3,529 matches
-
de împlinirea a trei sute de ani de la apariția acestui monument de cultură și de limbă românească. Există diferențe sensibile între școala filologică bucureșteană și cea ieșeană. În Nota asupra ediției ieșene se precizează că s-a adoptat "principiul transcrierii fonetice interpretative, considerată a fi modalitatea cea mai suplă de redare a unui text românesc scrisa cu slove chirilice" (vol. I, p. CXLII), pentru a putea îndeplini exigența autoimpusă de fidelitate lingvistică față de aspectul grafic al textului. De aici au apărut cele mai multe
Biblia 1688 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11769_a_13094]
-
în fugă și oarecum amar istoricul. Apelând la corespondența și la interviurile scriitorului, ținându-se foarte aproape de texte și, mai ales, raportând mereu cărțile la contextul socio-politic al epocii, Lucian Boia face "zdrențe" toate teoriile ideologilor excedați de zelul lor interpretativ și care deseori apelează la deformări sfruntate. Căci, în fond, aceasta este lecția pe care istoricul ne-o predă apelând la Jules Verne: mesajul fanteziei, al imaginației debordante, al fascinației călătoriei și izolării de comunitate, în fine, al libertății absolute
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
revenirea la o discuție penibilă și sterilă, începută în 1901, căreia se părea că i s-a pus de mult punct. (Demontînd metodic teoria homosexualității lui Andersen, psihiatrul Hjalmar Helweg a fost încredințat că rezolvă "odată pentru totdeauna această obsesie interpretativă", concentrată asupra unui teritoriu incontrolabil și cu totul irelevant pentru cunoașterea și înțelegerea operei). Cercetători danezi temeinici și pasionați, precum Elias Bredsdorff, Erik Dal, Niels Ingwersen, Johan de Mylius, insistă ca poetul lor național să fie cunoscut și recunoscut ca
Bicentenar Andersen - Cuceritorul by Mihaela Cernăuți-Goro () [Corola-journal/Journalistic/11826_a_13151]
-
colaj comentat de texte din autori greci (p. 12-64) și latini (p. 65 184), autoarea nepărând să aibă nici un fel apetență pentru vreo orientare teoretică sau metodologică recentă (vezi, totuși, p. 8, nota 10), care să-i deschidă o perspectivă interpretativă novatoare. Alexandra Ciocârlie folosește o bibliografie minimală, nu indică edițiile de izvoare folosite, nu integrează decât firav informațiile despre cetatea punică în ansamblul operei unui autor sau în contextul politic, ideologic, literar și spiritual al epocii în care scrierile utilizate
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
Teatrală și Cinematografică din București, și până În ultima clipă a existenței sale pământești, el a realizat pe scenă interpretări antologice. A creat un remarcabil Hamlet, ca și un irezistibil Cetățean turmentat, roluri care ilustrează elocvent Întinderea extraordinară a gamei sale interpretative. A fost unul din actorii preferați ai lui Gheorghe Harag (sub Îndrumarea căruia a realizat creații precum: Antioh Elpidiforovici Oh În A murit Tarelkin! și Trofimov În Livada de vișini), Dan Micu ( În regia căruia a debutat, pentru a se
Un ultim omagiu Omului, Actorului, Profesorului... Cornel Popescu (06.09.1944 – 10.03.2011). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Daniela Gîfu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1543]
-
cu care-și amintește el acest roman, citit cu o jumătate de secol în urmă. Mi-a vorbit, de exemplu, de personajul Spandrell (pe care eu îl uitasem complet, odată cu întregul schelet narativ propriu-zis, înainte de a reciti cartea), cu detalii interpretative pe care nici nu le bănuiam: Spandrell, îmi explică Mircea, ar fi bazat în parte pe biografia lui Baudelaire. Amîndoi au fost traumatizați, în copilărie, de recăsătoria mamei văduve, iubită cvasi-incestuos, cu un militar (generalul Aupick, generalul Knoyle în roman
O pagină de jurnal despre Mircea Ivănescu by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/9770_a_11095]
-
