662 matches
-
e antropologia..., Augustinianum, Roma 1984. Alte opere din acei ani ale lui Augustin sunt încă îmbibate de neoplatonism; astfel este Despre adevărata religie (De vera religione), dedicată lui Romanianus, în care scriitorul vrea să prezinte religia creștină apărând-o de interpolările maniheiste și confruntând-o cu păgânismul: în esența sa, creștinismul reprezintă adevărata concretizare a înțelepciunii păgâne. Profund neoplatonică este și opera Învățătorul (De magistro), care abordează încă o dată problema sufletului și a cunoașterii. Când ne rugăm, urmând preceptul divin, nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
intitulată Capitolele (Capitula) și Augustin o combate scriind treizeci și trei de cărți Contra lui Faustus (Contra Faustum), reexaminând, între altele, diverse probleme ale textului biblic și apărându-i autenticitatea prin respingerea ipotezei maniheienilor conform căreia în Evanghelii ar fi fost făcute interpolări. Alte opere minore cu caracter antimaniheist din această perioadă sunt Despre Fapte cu Felix Maniheanul (De actis cum Felice Manichaeo) și Contra lui Secundinus Maniheul (Contra Secundinum Manichaeum). Bibliografie. Texte: BA 17, 1961 (R. Jolivet, M. Jourjon). Odată cu noua și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și “înșelătoria” de la Efes din 449, până la înscăunarea lui Leon după Celestinus ca episcop al Romei și promulgarea Tomus Leonis (aici, p. ???) cu care autorul Cărții lui Heraclid declară că este întru totul de acord. Această ultimă parte conține multe interpolări ale unui nestorian care a vrut să demonstreze că prin condamnarea lui Nestorios a fost comis un păcat care a declanșat mânia lui Dumnezeu asupra oamenilor. În ce privește cele două părți precedente, acestea, la origine, cu greu ar fi putut să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
295 atribuite lui Sever, a fost tradusă în siriană între 619 și 629 de către Pavel, episcop de Edessa, care a inserat în text, din rațiuni de ritm, numeroase modificări și adaosuri; în 675, Iacob din Edessa a revizuit culegerea, semnalând interpolările și inserând traduceri literale ale originalului. Cum imnurile sunt dispuse în funcție de cele opt tonuri utilizate, culegerea a fost de aceea numită Octoechos. Imnurile sunt dedicate unor evenimente și personaje din istoria evanghelică, în special celor legate de marile sărbători (Crăciun
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al “întrebărilor și răspunsurilor”. Concluzia scrierii (col. 1900A rând. 9 - 1901A rând. 2) este o interpolare posterioară. Totodată, începutul Aporiilor dovedește că dificultățile logice propuse monofiziților sunt urmarea rezolvării unor aporii lansate de aceștia și chiar în interiorul secțiunii se fac trimiteri la teme deja discutate care nu apar însă în textul aflat la dispoziția noastră. Acest
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Egipt, care până la sfârșitul secolului al XIX-lea putea fi citită separat numai în traducerea latină făcută de Rufin din Aquileia între 402 și 406. O a doua versiune înglobează și Istoria călugărilor, dar e plină de modificări și interpolări cu scopuri educative. Numai în trei manuscrise (dintre care unul a fost distrus) există o versiune mai scurtă din care unele capitole apar și în alte codice. C. Butler are meritul de a fi descoperit, la sfârșitul secolului al XIX
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Gabriel, sub formă de acrostih simplu (A, B, C) și dublu (AA, BB, CC); sunt construite cu omotonie finală și rimă. Ansamblul pare să fie o formă poetică siriană adaptată la limba greacă. Dialogul inserat aici este cu siguranță o interpolare, în orice caz este din aceeași perioadă cu omilia (secolul al V-lea) și ar putea să fi fost introdus în text chiar de către autorul omiliei. Alți scriitori a căror producție dovedește răspândirea acestui tip de omilie în proză ritmată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cel dintre Ilie și Dumnezeu. Prologul, în schimb, conține în mod straniu o intervenție personală a poetului care cere de la Dumnezeu alinare sufletească și sprijin pentru bătrânețea sa; acest detaliu pare să fi dovedit faptul că e vorba de o interpolare. Dar cel mai cunoscut dintre toate a fost așa-zisul Imn Akathistos, denumit așa pentru că era cântat de credincioșii „neașezați”, adică de cei care stăteau în picioare în timp oficierii slujbei. Structura acestui imn este mult mai complexă. Este compus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
G. Sfameni Gasparro, Enkrateia e antropologia..., Augustinianum, Roma, 1984. Alte opere din acei ani sînt încă îmbibate de neoplatonism; astfel este Despre adevărata religie (De vera religione), dedicată lui Romanianus, în care scriitorul vrea să prezinte religia creștină apărînd-o de interpolările maniheiste și să o confrunte cu păgînismul: în esența sa, creștinismul reprezintă adevărata concretizare a înțelepciunii păgîne. Profund neoplatonică este și opera învățătorul (De magistro), care abordează încă o dată problema sufletului și a cunoașterii. Cînd ne rugăm, urmînd preceptul divin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
