KorAP: Find »[drukola/base=intersubiectiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...13 >

308 matches

Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592

un muncitor se așteaptă ca noul șef să manifeste un același comportament ca un alt șef al lui dintr-un alt grup, el s-ar putea să aibă dificultăți cu noul șef). Printre modalitățile de soluționare a conflictelor de rol intersubiective se enumeră: tactul (permite reducerea și controlarea agresivității); solicitudinea pentru sentimentele altuia ( poate masca agresivitatea și evita conflictul); eticheta (cu rol relativ rigid și strict codificat asigură depășirea unor indecizii de rol); convenționalizarea relațiilor umane (camuflează multe ambiguități și inconsistențe

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162

parte, Între membrii acestuia ca urmare a acțiunii liderilor, pe de altă parte. Structura informală se caracterizează prin aceea că interacțiunea dintre membrii grupului nu este impusă și reglementată din exterior; ea este rezultatul firesc, spontan și natural al relațiilor intersubiective ce se stabilesc Între membrii grupului și care fac să apară așa numiții lideri informali (persoane preferate. Dacă liderii formali ocupă diferite funcții În virtutea unor norme și reguli prestabilite și impuse de organizarea internă a clasei, liderii informali câștigă

CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732

C. Détrie, P. Siblot și B. Verine, deși cu o orientare determinată ("une approche praxématique"), realizează o completare a perspectivei, considerînd discursul ca reprezentînd practicile limbajului împreună cu contextul lor (condițiile de producere a enunțurilor în dimensiunea lor socială, psihologică și intersubiectivă), încît analiza discursului prezintă o problematică "mai deschisă", decît cea care vizează studiul textului 29. Deși ar putea comporta și alte aspecte, prezentarea de pînă acum este suficientă pentru a formula un punct de vedere asupra problemei avute în vedere

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
comunicare interpersonală. Pe de o parte, considerată drept un fenomen paralingvistic, gestica însoțește permanent enunțarea, marcînd existența unor categorii abstracte care îmbracă forma unor caracterizări diferite (afirmare, negare, îndoială, siguranță, respingere, enervare etc.) și care pot să modifice parametrii comunicării intersubiective. Pe de altă parte, ea a fost percepută ca sistem de semne, însă cercetările în acest sens nu au reușit să contureze și să structureze un sistem bine închegat de gesturi care să se fundamenteze pe existența unui limbaj gestual

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
un rol important în transmiterea informației enunțului și, de aceea, a devenit în epoca actuală un obiect de studiu pentru aceștia. Nu există totuși nici acum un consens în ceea ce privește statutul ei, de obicei, fiind considerată un fenomen auxiliar în comunicarea intersubiectivă de natură extralingvistică și incapabilă să transmită singură un conținut obiectiv. În această viziune, gestualitatea este în măsură să transmită doar informații abstracte, modale (negare, afirmare, îndoială, certitudine etc.), cuantificări (totalizare, diviziune) și calificare (euforie, neplăcere). Au existat însă și

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
valabil pentru mai mult de un subiect, astfel încît un adevăr recunoscut în general are o astfel de proprietate. Pe lîngă acest înțeles filozofic, cuvîntul are o altă semnificație, aplicabilă domeniului limbii, mai precis, funcției comunicative a limbii de "caracter intersubiectiv, faptul de a exista, de a se produce între subiecți, între persoane". Ca atare, comunicarea, schimbul verbal între (cel puțin) doi subiecți vorbitori, ilustrează acest caracter al limbii, care a fost denumit uneori alteritate și a fost considerat ca o

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
raportează la realitatea extralingvistică, a unei limbi secundare, al cărei obiect este limba primară, dar care operează cu mijloacele limbii primare, prin analogie se poate accepta că metacomunicarea este o comunicare de gradul doi, despre comunicarea însăși, adică despre schimbul intersubiectiv de informații, produs în legătură cu o anumită realitate, într-un cadru care include, pe lîngă protagoniștii actului discursiv, și factori externi (naturali și sociali). Pe de altă parte, comunicarea verbală ca funcție esențială a limbii și ca finalitate a ei, succedînd

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
nominală a sensului (a indica prin nume; a-i spune pe nume). Mai întîi, dinamica producerii lexicale a sensului conduce la înțelegerea actului nominației la nivelul actualizării în discurs și la luarea în considerare a multiplelor lui relații contextuale, cotextuale, intersubiective și dialogice. Problematica nominației nu se poate rezolva în cadrul înțelegerii mitice, arhetipale a numelui, care face ea denominarea esenței lucrurilor și postulează posibilitatea unei clasificări lingvistice care redă adevărul despre lume. Nominația nu poate fi receptarea unei cunoașteri absolute și

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
la realitate, căci subiectul cunoscător și vorbitor valorifică trecutul experiențelor sale practice și intervine cu propriile motivații. Sensul cuvîntului nu este în acest caz suma datelor obiective ale perceperii obiectelor lumii sensibile, ci ceea ce locutorul reține în funcție de parametrii subiectivi și intersubiectivi ce vin din istoria personală sau comunitară. V. actualizare, categorizare, cogniție, practică, realism, reprezentare. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; COȘERIU 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO PERFORMATIV v. ACT DE VORBIRE PERIOADĂ. În accepțiune gramaticală generală, perioada este o frază