sunetul, ci intervalul. Corelat, în opera muzicală (de autor) ritmului - succesiunii (structurate) de durate. De aici încolo, pe aceste unități generative de bază se poate configura orice edificiu (de la monodia gregoriană până la Politopul lui Xenakis). Ne propunem ca prin prestația interpretativă (performativă) să generăm operă muzicală constituită din modele de succesiune și simultaneitate desfășurate în timp întro anume tipologie de lectură transgresată din obiect în principii de ordine, în acțiune (formativă): adică de „rostire” într-o Logică alta decât cea din
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
despre literatura fantastică a lui Eliade, apărut în Luceafărul, în ianuarie 1976. în același an publică volumul al II-lea din Scriitorii români de azi, în care e inclus capitolul de sinteză Mircea Eliade, judicios întocmit, atât informativ, cât și interpretativ. Monografia lui Eugen Simion Mircea Eliade un spirit al amplitudinii (1995) constituie un succes în exegeza eliadistă. Cu aceste "precedente", cel mai îndreptățit să scrie capitolul despre autorul romanului Maitreyi părea să fie Eugen Simion. Rezultatul nu a fost cel
În preajma Centenarului Mircea Eliade - Rectificări necesare by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/9946_a_11271]
-
pianistă-concertistă, iar din 1930 profesoară de pian la Conservatorul Popular de Muzică din Lugoj. I. Willer a continuat să predea lecții de pian și vioară și în ultimii ani ai vieții, foștii săi învățăcei fiind astăzi nume importante ale artei interpretative: Florin Paul (prim-concertmaistru al Orchestrei Simfonice Radio din Hamburg), Dana Paul-Giovaninetti (pianistăconcertistă și profesoară la Școala de Muzică din Franconville și Conservatorul Regional din Argenteuil, Franța), Franz Metz (muzicolog, dirijor și organist la biserica „St. Pius” din München) ș.a.
Prima ediţie a Zilei „George Enescu” la Lugoj. In: Revista MUZICA by Constantin-Tufan Stan () [Corola-journal/Science/244_a_487]
-
fiecare operă ființează în memoria colectivă ca o entitate aflată într-o permanentă dezvoltare, acumulând cu fiecare montare nuanțe și fațete din cele mai diverse, uneori chiar contradictorii. Astfel, bogăția operei nu constă în vastitatea repertoriului, ci în diversitatea variantelor interpretative, ca rezultat al determinării variabilelor de către diverși factori care intervin în fiecare etapă a procesului efectiv de comunicare din cadrul operei. În continuare propun un model de tip emițător-receptor pentru ilustrarea mecanismului de funcționare al teatrului liric. Pe parcursul procesului de comunicare
Particularități ale teatrului liric by Raluca Pașcalău () [Corola-journal/Science/83154_a_84479]
-
punctul de vedere al densității, se observă echilibrul între aglomerare și rarefiere, astfel: când solicitarea vocilor din cor este semnificativă, saxofonul este trecut în plan secund și invers. În consecință, ele nu intră în concurență, ci își etalează succesiv abilitățile interpretative. Vocile evoluează preponderent izoritmic, împărțind unitatea metrică (pătrimea) în diviziuni normale și excepționale, cu maximum de patru valori pe timp. Se observă armoniile de cvarte ca mijloc de structurare a planului armonic și ideea de paralelism prezentă în partitura Axionului
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
avizat. Putem să ne imaginăm doar - din lipsă de materiale sonore anterioare - că aceste modificări și evoluții ale repertoriilor arabo-andaluze s-au petrecut și în trecut și deci, este practic imposibil să avem o idee clară asupra aspectelor performative și interpretative existente în Evul Mediu în Al Andalus. Tehnici și tipologii ale improvizației Lipsa unui sistem de notație și a mijloacelor de înregistrare magnetică până la începutul sec. XX face imposibilă repertorierea și analiza caracteristicilor sintactice și morfologice ale improvizațiilor practicate în cadrul
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