operă de propagandă intitulată Capitolele (Capitula), iar Augustin o combate scriind treizeci și trei de cărți Contra lui Faustus (Contra Faustum), reexaminînd, între altele, diverse probleme ale textului biblic și apărîndu-i autenticitatea prin respingerea ipotezei maniheilor conform căreia Evangheliile ar fi suferit interpolări. Alte opere minore cu caracter antimaniheist din această perioadă sînt Despre Fapte cu Felix Maniheul (De actis cum Felice Manichaeo) și Contra lui Secundinus Maniheul (Contra Secundinum Manichaeum). Bibliografie. Texte: BA 17, 1961 (R. Jolivet, M. Jourjon). O dată cu noua și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tîlhăria” de la Efes din 449, pînă la înscăunarea lui Leon, după Celestin, ca episcop al Romei și promulgarea Tomus Leonis (p. 000) cu care autorul Cărții lui Heraclid declară că este întru totul de acord. Această ultimă parte conține multe interpolări ale unui nestorian care a vrut să demonstreze că prin condamnarea lui Nestorie a fost comis un păcat ce a declanșat mînia lui Dumnezeu asupra oamenilor. în ce privește cele două părți precedente, acestea, la origine, cu greu ar fi putut să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
295 atribuite lui Sever, a fost tradusă în siriacă între 619 și 629 de către Pavel, episcop de Edesa, care a introdus în text, din rațiuni de ritm, numeroase modificări și adaosuri; în 675, Iacob din Edesa a revizuit culegerea, semnalînd interpolările și inserînd traduceri literale ale originalului. Cum imnurile sînt dispuse în funcție de cele opt tonuri utilizate, culegerea a fost numită Octoechos. Imnurile sînt dedicate unor evenimente și personaje din istoria evanghelică, în special celor legate de marile sărbători (Naștere, Paști, Cincizecime
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al „întrebărilor și răspunsurilor”. încheierea scrierii (coll. 1900A rînd 9 - 1901A rînd 2) este o interpolare ulterioară. Totodată, începutul Aporiilor dovedește că problemele propuse monofiziților sînt urmarea rezolvării unor aporii lansate de aceștia, și chiar în interiorul secțiunii se fac trimiteri la teme deja discutate, care însă nu apar în textul aflat la dispoziția noastră. Acest lucru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Egipt, care pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea putea fi citită separat numai în traducerea latină făcută de Rufin din Aquileia între 402 și 406. O a doua versiune nu conține Istoria monahilor, dar e plină de modificări și interpolări cu scopuri educative. Numai în trei manuscrise (dintre care unul a fost distrus) există o versiune mai scurtă, unele capitole din această apărînd și în alte codice. C. Butler are meritul de a fi descoperit, la sfîrșitul secolului al XIX
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Gabriel, sub formă de acrostih simplu (A, B, C) și dublu (AA, BB, CC); sînt construite cu omotonie finală și rimă. Ansamblul pare să fie o formă poetică siriacă adaptată la limba greacă. Dialogul inserat aici este cu siguranță o interpolare, dar datează din aceeași perioadă cu omilia (secolul al V-lea) și se putea să fi fost introdus în text chiar de către autorul omiliei. Alți scriitori a căror producție dovedește răspîndirea tipului de omilie în proză ritmată sînt, în afară de Proclus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ilie și Dumnezeu. Prologul conține însă, în mod straniu, o intervenție personală a poetului, care îi cere lui Dumnezeu alinare sufletească și sprijin pentru bătrînețea sa; acest detaliu i-a făcut pe cercetători să creadă că e vorba de o interpolare. Dar cel mai cunoscut dintre toate a fost așa-zisul Imn Akathistos, numit astfel pentru că era cîntat de credincioșii „neașezați”, adică de cei care stăteau în picioare în timpul oficierii slujbei. Structura acestui imn e mult mai complexă. Este compus dintr-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
condamnă deopotrivă idolatria și zoolatria, această ultimă formă de cult fiind specifică religiei egiptene. Bauckham nu admite totuși autenticitatea versetului în cauză. Într‑adevăr, acesta nu există în fragmentul original grec, descoperit la Akhmîm; ar fi vorba deci despre o interpolare târzie. Înainte de a ajunge în Etiopia, textul ar fi fost ușor „egiptenizat”. În plus, nu există nici o mărturie referitoare la vreo persecuție a creștinilor în cursul revoltei din 115‑117. Fără îndoială, Eusebiu nu ar fi pierdut ocazia să menționeze
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cultura română modernă: Sati sau ruguri de iubire, București, 1928. 148. Deja În 1829, englezii din India se implică tot mai hotărât În negarea și apoi interzicerea ritualului arderii văduvei, afirmând că modelul acestui ritual nu e tradiția ancestrală, ci interpolarea unui obicei - funest - care va trebui eliminat de către indieni, cu concursul noilor autorități; cf. Catherine Weinberger-Thomas, op. cit., pp. 162 și urm., passim. Abolirea ritualului este datorată Lordului William Cavendish Bentinck (1774-1839) și nu lui Rammohan Roy - vezi, inter alia, R.C.
