765 matches
-
000 uciși și aproximativ 1.000 răniți. Trupele sovietice au avansat mai mult de 200 mile în provincia de NE a Chinei - Manciuria - pe două fronturi. În loc să se aprindă focuri de tabără și să aibă loc parade triumfătoare în sunetul Internaționalei în Marea Piața Roșie din Moscova peste tot în capitala sovietică domină tăcerea. Nici un detaliu neobișnuit în cadrul Armatei Roșii. Prim-ministru al Uniunii Sovietice, tovarășul Alexei Ivanovici Rîkov, a apărut în Piața Roșie, în paltonul lui de piele vechi și
Conflictul chino-sovietic (1929) () [Corola-website/Science/318817_a_320146]
-
pentru Pace pe 1951. Apărător neîncetat al principiilor cartei de la Amiens (1906), în principal al independenței sindicale în raport cu partidele politice, cu statul și cu bisericile, el s-a opus mai multor tentative de control asupra sindicatelor de către secțiunea franceză a Internaționalei muncitorești (în 1911) sau de către bolșevici (în 1922). În decembrie 1947, în fața presiunilor puse de PCF asupra sindicatului, Jouhaux și prietenii săi (Robert Bothereau, Albert Bouzanquet, Pierre Neumeyer, Georges Delamarre) au demisionat din biroul confederal și au înființat CGT-FO pentru
Léon Jouhaux () [Corola-website/Science/321505_a_322834]
-
laburiști și liberali. Partidul Laburist avea influențe ideologice (în mică parte, marxiste), era un partid reformist, dar nu ataca bazele societății și economia capitalistă. Nu era un partid revoluționar care se baza pe lupta de clasă, dar era membru al Internaționalei a II-a. Avea să înlocuiască Partidul Liberal în cadrul sistemului bipartizan. La începutul secolului XX s-a remarcat Joseph Chamberlaine a cărei grupare unionistă a fuzionat cu partidul conservator și declanșând astfel o campanie împotriva liberului schimb. A propus un
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
Laburist intră și el în forță în clasa politică, obținând 30% din sufragii, devenind în 1926 partidul cu cel mai mare număr de aderenți,având personalități politice că Ramsay MacDonald, Sydney Webb, Phillip Snowden și Clement Attlee. Deși era fidel Internaționalei Socialiste, a refuzat primirea Partidului Comunist Britanic, având un program radical, colectivist, egalitar, devenind treptat tot mai liberal și prudent, fiind un partid al justiției sociale, progresist, pacifist și antifascist. Susținători din rândurile muncitorilor calificați și intelectuali erau recrutați din
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
europene, semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno - germane (PSD-SPD). PSD a semnat acorduri de cooperare și parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate, având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formațiuni ale Internaționalei Socialiste. Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea și consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democrației în România. Pe de altă parte însă, supus unui inerent proces de erodare ca urmare a actului guvernării, PSD a intrat în opoziție
Partidul Social Democrat (România) () [Corola-website/Science/297687_a_299016]
-
practice majore pentru cei care susțin acele poziții. Unii troțkiști susțin că fenomenul este unul specific mai degrabă țărilor dezvoltate decât celor din lumea a treia. Din punct de vedere istoric, acest lucru nu este adevărat, în momentul fondării (1938) "Internaționalei a patra", troțkismul era un fenomen politic de masă în Vietnam, Sri Lanka și, doar puțin mai târziu, în Bolivia. Exista și o mișcare troțkistă substanțială în China, printre membrii săi numărându-se și fondatorul mișcării comuniste chineze, Chen Duxiu. După
Troțkism () [Corola-website/Science/298421_a_299750]
-