durate este unică: început-(de oriunde)-către-sfârșit. De aceea traducem direcția profilului temporal sub un alt aspect, ținând de fenomenologia timpului muzical, care, deși ireversibil sensual, este repetabil sau ciclic în mod natural, ceea ce instrumental se recunoaște prin pulsație, iar interpretativ, ca tempo ori agogică (conduita mișcării). Așa cum intervalul (de/între înălțimi) poate fi direcționat înspre- acut/-grav, pulsația (ca durată de/între momente) poate fi modalizată în trepete sau nivele de (mai-)repede și/sau (mai-)lent (către-sfârșit). Pe de
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
nuanța în diferite grade anvergura Vf, după cum alegem secvențele din pozițiile laterale, ca fiind imediat învecinate sau mai îndepărtate de secvența considerată la-centru, precum și mărimea tuturor secvențelor. Se poate evidenția astfel și importanța sau valoarea expresivă a unei secvențe nuanțate interpretativ prin/la orizontul exterior. Prezentăm în figura de mai jos o imagine simbolică a Vf, referită prin reperele generale și particulare. PERECHI de REPERE - coordonate; moduri de abordare Abordarea teoretică a Vf se poate face și pe paliere mai ample
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
al doilea palier de supraordonare luăm succesiv câte două din șirul celor șase coordonate de mai sus, distingând astfel trei moduri de abordare: I. formal-generală - prin aspectare proiectivă: undă-secvență (a-b); II. formal-particulară - prin aspectare configurativă: fond-nuanță (c-d); III. interpretativă - prin aspectare personală (subiectivă) sau expresivă: estetică/stil-tehnică (e-f). Nivelele de ordonare enunțate mai sus - 4 repere; 6 coordonate; 3 moduri de abordare - oferă, deopotrivă investigatorului și conceptorului, un instrumentar muzicologic necesar atât definirii toposului (gen, specie etc.) Vf
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
nu se definesc în raport cu cel de acompaniament (decât la nivelul imaginii scenografice, ca poziție), ci cu modul cantitativ al unui demers de orchestrație. Dar, întrucât acompaniamentul nu poate fi definit în absența referentului (cântecului), el ține de natura aceluiași demers interpretativ, de particularizare în rezonanță, ca mod de susținere sau suport sonor (muzical) a unui cântec. El se relevă astfel și ca extensie (de fond), într-o nuanțare interpretativă a cântecului. Astfel, acompaniamentul constituie o valoare relativă, în raport cu cântecul pe care
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
fi definit în absența referentului (cântecului), el ține de natura aceluiași demers interpretativ, de particularizare în rezonanță, ca mod de susținere sau suport sonor (muzical) a unui cântec. El se relevă astfel și ca extensie (de fond), într-o nuanțare interpretativă a cântecului. Astfel, acompaniamentul constituie o valoare relativă, în raport cu cântecul pe care-l susține. Ca obiect însă, întrucât comportă aspectele formale proprii oricărui DMz, și acompaniamentul este livrabil unei sintaxe. Prin urmare, cântecul acompaniat prezintă o dublă sintaxă - a cântecului
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
face să se audă sensurile. Atâta doar că, întrucât compozitorul-interpret nu verbalizează nemijlocit, el se abilitează în a ascunde sensul în umbra sunetului, care, la rându-i, îl reprezintă în mod simbolic. De fapt, a făuri și/sau a asculta interpretativ se traduce prin a compune/auzi o rostire de gând sau, altfel zis, sunetul, ca tălmăcire a gândului. Se prea poate însă ca ceea ce-și propune autorul prin opera sa să fie asemenea unui acordaj călăuzitor, menit să ne
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
constituie ca imagine a unei mișcări de ordin sufletesc, fiind prin aceasta un determinant al emoției sau trăirii emoționale (afectivității). Așadar, opera poate emoționa întrucât este un fapt propriu autorului însuflețitor. În denumirea acestui aspect folosim adesea sintagma de trăire interpretativă, pe considerentul că proiectăm asupra operei atributul uman de însuflețit. A face ca opera să semene cu o ființă nu ține însă nici de știința compozitorului, nici de imaginația artizanului și nici de dibăcia călăuzitorului (acordorului) ori de vocația verbalizatorului