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Dar, de fapt, nu există nici o mărturie care să ateste, pentru acea perioadă, că altcineva a mers la fel de departe ca și Kőrösi Csoma, și În nici un caz În altă direcție decât cea strict filologică. Acest anacronism violent- dacă se observă interpolarea unui Tibet de tip Blavatsky - este un fel de ridicare la puterea a doua a dimensiunii secrete a doctorului sas. Așadar o bibliotecă...tc "Așadar o bibliotecă..." Pentru a ajunge la Honigberger, și Zerlendi, și naratorul au avut nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Ureche (chiar și indirect, deoarece și manuscrisul dascălului s-a pierdut), vina de a fi alterat textul original cu informații nesemnificative sau neadevărate și de a fi provocat mistificări grave a făcut ca faima lui să fie preponderent negativă. SCRIERI: [Interpolări], în Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ed. îngr. și introd. P. P. Panaitescu, București, 1958, 64-65, 68-71, 175-185, 187-188, 195-224; [Interpolări], în Liviu Onu, Critica textuală și editarea literaturii române vechi, București, 1973, 405-407, 413-425. Repere bibliografice: Constantin Giurescu, Introducere
SIMION Dascălul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289681_a_291010]
-
sau neadevărate și de a fi provocat mistificări grave a făcut ca faima lui să fie preponderent negativă. SCRIERI: [Interpolări], în Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ed. îngr. și introd. P. P. Panaitescu, București, 1958, 64-65, 68-71, 175-185, 187-188, 195-224; [Interpolări], în Liviu Onu, Critica textuală și editarea literaturii române vechi, București, 1973, 405-407, 413-425. Repere bibliografice: Constantin Giurescu, Introducere la Simion Dascălul, Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595), București, 1916; Șiadbei, Cercetări, I, passim; Cartojan, Ist. lit., II (1942
SIMION Dascălul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289681_a_291010]
-
au integrat textul lui U.), ceea ce a generat ample controverse privitoare la paternitatea scrierii. Astfel, au fost considerați autori sau coautori Nestor Ureche ori Simion Dascălul. Cercetări complexe l-au stabilit ca principal autor pe U., delimitându-i textul de interpolări, dar o minuțioasă analiză lingvistico-stilistică l-a condus pe N. A. Ursu la concluzia că întregul text a fost redactat de Simion Dascălul (care a folosit mai multe izvoare), pe scheletul cronicii în limba slavonă a lui U., acestuia infirmându-i
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
împărat. S-a observat de timpuriu că această Poveste... descinde din Panegiricul sfinților împărați Constantin și Elena de Eftimie al Târnovei, fiind o versiune comprimată. Că Povestea... a făcut parte din textura originală a Învățăturilor..., că ea nu este o interpolare ulterioară, operată către mijlocul veacului al XVII-lea, după ce fusese realizată tălmăcirea grecească (cum au crezut D. Russo și Emil Turdeanu), constituie azi un adevăr pe care ultimele cercetări l-au scos de sub incidența semnelor de întrebare. Chemând din depozitul
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
Ion Creangă, una din Povești și alta din Amintiri din copilărie, apărute în 1939. SCRIERI: Despre cimilituri. Studiu filologic și folcloric, I, Iași, 1909, II-III, București, 1911; Beiträge zur Geschichte der rumänischen Philologie, Leipzig, 1920; Gligorie Ureache. Izvoarele lui Ureache. Interpolările lui Simion Dascălul și textul lui Ureache, Iași, 1920; Istoria literaturii și a limbii române din secolul XVI, București, 1921; Istoria literaturii române din secolul XVII, Iași, 1922; La Philologie roumaine dans les pays germaniques et en France. 1774-1822, Leipzig
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
1676, timp din care datează o copie după versiunea lui Simion Dascălul a cronicii lui Grigore Ureche. Manuscrisul, care conține o serie de adăugiri atribuite lui M., atestă un copist conștiincios, un cărturar cu bogate cunoștințe istorice, folosite cu discernământ. Interpolările sale aduc informații importante: menționarea cuceririi Daciei de către Traian (probabil pentru prima oară într-un text românesc), relatarea domniei lui Iuga Vodă, o prețioasă completare privind organizarea Bisericii și a boieriilor moldovene, trei episoade referitoare la domnia lui Ștefan cel
MISAIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288179_a_289508]