pietrecut în Războiu’ cel Mari...“, cum a ajuns la Odessa... Și ce o uimește pe
Povestea altor copilării by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13378_a_14703]
-
ce ar fi reținut din această confruntare publicul din România, unde romanul a trecut mai degrabă neobservat.) în Ușa interzisă Gabriel Liiceanu nu poate înțelege, așa cum am văzut, "refuzul orgolios al coabitării în suferință". Bazîndu-mă pe discuțiile avute cu unii interlocutori ai mei, nu puțini, pe această temă, înclin să cred că dacă evreii consideră în general inacceptabilă analogia (sau însăși comparația) dintre tragedia Holocaustului și aceea a Gulagului, este în bună măsură din rațiuni pragmatice mai degrabă decît teoretice, apreciindu
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
de Beauvoir personajul principal, confruntat la nesfîrșit cu o imagine a sa monstruoasă în care nu se recunoaște, sfîrșește prin a sparge oglinda detestată, desființînd sursa vie a reflectării. La fel, după părerea mea, a arunca această acuză în fața unor interlocutori români, cînd se potrivește și cînd nu, poate avea doar rezultatul invers celui scontat. Revenind la problematica schițată mai sus, aș spune că cea de-a doua cauză a incompatibilităților în asumarea ei, ar fi ignoranța. Așa cum, pînă nu de
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
vor să asculte. Ei bine, eu știu că am talentul de a forța oamenii să mă asculte. De ce? Dacă citești toate romanele pe care le-am scris, vezi că toate au o structură de dialog; Federman are nevoie de un interlocutor. Vezi tu, cînd eram copil, am fost rupt de ceilalți, izolat în tăcere. Mi-a luat 10 ani să-mi găsesc vocabularul (în engleză), să pot întreba "unde e toaleta?". Mi-a luat 10 ani să-ncep să scriu, și
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
față de evrei (nu crede într-un holocaust românesc, e de părere că în general "evreii fac un scandal enorm", iar polonezii au avut mai mult de suferit decît ei), știe fără nici o ezitare trecutul și prezentul fiecărei familii de tradiție (interlocutorul ei îi citește numele dintr-un dicționar genealogic și de fiecare se leagă o amintire, o poveste, o legendă), mai puțin cele din Moldova, îl crede pe Brătianu a fi fost un mare politician ("avea cap"), are dubii în privința lui
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
ochi ca o semnătură de pe un tablou. Cea mai mare parte a filmului se petrece în interioare claustrofobice, o aluzie la faptul că personajele sunt prinse în capcana trecutului lor. Totodată, numeroase secvențe înfățișează convorbiri în care doar unul dintre interlocutori e vizibil, pentru a sugera izolarea psihică a personajelor, iar, pentru același scop, oglinzile care apar frecvent sunt folosite pentru a micșora spațiul. Tot cu ajutorul lor, "părți" din personaje dispar de pe ecran; de pildă, un cadru în care cineva vorbește
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
în pace și seninătate, nu-i adevărat. Din clipa în care creezi, deranjezi și provoci criza". Ceea ce e mai special în acest interviu este că Dna Modreanu nu a încercat să fie întru totul și întru toate de acord cu interlocutorul ei. De aici o senzație de dialog autentic. l Mai semnalăm rubrica Nodul gordian, cu dezbateri pe teme la zi (Adrian Dinu Rachieru simte nevoia să-și spună și el părerea despre elite, cam tîrzior și cam neconvingător), Delicatesele istorico-literare
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12226_a_13551]
-
cîte altele. Astea sînt exagerări ale presei care vînează știri pe culoare, noi muncim în Parlament! Cînd un prost vrea să mă păcălească, asta nu mă irită. Dacă un om inteligent face același lucru, mă simt insultat. I-am cerut interlocutorului meu să mă scutească, răcind brusc relația cu el. Ajuns la munca de jos, la primărie, același om care încerca să mă convingă cît de grea și de nerecunoscută ca atare e munca parlamentarului român, mărturisește unui ziar central că
Munca de jos by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12636_a_13961]
-
din ce în ce mai mult paradigma învingătoare), alegîndu-și drept punct de referință gînditorul în locul conținutului de gîndire. Ceea ce el obține astfel prin raționament logic, psihologia modernă confirmă experimental (ah, spectrul scientismului!): persuasiunea depinde de cele mai multe ori de felul în care este perceput un interlocutor (drept autorizat, competent, bine-intenționat etc.), și nu de o disecare a mesajului propriu-zis. Iar în termenii retoricii clasice, Andrei Cornea încearcă o substituire a convingerii fondate prin logos (raționament) de către persuasiunea obținută prin ethos (caracterul retorului). Dar originalitatea cu adevărat
" Cafeaua asta intelectuală..." by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/12641_a_13966]
-
la recitirea lui, la rece, înainte de a-l trimite la tipar. Neschițând nici cel mai mic gest de delimitate, la care ar fi avut dreptul, ea alunecă, fatalmente, în postura celei care se solidarizează parcă cu toate insanitățile și umorile interlocutorului său, cu picanteriile cam grosolane care, gustate și îngăduite în operă, sunt nepermise, sau ar trebui să fie așa, într-un spațiu public cum consider că este și pagina unei reviste ce se respectă. Ca hipnotizată de "strălucirile" idolului său
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12690_a_14015]
-
au fost studiate din punct de vedere pragmatic și sociolingvistic mai mult decît alte fenomene al limbii vorbite; și e drept să fie așa, pentru că importanța lor este foarte mare. Sînt semnale de recunoaștere, prin care se manifestă imediat statutul interlocutorilor și relațiile dintre ei; au funcții în organizarea comunicării (ca mijloc de a atrage atenția sau de a menține contactul, ca mod de selectare a interlocutorului individual sau colectiv); în fine, permit grade diferite de exprimare a afectivității. În textele
Dragii moșului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12738_a_14063]
-
lor este foarte mare. Sînt semnale de recunoaștere, prin care se manifestă imediat statutul interlocutorilor și relațiile dintre ei; au funcții în organizarea comunicării (ca mijloc de a atrage atenția sau de a menține contactul, ca mod de selectare a interlocutorului individual sau colectiv); în fine, permit grade diferite de exprimare a afectivității. În textele scrise, formulele de adresare devin mărci ale oralității simulate. În 1887, Lazăr Șăineanu scria, în Încercarea sa asupra semasiologiei limbii române, despre "soarta tragică a titulaturei
Dragii moșului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12738_a_14063]