laburiști și liberali. Partidul Laburist avea influențe ideologice (în mică parte, marxiste), era un partid reformist, dar nu ataca bazele societății și economia capitalistă. Nu era un partid revoluționar care se baza pe lupta de clasă, dar era membru al Internaționalei a II-a. Avea să înlocuiască Partidul Liberal în cadrul sistemului bipartizan. La începutul secolului XX s-a remarcat Joseph Chamberlaine a cărei grupare unionistă a fuzionat cu partidul conservator și declanșând astfel o campanie împotriva liberului schimb. A propus un
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298888_a_300217]
-
Laburist intră și el în forță în clasa politică, obținând 30% din sufragii, devenind în 1926 partidul cu cel mai mare număr de aderenți,având personalități politice că Ramsay MacDonald, Sydney Webb, Phillip Snowden și Clement Attlee. Deși era fidel Internaționalei Socialiste, a refuzat primirea Partidului Comunist Britanic, având un program radical, colectivist, egalitar, devenind treptat tot mai liberal și prudent, fiind un partid al justiției sociale, progresist, pacifist și antifascist. Susținători din rândurile muncitorilor calificați și intelectuali erau recrutați din
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298888_a_300217]
-
blanquist Victor Jaclard, a înființat ziarul "La Sociale" împreună cu André Léo. Și ea a fost membră a "Comité de vigilance de Montmartre", împreună cu Louise Michel și Paule Minck, precum și cu secțiunea rusă a Primei Internaționale. Victorine Brocher, apropiată de activiștii Internaționalei, fondatoare a unei brutării cooperatiste în 1867, a luptat și ea în timpul Comunei și al Săptămânii Însângerate. Figuri celebre, ca Louise Michel, „Fecioara Roșie din Montmartre”, care s-au alăturat Gărzii Naționale și care avea să fie trimisă apoi în
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
coaliții între partide socialiste și cele burgheze. În gruparea socialiștilor independneti se remarcă personalități ca Briand sau Jean Jaures care a fondat în 1904 un ziar: L’ Humanite. Acesta a format în 1905 Partidul Socialist Francez sau SFIO-Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești. A reușit să obțină multe mandate în parlament înainte de Primul Război Mondial. Partidul Radical, apărut în 1899-1901, reprezenta interesele burgheziei, clasei de mijloc, intelectualimii și taranimei. Promova reforme realizate lent fără răsturnări bruște și politică moderată. Naționalismul se dezvoltă
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
tarifele vamale crescute ce protejau industria franceză, dar anihilau spiritul de inițiativa, iar proprietatea agricolă era puțin rentabilă datorită dimensiunilor mici chiar dacă regiunile cerealiere vor avea producții record. Partidul Socialist Francez (SFIO) a reprezentat unul din pilonii de baza a Internaționalei a ÎI-a. După ce a fost discreditată datorită războiului, a aderat la Internațională a III-a. SFIO a trimis la al doilea congres al Kominternului doi observatori, aceștia devenind partizani ai celor 21 de condiții în privința transformării partidelor socialiste în
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
partidului la Internațională Comunistă, invocând principiile tradiționale ale doctrinei socialiste franceze, refuzând dependență necondiționată față de Komintern, refuzând monolitismul doctrinal și supunerea sindicatelor față de partid. Dar majoritatea delegațiilor au decis aderarea și și-a făcut apariția Partidul Comunist Francez-Secțiunea Franceză a Internaționalei Comuniste-SFIC. Blum și susținătorii săi au rămas în SFIO. Și pe plan sindical are loc sciziunea. În 1921 comuniștii au părăsit CGT și au constituit Confederația Generală a Muncii Unite-CGTU. CGT s-a întărit prin adeziunea sindicatelor funcționarilor dezvoltând o
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
succes fascismului. În țările industrializate, importante, ca Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Franța nu a avut loc decât un val de greve și manifestații, uneori violente, dar niciodată în măsură să implice societatea și guvernul. Înființarea la Moscova a Internaționalei a III-a (Comintern) în 1919, a fost o consecință directă a lui Octombrie. Acesta va fi dizolvată de către Stalin în 1943, fără a fi reușit vreodată să realizeze o revoluție victorioasă. Pe termen scurt, divergențele dintre partidele politice social-democrate