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
general, din întreaga viață socială, care reprezintă condiția construirii subiectului. Pulsiunea comunicativă este dinamica primitivă care permite manifestarea lui eu; ea este resortul cu posibilitatea de a construi obiecte absente și de a le numi, de a comunica prin intermediul semnificațiilor intersubiective stabile. Praxematica atribuie pulsiunii comunicative, o activitate psihosomatică care determină activitatea lingvistică, rolul de fundament al oricărei interacțiuni verbale. Activitatea lingvistică se realizează în prezența altuia (sau cu reprezentarea lui, în cazul discursului interior, al scrierilor literare etc.), iar cuvîntul

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
însă cu statut inegal, căci, în vreme ce lingvistica se află în centrul științelor limbii, sociolingvistica are un statut secundar, în latura în care limba se articulează cu societatea. Există însă opinii potrivit cărora, ținînd cont de faptul că esența limbii este intersubiectivă prin comunitatea socială, sociolingvistica poate fi considerată ca o disciplină centrală, iar nu periferică. Ca atare, sociolingvistica variaționistă, întemeiată de William Labov, se definește ca o lingvistică ce ține seama de eterogenitatea (structurală a) limbii, care este în covariație cu

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904

evaluări ale gestului științific. Basarab Nicolescu face următoarele precizări: „Eu Înțeleg prin Realitate (cu majuscule) mai Întâi ceea ce rezistă la experiențele, reprezentările, descrierile, imaginile sau formalizările noastre matematice. [...] Realitatea nu este numai o construcție socială, consensul unei colectivități, un acord intersubiectiv. Ea are de asemenea o dimensiune transsubiectivă, În măsura În care un singur fapt experimental poate dărâma și cea mai frumoasă teorie științifică” . „Materia există numai pentru că noi credem În ea și pentru că foarte mulți oameni persistă În această iluzie. Noi suntem cei

Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, (2013) [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466

de mijloc acceptabilă.56 Constructivismul convențional nu a respins asumpțiile științifice ale științei pozitive până la limita atinsă de abordările postpozitiviste. După cum argumentează Jeff Checkel 57, disputa cu raționaliștii nu se purta în termeni epistemologici, ci ontologici. Constructiviștii convenționali adoptă ontologia intersubiectivă punând accent pe norme, agenți sociali și structuri, pe constituirea reciprocă a identităților, însă acceptă o epistemologie de factură pozitivistă care poate include testarea ipotezelor, cauzalitate și explicații. 1.1.1 Ontologia Ontologia constructivistă, în încercarea de a surprinde relația

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
1.1.1 Ontologia Ontologia constructivistă, în încercarea de a surprinde relația mutual constitutivă agent-structură, se bazează pe trei componente: intersubiectivitatea, contextul și puterea.58 În contrast cu realitatea materială, realitățile sociale există numai prin acordul oamenilor.59 În viziunea constructivistă înțelegerile intersubiective cuprind atât structurile, cât și agentul. Normele, regulile, semnificațiile, limbajul, cultura, ideologiile sunt fenomene sociale care creează identitățile și ghidează acțiunea. Oamenii trebuie să accepte aceste fenomene pentru ca ele să existe și ca oamenii să se definească făcând referire la

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
structurile, cât și agentul. Normele, regulile, semnificațiile, limbajul, cultura, ideologiile sunt fenomene sociale care creează identitățile și ghidează acțiunea. Oamenii trebuie să accepte aceste fenomene pentru ca ele să existe și ca oamenii să se definească făcând referire la ele. Înțelegerile intersubiective sunt mai mult decât credințe agregate ale indivizilor. Banii, spre exemplu, necesită o înțelegere împărtășită a faptului că pot fi schimbați pentru bunuri. Normele și regulile stabilesc practicile și procedurile curente. Economia globală formează modul în care oamenii văd lumea

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
interese sunt posibile. Cercetătorii dezbat pe marginea denumirii asociate noțiunii de intersubiectivitate, dacă să se folosească cuvântul norme, care are conotația stabilității și implică o largă acceptare, sau cuvântul reprezentare, care sugerează o mai mare conte stabilitate.62 Pentru că înțelesurile intersubiective variază în funcție de spațiu și timp, constructiviștii situează subiectele de cercetare în contextul social, istoric, regional. Pentru a înțelege schimbarea, constructiviștii încearcă să identifice schimbările culturale. Pentru a documenta schimbarea se întreabă dacă oamenii și-au schimbat modul de gândire, felul

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
coexistă, adesea într-o relație tensionată, constructiviștii își pun problema de ce anumite practici prevalează în anumite contexte particulare. Jeffrey Legro atrage atenția că una dintre sursele schimbării din sistem are legătură cu ideile colective ale marilor puteri.65 Înțelegerile dominante intersubiective, precum cele care i-au definit ca inamici pe americani și pe sovietici în timpul Războiului Rece, sunt caracterizate ca fiind puternice, întrucât constituie identitatea și interesele oamenilor, precum și încadrarea interpretărilor comportamentale. Acțiunile obișnuite care derivă din aceste interpretări sunt denumite