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
conservată și, prin aceasta, livrabilă unei abordări instrumentale (adică și alta decât aceea a autorului, din momentul unic al actului său). Timpul metric poate fi elaborat componistic, anterior proiectării OS în cadrul lui, sau ulterior datului ei compact, ceea ce corespunde perspectivei interpretative de factură analitică (decompozițională). Metrizarea OS ne-o putem imagina ca pe o atârnarea masei sonore într-o plasă. Greutatea ei nu doar o orientează către adâncimea TA, dar face să scape prin ochiurile plasei toate acele “resturi” sonore inutile
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
nu mai distingem articulațiile punctuale (instrumentale) ci, peste acestea, doar variațiile/fluctuațiile (extensiile de stare/mărime ale) acestora, ca alunecări continue între valori aproximate, precum o serie de sunete contopite (dezarticulate) printr-un permanent glissando. În general, atmosonia se conturează interpretativ prin abaterile de la metrosonie, astfel încât, dincolo de/peste aspectul mecanic (indiferent oricărei abordări subiective), mișcării sonore să i se atribuie și cel de viu (referit printr-un subiect anume). Aceasta corespunde în act unui fapt de trăire însuflețitoare, oferită (jertfită) din
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
nemijlocit verbal ci gândirea este cea care o metamorfozează sub acest aspect.<footnote Verbalizarea făcută de autor (ca interpret el însuși), este o acțiune fie sincronă fie anterioară simbolizării. Cu scop denotativ, orice verbalizare ulterioară simbolizării ține doar de perspectiva interpretativă, textul (ascuns al) autorului originar fiind înlocuit de cel al interpretului, care se propune astfel pe sine, drept autor original (diferit în mod autentic). footnote> Se instituie astfel un proces de textualizare a OS, descriptibil pe fiecare dintre laturile temporalității
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
tinde spre realizarea acelui efect asupra ascultătorului, pe care se poate presupune că l-ar fi dorit autorul (o tendință de sorginte hermeneutică).O asemenea atitudine este denumită Wirkungsobjektivität (obiectivitate a efectului) opunând-o tendinței simplificatoare de a limita demersul interpretativ la „fidelitatea istorică”. În acest scop, este amintită și exprimarea lui Arturo Toscanini, citat de Heinrich Neuhaus cu aforismul: „tradizione e tradimento” (tradiția e trădare). Desigur suntem încă departe de concepția exprimată de Gisèle Brelet, care afirmă că « ființa muzicii
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
nedorite, ceea ce a dus la notarea quasi-pointillistă a dinamicii și agogicii. Diferențierea notației a produs însă, alături de această rafinare, și un efect pervers - încercarea unor editori, chiar mari pianiști, de a încărca textele clasice prin transcrierea amănunțită a propriei viziuni interpretative, în ediții așa-zis instructive ale clasicilor. Interesante pentru cercetător, pentru interpretul care le folosește ca îndrumare acestea suferă de două grave erori. Cea mai evidentă este de ordinul intenției: transformarea unei versiuni personale în normă, tinzând a elimina alternativele
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
să rămână sugerat, putând conduce spre o caligrafie ce imită caricatural modele eventual dispărute, distorsionând uneori până la schimonosire un text ce tindea să transmită o intenție de execuție clasică, cu un anumit echilibru. În plus, evoluția în timp a stilului interpretativ, a mentalității stilistice, le face caduce. Pornind poate de la cele mai bune intenții pedagogice, aceste ediții pot deveni o manifestare de orgoliu interpretativ. Exemplul cel mai cunoscut este ediția beethoveniană realizată de marele pianist Eugène d’Albert - inutilizabilă astăzi, mai
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]