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
numit „comunist”, chiar dacă, pentru Marx, comunismul însemna o societate care răspundea la motto-ul „De la fiecare după posibilitate, fiecăruia după nevoi”. În 1918, cu toate acestea, Lenin nu respingea schimbarea numelui partidului în „comunist”, și nici înființarea în 1919 a Internaționalei Comuniste (se punea problema alegerii unui nume care să fie distinctiv față de social-democrație, care fusese majoritar favorabilă războiului). Revoluția din Februarie 1917 a fost interpretată de occidentali în contextul Marelui Război aflat în curs de desfășurare, și, în general, fără
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Partidului Democrat-Liberal încă de la înființare. În perioada iunie 2001 - mai 2011 a ocupat funcția de vicepreședinte al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat (Departamentul Relații Internationale). A fost artizanul primirii Partidului Democrat în Partidul Popular European, după ce fusese membru al Internaționalei Socialiste. În 2011 a fost ales prim-vicepreședinte al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat-Liberal, funcție pe care a păstrat-o până în 28 martie 2012, când a anunțat demisia sa din PDL și trecerea la PNL. La congresul PNL din
Sorin Frunzăverde () [Corola-website/Science/304527_a_305856]
-
Democrat. Ca senator obține adoptarea Legii privind dreptul la inițiativă legislativă al cetățenilor, drept înscris în prevederile Constituției României. La 22 decembrie 1999 este numit ministru de stat, ministru al afacerilor externe. În februarie 2000, în prezența Secretarului general al Internaționalei Socialiste, Louis Ayala, este reales Președinte al Partidului Democrat cu moțiunea “Încredere în fiecare, șanse pentru toți!”. La Colegiul Director al PD din 2 iulie 2000 prezintă Angajamentul politic al Partidului Democrat în perspectiva electorală, pe baza rezultatelor obținute de
Petre Roman () [Corola-website/Science/297339_a_298668]
-
funcția supremă în stat. Decembrie 2000 - noiembrie 2004 este senator reprezentând Partidul Democrat. Din 2003 este membru al Clubului de la Madrid. Din februarie 2004 este președintele partidului Forța Democrată. În septembrie 1996, Petre Roman, alături de Sergiu Cunescu, participă la Congresul internaționalei Socialiste, la New York, la care Partidul Democrat și PSDR primesc statutul de membru consultativ. Ulterior, participă și are o intervenție de argumentație la Congresul Internaționalei Socialiste din 8-10 noiembrie 1999 de la Paris, în urma căreia Partidul Democrat și PSDR dobândesc statutul
Petre Roman () [Corola-website/Science/297339_a_298668]
-
președintele partidului Forța Democrată. În septembrie 1996, Petre Roman, alături de Sergiu Cunescu, participă la Congresul internaționalei Socialiste, la New York, la care Partidul Democrat și PSDR primesc statutul de membru consultativ. Ulterior, participă și are o intervenție de argumentație la Congresul Internaționalei Socialiste din 8-10 noiembrie 1999 de la Paris, în urma căreia Partidul Democrat și PSDR dobândesc statutul de membru cu drepturi depline în I.S. Activitatea sa în cadrul Internaționalei Socialiste se remarcă în special prin atragerea interesului partidelor socialiste și social-democrate europene asupra
Petre Roman () [Corola-website/Science/297339_a_298668]
-
statutul de membru consultativ. Ulterior, participă și are o intervenție de argumentație la Congresul Internaționalei Socialiste din 8-10 noiembrie 1999 de la Paris, în urma căreia Partidul Democrat și PSDR dobândesc statutul de membru cu drepturi depline în I.S. Activitatea sa în cadrul Internaționalei Socialiste se remarcă în special prin atragerea interesului partidelor socialiste și social-democrate europene asupra situației din Sud-Estul Europei, insistând pentru contribuția acestora la procesul de reconstrucție și dezvoltare democratică a regiunii. Obține organizarea la București, în februarie 1999, a Reuniunii