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
este structura imbricată a proiectelor politice.68 Schimbarea atenției de la proclamațiile epistemologice către analiza empirică a constituirii reciproce reclamă clarificarea a două aspecte care definesc poziționarea în ceea ce privește problema interpretării și a cauzalității. Premisa ontologică a constituirii reciproce agent-structură prin intermediul semnificațiilor intersubiective conduce către respingerea existenței unor fenomene obiective distincte față de conceptele care le conferă sens. Toți cercetătorii sunt interesați de procesul interpretării, atât în colectarea datelor ca și atunci când fac alegeri cu privire la subiectele cercetării. Specialiștii care studiază realitatea socială în termeni

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
alții, care presupun că acțiunile rezultă din obișnuință, pot descrie regulile care definesc rolurile sociale. În loc să facă asumpții cu privire la bazele acțiunii, cercetătorii ar trebui să le cerceteze ca explicații concurente.80 Afirmăm că limbajul, înțelesurile, simbolurile, cultura, discursul toate fenomenele intersubiective care sunt în centrul ontologiei constructiviste rămân componente vitale ale analizei cauzale pentru că este prezumată intenționalitatea. Procesele raționale, fie constând în calcule instrumentale sau argumente morale, rămân chestiuni empirice care trebuie cercetate cu o serie de instrumente metodologice adecvate.81

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
redefinesc ce înseamnă acest lucru. Identitățile se pot schimba. Normele ajută la definirea situațiilor și, prin urmare, pot influența practica internațională într-un mod semnificativ. Pentru a se aprecia influența identităților și a normelor este necesar să se exploreze semnificațiile intersubiective. Astfel, concepția pozitivistă a lumii sociale și cunoașterea despre aceasta este pusă sub semnul întrebării. Ideea constructivistă relevă faptul că deși ne naștem într-o lume preorganizată și prestructurată, care ne formează și ne modelează în diferite feluri, acest lucru

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
trebuie luate ca atare. Banii, refugiații, terorismul, drepturile omului, suveranitatea sunt fapte sociale care vor exista atâta timp cât va exista un acord în acest sens. Existența acestora modelează categoriile lumii și afectează modul nostru de acțiune.158 1.3.4. Înțelesurile intersubiective Mulți constructiviști au pornit de la conceptul weberian de verstehen (înțeles), care se referă la tema hermeneutică care afirmă că acțiunea trebuie înțeleasă din interior și, prin urmare, înțelesul social este o funcție a ce anume au oamenii în minte.159

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
o chestiune interesantă cu atât mai mult cu cât a fost sursa modelului de actor rațional. În timp ce raționaliștii evidențiază raționalitatea deciziilor în termeni de interes propriu și, prin urmare, minimizând rolul contextului, constructiviștii au adus dimensiunea socială în atenție. Înțelesurile intersubiective nu sunt doar agregări ale credințelor individuale, ci au un statut independent de cunoștințe colective, bazate pe aserțiunea că deși fiecare dintre noi își gândește propriile idei, conceptele noastre le împărtășim cu ceilalți. Verstehen se referă la interpretările colective, la

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
o anumită măsură, determină alegerea caracteristicilor sau reprezentările simbolice. În ansamblu abordările constructiviste se pot împărți în două categorii, una reprezentațională, iar cealaltă derivând din teoria socială a identității. Post-pozitiviștii preferă termenul de "reprezentări" pentru a numi identitățile și înțelesurile intersubiective, în timp ce pozitiviștii au tendința de a utiliza termenul de norme. Conceptul de identitate integrează mai multe dimensiuni fundamentale pentru constructivism. Identitatea are legătură cu aspectul intersubiectiv al structurilor politicii mondiale și cu asumpția că realitatea este construită. Propoziția că identitățile

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
socială a identității. Post-pozitiviștii preferă termenul de "reprezentări" pentru a numi identitățile și înțelesurile intersubiective, în timp ce pozitiviștii au tendința de a utiliza termenul de norme. Conceptul de identitate integrează mai multe dimensiuni fundamentale pentru constructivism. Identitatea are legătură cu aspectul intersubiectiv al structurilor politicii mondiale și cu asumpția că realitatea este construită. Propoziția că identitățile înseamnă mai mult decât comportament și sunt formate de structuri sau modele de interacțiune are intenția de a plasa abordarea constructivistă la distanță față de raționalism. Raționaliștii

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
era cultivarea vieții politice (bios politikos), pentru italienii renascentiști era vorba despre gloria civică, iar pentru europenii din perioada absolutistă era menținerea ordinii sociale comandată de divinitate.278 În aceeași linie de gândire, John Ruggie relevă conexiunile sistematice între credințele intersubiective, identitățile sociale ale statelor suverane și evoluția practicilor instituționale fundamentale. Ruggie critică neorealismul lui Kenneth Waltz, afirmând că acesta neagă faptul că diferențierea unităților politice cea de-a doua dimensiune a structurii politice internaționale constituie o variabilă semnificativă în sistemele

by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]