Petre Roman () [Corola-website/Science/297339_a_298668]
-
se remarcă în special prin atragerea interesului partidelor socialiste și social-democrate europene asupra situației din Sud-Estul Europei, insistând pentru contribuția acestora la procesul de reconstrucție și dezvoltare democratică a regiunii. Obține organizarea la București, în februarie 1999, a Reuniunii Comitetului Internaționalei Socialiste pentru Europa Centrală și de Est, în iunie 1999, Reuniunea Grupului de lucru pentru Balcani a PES cu opoziția democratică din Serbia, tot la București; este printre inițiatorii organizării în cadrul I.S. a unor reuniuni pe problema Balcanilor în timpul crizei
Petre Roman () [Corola-website/Science/297339_a_298668]
-
în timpul crizei din Kosovo (aprilie 1999, Roma și mai 1999, Bruxelles), precum și a reuniunii pe aceeași temă din iulie 1999 de la Viena. În martie 2000 este ales Coordonator al Grupului de lucru pentru Pactul de Stabilitate în Sud-Estul Europei al Internaționalei Socialiste. În 1993 Petre Roman a fost ales raportor special al Adunării Parlamentare a Atlanticului de Nord (NATO Assembly). În această calitate a prezentat 10 Rapoarte adoptate prin votul Parlamentului NATO În perioada decembrie 1997-iunie 1998 a deținut funcția de
Petre Roman () [Corola-website/Science/297339_a_298668]
-
D.A. a obținut 31% din voturi și a format Guvernul Tăriceanu. Acest guvern a fost format din cele PD, PNL, UDMR și PUR, ultimul părăsind alianța PSD-PUR. În 5 și 6 februarie 1999, PD a organizat la București întrunirea Comitetului Internaționalei Socialiste pentru Europa Centrală și Răsăriteană, care s-a pronunțat pentru lărgirea Uniunii Europene și pentru introducerea formelor de maximă autonomie în provincia Kosovo.
Partidul Democrat (România) () [Corola-website/Science/297864_a_299193]
-
fost un om politic suedez. "", mai cunoscut sub numele de "Hjalmar Branting", s-a născut la Stockholm, în Suedia, la data de 23 noiembrie 1860. A fost fondatorul (în anul 1889) și liderul Partidului Social-Democrat din Suedia, unul dintre conducătorii Internaționalei a II-a. A contribuit la separarea pașnică dintre Norvegia și Suedia, în anul 1905. A fost primul politician socialist din Europa care a ajuns la putere în urma alegerilor legale prin sufragiu universal din 1920. Ca prim ministru, a condus
Karl Hjalmar Branting () [Corola-website/Science/313451_a_314780]
-
orientarea sa politică se situa în opoziție cu grupul marxist mai radical din patrie condus de Dimităr Blagoev. În timpul șederii sale la Geneva a scris la publicații socialiste bulgare "Soțial-Demokrat", "Deni" (Ziua), "Rabotnik” (Muncitorul) și "Drugar". În 1893, la congresul Internaționalei a II-a socialiste ținut la Zürich, unde i-a reprezentat pe social-democrații bulgari, l-a cunoscut pe însuși Friedrich Engels. Din 1893 și-a continuat studiile la Berlin, unde l-a cunoscut pe liderul social-democrat Wilhelm Liebknecht. În capitala
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
li se alăture. Ca reacție la activitatea sa de opoziție, autoritățile române au decis să-i retragă cetățenia și să-l expulzeze, sub pretextul originii sale bulgare. Acțiunea a avut loc în timp ce Rakovski participa în Germania la un congres al Internaționalei Socialiste ținut la Stuttgart. În 1910, în jurul jurnalului „România muncitoare” s-a cristalizat noul Partid Social-Democrat Român în locul celui Social Democrat Muncitoresc existent între 1893-1899, din care ieșiseră adepții politicii conciliante față de coroană ("trădarea generoșilor" care au intrat în Partidul
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]